Pretenţii. Sentința nr. 572/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 572/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 572/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._

Înreg. 08.04.2014 - pretenții -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 572

Ședința publică din data de 27.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – A. D. E.

GREFIER – I. L.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.41 ONEȘTI, împotriva pârâtei D. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta personal, lipsind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că au fost comunicate obiecțiunile formulate de pârâtă către reclamantă, aceasta arătând că este de acord cu concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.

Pârâta depune la dosar o cerere privind indexurile, arată că va duce această cerere și la asociație, i s-au pus consumurile și de la vecini, a fost amenințată de președintele asociației. Are obiecțiuni cu privire la apă, la gaze, are probleme mari cu vecinii, solicită conexarea tuturor dosarelor. A observa instanța sumele în plus.

Instanța, având în vedere obiecțiunile comunicate către asociația de proprietari, că s-a răspuns de către aceasta că este de acord cu expertiza, faptul că expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanță, față de înscrisurile depuse la dosar, respinge obiecțiunile la expertiză formulate de pârâtă.

Conform art.244 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Pârâta arată că experta a scris ce a solicitat asociația, nu a făcut verificări, nu este de acord cu suma solicitată de asociație, are dovezi că s-a calculat prea mult. Poate calcula personal valoarea consumurilor. Pe 27.03.2015 are apel la Tribunalul Bacău într-un alt dosar, solicită conexarea acestuia.

Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr.41 Onești, cu sediul în Onești, ..14B, parter, jud. Bacău, a chemat în judecată pe pârâta D. C., cu domiciliul în Onești, ..14, ., jud. Bacău, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 625,96 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere aferente imobilului în care aceasta locuiește, pentru perioada iunie 2013 - februarie 2014.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietară a apartamentului nr. 13 situat în Onești, ..14, . achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament în perioada iunie 2013 - februarie 2014, având un debit restant de 625,94 lei.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile HG 85/2001 și pe cele ale HG 400/2003.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, evidența costurilor comune (file 5-10), proces verbal de informare nr.8 din 24.03.2014 (fila 11), formular de acceptare/neacceptare a medierii (fila 12), dovada comunicării (fila 13), invitație la informare privind avantajele medierii (file 14-15), dovada comunicării (fila 16), adresa 1029/2014 (fila 17), adresa 106/2014 (fila 18), adresa 760/2013 (fila 19), adresa 772/2013 (fila 20), fișă calcul cheltuieli întreținere (file 21-26).

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Conform art.242 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pârâta D. C. nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 13.06.2014 pârâta a depus la dosar mai multe înscrisuri, arătând că suma solicitată de asociație nu este reală, a fost încărcată și cu consumurile de la vecini și a solicitat efectuarea unei expertize contabile.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Onești.

În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar și cu o expertiză contabilă, conform art. 255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă, ca fiind admisibile, acestea ducând la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă (file 5-7) rezultă că pârâta figurează în evidența Asociației de P. nr.41 Onești, în perioada iunie 2013 - februarie 2014 inclusiv, cu un debit în cuantum de 625,96 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente imobilului situat în Onești, .. 14, ., județul Bacău.

Conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari”, iar conform art. 49 alin. 1 din aceeași lege ”asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0, 2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”. De asemenea, potrivit art. 49, alin. 2 din același act normativ „termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”. În baza dispozițiilor art. 50, alin. 1 din aceeași lege „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Conform art. 48 din același act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

În cauză pârâta a arătat că sumele calculate de asociație nu sunt corecte, fiindu-i încasat și gazul consumat de vecini și fiind încărcată la apă. Referitor la acest aspect instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă (fila 7) rezultă că nu a fost calculată nicio cantitate de gaz în sarcina pârâtei. În ceea ce privește cantitatea de apă consumată, la termenul din data de 30.01.2015 instanța a indicat pârâtei o fișă de citire a contorului pe anul 2014 și 2015 (fila 86), aceasta arătând că este a sa. Din această fișă rezultă că pârâta a consumat în luna ianuarie 2014 cantitatea de 5 m³ de apă, iar în luna februarie 2014 cantitatea de 3 m³ de apă, cantități identice cu cele menționate în fișa de evidență a cheltuielilor comune depusă de reclamantă la dosar (fila 7).

În cauză a fost efectuată și o expertiză contabilă, raportul fiind depus la filele 94-101 dosar. Din cuprinsul acestuia rezultă că pentru perioada 01.06.2013 – 28.02.2014 pârâta datorează reclamantei suma de 625,94 lei, pentru stabilirea acestei sume fiind analizate mai multe înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei și cele puse la dispoziție de asociație, printre care situația calculului lunar bazat pe facturile prestatorilor de servicii, chitanțe de la terți prestatori, state de plată.

Astfel, având în vedere prevederile legale mai sus arătate, aplicabile în materie, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum și concluziile raportului de expertiză, reținând că pârâta nu și-a achitat debitul, instanța constată întemeiată cererea reclamantei, motiv pentru care o va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 41, cu sediul în Onești, .. 14B, parter, județul Bacău, CUI_, J565/1998, împotriva pârâtei D. C., CNP_, cu domiciliul în Onești, .. 14, ., județul Bacău.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 625,94 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere aferente imobilului situat în Onești, .. 14, ., județul Bacău, pentru perioada 01.06.2013 – 28.02.2014.

Dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să efectueze plata către expertul contabil ec. Bahamat Biatris M. a sumei de 600 lei achitată de pârâta D. C., reprezentând onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, depusă conform chitanței nr._/1 din 10.10.2014, eliberată de CEC Bank Onești.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored. A.D.E. – 31.03.2015

Ex.4

.. – 31.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 572/2015. Judecătoria ONEŞTI