Acţiune în constatare. Sentința nr. 1267/2015. Judecătoria ORADEA

Comentarii

0

Sentința nr. 1267/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1267/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1267/2015

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. G. C.

GREFIER: C. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. S.-R. și N. S. F. și pe pârâta S.C. V. R. S.A., pârâta S.C. V. R. S.A. – SUCURSALA ORADEA, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

DELIBERÂND

Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosarul nr._ din 07.04.2014, scutită de taxa judiciară de timbru conform prevederilor art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, reclamanții N. S. – R. și N. S. – F., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. – SUCURSALA ORADEA, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înlăturarea clauzelor contractuale abuzive inserate în Convenția de Credit nr._/03.12.2007 și în Convenția de Credit nr._/21.07.2008, respectiv punctele 3 lit. c) și d), 5 lit. a) din „Condițiile generale ale convenției” și punctele 3.5, Secțiunea 8.1 lit. a), b), c), d), 8.3, 10 din „Condiții generale ale convenției” din ambele convenții, precum și restituirea către reclamanți a sumelor plătite în plus în mod nejustificat, ca urmare a aplicării acestor clauze abuzive, cu dobânda legală aferentă, de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective, sume actualizate și cu indicele de inflație, începând cu data plății; să constate că pârâta S.C. V. R. S.A. a introdus în mod abuziv comisionul de administrare în locul comisionului de risc după . O.U.G. nr. 50/2010, fără ca reclamanții să semneze un act adițional la contractele de credit amintite mai sus, prin care să-și dea acordul pentru perceperea unui astfel de comision și, pe cale de consecință, să oblige pârâtele, în solidar, la restituirea sumelor achitate de reclamanți cu acest titlu (comision de administrare), pentru perioada septembrie 2010 – martie 2014 și în continuare până la încetarea efectivă a perceperii acestuia cu dobânda legală aferentă, de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective, sume actualizate și cu indicele de inflație, începând cu data plății; cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei onorariu de avocat, conform chitanței . nr._/06.03.2014.

În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat, în esență, că reclamanții, în calitate de împrumutați, au încheiat cu pârâta Convenția de credit nr._/03.12.2007 și Convenția de credit nr._/31.07.2008, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 94.000 CHF, respectiv 15.700 CHF. S-a arătat că, pentru garantarea acestor împrumuturi, reclamanții au instituit ipoteca de rangul I asupra imobilelor în natură reprezentând două terenuri în intravilan fiecare în suprafață de 850 mp. situate în Oradea, ., înscrise în CF NDF nr. 7299, cu nr. topo. 8691 și 8692, jud. Bihor, așa cum rezultă din Convenția de credit nr._/03.12.2007, la art. 7 lit. a), și asupra imobilelor ce în natură reprezintă două terenuri în intravilan, fiecare în suprafață de 850 mp., situate în Oradea, ., înscrise în CF NDF nr. 7299, cu nr. topo. 8691, 8692 și 8693, în suprafață de 544 mp., jud. Bihor, așa cum rezultă din Convenția de credit nr._/31.07.2008, la art. 7 lit. a). S-a arătat că, la încheierea contractului, reclamanții au fost lipsiți de posibilitatea negocierii clauzelor contractuale. S-a arătat că, potrivit clauzelor contestate, menționate prin petitul cererii de chemare în judecată, în lipsa unor elemente de circumstanțiere, banca, în calitate de comerciant, este liberă să aprecieze unilateral modificările semnificative de pe piața monetară și în ce măsură acestea pot influența rata dobânzii, banca fiind suverană în apreciere. S-a arătat că imposibilitatea consumatorului de a anticipa costurile creditului contractat este de natură a-i afecta posibilitatea de rambursare și siguranța sa economică și financiară, cel puțin la fel de importantă ca și profitul urmărit de comerciant, ajungându-se astfel la consecința unui dezechilibru semnificativ. S-a arătat că, de altfel, clauza de modificare a dobânzii urmărește doar majorarea dobânzii, nu și micșorarea acesteia, având în vedere că moneda în care s-a acordat împrumutul – CHF – s-a întărit semnificativ față de data acordării creditului, sporindu-se și prin această evoluție costurile inițiale ale creditului, fără ca banca să fi procedat la diminuarea corespunzătoare a dobânzii, în funcție de schimbările într-adevăr semnificative intervenite pe piața economică, iar o majorare a procentului dobânzii ar fi împovărătoare și nejustificată. În ceea ce privește clauzele privitoare la comisionul de risc, s-a apreciat că aceste clauze au un caracter abuziv, întrucât, pe de o parte, motivația perceperii acestui comision nu rezultă din cuprinsul Convenției și, pe de altă parte, riscul de rambursare a creditului este acoperit de garanția reală imobiliară constituită în favoarea Băncii, tocmai în acest scop. S-a arătat că astfel, așa cum rezultă din art. 3.5, comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără însă a se preciza în mod explicit care este motivația perceperii lui. S-a apreciat că singura concluzie care se poate trage este că unica motivație a perceperii acestui comision de risc este aceea de a „umfla” profitul Băncii, considerându-se că suma totală a acestui comision, foarte consistentă, reprezintă un dublu beneficiu al Băncii, fiind practic o dobândă mascată, percepută pe lângă dobânda principală stabilită contractual. S-a arătat că, din perspectiva reclamanților, perceperea acestui comision este împovărătoare, mai ales în condițiile economice actuale, deoarece ea vine alături de dobândă și celelalte costuri și duce suma totală de rambursat la aproape dublul valorii creditului acordat. S-a mai învederat instanței că, la încheierea Convenției, reclamanții nu au avut posibilitatea să negocieze niciuna din clauzele contractuale, cu atât mai puțin cele privitoare la costurile creditului, cuprinsul contractului fiindu-le impus reclamanților de către Bancă și având un caracter prestabilit, de natura contractelor de adeziune. S-a arătat că, în măsura în care reclamanții aveau nevoie de creditul solicitat, au fost implicit nevoiți să semneze convențiile de credit amintite mai sus, chiar și în aceste condiții. S-a mai arătat că constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale atrage sancțiunea nulității acesteia, sancțiune general aplicabilă oricărui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, iar ca și consecință a nulității, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestuia. S-a mai arătat că se solicită constatarea nulității absolute a comisionului de administrare credit, întrucât această modificare nu a fost impusă de prevederile O.U.G. nr. 50/2010. S-a susținut de asemenea că introducerea acestui comision contravine dispozițiilor art. 35 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, text care interzice introducerea și perceperea de noi comisioane neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Totodată, s-a apreciat că acest comision de administrare credit nu constituie altceva decât o continuare a comisionului de risc, „botezat” astfel pentru a se încerca eludarea dispoziției exprese prevăzute de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, comision cu privire la care reclamanții s-au referit anterior. S-a apreciat că, sub acest din urmă aspect transpare și mai mult caracterul abuziv, discreționar și nelegal al acestui nou comision, a cărui necesitate nu rezultă dintr-un motiv obiectiv și rezonabil, legat de derularea Convenției, ci din dorința vădită a Băncii de a-și păstra neatins profitul.

În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 193/2000 modificată, O.U.G. nr. 50/2010.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, pârâtele S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. – SUCURSALA ORADEA au solicitat instanței să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că între reclamanți și unitatea bancară au fost încheiate Convențiile de credit nr._/03.12.2007 pentru suma de 94.000 CHF, în care dobânda revizuibilă era de 4,25%, D. 7,21%, comision de risc de 0,22%, respectiv nr._/31.07.2008 pentru suma de 15.700 CHF, cu dobânda revizuibilă de 3,99%, D. 7,23% și comision de risc 0,22%. S-a arătat că Convenția nr._/02.12.2007 a fost încheiată cu scopul de a refinanța un alt credit acordat tot de V.. S-a arătat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, arătându-se că, în decembrie 2007, când reclamanții au contractat primul credit în litigiu, V. avea mai multe oferte (standard) de credite pentru cheltuieli curente, în lei, în EUR sau în CHF, cu D. de 7,72% și comision de risc de 0,26%. S-a arătat că, de asemenea, și în iulie 2008, când reclamanții au contractat cel de al doilea credit în litigiu, V. avea mai multe oferte. S-a arătat că, pentru ambele credite, reclamanții au optat pentru pachetul în CHF, acesta fiind cel mai ieftin. S-a arătat că de la aceste oferte au pornit negocierile între părți, în urma cărora s-au încheiat convențiile în litigiu, cu D. de 7,2% și, respectiv, cu D. de 7,23%. S-a arătat că prețul obținut pentru creditele în litigiu a fost mai mic decât prețul din oferta standard, menționându-se că D. în prima Convenție este de 7,21% și comisionul de risc de 0,22%, față de oferta D. de 7,27% și comision de risc de 0,26%. S-a arătat că reclamanții au ales V. pentru refinanțarea unui credit tot de la unitatea bancară pârâtă. S-a mai arătat că reclamanții au contractat și cel de al treilea credit tot de la V.. S-a apreciat că, din aspectele prezentate mai sus, este evident că în speță, la încheierea Convenției de Credit au existat negocieri la care V. a fost de bună credință, în sensul că s-au acordat creditele la un preț sub cel din oferta standard, iar prin Convenția în litigiu și clauzele acesteia reclamanților nu li s-a creat un dezechilibru semnificativ ci, dimpotrivă, un avantaj, de care au fost mulțumiți și, prin urmare, au ales tot VOLKSBBANK și pentru următoarele credite. În continuare s-a arătat că clauzele privind comisionul de risc/administrare nu sunt abuzive sau nelegale. În acest sens, s-a arătat că Banca are obligația legală să desfășoare activitatea de urmărire/monitorizare/gestionare a creditului și a riscului acestuia. S-a arătat că această activitate generează un cost pentru Bancă, cost care este stabilit în contract sub forma unui comision. S-a arătat că denumirea acestui comision – de gestionare, de risc, de administrare, de monitorizare etc. – este irelevantă. S-a mai arătat că, de altfel, până la apariția O.U.G. nr. 50/2010, denumirea comisionului, ca fiind de risc, nu era prohibită, iar prevederile O.U.G. nr. 50 nu retroactivează. S-a apreciat că relevant este faptul că acest comision (împreună cu dobânda) compun prețul contractului – D., preț convenit de către părți, preț care a reprezentat, atât pentru Bancă cât și pentru reclamanți, elementul determinant la formarea acordului de voință, atât la încheierea Convenției cât și la încheierea Actelor Adiționale. S-a arătat că acest comision bancar nu este același lucru, și nu are același rol în contractul de credit, cu ipoteca. S-a arătat că perceperea comisionului are ca scop acoperirea unor costuri ale derulării contractului, iar garanțiile sunt puse în valoare de abia în etapa executării silite și au ca scop asigurarea creditorului că se va îndestula, astfel că garanțiile și comisioanele nu se pot nici compensa, nici compara. S-a arătat astfel că ipoteca garantează – de fapt, doar ar trebui să garanteze restituirea creditului. S-a apreciat că această împrejurare reprezintă un risc major pentru Bancă, risc care este în atenția Băncii și este gestionat/urmărit permanent. S-a arătat că, prin urmare, clauza comisionului de risc/administrare nu poate fi considerată abuzivă sau nelegală. În continuare, s-a arătat că clauza privind revizuirea dobânzii nu este abuzivă. S-a arătat astfel că clauza privind revizuirea dobânzii nu a creat în mod efectiv un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. S-a arătat că reclamanții nu au formulat critici concrete privind modul în care a variat dobânda pe parcursul derulării contractului și, ca urmare, se poate concluziona că dobânda nu a variat în așa fel încât să îi prejudicieze pe aceștia. S-a apreciat astfel că, prin urmare, clauza contestată este în concordanță atât cu voința părților, cât și cu dispozițiile legale privind teoria impreviziunii și nu poate fi considerată abuzivă. S-a mai arătat că reclamanții nu erau, la data încheierii Convenției, consumatori vulnerabili în relația cu Banca. S-a arătat astfel că cel puțin reclamantul N. S. R. nu este consumator care să fie vulnerabil în relația cu comerciantul – Banca, în condițiile în care acesta este de profesie economist. S-a apreciat astfel că clauzele contestate nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000. S-a mai arătat că dobânda, împreună cu comisioanele, în speță de risc/administrare, reprezintă elemente care compun prețul contractului și, drept consecință, sunt excluse de la controlul judecătoresc, din perspectiva evaluării ca fiind abuzive sau nu. Astfel, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, prin care a fost preluată în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, prețul contractului nu poate face obiectul cenzurii din perspectiva clauzelor abuzive. S-a mai arătat că, în eventualitatea admiterii acțiunii reclamanților, cererea acestora de restituire a sumelor, împreună cu dobânda legală de la data plății, este nelegală. S-a arătat că art. 1088 din Codul Civil stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere a obligației de a plăti o sumă de bani, în sensul că „daunele interese (dobânda) nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată”. S-a apreciat că, față de această prevedere legală, chiar dacă ar fi admisă cererea reclamanților, unitatea bancară ar putea fi obligată la plata dobânzii legale doar de la data constatării, ca abuzive, a clauzelor, și nu de la data plății sumelor. S-a apreciat că, în cazul obligării la plata sumelor de bani reprezentând comisionul de risc/administrare pretins nedatorat, pârâta este accipiens de bună credință până la data admiterii acțiunii, și doar după această dată devine accipiens de rea credință și, ca urmare, ar putea fi obligat la plata de dobânzi doar de la data constatării clauzelor ca fiind abuzive/nelegale și nu de la data efectuării plăților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Convenția de Credit nr._/03.12.2007, pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. le-a împrumutat pârâților N. S. – R. și N. S. – F. suma de 94.000 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni, începând cu data încheierii Convenției.

De asemenea, prin Convenția de Credit nr._/31.07.2008, pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. le-a împrumutat pârâților N. S. – R. și N. S. – F. suma de 15.700 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni, începând cu data încheierii Convenției.

Așa cum rezultă din cuprinsul convențiilor de credit mai sus arătate, părțile convențiilor de credit sunt, pe de o parte S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă, și pe de altă parte N. S. – R. și N. S. – F., în calitate de împrumutați.

În consecință Sucursala din Oradea a S.C. V. R. S.A. nu a fost parte a niciuneia dintre convențiile de credit mai sus arătate, astfel că cererile formulate de către reclamanți împotriva acestei Sucursale este neîntemeiată. De aceea, instanța va respinge, ca neîntemeiată, în întregime, acțiunea formulată de reclamanții din prezenta cauză împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A. – Sucursala Oradea.

Clauzele contestate din „Condițiile Speciale” ale celor două Convenții de Credit mai sus arătate sunt următoarele:

-art. 3 – Dobânda:

c) Perioada de calcul a dobânzii: Numărul actual de zile raportat la un an de 360 zile.

d) Data ajustării dobânzii: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării;

- art. 5 – Comisioane:

a) Comision de risc:0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit;

Clauzele contestate din „Condițiile Generale” ale celor două Convenții de Credit mai sus arătate sunt următoarele:

- Secțiunea 3 – Costuri; pct. 5 – Comisionul de risc

Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul Creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

- Secțiunea 8 – Scadența anticipată

8.1 - În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda cumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:

a) Împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a Sumei Principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate: conform prezentei Convenții; conform altor Convenții încheiate de Împrumutat cu Banca; sau conform altor Convenții de credit încheiate de Împrumutat cu alte societăți financiare/de credit;

b) Împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei Convenții;

c) În cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca Împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;

d) În cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;

8.3 – În cazul declarării scadenței anticipate a creditului, Banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza Convenției, le au asupra Împrumutatului/Codebitorului.

Secțiunea 10 – „Costuri suplimentare”

10.1 - Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care:

a) supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca;

b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu impunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite;

c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției.

10.2 – În oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, Împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.

În cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, republicată, în vigoare la data încheierii Convențiilor de Credit mai sus arătate.

Conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, republicată, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv. Conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, republicată, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, republicată, lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Conform prevederilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, republicată, fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Conform prevederilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.

Analizând pe rând clauzele contestate de către reclamanții din prezenta cauză, în raport de prevederile legale mai sus arătate, instanța apreciază că clauza de la art. 3 lit. c) din „Condițiile Speciale” ale celor două Convenții de Credit mai sus arătate nu reprezintă clauze abuzive, în sensul prevăzut de art. 4 din Legea nr. 193/2000, republicată, deoarece nimic nu împiedică părțile contractuale să stabilească durata anului bancar la un număr de zile expres prevăzut prin Convenție. Astfel, stabilirea anului bancar ca având un număr de 360 de zile a fost cunoscută și acceptată de ambele părți contractuale la încheierea Convențiilor de Credit, această durată fiind stabilită, în mod evident, pentru a uniformiza fiecare lună din an la 30 de zile și pentru a ușura modalitatea de calcul a sumelor și dobânzilor datorate de reclamanți.

Instanța apreciază astfel că, prin această clauză nu se creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamanților de a înlătura această clauză din Convențiile de Credit.

În ceea ce privește clauza de la pct. 3 lit. d) din Convențiile de Credit mai sus arătate, instanța consideră că, prin această clauză, se creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, constă în aceea că, prin clauza mai sus arătată, Banca și-a rezervat dreptul de a revizui, în mod unilateral, rata dobânzii curente, Banca rezervându-și de asemenea dreptul de a aprecia în mod unilateral care sunt schimbările semnificative pe piața monetară, care să impună revizuirea ratei dobânzii curente. Un astfel de dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, contravine cerințelor bunei-credințe, bună credință care trebuie să existe în raporturile juridice dintre părți. În plus, această clauză nu a fost una negociată de către părți, ea reprezentând o clauză standard preformulată, având același conținut în toate convențiile de credit încheiate de către V. S.A. În consecință, instanța va reține caracterul abuziv al acestei clauze și va constata nulitatea absolută a acesteia. Pentru a constata nulitatea acestei clauze contractuale, instanța apreciază că cauza care a stat la impunerea de către banca pârâtă a acestei clauze în contract este una ilicită, constând în intenția Băncii de a obține un avantaj semnificativ în detrimentul reclamanților. Or, cauza ilicită atrage nulitatea absolută a clauzei contractuale mai sus arătate, conform prevederilor art. 966 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii Convențiilor de Credit ce fac obiectul prezentului dosar.

În consecință, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va dispune eliminarea din cele două convenții de credit a clauzei prevăzute de art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale acestor convenții.

În ceea ce privește cererea reclamanților de a se dispune restituirea dobânzilor percepute în baza acestei clauze contractuale, instanța apreciază că o astfel de cerere este întemeiată în parte, în condițiile în care dobânda stabilită de Bancă depășește limita maximă stabilită prin graficul de rambursare inițial, ce face parte integrantă din cele două Convenții de Credit. Astfel, reclamanții și-au însușit graficele de rambursare inițiale, prin semnătură, însușindu-și astfel sumele de plată, inclusiv dobânzile, menționate în mod concret, în cuprinsul acestor grafice. În consecință, perceperea de către Bancă a dobânzii curente care să nu depășească limita maximă stabilită prin graficele de rambursare inițiale, nu s-a făcut în baza clauzelor abuzive de la art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convențiilor de Credit mai sus arătate, ci în baza graficelor de rambursare inițiale, care fac parte integrantă din Convențiile de Credit. De aceea, Banca pârâtă nu poate fi obligată să le restituie reclamanților aceste dobânzi percepute în conformitate cu graficele de rambursare, până la această limită obligațiile părților fiind cunoscute în mod concret odată cu încheierea Convențiilor de Credit. În condițiile în care graficele de rambursare fac parte din contract și reprezintă astfel clauze contractuale, a căror anulare sau modificare nu a fost solicitată de către părțile din prezenta cauză, instanța apreciază că aceste grafice de rambursare nu reprezintă clauze abuzive, sumele încasate în baza acestora fiind legal percepute de către Bancă. În consecință, instanța va obliga Banca pârâtă să restituie reclamanților doar sumele încasate cu titlu de dobândă curentă, peste limita stabilită prin graficele de rambursare la convențiile de credit mai sus arătate, deoarece doar aceste sume au fost percepute în baza clauzei mai sus arătate, de la art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit, și va respinge, în rest, cererea reclamanților, privind restituirea integrală a dobânzilor.

În ceea ce privește susținerea pârâtei, potrivit căreia dobânda curentă face parte din prețul contractului, instanța consideră corectă această susținere. Astfel, dobânda menționată de părți în graficul de rambursare a creditului reprezintă prețul contractului. Însă, dobânda curentă care depășește limita stabilită în graficele de rambursare, majorată în mod unilateral de către bancă, excede prețului contractului stabilit de părți, iar o astfel de clauză care instituie o astfel de posibilitate reprezintă în mod clar o clauză abuzivă, indiferent dacă împrumutații au sau nu au studii economice. Pentru existența unei clauze abuzive trebuie întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) și urm. din Legea nr. 193/2000, republicată, condiții prin care nu se impune consumatorilor să aibă sau să nu aibă pregătire de specialitate economică.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit, respectiv clauza prevăzută de art. 3.5 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit, privitoare la perceperea unui comision de risc, instanța apreciază că aceste clauze, prin ele însele, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Pentru a aprecia în acest fel, instanța are în vedere faptul că perceperea unui astfel de comision, deși determinată în mod concret, nu este în vreun fel justificată sau explicată în cuprinsul convențiilor de credit. Astfel, nu este clar care este riscul acoperit de aceste comision, respectiv care sunt condițiile în care acest comision este restituit reclamanților în situația în care nu se produce niciun risc. Perceperea unui astfel de comision este cu atât mai nejustificată cu cât reclamanții au garantat restituirea creditelor prin constituirea unei ipoteci de rangul II asupra unui imobil, identificat prin convențiile de credit mai sus arătate. În consecință, instanța apreciază că aceste clauze au un caracter abuziv, creând în mod vădit un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea reclamanților. Astfel de clauze contravin cerințelor bunei-credințe, cerințe care impun ca fiecare clauză contractuală să fie justificată și explicată consumatorilor. În consecință, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată. Raportat la motivele expuse în ceea ce privește clauza privitoare la dobândă, valabile și în ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de risc, instanța consideră că la adoptarea acestor clauze contractuale a stat o cauză ilicită, constând în intenția băncii pârâte de a-și crea un avantaj patrimonial injust în raport cu reclamanții. De aceea, în baza prevederilor art. 966 rap. la art. 968 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii Convențiilor de Credit ce fac obiectul prezentului dosar, instanța va constata nulitatea absolută a acestor clauze contractuale privitoare la comisionul de risc, și, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, va dispune eliminarea acestor clauze din Convențiile de Credit mai sus arătate.

În consecință, ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor privitoare la comisionul de risc și astfel a lipsirii de efecte juridice a acestor clauze, plata acestui comision de risc reprezintă o plată nedatorată efectuată de reclamanți, care se impune a fi restituită acestora. Susținerea pârâtei, potrivit căreia restituirea acestor sume nu ar fi posibilă, este neîntemeiată. Astfel, deși Convențiile de Credit mai sus arătate sunt contracte cu executare succesivă, fiind vorba despre sume de bani percepute în baza unor clauze abuzive, restituirea acestor sume este posibilă, cu atât mai mult cu cât banca nu a efectuat nicio prestație în favoarea consumatorilor, care să justifice perceperea unui astfel de comision de risc. De aceea, clauzele privitoare la comisionul de risc nu pot fi asimilate altor contracte, cum ar fi, de exemplu, contractul de închiriere sau contractul de furnizare a energiei electrice, contracte în care, în mod obiectiv, folosința bunului închiriat sau energia electrică furnizată nu mai pot fi restituite furnizorului. De aceea, în situația unor astfel de contracte, cum ar fi, de exemplu, contractul de închiriere sau contractul de furnizare a energiei electrice, efectele produse între momentul încheierii actului și acela al anulării sale sunt menținute. În prezenta speță însă, în lipsa unei contraprestații a Băncii, care să justifice perceperea comisionului de risc, restituirea comisionului de risc este posibilă, atât în ceea ce privește comisionul perceput anterior constatării caracterului abuziv al acestor clauze, cât și ulterior unui astfel de moment. Aceste considerente sunt valabile și în ceea ce privește dobânda majorată unilateral, peste limitele menționate în graficele de rambursare, și în ceea ce privește comisionul de administrare stabilit prin actele adiționale la convențiile de credit, despre care se va face vorbire mai jos, în cuprinsul acestei hotărâri. În consecință, instanța o va obliga pe pârâta S.C. V. R. S.A. să le restituie reclamanților sumele percepute de la aceștia cu titlu de comision de risc, cu dobânda legală aferentă, de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective a acestora. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se dispune actualizarea acestor sume și cu indicele de inflație, instanța apreciază că o astfel de cerere este neîntemeiată, în condițiile în care dobânda legală acoperă deprecierea cauzată de inflație. De aceea, instanța apreciază că nu sunt temeiuri pentru a se dispune actualizarea acestor sume și cu dobânda legală și cu indicele de inflație, urmând să respingă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți privind actualizarea acestor sume și cu indicele de inflație.

În ceea ce privește susținerea pârâtei, potrivit căreia comisionul de risc face parte din prețul contractului, instanța consideră incorectă această susținere. Astfel, în condițiile în care banca nu a furnizat consumatorilor nicio prestație care să justifice perceperea acestui comision de risc, comisionul respectiv nu poate fi considerat preț. În principiu, orice comision perceput de orice bancă reprezintă prețul unui anumit serviciu prestat de bancă, și nu prețul sumei împrumutate sau prețul creditului, așa cum eronat susține pârâta din prezenta cauză. De aceea, în situația în care banca nu a prestat un serviciu anume în favoarea împrumutaților, nu se justifică nici perceperea comisionului pentru serviciul care nu a fost prestat. Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că împrumutații au dreptul să pună în discuție clauzele prin care s-a stabilit perceperea unuia sau mai multor comisioane, fără ca prin aceasta să aducă atingere prețului sumei împrumutate, reprezentat de dobânda menționată expres în graficul de rambursare a creditului. Dacă banca voia să includă acest comision în prețul contractului, nimic nu o împiedica să introducă această valoare în dobânda curentă. În condițiile în care a înțeles să perceapă această valoare cu titlu de comision pentru un serviciu anume, atunci banca trebuia să presteze respectivul serviciu și să explice prin clauza respectivă care sunt componentele acestui serviciu prestat de către bancă. În prezenta cauză, banca nu a justificat în niciun fel necesitatea perceperii comisionului de risc și nu a prestat vreun astfel de serviciu în favoarea împrumutaților, astfel că împrumutații au dreptul să pună în discuție clauza prin care a fost instituit acest comision, o astfel de clauză putând face obiectul cenzurii instanței, din perspectiva clauzelor abuzive. În ceea ce privește instruirea profesională a consumatorilor, instanța apreciază că aceasta nu prezintă relevanță în ceea ce privește stabilirea caracterului abuziv al oricărei clauze contractuale, relevanță sub acest aspect prezentând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și urm. din Legea nr. 193/2000, republicată.

În ceea ce privește clauzele de la pct. 8.1 lit. a) și b) din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate, instanța apreciază că acestea nu reprezintă clauze abuzive, în condițiile în care, prin aceste clauze se determină, în mod suficient de explicit, care sunt condițiile în care banca poate declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat. Astfel, potrivit acestor clauze, scadența anticipată a soldului creditului poate fi declarată dacă împrumutații nu își îndeplinesc obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate, conform convențiilor de credit ce fac obiectul prezentei cauze, conform altor convenții încheiate de împrumutați cu banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutați cu alte societăți financiare/de credit, respectiv dacă împrumutații nu își îndeplinesc orice altă obligație asumată conform convențiilor de credit mai sus arătate. Astfel, chiar dacă, potrivit clauzelor mai sus arătate, banca are, în foarte multe ipoteze, posibilitatea de a declara scadența anticipată a soldului creditului, aceste ipoteze sunt cunoscute de către consumatori, fiind menționate în cuprinsul clauzelor de la pct. 8.1 lit. a) și b) din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate. Aceste ipoteze sunt determinate (neîndeplinirea obligației de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate, conform convențiilor de credit ce fac obiectul prezentei cauze, conform altor convenții încheiate de împrumutați cu banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutați cu alte societăți financiare/de credit), respectiv determinabile (neîndeplinirea oricărei alte obligații asumate conform celor două convenții de credit ce fac obiectul prezentei cauze). În consecință, instanța apreciază că clauzele de la pct. 8.1 lit. a) și b) din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate nu sunt abuzive, necreându-se, prin acestea, sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privitoare la constatarea caracterului abuziv al acestor clauze.

În ceea ce privește clauzele de la pct. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate, instanța apreciază că aceste clauze au un caracter abuziv, raportat la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată. Astfel, lăsarea la aprecierea, respectiv la „opinia” băncii, să stabilească care sunt acele situații neprevăzute care fac să devină improbabil ca împrumutații să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției, respectiv care sunt acele situații neprevăzute, conform cărora creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, creează, în mod clar, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorii sunt lipsiți de orice criteriu obiectiv de a verifica și, eventual, de a contesta decizia băncii, în aceste situații. Aceste clauze contravin astfel cerințelor bunei-credințe, lipsind una dintre părțile contractuale, respectiv pe consumatori, de posibilitatea de a anticipa și de a cenzura conduita contractuală a celeilalte părți. În plus, clauzele mai sus arătate nu au fost negociate direct cu consumatorii, având un caracter standard preformulat.

De aceea, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate. Totodată, în baza prevederilor art. 966 coroborate cu art. 968 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii convențiilor de credit mai sus arătate, instanța va constata nulitatea absolută a acestei clauze, fondate pe o cauză ilicită, prohibită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, cauză constând în intenția băncii de a-și crea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În consecință, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va înlătura din Condițiile Generale ce fac obiectul prezentei cauze, clauzele mai sus arătate.

În ceea ce privește prevederile clauzei 8.3 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate, instanța consideră că această clauză contractuală, prin care, în cazul declarării scadenței anticipate a creditului, banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convențiilor, le au asupra împrumutaților, are un caracter abuziv. Astfel, banca nu poate fi exonerată de orice răspundere, deoarece, în cazul declarării scadenței anticipate a creditului, cu încălcarea prevederilor contractuale, urmează să fie angajată răspunderea contractuală a băncii. De asemenea, în cazul nerespectării normelor legale în ceea ce privește executarea silită, urmează ca actele de executare silită nelegale să fie anulate de către instanța de executare. De aceea, clauza potrivit căreia „… Banca este exonerată de orice răspundere …”, are un caracter abuziv, deoarece, printr-o astfel de clauză, ar fi paralizată orice acțiune a consumatorilor împotriva băncii, atât în ceea ce privește declararea scadenței anticipate a creditului, cât și în ce privește executarea silită în urma declarării scadenței anticipate a creditului. Or, banca trebuie să răspundă juridic pentru consecințele pe care procedura declarării scadenței anticipate a creditului sau, ulterior, procedura executării silite, le-ar produce asupra consumatorilor, dacă prin aceste proceduri au fost încălcate, de către Bancă, clauzele contractuale ale convențiilor de credit sau normele legale în materia executării silite. Exonerarea băncii de orice răspundere contravine în mod evident legii și bunei credințe. Această clauză, în mod evident, nu a fost negociată cu consumatorii, având un caracter standard preformulat, făcând parte din cuprinsul Condițiilor Generale ale convențiilor de credit, Condiții Generale care în întregul lor au un caracter standard preformulat. O astfel de clauză, prin ea însăși, creează, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin această clauză consumatorii fiind, în mod evident, lipsiți de dreptul de a contesta, în contradictoriu cu banca, atât procedura declarării scadenței anticipate a creditului, cât și procedura subsecventă a executării silite.

În consecință, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va constata caracterul abuziv al tuturor clauzelor de la pct. 10 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate. Totodată, în baza prevederilor art. 966 coroborate cu art. 968 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii convențiilor de credit mai sus arătate, instanța va constata nulitatea absolută a acestei clauze, fondate pe o cauză ilicită, prohibită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, cauză constând în intenția băncii de a-și crea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În consecință, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va înlătura din Condițiile Generale ce fac obiectul prezentei cauze, clauzele mai sus arătate.

În ceea ce privește clauzele de la art. 10 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit ce fac obiectul prezentei cauze, instanța consideră că acestea au în întregime, caracter abuziv, în condițiile în care ele nu au fost negociate direct cu consumatorii, și creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care, prin aceste clauze, banca înțelege să pună, în mod injust, în sarcina împrumutaților, orice cheltuieli suplimentare rezultate din activitatea băncii, ca urmare a modificărilor de impozite, taxe sau alte obligații stabilite prin normele legale sau reglementările din materie. Instanța apreciază că, în mod clar, clauzele prin care banca transferă în sarcina împrumutaților toate aceste modificări ale cheltuielilor legale suportate de bancă în desfășurarea activității bancare a acesteia, reprezintă clauze abuzive, în condițiile în care împrumutații nu au cauzat, în niciun fel, aceste modificări de cheltuieli ale băncii. Astfel, fără ca împrumutații să acționeze în vreun fel și fără ca modificarea reglementărilor bancare să le fie în vreun fel imputabilă, în baza clauzelor de la pct. 10 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit împrumutații urmează să fie încărcați și cu aceste cheltuieli. Or, astfel de clauze contractuale, contravin în mod evident cerințelor bunei-credințe, care statuează că orice parte contractuală trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile contractuale, odată cu încheierea contractului de credit. De asemenea, aceste clauze nu au fost negociate cu consumatorii, având un caracter standard prestabilit, iar prin conținutul lor, aceste clauze creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pentru aceste motive, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va constata caracterul abuziv al tuturor clauzelor de la pct. 10 din Condițiile Generale ale convențiilor de credit mai sus arătate. Totodată, în baza prevederilor art. 966 coroborate cu art. 968 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii convențiilor de credit mai sus arătate, instanța va constata nulitatea absolută a acestei clauze, fondate pe o cauză ilicită, prohibită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, cauză constând în intenția băncii de a-și crea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În consecință, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va înlătura din Condițiile Generale ce fac obiectul prezentei cauze, clauzele mai sus arătate.

În ceea ce privește introducerea comisionului de administrare credit, în locul comisionului de risc, instanța constată că acest comision a fost introdus prin art. 3 din Actul Adițional nr. 1/01.09.2010 la Convenția de Credit nr._/03.12.2007 și prin art. 3 din Actul Adițional nr. 1/01.09.2010 la Convenția de Credit nr._/31.07.2008.

Astfel, potrivit prevederilor art. 3, prima teză, din actele adiționale mai sus arătate:

Punctul 5 din Condițiile Speciale ale Convenției va purta denumirea „Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent” și se modifică, urmând a avea următorul conținut, orice alte comisioane prevăzute în cuprinsul Convenției ca fiind datorate Băncii, considerându-se a fi eliminate:

5 – Comisioane/Alte costuri, aferente costului curent

5.1 – Comisioane în legătură cu acordarea și utilizarea Creditului

a) comision de administrare credit – 0,22% pe lună, aplicat la Soldul Creditului, datorat și plătibil de către Împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la Data de Scadență stabilită la pct. 6 „Rambursări și Plăți” din Condițiile Speciale ale Convenției, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția Împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție. Comisionul de administrare credit (i) vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al Împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitori/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile, utilizând următoarea formulă: (Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

Actele adiționale au fost emise de către bancă în urma apariției O.U.G. nr. 50/2010, însă niciunul dintre actele adiționale mai sus arătate nu au fost semnate de către reclamanții din prezenta cauză, fiind semnate doar de către reprezentanții Băncii.

Conform prevederilor art. 35 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, în forma care era în vigoare la data încheierii actelor adiționale, Fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație. Conform prevederilor art. 40 alin. (1) din același act normativ, sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator.

Raportat la prevederile legale mai sus arătate, în vigoare la data încheierii actelor adiționale cu nr. 1/01.09.2010, instanța apreciază că impunerea noului comision de administrare credit, fără acceptul expres al consumatorilor, este nelegală. În fapt, acest comision înlocuiește vechiul comision de risc, existent în convențiile de credit inițiale, având același cuantum de 0,22%, ca și comisionul de risc.

Instanța apreciază că, și acest comision este instituit printr-o clauză abuzivă, în condițiile în care această clauză privitoare la comisionul de administrare credit, nu a fost negociată cu consumatorii, aspect ce rezultă din aceea că actele adiționale, în întregul lor, nu au fost însușite, prin semnătură, de către consumatori. Prin urmare, nefiind însușite de către consumatori, aceste clauze privitoare la introducerea comisionului de administrare credit nici măcar nu sunt opozabile consumatorilor, respectiv reclamanților din prezenta cauză. Impunerea unei astfel de clauze, în lipsa oricărui consimțământ al consumatorilor, contravine cerințelor bunei-credințe și, prin faptul că un astfel de comision a fost impus în mod unilateral de către bancă, se creează în mod vădit, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult, banca pârâtă nici măcar nu a depus la dosarul cauzei dovezile de comunicare către reclamanți a actelor adiționale mai sus arătate, dovezi din care să rezulte că reclamanții au luat cunoștință de conținutul acestor clauze. Însă, chiar dacă ar fi existat astfel de comunicări ale actelor adiționale, în lipsa acordului expres al consumatorilor, banca nu avea dreptul legal să introducă în mod unilateral noi comisioane în actele adiționale, raportat la prevederile legale mai sus arătate (art. 35 alin. (1) lit. b) și art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, în forma care era în vigoare la data încheierii actelor adiționale).

În consecință, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 3 pct. 5.1 din ambele acte adiționale. Raportat la cauza ilicită care a stat la baza impunerii de către bancă a noului comision de administrare credit, cauză prohibită de lege, respectiv de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată, constând în intenția băncii de a-și crea în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, o situație semnificativ mai avantajoasă în raporturile juridice cu consumatorii, instanța, în baza prevederilor art. 966 rap. la art. 968 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data adoptării actelor adiționale, va constata nulitatea absolută a acestei clauze și, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, va dispune eliminarea acestei clauze din actele adiționale mai sus arătate.

În consecință, ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor privitoare la comisionul de administrare credit, și astfel a lipsirii de efecte juridice a acestor clauze, plata acestui comision reprezintă o plată nedatorată efectuată de reclamanți, care se impune a fi restituită acestora. O astfel de soluție se impune cu atât mai mult cu cât actele adiționale mai sus arătate nu au fost însușite, prin semnătură, de către consumatori, astfel că, perceperea unui astfel de comision nu are nicio bază legală sau contractuală, reprezentând, și din acest motiv, o plată nedatorată, care se impune a fi restituită consumatorilor, respectiv reclamanților din prezenta cauză.

În consecință, instanța o va obliga pe pârâta S.C. V. R. S.A. să le restituie reclamanților din prezenta cauză comisionul de administrare credit perceput de bancă, începând cu luna septembrie 2014 și până la încetarea efectivă a perceperii acestuia, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data plății efective a fiecărei rate de către consumatori și până la data restituirii efective către reclamanți a acestui comision. Instanța va respinge cererea formulată de reclamanți, privitoare la actualizarea acestor sume și cu indicele de inflație de la data restituirii efective a acestui comision, apreciind că dobânda legală acoperă și deprecierea cauzată de inflație, astfel că nu se impune actualizarea sumei și cu indicele de inflație.

În baza prevederilor art. 453 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța o va obliga pe pârâta S.C. V. R. S.A. să le plătească reclamanților din prezenta cauză suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată justificate cu onorariul avocațial achitat de către reclamanți, conform chitanței de la fila 11/a din prezentul dosar.

Fără alte cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea reclamanților N. S. – R. și N. S. – F., domiciliați în Oradea, Calea Adevărului, nr. 26E, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. – Sucursala Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Independenței, nr. 33, jud. Bihor.

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N. S. – R. și N. S. – F., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., și, în consecință:

Constată caracterul abuziv, precum și nulitatea absolută, și dispune eliminarea din Convenția de Credit nr._/03.12.2007 și din Convenția de Credit nr._/21.07.2008, a clauzelor de la pct. 3 lit. d) și pct. 5 lit. a) din „Condițiile speciale ale convenției” și pct. 3.5, pct. 8.1 lit. c) și d), pct. 8.3 și pct. 10 din „Condițiile generale ale convenției” din ambele convenții de credit mai sus arătate.

Dispune restituirea către reclamanți a sumelor percepute de către pârâtă, cu titlu de comision de risc, precum și a sumelor percepute de către pârâtă, peste dobânda stabilită prin graficele de rambursare inițiale, anexe la Convențiile de Credit mai sus arătate, pe toată perioada derulării Convențiilor de Credit, sume actualizate cu dobânda legală aferentă, de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective a acestora.

Constată caracterul abuziv, precum și nulitatea absolută a clauzelor introduse de către pârâtă, prin Actele Adiționale nr. 1/01.09.2010 la Convențiile de Credit mai sus arătate, prin care s-a stabilit perceperea unui comision de administrare credit, și, în consecință, dispune eliminarea acestor clauze din Convențiile de Credit sau din actele adiționale acestora.

Dispune restituirea către reclamanți a sumelor percepute de către pârâtă, cu titlu de comision de administrare credit, pe toată perioada derulării convențiilor de credit mai sus arătate și a actelor adiționale la acestea, sume actualizate cu dobânda legală aferentă, de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective a acestora.

Respinge, ca neîntemeiate, celelalte cereri formulate de către reclamanți în prezenta cauză.

Obligă pe pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. să le plătească reclamanților suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără alte cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

O. G. C. C. D.

Red. C.O.G.

Dact. D.C./6ex/04.06.2015

Comunicări 4ex- N. S. R.

- N. S. F.

- .

- .-Sucursala Oradea

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria...		Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1146/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 944/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 803/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 1125/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria ORADEA Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1146/2015. Judecătoria ORADEA Servitute. Sentința nr. 1311/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 1313/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 1323/2015. Judecătoria ORADEA