Pretenţii. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 1130/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1130/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

Dosar nr._ - pretenții -

Înreg.la 28.01.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR.1130

Ședința publică din data de 13.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. S.

Grefier – Dorinica L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari Jupiter nr.5 Onești în contradictoriu cu pârâții : T. D. . T. C., T. G. S., T. M., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, după care,

- prin serviciul registratură la data de 13 mai 2015 reclamanta a depus la dosar mai multe documente.

Potrivit dispozițiilor art.126 din Constituție, art. 131al.1 Noul C., având în vedere obiectul cauzei, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța în temeiul art.238 Cod procedură civilă, estimează o durată a procesului de 30 de zile.

Instanța în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri.

Conform art. 244 al.1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului.

În baza art. 394 al.1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /28.01.2015, Asociația de Proprietari Jupiter 5 Onești a chemat în judecată pe pârâții T. D., T. C., T. M. și T. G. S., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2405,88 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune și 896,13 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea în fapt reclamanta arată că pârâții sunt proprietari apartamentului situat în Onești, ., ., jud. Bacău și nu au achitat cota parte din cheltuielile de întreținere pentru perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 85/2001 și Normele metodologice aprobate prin HG nr. 400/2003.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

În susținerea cererii reclamanta a depus următoarele înscrisuri: evidența costurilor comune pe anii 2013 și 2014, tabel de calcul al penalităților și facturi fiscale.

În cadrul etapei de regularizare a cererii instanța a pus în vedere reclamantei să depună la dosar copii ale listelor lunare de plată întocmite și afișate conform art. 25 din HG nr. 1588/2007 și copii ale hotărârilor adunării generale prin care s-a stabilit cuantumul penalităților, însă asemenea înscrisuri nu au fost depuse.

Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat eșalonarea debitului principal, arătând că în 2013 -2014 familia lor a trecut printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, iar în privința penalităților cererea să fie respinsă întrucât acestea nu au fost înscrise în listele de plată lunare, care să fi fost afișate așa cum prevede legea, pentru a se putea determina momentul curgerii lor.

În susținere pârâții au atașat copia unui carnet de evidență pentru plata ajutorului de șomaj pe numele T. C. și cupoane de pensie pentru T. D. și M.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâții, în calitate de proprietari ai unui apartament din cadrul Asociației de P. Jupiter 5 Onești, au acumulat datorii reprezentând cota parte din cheltuielile comune aferente perioadei noiembrie 2013 – decembrie 2014, după cum rezultă din evidența costurilor comune ținută pe numele acestora pe anii 2013-2014, suma totală restantă fiind de 2405,88 lei. Pârâții nu contestă acest debit ci doar solicită eșalonarea plății acestuia.

Pentru perioada în care pârâții nu au achitat cheltuielile de întreținere, reclamanta a calculat un cuantum total al penalităților de întârziere de 896,13 lei.

În ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata debitului principal aferent perioadei noiembrie 2013 – decembrie 2014, în cuantum total de 2405,88 lei instanța are în vedere următoarele dispoziții legale aplicabile:

Art. 3 din Legea nr. 230/2007 – În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i)cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar j)cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 230/2007 – Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Se mai are în vedere că stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face, conform art. 48 din Legea nr. 230/2007, proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună iar modul de calcul și suma de plată ce revine fiecărui apartament este evidențiată în lista de plată lunară, precum și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr.230/2007, pentru recuperarea datoriilor, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Neîndeplinirea obligației de plată pe care pârâții o au în calitate de membri ai asociației de proprietari este reținută pe baza înscrisurilor depuse de reclamantă și a recunoașterii acestui debit de către pârâți prin întâmpinarea depusă, în care nu au contestat cuantumul debitului ci doar au solicitat o eșalonare a acestuia.

Față de această situație urmează ca instanța să admită cererea în ce privește cheltuielile aferente noiembrie 2013 – decembrie 2014, care conform evidenței costurilor comune sunt de 2405,88 lei și să îi oblige pe pârâți la plata acestei sume către reclamantă, fără însă a dispune eșalonarea plății întrucât nu s-a făcut de către pârâți dovada unei imposibilități de plată. Astfel, deși s-au invocat dificultăți financiare în perioada 2013 – 2014 instanța constată că potrivit înscrisurilor depuse la dosar pârâtul T. D. are o pensie de 1720 de lei, reclamanta T. M. o pensie de 1092 lei, pârâta a beneficiat de ajutor de șomaj într-un cuantum ce nu a fost dovedit, iar în privința pârâtului T. G. S. nu au fost făcute dovezi cu privire la nivelul veniturilor. Chiar raportat la aceste venituri instanța apreciază că plata cheltuielilor lunare de întreținere, care s-au situat în anii 2013 – 2014 la sume cuprinse între 100 și 200 de lei, nu a reprezentat o imposibilitate de plată pentru pârâți, iar neîndeplinirea acestei obligații nu a fost justificată de elemente obiective. În ceea ce privește eșalonarea obligației de plată instanța ar urma să aibă în vedere posibilitățile actuale ale celor patru pârâți, însă cum sarcina probei aparține celor care solicită ceva instanței (în cauză eșalonarea plății), iar aceștia nu au făcut dovada cu privire la veniturile tuturor instanța apreciază că nu sunt temeiuri pentru a dispune eșalonarea plății, având în vedere și perioada îndelungată în care aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile, deși ar fi avut posibilitatea de a o face.

În ce privește penalizările de întârziere, potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să depășească suma la care s-au aplicat”.

Pe de altă parte, potrivit art. 25 alin. 1 din normele metodologice de aplicare a legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG nr. 1588/2007, „(1) Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.”

În cauză, pe lângă faptul că nu s-a făcut dovada că la nivelul asociației a fost stabilit un sistem propriu de penalizări (deși s-a solicitat în mod expres reclamantei să depună copii ale hotărârilor prin care s-au stabilit penalitățile), instanța constată că în ceea ce privește momentul de la care aceste penalități ar trebui să curgă el este determinat precis de art. 49 din Legea nr. 230/2007, ca fiind după a 30-a zi de la termenul stabilit pentru plată, termen care potrivit normelor de aplicare a legii (art. 25 alin. 1) este determinat ca fiind în maxim 20 de zile de la afișarea listei de plată, în această listă fiind obligatorie menționarea datei afișării. Astfel, potrivit acestor prevederi, în lipsa afișării listei lunare de plată nu există un moment de la care să înceapă curgerea penalităților.

Din probele administrate la dosar instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada afișării listei de plată, listă pe care să fie menționată și data afișării, astfel că în ceea ce privește momentul de la care penalitățile ar trebui să curgă nu există un termen și astfel ele nu doar că nu pot fi cuantificate, dar nici nu se poate aprecia că au început să curgă. În lipsa afișării listei de plată, care nu poate fi acceptată ca fiind tabelul privind evidența costurilor comune, ce nu este o listă în care să fie înscrise cheltuielile datorate de toți membrii condominiului și care să aibă înscrisă data afișării (fiind un recapitulativ anual și nu o listă lunară) instanța constată că reprezentanții asociației de proprietari nu și-au îndeplinit această obligație prevăzută de lege, și dacă în ceea ce privește debitul principal se poate aprecia că el a devenit scadent și că pârâtul a fost pus în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată, nu același lucru se poate aprecia în ceea ce privește penalitățile, pentru care calculul ar urma să se facă doar de la momentul introducerii acțiunii, însă cum cererea a vizat doar penalități calculate până la acest moment instanța nu se poate pronunța în sensul obligării la plata lor în continuare.

Față de aceste considerente, urmează ca instanța să respingă ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere și acțiunea să fie admisă doar în parte, în privința debitului principal reprezentat de cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2013 – decembrie 2014, în cuantum de 2405,88 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „JUPITER 5”ONEȘTI, cu sediul în mun. Onești, .,jud.Bacău,în contradictoriu cu pârâții T. D., CNP_, T. M., CNP._, T. C., CNP._ și T. G. S., CNP._, toți cu domiciliul în mun. Onești, ., ., jud. Bacău.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 2405,88 de lei cu titlu de debit principal constând în cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2013 – decembrie 2014.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 896,13 lei cu titlu de penalități ca neîntemeiat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. S. Dorinica L.

CS/DL 4ex 04.06.2015

Comunicat reclamantă și pârâtă 04.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria ONEŞTI