Plângere contravenţională. Sentința nr. 564/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 564/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 564/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL B.

DOSAR NR._ - plângere contravențională –

Înreg.27.11.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 564

Ședința publică din data de 27.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. D. - E.

Grefier – I. L.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petenta P. F. România I.F.N. S.A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – Poliția municipiului Onești, având ca obiect plângere la contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că este primul termen cu părțile legal citate și, potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art.32 din O.G. nr.2/2001, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța estimează durata cercetării procesului la 30 de zile, conform art.238 Cod procedură civilă și constată că prin întâmpinare a fost invocată excepția tardivității formulării plângerii, excepție pe care o respinge având în vedere data comunicării procesului verbal (fila 7 dosar) și data depunerii plângerii contravenționale.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei în temeiul art.255 raportat la art.258 Cod procedură civilă, conform art.244 Cod procedură civilă declară încheiată cercetarea procesului și, nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 27.11.2014 sub nr._, petenta Provident Financial România IFN S.A., cu sediul în București, Calea Ș. V. nr.133, Central Business Park, Corp D - E, ., ., a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – Poliția municipiului Onești, cu sediul în B., ..2, jud. B., anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 04.11.2014.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 04.11.2014 a fost încheiat un proces verbal prin care s-au dispus 2 măsuri, respectiv întocmirea analizei de risc și luarea unor măsuri minime de securitate a bunurilor. Petenta a mai arătat că nu are obligația încadrării în cerințele minime stabilite de normele privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, norme menționate în Legea 333/2003. Procesul verbal nu conține obiecțiunile formulate de petentă. Acesta a fost încheiat la câteva ore de la control, petenta fiind privată de dreptul de a face obiecțiuni, fapt care conduce la nulitatea procesului verbal. În punctul de lucru al petentei nu se efectuează operațiuni cu numerar, subscrisa acordând credite prin transfer bancar sau livrând sumele împrumutate la domiciliul clienților.

În drept, plângerea a fost motivată pe dispozițiile O.G. nr.2/2001, pe cele ale Legii 333/2003, pe cele ale HG 301/2012.

În dovedirea plângerii, petenta a depus, în copie, procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.11.2014, dovada comunicării acestuia, procesul verbal din 4.11.2014 și un certificat constatator.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În timpul parcurgerii etapei scrise intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii, menținerea procesului verbal întrucât aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal de contravenție au fost făcute în mod nemijlocit de agentul constatator, petenta având obligația asigurării pazei punctului de lucru. În punctul de lucru al petentei se află valori și bunuri care pot face obiectul unui furt, iar pentru protejarea acestora nu există niciun sistem care să sesizeze efracția.

În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art.205-208 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator (fila 24), în copie, procesul verbal contestat și dovada comunicării acestuia (fila 25).

Petenta a depus răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, potrivit dispozițiilor art.255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă, ca fiind admisibile și putând duce la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 04.11.2014 a fost încheiat de către intimat procesul verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petenta Provident Financial România IFN S.A. a contravenției prevăzute de art. 58 lit. a din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, constând în aceea că petenta nu a luat măsuri de asigurare împotriva efracției a bunurilor destinate activității de la punctul de lucru din Onești, Aleea Crinilor, .. 74 care funcționează din anul 2008 în această locație.

Pentru săvârșirea acestei contravenții petentei i s-a aplicat, în temeiul art. 59 alin. 1 lit. b din Legea nr. 333/2003, o amendă în cuantum de 3.000 de lei.

În drept, potrivit art. 58 lit. a din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, constituie contravenție neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. 1 și 3, iar conform acestui articol „în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu polițiști locali, pază proprie sau pază prin societăți specializate”, unitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) fiind Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, care sunt obligate să asigure paza acestora.

Conform art. 59 alin. 1 lit. b din aceeași lege, nerespectarea acestor prevederi legale se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța constată că plângerea contravențională formulată de către petentă a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, procesul-verbal de contravenție fiind comunicat petentei la data de 10.11.2014 (fila 7), plângerea fiind depusă la oficiul poștal la data de 26.11.2014.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În cuprinsul plângerii formulate petenta a invocat nulitatea absolută a procesului verbal motivat de faptul că a fost privată de dreptul de a face obiecțiuni. Referitor la acest aspect instanța reține că prevederile art. 17 în care se statuează lipsa căror mențiuni poate atrage nulitatea procesului verbal, care poate fi invocată chiar și din oficiu, nu sunt aplicabile în cauză, eventualele obiecțiuni putând fi formulate de petentă și pe calea plângerii contravenționale, cum este cazul în speță.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovadă până la proba contrarie, iar sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudență a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României), în cauzele A. contra României, din 4 oct. 2007 și Telfner contra Austriei, din 20 martie 2001, a apreciat faptul că materia contravențională aparține domeniului penal, acuzatul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina probei contrare incumbând acuzatorului, respectiv organului constatator.

Prin plângerea formulată petenta a arătat că în punctul de lucru controlat nu se efectuează operațiuni cu numerar, aceasta neavând obligația încadrării în cerințele minime stabilite de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003. Petenta a mai arătat că acordă credite prin transfer bancar sau livrând sumele împrumutate la domiciliul clienților.

În legătură cu întocmirea analizei de risc petenta a arătat că aceasta nu poate să facă obiectul unei măsuri atât timp cât aceasta trebuie pusă în aplicare în luna ianuarie 2016.

Conform art. 2 alin. 1 din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor și valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de risc la securitate fizică.

Conform HG nr. 877/2014 termenul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 mai 2012, cu modificările ulterioare, privind obligația elaborării analizei de risc la securitate fizică de către unitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, înființate până la data de 16 iunie 2012, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2016.

Referitor la acest termen, având în vedere formele anterioare ale HG nr. 877/2014, instanța constată că acesta a fost modificat de mai multe ori.

În legătură cu faptul că la punctul de lucru al petentei nu se desfășoară operațiuni cu numerar, creditele fiind acordate prin transfer bancar sau prin livrarea sumelor împrumutate la domiciliul clienților, petenta nu a arătat cum se procedează cu restituirea sumelor împrumutate (dacă acestea se plătesc la punctul de lucru, prin virament bancar sau agenților care se prezintă la domiciliul clienților). Plata unor sume de bani trebuie evidențiată prin registre de casă chiar dacă banii sunt depuși la bancă în aceeași zi, registrul trebuind să se afle la punctul de lucru.

Având în vedere cele arătate anterior, că până la acest moment nu a fost întocmită o analiză de risc, faptul că petenta este bine cunoscută ca o instituție care acordă credite, instanța apreciază că petenta trebuie să ia măsuri de pază corespunzătoare.

Pe de altă parte, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din aceeași ordonanță, instanței îi este permis să aprecieze sancțiunea care se impune a fi aplicată petentei. Față de această împrejurare, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă, în speța de față, pentru a i se atrage atenția petentei asupra consecințelor faptei sale.

Opinia instanței are la bază prevederile art. 21, alin. 3 din același act normativ, care impun obligația ca, la aplicarea sancțiunii, să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, precum și cele ale art. 7, alin. 3, prin care se prevede că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede în mod expres această sancțiune.

Este de menționat că această din urmă dispoziție respectă principiul legalității sancțiunii, în condițiile în care ea, practic, creează o situație mai ușoară contestatorului, sancțiunea fiind legală atâta timp cât ea este prevăzută expres în legea cadru-O.G. nr. 2/2001. De asemenea, instanța, în stabilirea sancțiunii care urmează a fi aplicată petentului, trebuie să țină seama și de prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei, necesitatea proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată fiind una din cerințele impuse prin jurisprudența CEDO (a cărei jurisprudență a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României) în materia aplicării oricărei măsuri sancționatorii (cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, pronunțată în materie contravențională).

Față de împrejurările concrete ale speței, rezultă că sancțiunea avertismentului este în măsură să disciplineze conduita petentei în circumstanțe asemănătoare, fiind proporțională cu pericolul social concret al faptelor săvârșite.

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, instanța urmează să admită în parte plângerea formulată de petentă și să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 3.000 de lei aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat în data de 04.11.2014, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra consecințelor faptei sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petenta Provident Financial România IFN S.A., cu sediul în București, Calea Ș. V., nr. 133, Central Business Park, Corp D-E, ., ., CUI RO18346091, J_, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – Poliția municipiului Onești, cu sediul în B., .. 2, județul B., CUI_.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 3.000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat în data de 04.11.2014, cu sancțiunea Avertisment.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Atrage atenția petentei asupra consecințelor faptei sale.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored. A.D.E. – 31.03.2015

Ex.4

.. – 31.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 564/2015. Judecătoria ONEŞTI