Pretenţii. Sentința nr. 1064/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1064/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1064/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._ - pretenții -
Înreg. 02.02.2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1064
Ședința publică din data de 05.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. S.-M.
Grefier – L. G.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari V. B. 12A Onești în contradictoriu cu pârâții M. M. și M. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 și 107 C.pr.civ.
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față;
Prin acțiunea formulată reclamanta Asociația de Proprietari V. B. 12A Onești, cu sediul în Onești, ., județul Bacău a chemat în judecată pe pârâții M. M. și M. A., domiciliați în Onești, ..12A, ., ., solicitând a fi obligați la plata sumei de 644 lei reprezentând cheltuieli de întreținere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, având un debit restant de 3233,77 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 31 alin.3 din Legea 114/1996 – Anexa 2.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri privind debitul pârâților, proces verbal privind calculul penalităților și proces verbal de prezentare la ședința de informare și consiliere cu privire la mediere.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâții sunt proprietarii apartamentului în care locuiesc, iar în această calitate aveau obligația să achite la termenul stabilit cota de contribuție care îi revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari, așa cum prevede art. 46 din Legea 230/2007.
Potrivit fișei costurilor (filele 7-15), pârâții a acumulat un debit în sumă de 644 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate.
Instanța are în vedere dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 care prevăd că proprietarii au obligația să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociației, având în vedere facturile furnizorilor, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr.230/2007, pentru recuperarea datoriilor, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Așa fiind, pe temeiul juridic mai sus indicat, acțiunea va fi admisă, iar pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei cheltuieli de întreținere restante.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari V. B. 12A Onești - cu sediul în Onești, ., județul Bacău în contradictoriu cu pârâții M. M. și M. A. - domiciliați în Onești, ..12A, ., ..
Obligă pârâții în solidar la plata sumei 644 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. L.S.M. – 07.05.2015
Tehnored. L.G. – 07.05.2015
Ex.5/ ..2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1063/2015. Judecătoria ONEŞTI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








