Obligaţie de a face. Sentința nr. 2315/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2315/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2315/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._
Înreg. 31.03.2015 obligația de a face
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2315
Ședința publică din data de 14.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. C.
Grefier –F. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. "T. D." S.R.L. ONEȘTI cu sediul în Onești, G-ral R. Rosetti, nr. 9, județul Bacău în contradictoriu cu pârâtele U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI ONEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Onești, ., județ Bacău și C. L. AL MUNICIPIULUI ONEȘTI cu sediul în Onești, ., județ Bacău având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat B. V. pentru reclamantă, pentru pârâta U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI ONEȘTI PRIN PRIMAR, consilier juridic D. M. M., pârâtul C. L. al Municipiului Onești, consilier juridic Jorza R. Ș..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că dosarul se află la primul termen cu părțile legal citate.
Consilier juridic D. M. M. invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Onești în soluționarea cauzei întrucât se solicită obligarea unei instituții publice să renunțe la un drept. Consideră că în această cauză competent este Tribunalul Bacău, temeiul legal fiind art. 1 din legea contencios administrativ și fiscal.
Avocat B. V. arată că ne aflăm într-o cauză având ca obiect obligația de a face, nu se contestă hotărârea Consiliului L..
Consilierul juridic Jorza R. Ș. consideră că această cauză este de competența Judecătoriei Onești, obiectul cauzei este obligația de a face, se pune în executare hotărârea unei autorități locale.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Onești.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015 sub nr._ reclamanta S.C. "T. D." S.R.L. ONEȘTI, în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI ONEȘTI PRIN PRIMAR, a solicitat obligarea pârâtei la vânzarea către reclamantă a suprafeței de 181 mp teren aferent construcției edificate la adresa din Onești, ., județul Bacău, teren ce se află concesionat în baza a două contracte de concesiune.
În motivarea în fapt reclamanta arată că a dobândit în două contracte de concesiune încheiate cu pârâta suprafața de 181 mp, conform contractelor nr. 73/01.07.2010 și 75/01.07.2010, transcrise la OCPI, pe această suprafață reclamanta a edificat o construcție cu destinația „cabinete medicale”, înscrisă în cartea funciară; la data de 04.09.2013 C. L. al municipiului Onești a emis hotărârea nr. 126 prin care a probat regulamentul privind vânzarea bunurilor imobile din proprietatea privată a municipiului Onești. La data de 05.02.2014 reclamanta arată că s-a adresat pârâtei pentru cumpărarea terenului aferent construcțiilor și i s-a răspuns că va fi anunțat în cel mai scurt timp.
Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 1516, 1164, 1169 și următoarele Cod civil, coroborat cu Hotărârea nr. 126/04.09.2013.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1123 lei.
În procedura scrisă pârâta UAT Onești a depus întâmpinare (fila 49) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (fila 71) prin care a solicitat totodată introducerea în cauză a Consiliului L. Onești în calitate de pârât.
Pârâtul Consiliului L. Onești a depus întâmpinare (fila 80) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, excepția inadmisibilității, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei întrucât nu poate fi obligat un proprietar, indiferent de împrejurarea că acesta este o persoană fizică, o persoană juridică sau o unitate administrativ teritorială, să facă acte de dispoziție asupra bunurilor deținute în proprietate contra voinței sale.
La primul termen cu toate părțile legal citate, reprezentantul pârâtei UAT municipiul Onești a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Onești, considerând că secția de contencios administrativ a Tribunalului Bacău este competentă să judece această cauză.
Față de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă și având în vedere că excepția necompetenței materiale este o excepție de procedură care face de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la aceasta.
În speță, reclamanta a încheiat cu pârâta UAT municipiul Onești contractul de concesiune nr. 75/01.07.2010 pentru suprafața de 138 mp și nr. 73/01.07.2010 pentru suprafața de 43,10 mp.
Pe această suprafață de teren concesionată reclamanta a edificat anumite construcții, pe care le-a înscris în cartea funciară.
Prin Hotărârea Consiliului L. Onești nr. 126/04.09.2013 s-a aprobat Regulamentul privind vânzarea bunurilor imobile din proprietatea privată a Municipiului Onești.
Reclamanta a formulat o cerere adresată UAT Onești, înregistrată sub nr. 3277/05.02.2014 (fila 45) prin care a solicitat cumpărarea terenului concesionat.
Răspunsul (fila 46) a fost în sensul că urmează a se întocmi de către compartimentele de specialitate documentația prevăzută de Regulament, în vederea supunerii spre aprobare Consiliului L. Onești.
Nemulțumită de faptul că nu s-a demarat procedura de vânzare a terenului concesionat, reclamanta a formulat prezenta acțiune prin care solicită obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare cumpărare a terenului în litigiu.
Instanța, analizând Regulamentul privind procedura de vânzare a bunurilor imobile din domeniul privat al Municipiului Onești aprobat prin Hotărârea nr. 126/04.09.2013, reține că vânzarea acestor bunuri imobile se aprobă prin hotărâre a Consiliului L. al Municipiului Onești, pe baza documentației tehnico economice, a raportului de specialitate întocmit conform art. 11, respectiv cu avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului L. Onești (art.12).
În consecință, obiectul prezentei acțiuni – obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare cumpărare – are ca finalitate emiterea unei hotărâri a consiliului local, astfel cum prevede art. 12 din Regulamentul anterior menționat.
Conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din aceeași lege, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, însă „sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
În consecință, în temeiul art. 132 alin 1 și 3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Onești și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bacău.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Onești, invocată către pârâta UAT MUNICIPIUL ONEȘTI sediul în Onești, ..
Declină competența soluționării prezentei cereri formulată de reclamanta ., cod fiscal_, cu sediul în Onești, . Rosetti, nr. 9, județul Bacău în contradictoriu cu pârâții UAT MUNICIPIUL ONEȘTI cu sediul în Onești, . și C. L. ONEȘTI cu sediul în Onești, ., în favoarea Tribunalului Bacău – Secția a II a Civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. Ptr. grefier F.
C. semnează
Grefier șef,
A.C/F.C 5ex: 12.11.2015
Comunicat reclamantă, 2 pârâți: 12.11.2015
ROMÂNIA Judecătoria Onești Sediul . | |
Telefon 0234 -_ Fax 0234 -_ Emisă la 11.2015 | Dosar nr._ |
Către
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA DE C. ADMINISTRTIV ȘI FISCAL
Bacău, ., nr. 4
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr.2315 pronunțate la data de 14.10.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta S.C. "T. D." S.R.L. ONEȘTI cu sediul în Onești, G-ral R. Rosetti, nr. 9, județul Bacău în contradictoriu cu pârâtele U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI ONEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Onești, ., județ Bacău și C. L. AL MUNICIPIULUI ONEȘTI cu sediul în Onești, ., județ Bacău, în favoarea instanței dumneavoastră.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând ........ file ( compus din 1 volum).
Vă mulțumim pentru colaborare,
Președinte, Grefier,
A. C. F. C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2299/2015. Judecătoria ONEŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2303/2015.... → |
|---|








