Contestaţie la executare. Sentința nr. 2137/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2137/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 2137/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._

Înreg. 22.10.2014 - contestație la executare -

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2137

Ședința publică din data de 29.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. C. M.

Grefier – I. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatorii P. B. S. și S.C. PASIBO I. S.R.L. în contradictoriu cu intimata .., având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014, sub numărul_ contestatorii P. B. S. și . au chemat în judecată pe intimații . și B. Pâncescu N. D., solicitând instanței să dispună admiterea contestației la executare și anularea executării silite însăși ce face obiectul dosarului execuțional nr.684/2014 înregistrat la B. Pâncescu N. D., anularea somației cambiale emise la data de 09.10.2014, anularea somației emise la data de 09.10.2014, anularea biletului la ordin ., nr._ și a avalului, anularea măsurii popririi înființate la data de 09.10.2015, anularea încheierii nr.1 din 09.10.2014 pentru stabilirea onorariului și a cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr.3335/04.09.2014 pronunțată de Judecătoria Onești în cadrul dosarului nr._, totodată a solicitat suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului nr.684/2014 și suspendarea provizorie a executării ce face obiectul dosarului nr.684/2014 al B. Pâncescu N. D..

În motivare, contestatorii au arătat în esență că la data de 10.05.2011 între părți a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr.970/10.05.2011, modificat prin actul adițional nr. 362/14.05.2013, obiectul contractului fiind comercializarea de produce distribuite de ..

Ulterior la data de 02.06.2011 a fost încheiat Procesul verbal nr.1101, în baza căruia contestatoarea . a predat biletul la ordin ., nr._ către intimata ., fiind completat la rubricile: semnătura avalistului, semnătura emitentului și semnătura emitentului la vedere, celelalte rubricile rămânând libere, totodată în cuprinsul acestuia s-a stipulat că intenția de încasare a instrumentului de plată va fi notificată debitorului în forma scrisă cu 3 zile înaintea prezentării la bancă.

Contestatorii au mai precizat că înainte de începerea executării silite nu a fost respectat termenul de 3 zile menționat în procesul-verbal, de asemenea biletul la ordin este lovit de nulitate deoarece a fost completat fără a exista acordul contestatoarei debitoare.

De asemenea contestatorii au susținut că data reală de emitere a biletului la ordin este 02.06.2011, astfel că executarea silită pornită împotriva trăgătorului . și a girantului P. B. S. sunt prescrise conform art.94, alin.2 din Legea 58/1954, biletul al ordin fiind pus în executare la mai mult de un an de la data emiterii sale.

Contestatorii au mai precizat că . nu datorează intimatei suma pretinsă și prin urmare nici administratorul societății, contestatorul P. B. S. nu datorează suma pretinsă.

Referitor la măsura popririi contestatorii au precizat că acesta este nulă întru-cât nu menționează instituțiile bancare la care s-au poprit conturile și nici cuantumul lunar al sumelor ce urmează a fi poprite.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 58/1934, art. 78 și urm, art. 728, art. 712 și art. 718 C.pr.civ.

În probațiune contestatorii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu expertiza contabilă și au depus la dosar înscrisuri (filele 9-28).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1050lei conform art. 10 din OUG 80/2013 (filele 8, 33, 34).

La data de 24.10.2014 instanța a dispus emiterea unei Adrese către contestatori prin care i s-a pus în vedere că au obligația de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată (fila 31).

La data de 05.11.2015 contestatorii au complinit lipsurile cererii de chemare în judecată (filele 32-34).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.050lei, calculată conform art.10 din OUG 80/2013.

La data de 24.11.2014 intimata . a depus la dosar, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată și respingerea cererii de suspendare a executării.

În motivare, intimata a arătat că între părți a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 970/10.05.2011, modificat prin actul adițional nr. 362/14.05.2013, în baza căruia debitoarea contestatoarea a achiziționat materiale de construcții începând cu data de 12.05.2011, pentru care au fost emise facturi fiscale, plata acestora urmând a fi efectuată în termen de 30 de zile, însă contestatoarea nu și-a respectat obligațiile asumate și nu a efectuat plățile la termenele stabilite.

S-a mai arătat că deoarece nu s-a reușit recuperarea debitelor pe cale amiabilă la data de 30.06.2014 intimata a procedat la notificarea contestatoarei . privind introducerea în bancă a instrumentului de plată – bilet la ordin ., nr._, notificare ce a fost efectiv comunicată către contestatoare la data de 03.07.2014.

Pe fond intimata a arătat că suma înscrisă în biletul la ordin are la bază facturi ce au fost însușite de către contestator prin semnătură și ștampilă.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 – 208 C.pr.civ.

În probațiune intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și doi martori și a depus la dosar înscrisuri (filele 45-58).

La data de 16.12.2015 prin serviciul Registratură contestatorii au depus la dosar Răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.

În plus, contestatorii au arătat că semnătura de primire de pe recipisa poștală prin care se pretinde că s-a efectuat comunicarea notificării nu a aparține nici contestatorului P. B. S. și nici unui alt angajat al societății.

La termenul din 18.12.2014 instanța a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite (filele 76-77).

La data de 14.01.2015 la dosar a fost atașat dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D. (filele 84-129).

La termenul din 05.02.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. Pâncescu N. D. și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită (filele 138-139).

La termenul din 26.02.2015 instanța a apreciat că proba cu înscrisuri solicitată este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei și a încuviințat-o, de asemenea a încuviințat proba cu expertiză contabilă (filele 144-145).

La data de 22.05.2015 a fost depus la dosar Raportul de expertiză contabilă efectuat (filele 161-174).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 10.05.2011 între contestatoarea . în calitate de cumpărător și intimata . în calitate de vânzător a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr.970 (filele 9-13), modificat prin actul adițional nr. 362/14.05.2013, în baza cărora intimata s-a obligat să comercializeze produse distribuite de ., contractul fiind încheiat inițial pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire fără semnarea altui document, pentru o perioadă de timp egală cu cea inițială, în cazul în care nici una din părți nu îl denunță în scris.

Ulterior la data de 02.06.2011 între părți a fost încheiat un Proces verbal de predare-primire a unei file CEC Garanție (fila 14), instrumentul de plată ., nr._ fiind emis ca și garanție de bună plată la contractul de colaborare dintre cele două societăți, totodată biletul la ordin fiind avalizat de către contestatorul avalist P. B. (fila 19).

Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către contestatoare, la data de 27.08.2014 intimata . a formulat cerere de începere a executării silite, adresată B. Pâncescu N. Danial, fiind deschis dosarul execuțional nr. 684/2014 (fila 126).

În drept, conform art. 711, alin. 1 C.pr.civ împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, în termenul prevăzut la art. 714 C.pr.civ.

Un prim aspect care urmează a fi analizat de către instanță este acela al respectării prevederii inserate de către părți în cuprinsul un Procesului verbal de predare-primire a unei file CEC Garanție (fila 14), respectiv că: “în cazul în care debitorul, emitent al filei CEC nu-și onorează obligațiile de plată față de creditor, acesta din urmă are dreptul de a introduce spre decontare în bancă fila CEC menționată mai sus în vederea recuperării debitului și a tuturor sumelor facturate. Intenția de încasare a instrumentului va fi notificată debitorului în forma scrisă cu trei zile înainte ca acesta să fie prezentat băncii pentru decontare”.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că prevederea contractuală sus-menționată a fost respectată de către intimata creditoare ., care la data de 30.06.2014 a emis Notificarea nr. 372 (fila 45), adresată contestatoarei debitoare ., prin care a adus la cunoștința contestatoarei că figurează în evidențe cu un debit total în valaore de 26.155,35 lei, din care 24.128,6 lei debit principal și 2.026,75 lei penalități de întârziere și a somat-o pe acesta să procedeze la achitarea debitelor restante în termen de 5 zile de la comunicare, în caz contrar urmând a se proceda la rezilierea contractului și la introducerea în bancă a Biletului la ordin emis drept garanție. Notificare i-a fost comunicată contestatoarei . la data de 03.07.2014, la sediul acesteia, fiind primită sub semnătura.

În ce privește semnătura care se regăsește pe confirmarea de primire (fila 46), instanța reține că cei doi contestatori au contestat inițial semnătura (fila 64 verso), însă ulterior în ședința publică din 26.02.2015 la interpelarea instanței au arătat că renunță la susținerea acestei apărări (filele 144-145).

În consecință se reține, contrar susținerilor din cererea de chemare în judecată, că a fost respectată procedura prealabilă a notificării debitoarei cu privire la introducerea biletului la ordin spre decontare.

Cu privire la susținerea contestatorilor în legătură cu nulitatea biletului la ordin ca urmare a completării acestuia fără acordul debitoarei, se reține că în cuprinsul Procesului verbal de predare-primire a unei file CEC Garanție (fila 14), părțile au convenit expres că: “prin prezentul debitorul recunoaște că datorează necondiționat creditorului suma înscrisă în notificare și în CEC și autorizează creditorul să înscrie pe fila CEC întreaga sumă facturată conform contractului”, așadar se reține că în baza convenției părților pentru completarea biletului la ordin nu era necesar consimțământul debitoarei.

În plus, se reține că în temeiul 104 Legea 58/1934 se prevede că: “Biletul la ordin cuprinde: 1) denumirea de bilet la ordin trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu; 2) promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată; 3) arătarea scadenței; 4) arătarea locului unde plata trebuie făcută; 5) numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; 6) arătarea datei și a locului emiterii; 7) Semnătura emitentului, respectiv semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de emitent sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului emitentului, persoană fizică, persoană juridică sau entitate care utilizează astfel de instrumente; 8) numele emitentului, respectiv numele și prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă. În cazul în care numele emitentului depășește spațiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe biletul la ordin primele caractere din numele și prenumele, respectiv din denumirea emitentului, în limita spațiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea biletului la ordin;

9) codul emitentului, respectiv un număr unic de identificare preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale emitentului”.

Datorită caracterului său formal, titlul căruia îi lipsește vreuna din mențiunile arătate de art. 104 din Legea 58/1934 nu va avea valoarea juridică a unui bilet la ordin, afară de cazurile expres admise de lege, cum este cazul biletului la ordin în alb.

Cu privire la emiterea biletului la ordin în alb, se reține că art.12 din Legea 58/1934 cu referire la art.106 din același act normativ prevede că: ”Dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ține seama de înțelegerile intervenite, neobservarea acestor înțelegeri nu va putea fi opusă posesorului, afară numai dacă acesta a dobândit cambia cu rea-credință sau dacă a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea ei”, altfel spus biletul la ordin poate fi emis de către debitor în mod deliberat fără a cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, urmând ca acestea să fie completate ulterior, cu excluderea intervenției emitentului, de către beneficiarul biletului la ordin. Așadar, biletul la ordin este creat și predat de către emitent, . cu intenția ca primitorul, . să îl completeze, cu mențiunea însă că dreptul de completare nu este absolut, ci exercițiul acestuia este limitat la conținutul înțelegerii dintre emitent și beneficiar, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului fundamental care a determinat emiterea acestuia, completarea abuzivă putând fi invocată sub forma excepției cambiale. Prin completarea titlului cu mențiunile lăsate în alb, biletul la ordin devine perfect, emitentul sau avalistul fiind obligat să îl execute.

Iar în cauză, după cum s-a arătat anterior, intimata creditoare a procedat la completarea biletului la ordin emis în alb, drept garanție, în condițiile stipulate expres de către părți, în consecință acest motiv de nulitate urmează a fi respins.

În ce privește raportul juridic fundamental dintre părți, instanța reține, contrar susținerilor contestatorilor că în baza Contractul de vânzare-cumpărare nr. 970 (filele 9-13) și a Actului adițional nr. 362/14.05.2013 valoarea bunurilor livrate de către intimată către contestatoarea . are un cuantum de 126.012,85 lei, iar valoarea plăților efectuate de către contestatoare este de 101.884,25 lei, cu mențiunea că la data de 06.08.2014 (data completării biletului la ordin ., nr._ - fila 128) contestatoarea înregistra debite principale restante față de intimată în cunatum de 24.128,6 lei și penalități în cuantum de 4.678,9 lei, după cum reiese din Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (filele 163-174), cu mențiunea că suma totală în valoare de 32.885,42 lei reprezentând debit și penalități înscrisă de către intimată în cuprinsul biletului la ordin și pentru care s-a început executarea silită este mai mare decât suma totală calculată de către expert – 28.807,54 lei, diferența rezultând exclusiv din modul de calcul al penalităților, după cum reiese din cuprinsul aceluiași raport de expertiză.

Referitor la măsura înființării popririi asupra conturilor avalistului contestator P. B. S. (fila 95 verso), instanța reține că în temeiul art. 780 C.pr.civ (forma în vigoare la data sesizării organului de executare 27.08.2014): “Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condițiile art. 732 alin. (1), pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.

(2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 728, dacă este cazul”.

Așadar, instanța urmează a respinge și motivele de contestație în ce privește nelegalitatea măsurii popririi, cât timp textul de lege sus-menționat permite înființarea popririi asupra soldului conturilor bancare ale debitorului, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 728 C.pr.civ, cât timp din răspunsurile primite la la unitățile bancare vizate nu reiese că s-ar fi procedat la poprirea unor sume cu depășirea plafoanelor prevăzute de art. 728 C.pr.civ (filele 89-90).

În consecință, instanța urmează a admite în parte contestația la executare, a îndreapta actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D. și a modifică în parte Biletul la ordin BPOS3AA, nr._ din 06.08.2014 Somația din 09.10.2014, Somația cambială din 09.10.2014 și Adresa de înființare a popririi din 09.10.2014 toate din dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D., în sensul că suma debit este de 28.807,54 lei.

Față de îndreptarea actelor de executare silită, în sensul micșorării sumei datorare de contestatorii debitori către intimata creditoare, se impune și reanalizarea cuantumului onorariul executorului judecătoresc care se calculează în conformitate cu prevederile art. 39, alin1 din Legea 188/2000 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 maximul acestuia fiind de 2.807,54 inclusiv TVA.

Instanța apreciază în art. 39, alin.1 din Legea 188/2000 sunt stabilite plafonul minim și maxim pe care executorul judecătoresc îl poate stabili în raport de valoarea creanței, și nu se poate stabili că peste plafonul maximal s-ar mai putea aplica procentul de TVA, întrucât în lipsa unei precizări exprese, dispoziția se interpretează restrictiv după regulile aplicabile în situația instituirii anumitor limitări sau derogări și în sensul finalității urmărite prin instituirea acestei limitări.

Cu privire la solicitarea contestatorilor privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată instanța reține următoarele:

Conform art. 453, alin.1 C.pr.civ „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform alin.2 din același text normativ: “când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”, față de aceste prevederi legale și având în vedere că cererea contestatorilor a fost admisă numai în parte instanța urmează a admite în parte și cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu admiterea cererii principale. În consecință, urmează a obligă intimata la plata sumei de 525 lei reprezentând cheltuieli de judecată taxă judiciară de timbru (filele 8, 33-34), a sumei de 45 lei reprezentând cheltuieli de judecată contravaloare copie a dosarului de executare (fila 143), a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat (fila 136) și a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată onorariu expert contabil (filele 148, 178) către contestatori.

Se va dispune plata către expert C. N. G. a onorariului definitiv în cuantum de 1.000lei achitat de contestatori la CEC Bank SA Onești cu chitanțele nr._/1 din 03.03.2015 și nr._/1 din 29.06.2015.

După rămânerea definitivă prezenta hotărâre se va comunica din oficiu și deîndată către executorul judecătoresc.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii P. B. S., cu domiciliul în Tg. Ocna, ., jud. Bacău și ., CUI R. cu sediul în Tg.Ocna, ., jud. Bacău, în contradictoriu cu intimații ., C._, cu sediul în Bacău, ., jud. Bacău și B. Pâncescu N. D., C._, cu sediul în P. T., .. 6, ..

Îndreaptă actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D..

Modifică în parte Biletul la ordin BPOS3AA, nr._ din 06.08.2014 Somația din 09.10.2014, Somația cambială din 09.10.2014 și Adresa de înființare a popririi din 09.10.2014, toate din dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D., în sensul că suma debit este de 28.807,54 lei.

Modifică în parte Somația din 09.10.2014, Somația cambială din 09.10.2014, Adresa de înființare a popririi din 09.10.2014 și Încheierea nr.1 din 09.10.2014 pentru stabilirea onorariului și cheltuielilor de executare toate din dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D., în sensul că cenzurează cuantumul onorariului executorului la suma de 2.807,54 lei, inclusiv TVA.

Menține ca legale și temeinice celelalte acte de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 684/2014 al B. Pâncescu N. D..

Obligă intimata la plata sumei de 525 lei reprezentând cheltuieli de judecată taxă judiciară de timbru, a sumei de 45 lei reprezentând cheltuieli de judecată contravaloare copie a dosarului de executare, a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat și a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată onorariu expert contabil, către contestatori.

Dispune plata către expert C. N. G. a onorariului definitiv în cuantum de 1.000 lei achitat de contestatori la CEC Bank SA Onești cu chitanțele nr._/1 din 03.03.2015 și nr._/1 din 29.06.2015.

După rămânerea definitivă prezenta hotărâre se va comunica din oficiu și deîndată către executorul judecătoresc.

Cu drept de apel în termen 30 zile de la data comunicării hotărârii.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. M.C.M./I.C.:

18.11.2015 – 6 ex.

. - 4 ex.:

2 ex. contest.; 2 ex. intimați

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2137/2015. Judecătoria ONEŞTI