Pretenţii. Sentința nr. 2065/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2065/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 2065/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
DOSAR NR._ pretenții
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2065
Ședința publică din data de 22.09.2015
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
PREȘEDINTE – A. L.
GREFIER - B. S. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții P. G. și P. V., în contradictoriu cu pârâtul A. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat T. M., pentru reclamanți și pârâtul, personal și asistat de avocat M. C..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apărătorul reclamanților a depus înscrisuri la dosar, după care:
Avocat T. M. precizează că nu sunt prea lizibile actele depuse, dar fac dovada reședinței în străinătate; precizează că a menționat adresa exactă.
Avocat M. C. consideră că actele depuse fac dovada reședinței, se poate citi.
Avocat T. M. precizează că reclamanții au fost în vacanță în România, interogatoriul a fost completat la sediul cabinetului de avocat.
Avocat M. C. depune la dosar adresa nr. 5331/14.09.2015 din care rezultă că reclamanții și-au înscris suprafața de teren, plătesc impozite din anul 2007.
Avocat T. M. nu solicită termen pentru studiul adresei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, conform art. 244 Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra excepțiilor invocate și asupra fondului:
Avocat M. C., având cuvântul asupra excepțiilor, solicită admiterea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, înțelegerea a fost din octombrie 2005, iar acțiunea a fost înregistrată în septembrie 2014, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani. Reclamanții nu au făcut dovada că dreptul material la acțiune a început să curgă în anul 2013. Din înscrisul de la fila 4 dosar de urmărire penală rezultă că acesta deține o locuință în stadiul de construcție, vine în fiecare an în țară pentru a-și continua construcția, este exclus să nu fi luat la cunoștință de cât în august 2013. Din declarațiile martorilor audiați, declarațiile de la poliție, interogatoriu, adresa emisă de Primăria Urechești din care rezultă că reclamantul și-a înscris suprafața de 5000 m.p. se poate trage concluzia că dreptul material la acțiune s-a născut în decembrie 2005, stins cu mult înainte de septembrie 2014. Se vorbește de o recunoaștere a sumei de 3800 euro, dar la poliție s-a recunoscut suma de 700 euro. Chiar și în caz de recunoaștere, trebuie avut în vedere faptul că recunoașterea nu are ca efect întreruperea cursului prescripției, nu dacă s-a prescris, ci doar în timpul termenului. De asemenea, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii nefiind îndeplinite condițiile pentru îmbogățirea fără just temei, pagubă cauzată, să fie lipsită de cauză, iar cel păgubit să nu aibă nicio altă modalitate de recuperare. Situația litigioasă dintre părți a pornit de la o înțelegere verbală constând în obligația reclamanților de a restitui prețul. În condițiile în care înșiși reclamanții au recunoscut prin declarațiile de la poliție că au convenit cu pârâtul verbal, fără încheierea unui înscris, este inadmisibilă acțiunea pe acest temei.
Avocat T. M., având cuvântul asupra excepțiilor, precizează că prin răspunsul la întâmpinare a pus concluzii de respingere a excepțiilor. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, având în vedere situația de fapt, dreptul material la acțiune în restituirea sumei de 3800 euro începe să curgă din 06.09.2013. Trebuie făcută distincție între faptul încheierii acestui act juridic și luarea la cunoștință de către reclamanți despre acest act de vânzare-cumpărare încheiat de tatăl reclamantului. Despre conținutul acestui act au luat cunoștință în august 2013 când s-a iscat acest conflict. Faptul că nu s-a plătit suma de 3800 euro a determinat acest conflict, materializat în plângerea de la poliție. Audiat, pârâtul recunoaște că are de achitat o diferență, de 700 euro spune dumnealui. Din acel moment se naște dreptul la acțiune al reclamanților. Această recunoaștere a datoriei nu pune problema suspendării cursului prescripției. Pârâtul recunoaște existența unei datorii, acesta a fost mobilul acțiunii de față. Dreptul material la acțiune se naște în momentul recunoașterii sumei la poliție. Solicită respingerea excepției, acțiunea a fost formulată în cadrul termenului de 3 ani. Cu privire la excepția inadmisibilității, se știe din practică faptul că chiar dacă există o încadrare de drept greșită, instanța nu o poate respinge ca inadmisibilă, ci poate încadra acțiunea într-o normă de drept. Invocarea inadmisibilității presupune ca acțiunea să nu poată fi admisibilă niciodată. Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii principale pentru restituirea sumei de 3800 euro. Pârâtul a recunoscut existența datoriei, dar numai pentru 700 euro. Urmează ca instanța să cenzureze poziția pârâtului, conform actelor existente. Cei doi reclamanți au trimis suma de 4200 euro pe numele pârâtului, acesta însă a urmărit să-i înșele, nu le-a prezentat situația de fapt reală cu privire la adevăratul proprietar, tatăl și nu el. pârâtul și-a însușit diferența de bani, ceea ce a determinat și plângerile la Poliție și la P. privind înșelăciunea în convenție. Reclamantul a sesizat organul de urmărire penală pentru a-și putea recupera paguba, iar pârâtul s-a angajat să restituie diferența. Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că s-a plătit suma de 1500 lei cheltuieli la notar, prețul 400 lei, diferența urmând a fi achitată de pârât. Ulterior pârâtul și-a cumpărat un autoturism, chiar le-a spus reclamanților că le dă autoturismul, dar reclamanții nu au fost de acord. Partea nu se poate prevala că așa au spus reclamanții să treacă un preț mai mic. Spune că ar fi plătit o sumă mai mare, dar împotriva unui act autentic nu se poate face dovadă. Solicită obligarea pârâtului la plata diferenței de bani. Dacă nu s-ar fi recunoscut la poliție, ar fi fost anihilate toate căile. Solicită admiterea în totalitate a acțiunii și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3800 euro, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Avocat M. C., pentru pârât, solicită a se lua act că se admite faptul că recunoașterea nu a avut loc cât timp a fost în curs prescripția, ci după. Reclamanții și-au înscris suprafața de teren. Pe fondul cauzei, s-a încercat ca reclamantul să fie descris în calitate de victimă. Martorii au arătat un comportament agresiv al acestuia. Solicită respingerea acțiunii, este cert că părțile nu contestă că reclamanții au trimis 4200 euro din care au acoperit parte din prețul construcției, diferența de 700 euro este diferența de teren, contravaloarea folosinței. Situația înțelegerii reale dintre părți este confirmată de martori. Solicită respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Avocat T. M. precizează că i-a scăpat un aspect, respectiv faptul că părțile nu au fost prezente la încheierea actului, ci mandatarul A. N.. Nu au fost discuții cu privire la folosința terenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepții și pe fond.
INSTANȚA
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 25.11.2014 sub nr._ reclamanții P. G. ȘI P. V. au chemat în judecată pe pârâtul A. V., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3800 euro și la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea este legal timbrată la valoarea pretențiilor solicitate cu 955 de lei taxă de timbru.
În motivarea în fapt reclamanții arată că au hotărât să cumpere un teren pe raza comunei Urechești dar, pentru că locuiesc de mulți ani în Italia, l-au împuternicit, în anul 2005, pe unchiul pârâtului, A. N. N., să cumpere terenul pentru ei și în numele lor. În anul 2013 au venit în țară și au cerut pârâtului actul de vânzare-cumpărare. Când au citit actul au constatat că nu pârâtul a vândut terenul, ci, tatăl lui, iar suprafața cumpărată era de 5000 mp și nu 6700 mp așa cum conveniseră. Reclamanții au formulat plângere penală împotriva pârâtului, iar cu ocazia cercetărilor acesta a recunoscut că a plătit 3500 euro pentru terenul în suprafață de 5000 mp, urmând ca pentru restul de 1700 mp să facă demersuri pentru dezbaterea moștenirii, terenul fiind în indiviziune. În luna august 2014 pârâtul i-a înștiințat că nu a reușit să dezbată succesiunea și că le va restitui suma de 700 euro.
Cererea este motivată în drept pe art. 1345, 1639 și 2528 Cod civil.
În procedura reglementată de art. 201 Cod procedură civilă pârâtul a depus întâmpinare (fila 50) prin care a invocat excepțiile prescrierii dreptului material la acțiune și a inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, invocând o înțelegere între părți cu privire la dreptul de folosință al terenului pe timp de 10 ani.
În termen legal, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare (fila 58).
La termenul din 05.05.2015 instanța a încuviințat pentru reclamanți probele cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului, iar pentru pârât a încuviințat proba cu înscrisuri, cu interogatorii și cu martorii V. N. și A. P..
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Onești.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă instanța va da rezolvare mai întâi excepțiilor invocate:
1)Excepția prescrierii dreptului material la acțiune
După cum se arată în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data nașterii raportului juridic dintre părți (anul 2005), prescripția extinctivă presupune stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege, iar în cazul drepturilor de creanță are ca efect stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care constă în posibilitatea creditorului de a obține condamnarea debitorului la executarea obligației.
Termenul general de prescripție în materia acțiunilor personale, indiferent de izvorul raportului juridic obligațional, prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță este de 3 ani, care curge, în lipsă de stipulație contrară, de la data nașterii raportului juridic; în plus odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958. Iar în cazul prestațiilor succesive, art. 12 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
De regulă, termenul de prescripție curge în mod neîntrerupt, o situație aparte fiind cazurile de întrerupere a prescripției; astfel, conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului, făcută de cel împotriva căruia curge, consecința imediată și directă a întreruperii termenului de prescripție este că de la momentul întreruperii prescripției, începe să curgă un nou termen de prescripție.
În cauză, pârâtul a recunoscut existența debitului, chiar dacă în cuantum mai mic decât cel solicitat, la data de 06.09.2013, cu ocazia cercetărilor efectuate de Poliție (fila 11 dosar nr._ ). În acest mod, de la data de 06.09.2013 a început să curgă un nou termen de prescripție și față de data promovării prezentei, 25.11.2014, reclamanții au respectat termenul general de exercitare a dreptului material la acțiune.
Așa fiind, excepția va fi respinsă.
2) Excepția inadmisibilității acțiunii
Pârâtul a susținut că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală și nu pe tărâmul îmbogățirii fără justă cauză. A invocat existența unei convenții sinalagmatice, verbale, în virtutea căreia reclamanții se obligau să remită prețul în schimbul obligației pârâtului de a depune diligențe pentru a asigura transmiterea dreptului de proprietate asupra a două suprafețe de teren pe care le deținea, primite zestre de la tatăl său.
Inadmisibilitățile care au ca obiect contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanța, se depărtează de apărările de fond și se apropie de excepțiile de procedură; inadmisibilitățile prezintă analogii cu excepțiile, iar cât privesc efectele, sunt mult mai energice decât ale excepțiilor și se apropie de consecințele admiterii unei apărări de fond.
În speță, pârâtul afirmă că este o inadmisibilitate de ordin obiectiv: reclamanții au ales o cale procesuală greșită.
Raportat la alegațiile pârâtului, instanța apreciază că, indiferent de calea procesuală aleasă sau greșit denumită, primordial este să se recupereze prejudiciul, motiv pentru care va respinge și această excepție.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În anul 2005 reclamanții i-au trimis pârâtului suma de 4200 euro pentru ca acesta din urmă să le vândă un teren în suprafață de 6700 mp pe raza comunei Urechești. Pentru că reclamanții locuiesc de multă vreme în Italia au împuternicit pe un unchi al pârâtului, pe numitul A. N. N., să cumpere terenul pentru ei și în numele lor.
Astfel, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2691/24.11.2005 de către B.N.P. V. B. (filele 7 și 8 din dosarul nr._ ).
În anul 2013 reclamanții au solicitat actul și, cu această ocazie au aflat că nu pârâtul vânduse terenul, ci, tatăl lui și că vânduse numai 5000 mp din suprafața de 6700 mp. Considerându-se înșelați, reclamanții au sesizat Poliția comunei Urechești și au făcut plângere la P., iar cu ocazia cercetărilor, pârâtul a recunoscut că a primit de la reclamanți suma de 4200 euro, că i-a dat vânzătorului suma de 3500 euro, rămânând suma de 700 euro pentru diferența de 1700 mp teren aflat în indiviziune și pentru care pârâtul se obliga să facă demersurile necesare dezbaterii moștenirii (filele 11-14 dosar nr._ ).
Reclamanții au acceptat să mai aștepte încă un an pentru ca pârâtul să dezbată succesiunea și să le vândă și restul de 1700 mp teren, în caz contrar, pârâtul ar fi trebuit să le returneze suma de 700 euro. Revenind în țară în anul 2014, reclamanții au fost înștiințați de pârât că nu a reușit să dezbată moștenirea și că le va restitui cei 700 euro, dar, când a venit vremea să dea banii, a refuzat, mizând pe faptul că la data de 1 septembrie 2014 reclamanții ar fi trebuit să se întoarcă în Italia și ar fi scăpat de plata acestei sume.
În aceste condiții, reclamanții au promovat cerere de chemare în judecată, solicitând suma de 3800 euro ca fiind diferența dintre suma trimisă, 4200 euro, și prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare, aproximativ, 400 euro.
Indubitabil, între părți a existat o înțelegere verbală, sinalagmatică, fiecare dintre ele asumându-i obligații, legea aplicabilă fiind cea în vigoare la momentul încheierii, anul 2005, respectiv, art. 969 al. 1 din Codul civil din anul 1864: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Conform art. 970 din Codul civil din anul 1864:
„Convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.”
Pârâtul invocă faptul că înțelegerea verbală a mai cuprins și clauza potrivit căreia reclamanții au fost de acord ca pârâtul să folosească terenurile timp de 10 ani.
Cu privire la această apărare, instanța reține că, înafară de susținerea pârâtului, din nicio probă nu reiese că a existat și o astfel de înțelegere.
Instanța mai reține și că, prin atitudinea lor, nici reclamanții nu au executat cu bună-credință convenția încheiată, cel puțin în ceea ce privesc urmările înțelegerii.
Astfel, deși, după declarația dată de pârât în fața Poliției în 06.09.2013, au așteptat timp de un an să le fie restituiți 700 euro, acceptând că atât valorează restul de 1700 mp teren, în anul 2014, văzând că nu li s-a plătit suma, l-au acționat în judecată pe pârât pentru plata sumei de 3800 euro, sumă-sancțiune ce reiese din diferența dintre banii trimiși și prețul menționat în actul de vânzare-cumpărare.
Fără îndoială, nici pârâtul nu a respectat condițiile înțelegerii din anul 2005, dând dovadă de pasivitate și de rea-credință. La interogatoriu, pârâtul și-a argumentat pasivitatea prin aceea că pentru diferența de teren în suprafață de 1700 mp nici tatăl său nu era proprietar, nu avea decât o chitanță de mână de la vânzător și că acesta din urmă trebuia să dezbată moștenirea. Instanța nu și-a însușit această justificare, reținând că pârâtul a acționat cu rea-credință, mizând și pe faptul că recuperarea banilor ar fi fost dificilă pentru reclamanți care nu locuiau în țară.
Reținând că pârâtul nu și-a respectat în totalitate obligația asumată, va fi obligat să restituie reclamanților suma de 700 euro, sumă recunoscută de pârât și acceptată de reclamanți.
Constatând culpa procesuală a pârâtului, instanța, în conformitate cu art. 453 din Codul de procedură civilă, îl va obliga să achite reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1976 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru calculată la valoarea pretențiilor admise și onorariu avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile prescrierii dreptului material la acțiune și a inadmisibilității invocate de pârâtul A. V..
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. G. – CNP_ și P. V., ambii cu domiciliul procesual ales în Onești, ./13, județul Bacău, la Cabinet de avocat T. M. împotriva pârâtului A. V. – CNP_, domiciliat în comuna Urechești, ..
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 700 euro cu titlu de despăgubiri și suma de 1976 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.L. – 16.10.2015
Tehn. B.S.M. – 16.10.2015
Exemplare: 5 (cinci)
..10.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2059/2015. Judecătoria ONEŞTI | Validare poprire. Sentința nr. 2025/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|
