Contestaţie la executare. Sentința nr. 172/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 172/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 172/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR._ - contestație la executare -

Înreg. 13.08.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 172

Ședința publică din data de 20.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. S.-M.

Grefier – L. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile promovată de contestatoarea S.C. R. S.A. București în contradictoriu cu intimații ANAF-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și ANAF-Serviciul Fiscal Municipal Onești, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în data de 13.01.2015, fiind consemnate prin încheierea de amânare de la aceea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față;

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ contestatoarea S.C. R. S.A. București a chemat în judecată pe intimații ANAF-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și ANAF-Serviciul Fiscal Municipal Onești solicitând anularea sechestrului asigurator_/16.05.2014 și rectificarea notării în CF a sechestrului precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arată că a dobândit dreptul de proprietate al imobilului asupra căruia s-a instituit sechestru asigurator însă din culpa notarului care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare imobilul cumpărat nu a fost intabulat în CF.

Cu adresa nr._/4.12.2014 A.F.P. Onești arată că sechestrul asigurator a fost instituit asupra imobilului în cauză întrucât în CF nr._ UAT Onești rezultă că proprietar al acestuia este debitoarea S.C. M. A. S.R.L..

La termenul din 2.12.2014 la cererea reclamantei a fost introdusă în cauză S.C. M. A. S.R.L. în calitate de pârât.

În cauză s-au administrat proba cu acte, iar din examinarea lor se reține următoarea situație de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 22/27.09.2013 reclamanta a cumpărat de la S.C. M. A. S.R.L. Onești suprafața de_ m.p. teren situat în municipiul Onești cu nr. cadastral 391 înscris în CF nr._.

Cu toate că potrivit art. 45 al.3 din Legea 36/95 a activității notariale și art. 45 din Legea 7/1996 notarul public care a întocmit un act prin care se transmite un drept real este obligat să ceară din oficiu înscrierea în CF nu a făcut acest lucru deși prin încheierea de autentificare se menționează că tariful de publicitate stabilit de ANCPS în sumă de_ lei a fost achitat cu O.P.

Din cauza omisiunii notarului în sensul arătat mai sus imobilul vândut figurează în continuare în CF UAT Onești în proprietatea S.C. M. A. S.R.L. Onești.

Întrucât S.C. M. A. S.R.L. Onești nu și-a achitat obligațiile de plată la bugetul de stat AFP Bacău a stabilit prin Nota nr._/15.05.2014 și decizia nr._/15.05.2014 instituirea de măsuri asiguratorii pentru neplata impozitului în sumă de_ lei. Decizia nu a fost contestată.

Actul administrativ nr._ și nr._ emis de Serviciul Fiscal Onești a fost comunicat la OCPI Onești.

Prin încheierea nr._/16.05.2014 s-a notat sechestru asigurator asupra imobilului înscris în CF nr._ cu nr. cadastral 301 având ca proprietar debitorul S.C. M. A. S.R.L. cu un debit în sumă de_ lei.

Reclamanta a solicitat ca Serviciul Fiscal Onești să ridice sechestrul asigurator cu adresa nr. 5822/24.06.2014 însă cererea reclamantei a fost respinsă motivându-se că nu a fost înscris în CF contractul de vânzare-cumpărare, nefiind astfel finalizată tranzacția (adresa nr._/11.07.2014).

În speță reclamanta a dobândit proprietatea imobilului sechestrat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub formă autentică.

Potrivit art. 557 cod civil dreptul de proprietate se poate dobândit prin convenție și înscrierea în CF iar conform art. 888 Cod civil înscrierea în CF se face în baza actului autentic notarial iar obligația înscrierii revine notarului care a autentificat actul.

Cum am arătat, din încheierea de autentificare rezultă că taxa de publicitate a fost achitată cu ordin de plată așa încât cumpărătorul nu poate avea nici o culpă care să-i îngrădească exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.

Conform art. 1281 Cod civil contractul este opozabil terților.

Prin contractul de vânzare-cumpărare se transmite dreptul de proprietate iar intabularea în CF reprezintă o etapă secundară care poate fi îndeplinită chiar și în cazul în care imobilul cumpărat este grevat de sarcini atâta timp cât contractul legal încheiat nu a fost anulat.

Așa fiind instanța constată că proprietar al imobilului este reclamanta.

Conform art. 129 al.2 C.pr.fiscală se pot dispune măsuri asiguratorii sub forma sechestrului asigurator numai asupra bunurilor debitorului care în speță nu este reclamanta.

Deasemeni instanța are în vedere că în decizia de impunere pe anul 2014 emisă în data de 18.03.2014 pentru imobilul sechestrat ulterior la 16.05.2014 este menționat contribuabil proprietar reclamantul.

Față de cele arătate mai sus urmează ca în baza art. 711, 719 al.1 C.pr.civ. coroborat cu art. 172 C.pr.fiscală să admită acțiunea și să dispună anularea sechestrului asigurator nr._/16.05.2014 și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din 15.05.2014.

Pe cale de consecință urmează ca în baza art. 908 al.1 pct.1 Cod civil să se dispună radierea notării în CF a sechestrului asigurator.

Respingerea acțiunii ar însemna înfrângerea principiului forței obligatorii a contractelor autentice și suprimarea, în speță, a drepturilor dobândite de cumpărător și implicit rămânerea fără efecte juridice a contractului care nu poate fi anulat în cadrul procesual al prezentei contestații la executare.

Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea a cerut obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată iar cererea este întemeiată urmând a fi admisă în măsura dovedirii: s-a depus taxa de timbru de 150 lei însă nu și dovada achitării onorariului de avocat astfel că or fi obligate intimatele la plata sumei de 150 lei către contestatoare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de contestatoarea S.C. R. S.A. București, cu sediul ales la SCA C. și Asociații – București, .. 34, . în contradictoriu cu intimații ANAF-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău – cu sediul în Bacău, .. 33, județul Bacău, ANAF-Serviciul Fiscal Municipal Onești – cu sediul în Onești, ., județul Bacău și pârâta S.C. M. A. S.R.L. – cu sediul în Onești, .. 3 bis, județul Bacău.

Dispune anularea sechestrului asigurator nr._/16.05.2014 emis de Serviciul Fiscal Municipal Onești și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/15.05.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Serviciul Fiscal Onești.

Dispune rectificarea notării în CF a sechestrului asigurator nr._/16.05.2014 și radierea acestuia din CF_ a Municipiului Onești.

Obligă în solidar intimatele la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru către contestatoare.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. L.S.M – 16.02.2015

Tehnored. L.G. – 16.02.2015

Ex.6/ ..2105

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 172/2015. Judecătoria ONEŞTI