Pretenţii. Sentința nr. 90/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 90/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 90/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - pretenții -

Înreg. 03.10.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 90

Ședința publică din data de 13.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. S.-M.

Grefier – L. G.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari Nr. 3 Tg.Ocna în contradictoriu cu pârâtul B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 și 107 C.pr.civ.

Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față;

Prin acțiunea formulată reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 3 Tg.Ocna, cu sediul în Tg.Ocna, ..A10, . a chemat în judecată pe pârâtul B. M., domiciliat în Tg.Ocna, ., ., solicitând a fi obligat la plata sumei de 2580,14 lei reprezentând cheltuieli de întreținere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietari, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, având un debit restant de 2580,14 lei.

În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 16,29 din Legea 114/1996, HG 1588/2007 și Legea 230/2007.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 50 alin.2 din Legea 230/2007.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri privind debitul pârâtului, notificare, confirmare primire notificare.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul este proprietarul apartamentului în care locuiește, iar în această calitate avea obligația să achite la termenul stabilit cota de contribuție care îi revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari, așa cum prevede art. 46 din Legea 230/2007.

Potrivit fișei costurilor (filele 5-7), pârâtul a acumulat un debit în sumă de 2580,14 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate.

Instanța are în vedere dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 care prevăd că proprietarii au obligația să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociației, având în vedere facturile furnizorilor, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr.230/2007, pentru recuperarea datoriilor, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Așa fiind, pe temeiul juridic mai sus indicat, acțiunea va fi admisă, iar pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei cheltuieli de întreținere restante.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari Nr. 3 Tg.Ocna - cu sediul în Tg.Ocna, ..A10, . în contradictoriu cu pârâtul B. M. – domiciliat în Tg.Ocna, ., ..

Obligă pârâtul la plata sumei 2580,14 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. L.S.M. – 19.01.2015

Tehnored. L.G. – 20.01.2015

Ex.4/ ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 90/2015. Judecătoria ONEŞTI