Acţiune în constatare. Sentința nr. 3526/2015. Judecătoria ORADEA

Comentarii

0

Sentința nr. 3526/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 3526/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 3526/2015

Ședința publică de la 10 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Grefier C. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. F. M. și D. I. M. I. și pe intimata V. R. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2015.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 01.04.2014, scutită de plata taxei de timbru în baza art. 29, alin. 1, lit. f) din OUG nr. 80/2013, reclamanții D. F. M. și D. I.-M.-I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A.:

1.Să se constate că următoarele prevederi: a) din partea Condiții speciale ale Convenției de Credit nr._/01.10.2007: art. 3 lit. d – data ajustării dobânzii, art. 5. lit. a – comisionul de risc, art. 5. lit. c – comision de rambursare în avans, b) din partea Condiții generale ale Convenției de Credit nr._/01.10.2007: art. 3.5 – comision de risc, art. 3.6 – comision de administrare și art. 3.7 – comision rambursare în avans, art. 8.1 lit. c, d, 8.3 - scadenta anticipate si art. 10 – costuri suplimentare, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.

2.Să constate nulitatea absolută a acestor clauze și pe cale de consecință să dispună eliminarea lor din Convenție;

4.Să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a contravalorii sumei de 7305,21 CHF reprezentând comisionul de risc si de administrare achitat, conform Planului de rambursare, pe perioada 25.10.2007-februarie 2014;

5.Să fie obligată pârâta la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare începând din martie 2014 și până la efectiva încetare a perceperii acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că, între aceștia, în calitate de împrumutați, și pârâta V. R. S.A., s-a încheiat Convenția de credit nr._/01.10.2007, având ca obiect acordarea de către Bancă a unui credit în cuantum de 70,230 CHF. Creditul a fost garantat cu o garanție reală - ipotecă de rangul I constituită asupra imobilului proprietatea lor, reprezentând imobil compus din 2 camere și dependințe în suprafață de 80,69 mp, situat în Oradea, ..1, jud. Bihor, înscris în CF_ Oradea, identificat cu nr. top. 4799/29/10. Ulterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, s-a transmis de către pârâtă Actul adițional nr.1/16.09.2010 la Contractul de Credit nr._/01.10.2007 prin care comisionul de risc astfel cum fusese el prevăzut inițial la art.5 lit. a din Condițiile Speciale ale Contractului de credit este înlocuit cu comisionul de administrare. Prin adresa nr. 4061/18.09.2010, au notificat pârâta privind refuzul lor de a semna actul adițional, criticându-l atât sub aspectul comisioanelor ce urmau a fi percepute cât și cu privire posibilitatea Băncii de a modifica unilateral dobânda. Actul adițional nr. 1/16.09.2010 la Contractul de Credit nr._/01.10.2007 a fost implementat tacit de către parată.

Din analiza clauzelor Contractului de credit rezulta ca potrivit art. 3 lit. a din partea Condiții speciale, rata dobânzii curente este 4.25% p.a., iar potrivit art.3 lit. d, rata dobânzii curente poate face obiectul revizuirii unilaterale de către bancă, respectiv banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Totodată, în conformitate cu art.5 lit.a din partea Condiții speciale, banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar la scadența ratei de rambursare, pe toată durata de derulare a Convenției. Valoarea totală a comisionului de risc era de 23,607.84 CHF, conform planului de rambursare a creditului, parte integrantă a Convenției. Potrivit art. 3.5. din partea Condiții generale ale convenției, comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără însă a preciza în mod explicit care este motivația perceperii lui. Este de observat că, tot pentru „punerea la dispoziție a creditului” Banca mai percepe: D. 7,3 %, comision de analiză dosar - 60 CHF ,comision de rambursare în avans –2% sau 1% din suma rambursată ,comision de gestiune – 531.04 lei, comision de aranjament (art.3.4 conditii generale) Prin Actul adițional nr.1/16.09.2010 la Contractul de Credit nr._/01.10.2007, implementat tacit, comisionul de risc astfel cum fusese el prevăzut inițial la art.5 lit.a din Condițiile Speciale ale Contractului de credit este inlocuit cu comisionul de administrare. Acest comision denumit “de administrare” urma a fi perceput în exact același cuantum ca si cel de risc, și anume 0.22% pe lună aplicat la soldul Creditului,perceperea comisionului fiind pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către acesta prin punerea Sumei Principale la dispoziția împrumutatului.

Conform art. 1 din Legea nr.193/2000 modificată, contractul de credit trebuie să conțină „clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.” Clauzele cuprinse in art.3 lit.a, art.5 lit.a din Conditiile special ale Conventiei si in art.3.5. din Conditiile Generale ale Convenției nu se supun acestor exigențe, nefiind clare, fara echivoc și nu conțin elemente care să dea posibilitatea subsemnatilor de a înțelege de ce sunt percepute aceste sume.

Potrivit pct.1 lit.r din Anexa la Legea nr.193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele clauze care permit comerciantului obtinerea unor sume de bani de la consumator,in cazul neexecutării sau finalizării contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta compensațiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutării contractului de catre comerciant. Interpretând corect aceasta prevedere si făcând aplicarea in speta, rezulta cert faptul ca prevederea privind comisionul de risc este o clauza abuziva. Suma totală a comisionului de risc este de 23,607.84 CHF, or raportat la valoarea totală a împrumutului de 70,230.00 CHF, este clar ca prin aceasta prevedere contractual se permite paratei sa obtina o suma considerabila de bani de la consumator, cu motivatia unei posibile neexecutari a contractului in viitor, fara insa a se prevedea si compensatii in suma echivalenta pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de catre comerciant. Prin aceasta clauza se stabileste de fapt ca reclamanții (consumatorii in general) sunt obligati sa suporte inca din timpul derularii contractului costurile unei eventuale executari silite indreptata impotriva lor. Or, nu este justificata si nici legala perceperea unor sume de bani lunar pentru plata unor cheltuieli care nu au fost facute si care, in cele mai multe cazuri, nici nu vor fi facute. In aceste conditii dezechilibrul creat prin introducerea acestor clauze este evident avand in vedere ca reclamanții consumatori platesc o suma de bani care nu reprezinta contraprestatia fata de o prestatie a Bancii, de a li se pune la dispozitie suma imprumutata, sau orice alta prestatie, ci reprezinta plata unui prejudiciu viitor pe care banca l-ar suferi in cazul neexecutarii contractului de catre consumatori.

Pe de alta parte, in conformitate cu art. 4 alin. 1 din Legea. nr.193/2000 modificată, clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul sunt considerate abuzive, dacă acestea creează în detrimentul acestuia un dezechilibru contractual, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, este considerată ca nefiind negociată acea clauză care „a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate (…)”. In concluzie, raportat la prevederile pct.1 lit. r din Anexa la Legea 193/2000 si ale art. 4 alin.1 si 3 din Legea 193/2000, considera ca nu exista niciun temei legal pentru perceperea comisionului de risc iar clauza contractuala prin care se prevede comisionul de risc este o clauza preformulata, care nu a fost negociata cu reclamanții, care provoaca un dezechilibru semnificativ in defavoarea lor, deci este o clauza abuziva si pe cale de consecinta cererea lor este intemeiata.

In ceea ce priveste stabilirea unei clauze de revizuire unilaterala a dobanzii (art.3 lit. d) fara a se indica ipotezele clare in care banca ar putea proceda in acest mod, ipoteze care sa poata fi verificate de catre consumator, contravine prevederilor art.1 lit.a alin.2 din Anexa la Legea nr.193/2000. Astfel cum este formulata aceasta clauza, domeniul in care pot interveni modificari ale dobanzii este foarte vast, practic orice schimbare din piata monetara putand determina modificarea dobanzii, iar aprecierea momentului care sa determine modificarea dobanzii apartine exclusiv Bancii. Consumatorul este practic obligat sa se supună unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua la cunoștința la data semnarii contractului, ceea ce constituie o clauza abuziva in sensul prevederilor pct. 1 lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000. La fel ca si in cazul clauzelor privitoare la comisionul de risc si dobânda, apreciază ca este dovedit caracterul abuziv al clauzei întrucât momentul la care consumatorul trebuie sa cunoască toate condițiile contractuale este momentul semnării contractului si nu unul viitor a cărui determinare este lăsata la aprecierea Băncii.

În drept, s-a invocat Legea nr. 193/2000.

Pârâta a depus întâmpinare (fila 62), prin care a invocat: excepția lipsei de obiect si a lipsei de interes in formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevazute la pct. 5 lit. a din Conditiile Speciale ale conventiei de credit ca urmare a faptului ca la data promovarii prezentei cereri clauza care reglementa comisionul de risc nu mai exista fiind inlaturata prin efectele actului aditional la contractul de credit implementat in baza prevederilor OUG 50/2010 coroborata cu Legii 288/2010. Rationamentul promovarii la aceasta data a unei asemenea actiunii este vadit nelegal dat fiind faptul ca Legea 193/2000 nu prevede decat posibilitatea analizarii unor clauze contractuale care sunt in fiinta la momentul promovarii cererii de chemare in judecata. A mai invocat exceptia lipsei de obiect si a lipsei de interes in formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevazute la punctul 3 lit d) din conventia de credit ca urmare a faptului ca art. 3 lit d) asa cum se ragasea in contractul initial de credit nu mai exista in acea forma, fiind exclusa total clauza a carei nulitate se solicita. A mai invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ceea ce priveste capatul 3 de cerere avand ca obiect obligarea la restituirea sumelor platite catre banca cu titlu de comision de risc, ca urmare a faptului ca de la data semnarii Conventiei de credit nr._/01.10.2007 si pana la momentul depunerii prezentei actiuni, au trecut mai bine de 6 ani iar dreptul la actiune pentru perioada 01.10._11 fiind prescris. Prescriptia dreptului la actiune ar trebui sa curga din momentul efectuarii primei prestatii, fiind vorba despre prestatii succesive principiul “repunerii partilor in situatia anterioara” este inaplicabil in cazul contractelor cu executare succesiva. Prescriptia dreptului la actiune este o notiune care a fost introdusa in dreptul civil tocmai pentru a sanctiona “pasivitatea”, conduita consumatorului care indiferent de data promovarii actiunii sale, are dreptul a solicita restituirea unei sume de bani, numai in limita a 3 ani, obligatie nascuta de la data efectuarii primei prestatii, fiind in prezenta unui veritabil drept de creanta, fara nici un fel de derogare. Prescriptia s-a introdus in dreptul civil pentru garantarea principiului securitatii raporturilor juridice civile si totodata pentru a apara dimanica raporturilor juridice civile, motiv pentru care chiar daca o clauza contractuala devine ineficace, in cadrul contractului de executare succesiva efectele acesteia nu pot retroactiva, pentru prestatiile si contraprestatiile partilor, putand cel mult sa opereze pentru viitor. Faptul ca reclamantii au ales in mod aleatoriu o data de referita la care sa isi formuleze cererea in judecata avand ca obiect constatare clauze abuzive despre existenta carora au avut cunostinta inca din momentul semnarii conventiei de credit, nu ii indreptateste pe acestia sa deroge de la conditiile generale privitoare la dreptul de prescriptie pentru a solicita restituirea unor sume de bani platite in mod benevol Bancii, acestia asumandu-si prevederile legale in materie. Reclamantii nu se pot prevala de necunoasterea legii nici in ceea ce priveste Legea 193/2000 nici in ceea ce priveste Decretul Lege 167/1958 ambele aplicabile raporturilor juridice deduse judecatii.

Si nu in ultimul rand, desi poate fi considerata ca o aparare de fond invoca si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata prin care in esenta se solicita constatarea caracterului abuziv si pe cale de consecinta a nulitatii unor clauze contractuale (pct. 5 lit. a si 3 lit. d 5 lit c, din Conditiile Speciale ale conventie de credit si respectiv 8.1 lit c si d, 8.3 si 10 din conditiile generale ale conventiei de credit respectiv a prevederilor actului aditional implementat in anul 2010 cu privire la comisionul de administrare) care vizeaza din punctul nostru de vedere obiectul contractului. In lumina prevederilor art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE si dispozitiile Legii 193/2000 nu se poate solicita iar instanta de judecata nu va putea constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale atata vreme cat acestea vizeaza insusi obiectul acestui contract. . din jurisprudenta Curtii Europene stabileste ca de principiu art. 4 si articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului Europei din 5 aprilie 1993 privitoare la clauzele abuzive ar trebui interpretata in sensul ca acestea nu se opun unei reglemenari nationale care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului dar cu toate acestea instanta de judecata ar trebui sa faca o analiza prealabila si sa cenzureze actiunile care au o finalitate pur speculativa si care nu reflecta deloc intentia si scopurile urmarite de consumator la momentul initierii raportului sau juridic cu Banca. O astfel de analiza prelabila nu ar incalca principiul liberului acces la justitie al cetateanului. . la justitie este un drept garantat de Constitutie INSA instanta de judecata ar trebui sa analizeze cu precadere daca consumatorul care intenteaza o asemenea actiune este de buna credinta sau nu. Depune alaturat Decizia nr. 4685/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata in acest sens. Mentionează totodata ca practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie este constanta in acest sens, aceasta opinie fiind mentinuta si prin Decizia nr 197/24.01.2013.

Pe fond, a arătat că s-a incheiat Conventia de credit nr._/01.10.2007, in baza carora reclamantii au optat sa apeleze la V. ROMANIA SA in vederea obtinerii unui imprumut. In urma initierii raportului juridic cu Banca din proprie initiativa, reclamantilor li s-a pus la dispozitie integral suma de_ CHF cu titlu de imprumut in conditiile si termenele stabilite in mod expres si asumate de ambele parti, contractul de credit reprezentand legea partilor in baza prevederilor art. 969 cod civil - in vigoare la data nasterii raporturilor juridice intre parti. Asa cum a arat mai sus, relatia juridica cu Banca a fost initiata de consumatorii reclamanti, care au optat pentru serviciile bancare oferite de banca. In speta exista un act aditional implementat in mod tacit prin puterea legii ca urmare a lipsei comunicarii din partea reclamantilor a notificarii in termenul stabilit prin Legea Speciala 288/2010 catre banca, iar prin Actul Aditional banca nu a introdus absolut niciun fel de comision nou, iar in ceea ce priveste nesemnarea acestora, potrivit prevederilor art. 95 din OUG 50/2000 – aplicabil prezentei spete, nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale este considerata acceptare tacita. Mai mult, dupa aparitia Legii 288/2010 s-a prevazut un termen de 60 de zile pentru a refuza implementarea actului aditional iar in lipsa depunerii unei notificari in acest sens, pana cel tarziu la data de 03.03.2011, actul aditional ramane implementat tacit. Banca nu poate fi sanctionata pentru ca a respectat un text legal impus prin legislatia ulterioara incheierii contractului de credit.

Actiunea reclamantilor este neintemeiata iar instanta de judecata nu ar trebui sa intervina intre parti si nu ar avea posibilitatea de a modifica clauze contratuale asumate de acestea, doar pentru simplul motiv ca, mult ulterior semnarii contractului de credit si derularii sale “fara probleme”, clientii Bancii - in speta si reclamantii de azi, considera in mod brusc si cu totul nejustificat ca anumite prevederi contractuale (pct. 5 lit. a si 3 lit. d 5 lit c, din Conditiile Speciale ale conventie de credit si respectiv 8.1 lit c si d, 8.3 si 10 din conditiile generale ale conventiei de credit respectiv a prevederilor actului aditional implementat in anul 2010 cu privire la comisionul de administrare) asumate initial fara nici un fel de protest si executate in timp, ar fi abuzive prin prisma prevederilor art 4 alin 1 din legea 193 /2000 in vigoare si in momentul semnarii conventiei de credit, articol care reprezinta o transpunere a art. 4 din Directiva 93/13/CEE. Conform art. 4 al Directivei 93/13/CEE din 1993 “ evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului contractului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de-o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil”

Invocă prev. Art. 4 din legea 193/2000 și considera ca in speta nu sunt intrunite niciuna din conditiile prevazute de textul de lege invocat mai sus pentru ca instanta sa aiba atributul si puterea de a stabili caracterul abuziv al clauzelor contractuale si de a le inlatura/modifica. Motivatia reclamatilor se doreste a fi foarte induiosatoare insa oricat de sensibila ar fi, ea nu poate fi retinuta ca argumentatie temeinica in raport de maturitatea fiecarui om precum si avand in vedere scopurile si interesele pe care o persoana majora le are urmareste in momentul in care initiaza un raport juridic cu drepturi si obligatii corelative. Argmentatia reclamantilor ar fi putut fi apropiata de adevar cu caracter pricipial in contextul in care V. ROMANIA SA ar fi fost singura banca de pe piata bancara la nivelul anilor 2007-2008, iar consumatorii ar fi fost constransi sa contracteze cu aceasta. In orice alta situatie nu putem discuta nici despre constrangere, nici despre incalcarea libertatii contractuale, nici despre “trairile phihologice” pe care Banca le-ar fi creat reclamantilor dat fiind faptul ca acestia sunt singurii responsabili de ele. În momentul analizarii cererii de chemare in judecata nu trebuie pornit de la un criteriu subiectiv gresit si preconceput, indus in mod deliberat de reclamanti, in sensul considerării reclamantilor consumatori – beneficiari ai contractului de credit ca fiind . inferioritate fata de Banca, ca acestia “ar fi fost constransi “ de nevoile economice sa intre . (profesionala) cu banca, ceea ce ar fi condus la ideea acceptarii din partea reclamantilor a oricaror conditii impuse de subscrisa la momentul semnarii conventiei de credit, fara nici un fel de negociere. Reclamantii incearca sa induca totodata instantei de judecata ideea ca Banca “profitand” de asa-numitele nevoi ale consumatorului ar incerca sa obtina un venit ilicit, contrar bunelor moravuri (de exemplu inserand in contract comisionul de risc) si cu rea credinta ar impune consumatorului “necunoscator” un contract avantajos Bancii numai in scopul exclusiv de a obtine profit. Pornind de la aceste prezumtii gresite, reclamantii isi legitimeaza aparent cererea de chemare in judecata considerand ca cele doua conditii prevazute de art. 4 din Legea 193/2000 ar fi aplicabile in speta, avand astfel posibilitatea sa ceara instantei de judecata sa “intervina“ peste vointa partilor asumata expres in baza art. 969 Cod Civil – in vigoare la data nasterii raporturilor juridice dintre parti, cu motivatia ca forta obligatorie a contractului este valabila numai daca contractul nu ignora sau nu incalca legea.

Legea 193/2000 este o norma cu caracter special care prevede o procedura speciala pentru constatarea caracterului abuziv al unui contract sau a unor clauze contractuale, in cazul in care sunt indeplnite anumite conditii si cu consecinta modificarii doar pe viitor a acelui contract concomitent cu sesizarea contraventionala. Asadar in temeiul acestei legi nu putem vorbi despre obligarea retroactiva la plata unei sume de bani catre consumator, neavand nici un articol in legea 193/2000 care sa reprezinte temeiul juridic al unei atare solicitari, legea indicand in mod explicit consumatorului calea de urmat si anume Codul Civil. Ca urmare a acestui fapt instanta de judecata ar trebui sa coroboreze sustinerile reclamantilor intemeiate in baza prevederilor Legii 193/2000 cu dreptul comun in materia cauzelor de nulitate sau ineficacitate ale contractului sinalagmatic, modificarea sau inlaturarea din contractul de credit a unor clauze contractuale expres asumate initial de parti in lipsa unor dovezi clare produse de reclamanti, nefiind una dintre aceste conditii in reglementarea dreptului comun. Mai mult, reclamantii nu dovedesc cu nimic sustinerile facute in fata instantei, iar in lipsa unui probatoriu care sa le sustina afirmatiile actiunea ar trebui respinsa ca nedovedita in lumina prevederilor art. 1169 Cod civil.

Pentru a inlatura argumentele reclamantilor dorește sa invedereze urmatoarele: Contractul de credit (de prestari servicii bancare) este un contract sinalagmatic specific activitatii bancare, in care ambele parti isi asuma drepturi si obligatii corelative. Esentialmente, acest contract este incheiat la solicitarea expresa a consumatorului si din initiativa sa proprie. Consumatorul nu se afla . inferioritate fata de Banca aleasa, acesta a optat in cunostinta de cauza pentru contractare dupa un studiu vast de piata efectuat si dupa analizarea tuturor ofertelor existente la momentul respectiv pe piata. Consumatorul nu este un simplu om de pe . ce manca” si de aceea merge la banca pentru a se imprumuta, ci consumatorul acestor contracte de credit stie exact ce isi doreste si anume sa dispuna imediat de o suma mare de bani “in . o ramburseze . mai lung si cu costuri cat mai mici. Costurile creditului sau pretul creditului sunt elementul cel mai bine cunoscut si analizat de consumator anterior si concomitent semnarii contractelor de credit, aceasta fiind si dovada alegerii unei banci care a prezentat pe piata o oferta foarte avantajoasa, cum este cazul .. Asadar, creditul reprezinta un ajutor pentru clientul Bancii pe care acesta l-a solicitat din proprie initiativa, la un moment din viata sa si pentru un scop bine determinat ( afaceri, studii, achizitie imobile, nevoi personale etc). Ajutorul consta in acordarea de catre Banca “ . “ de regula, “in . mari de bani. Aceasta suma de bani are insa la randul ei un cost pentru banca, fiind astfel perfect legal, moral si licit ca Banca sa perceapa un “pret” pentru serviciile bancare care i-au fost solicitate, acesta fiind in esenta obiectul sau de activitate. Acest pret se compune din dobanda, comisioane si taxe. Activitatea bancara se bazeaza ca orice activitate comerciala, (profesionala) pe cerere si oferta, pe acceptarea acesteia si pe plata intocmai a serviciilor bancare achizitionate de la diverse banci. Serviciile bancare ale bancilor cu capital privat sunt guvernate de principiul concurentei, dinamicii circuitului civil si totodata trebuie sa respecte principiul “securitatii raporturilor juridice civile”, dar aceste principii trebuie respectate si de consumator, nu numai de banca. La momentul contractarii, pretul creditului sau costul creditului este cel mai important un element care se negociaza in limitele impuse de legislatia si normele bancare, in sensul ca Banca ofera consumatorului un serviciu pe care acesta l-a solicitat din proprie initiativa, prezentandu-i in scris, clar, concis si inteligibil costul total esalonat al acestui serviciu, iar consumatorul accepta sau nu, fara obiectiuni incheierea contractului, singurul scop imediat al acestuia fiind doar sa “isi vada toti banii in cont”. Consumatorul demareaza/initiaza astfel un raport juridic civil complex cu Banca, aceasta din urma devenind practic partenerul finantator al consumatorului pentru o perioda medie sau lunga de timp. Scopul ilicit si lipsa bunei credinte la momentul semnarii contractului de credit dar mai ales ulterior in derularea contractului, trebuie analizate si raportat la consumator aceste elemente fiind definitorii pentru Banca atat la momentul analizarii dosarului de credit, semnarii contractului cat si pe parcursul derularii relatiilor contractuale cu clientii sai.

Reclamantii sustin ca Banca incalcand principiul bunei credinte ar crea un dezechilibru in detrimentul consumatorului insa nu isi analizeaza si propria conduita din momentul contractarii si ulterior in derularea contractului cu banca. Este nelegala, imorala, neprofesionala si lipsita de orice urma de fair play si de buna credinta conduita reclamantilor – consumatori de credit – parteneri pe termen mediu si lung ai Bancii care dupa ce au contractat in deplina cunostinta de cauza si au derulat contractul de credit cativa ani si dupa ce au beneficiat integral si imediat de suma de bani solicitata pentru a-si satisface diverse nevoi, semnand in cunostinta de cauza toate clauzele contractuale, mai ales cele referitoare la costurile creditului, sa actioneze in judecata Banca pentru a obtine o scadere a costurilor initial asumate si acceptate prin propria lor vointa. Considera ca nimeni nu isi poate invoca propria culpa in executarea unui contract sau necunoasterea legii, Legea 193/2000 fiind in vigoare de peste 11 ani deci si in momentul semnarii contractului de credit din speta. Mai mult, in prezenta speta avem un act aditional la contractul de credit care a fost acceptat tacit de reclamanti ca urmare a faptului ca acestia nu au notificat banca in nici un fel in termenul legal, motiv pentru care actul aditional a fost implementat si ulterior executat in continuare de ambele parti. Implementarea actului aditional s-a facut in mod legal in conformitate cu prevederile art. 95 din OUG 50/2010. Potrivit prev Art. 95 anterior modificarii sale prin legea 288/2010 – aplicabil in prezenta speta: (1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta. (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. (3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale. (4) Se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta. Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.

Asadar Bancile aveau obligația de a modifica prin acte adiționale contractele de credit pentru a le face conforme cu dispozițiile OUG 50/2010 iar in masura in care consumatorul a fost notificat de către Banca, așa cum este cazul si in prezenta speța, nesemnarea actului adițional este considerata acceptare tacita. In atare situație nu putem vorbi despre o lipsa de inițiativa de negociere din partea băncii referitor la contractul de credit, nu putem vorbi despre clauze cu caracter abuziv, atata vreme cat banca nu a făcut nimic altceva decat sa alinieze contractul de credit in conformitate cu noile prevederi legale. Totodata, referitor la faptul ca banca nu ar fi negociat clauzele ca urmare a faptului ca subscrisa am fi avut contracte pretiparite, solicită să se înlăture si aceasta motivație care este una generica si superficiala. Legea 193/2000 si Directiva 93/13/CEE nu reprezintă instrumente de interzicere a unor tipuri de contracte, ci aceste legi stabilesc doar ca trebuie respectate anumite criterii la întocmirea unui contract in scopul evitării creării unor dezechilibre in detrimentul consumatorilor. Aceasta lege nu trebuie folosita de consumatori decât in acest scop, nu abuziv si speculativ cum este folosita in prezentul litigiu.

Reclamanții nu dovedesc nici un fel de interes actual si legitim in promovarea la aceasta data a cererii de chemare in judecata avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale asumate si derulate cu mult timp in urma. reclamantii nu aduc la dosar nici un fel de proba din care sa rezulte legitimitatea actiunii lor, argumentandu-si actiunea doar pe considerente de ordin teoretic avand in cele mai multe cazuri concursul instantei de judecata a carei practica la nivel municipal este oarecum constanta. Insa considera ca aceasta practica se poate schimba prin prisma motivelor pe care le-a invocat si totodata tinand cont si de practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie care prin Decizia nr. 4685/2011 si care transeaza problema dedusa judecatii atat prin prisma dreptului intern dar si prin prisma practicii judiciare in materie la nivel european, stabilind ca “dobanda anuala, comisioanele, etc.. intra in sfera notiunii de “pret al contractului de credit” atata vreme cat ele reprezinta contraprestatii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat si ele NU pot intra in sfera de control a caracterului abuziv asa cum este definit de Legea 193/2000.

Avand in vedere cele de mai sus considera ca Banca este cea care acorda o prezumtie de buna credinta clientului – beneficiar al creditului – punand la dispozitia acestuia integral o suma mare de bani, urmand ca ea sa fie restituita pe o perioada lunga de timp 15-30 de ani. In atare situatie nu putem vorbi despre rea credinta sau despre crearea unui dezechilibru in defavoarea consumatorului . contract, Banca executandu-si integral si imediat obligatiile sale. Ajungerea la bun sfarsit a contractului de credit depinde in mod exclusiv de client, care si-a asumat in perfecta cunostinta de cauza atat prestatia Bancii dar si contraprestatia sa. Banca fiind o societate de prestari servicii bancare nu trebuie sa isi asume riscuri necalculate, contractele semnate de aceasta nefiind aleatorii, de aceea toate costurile creditului au fost prezentate clientului “la vedere” si foarte explicit, clar si concis. Afirmatiile reclamantilor privitoare la garantarea creditului cu o ipoteca nu isi gasesc aplicabilitatea in speta, ipoteca fiind complementara comisioanelor asumate si negociate de parti, ea avand un cu totul alt rol in derularea contractului de credit. Mai mult, pe parcursul timpului s-a dovedit ca garantiile oferite de consumatori sunt nevandabile sau litigioase, ca locurile de munca ale acestora nu le mai permit restituirea la zi si conform scadentarelor a creditelor, iar aceste situatii sunt favorabile celor care mai au de indeplinit prestatii, fata de banca, deoarece avantajul major obtinut de client a fost obtinerea si folosirea integrala a prestatiei Bancii. Se pune atunci intrebarea de ce “reaua credinta” sau “dezechilibrul creat” sunt atribuite numai Bancii la semnarea contractului si ulterior in derularea contractului de credit? In atare situatie, revenind la comisionul de risc, acesta nu reprezinta o specula, cum gresit se interpreteaza de reclamanti, el nu creeaza nici un fel de dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Motivatia ca acest comision de risc ar reprezenta o parte importanta din valoarea ratei lunare nu este in masura sa atraga aplicabilitatea prev art. 4 din Legea 193/2000. Consumatorul a stiut exact la momentul semnarii contractului de credit care ii va fi rata lunara precum si existenta si intinderea comisionului de risc toate taxele si comisioanele au fost detaliat prezentate in cuprinsul contractului si a anexelor acestuia, in contract era stipulat foarte inteligibil ca acest comision de risc este perceput in vederea acordarii creditului, toate acestea fiind acceptate de consumator, al carui scop a fost sa primeasca banii imediat. O clauza dintr-un contract sinalagmatic nu este abuziva doar pentru ca beneficiarul creditului, din dorinta acerba de a se “vedea cu banii in buzunar” dorea cu orice pret sa fie eligibil si drept consecinta nu a acordat importanta cuvenita acestei clauze contractuale. Acest lucru nu insemna ca contractul nu a fost negociat sau ca cineva a obligat reclamantii . semneze. cei care doreau creditul in mod acerb erau clientii, reclamantii de azi, care se bucurau sa isi vada banii in cont si nu ii mai interesa nimic altceva. acest lucru se poate analiza si prin prisma conditiilor impuse azi de banci in vederea obtinerii unui credit bancar, fapt care duce aproape la inexistenta acordarii acestora. A veni sa spui dupa cativa ani ca nu ai stiut ce semnezi, a veni sa ceri banii inapoi de la banca desi Banca si-a respectat integral si fara obiectiuni obligatiile fata de tine, este cel putin imoral si pune mari semne de intrebare la scopul initial urmarit de client la momentul semnarii creditului. Inseamna ca acesta a fost singurul scop al clientului Bancii inca de la inceput. D. fiind faptul Legea 193/2000 era in vigoare la data semnarii contractului de credit ne vedem obligati sa interpretam in asemenea maniera conduita clientilor săi, care o reclama azi in fata instantelor de judecata si care in cunostinta de cauza, “invatati fiind“ au preferat sa vina la Banca noastra deoarece aveam dobanzi mai mici decat alte B. pentru ca mai apoi in viitor “ sa ne forteze” mana prin intermediul instantei de judecata si folosindu-se de temeiuri juridice care nu ar trebui sa fie incidente in speta, in vederea scaderii costurilor unui credit deja obtinut. Cel care doreste sa creeze un dezechilibru in derularea contractului de credit este exact consumatorul reclamant, clientul care in speranta obtinerii imediate a unor sume de bani prin intermediul instantei de judecata nu ia in calcul faptul ca in viitor relatiile contractuale dintre acesta si noi se vor mai derula mult timp iar faptul ca ne aflam . poate crea un dezavantaj major, datorita legislatiei bancare actuale, in ipoteza unor reesalonari de plata, termene de gratie etc. Este evidenta reaua credinta a consumatorului deoarece acesta nu doreste rezilierea contractului de credit, adica rambursarea sumelor de bani pe care le mai are de achitat si initierea unor relatii contractuale cu alte banci de exemplu, ci doreste in mod evident numai o scadere a costului creditului, dorind sa continue cu noi executarea unui contract “amputat de instanta de judecata” in urma unei analize superficiale a legislatiei bancare interne si europene, care nu este deloc coroborata cu prevederile Legii 193/2000, aceasta lege la randul sau preluand in mod eronat si distorsionat prevederile europene in materie.

Referitor la art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției, nici aceasta clauza nu constituie o clauza abuziva tinand cont de toate sustinerile de mai sus si tinand cont de faptul ca reclamantii a negociat cu noi toate clauzele contractule nefiind asadar intrunite prev. art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 rep., iar pe de alta parte aceasta nu constituie o clauza abuziva întrucat în aceste schimbări semnificative se încadrează și modificarea dobânzii de referință, precum si a dobanzii interbancare. Or, dobanda de referință și dobanda interbancara reprezintă indicatori publici, despre care orice persoana, client sau nu al bancii, poate lua la cunostinta si cu atat mai mult cunoaste ca ea poate fluctua, fiind vorba despre credite pe o durata foarte lunga de timp. De aceea, considera ca aceasta clauza prev. la art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției este întrutotul în acord cu prevederile legale, inserarea clauzei în contract neconducand la un dezechilibru contractual intre drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care această dobândă revizuibilă poate avea atât un curs ascendent, cât și unul descendent, în funcție de variatiile indicatorilor publici mai înainte menționați, iar subscrisei, nedeținând nicio putere cu privire la variațiile acestor indicatori publici, eliminându-se, astfel, orice presupusă influență a subscrisei în ceea ce privește modificarea unilaterală a dobânzii în propriul său interes. În acest sens, prin Adresa nr. 1795/19.04.2010 însăși Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului dispune faptul că „pentru clienții V. care au contracte de credit în care nu se precizează faptul că dobânda este fixă, prin actul adițional se va înlocui clauza de la punctul 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit, cu clauza (...) rata dobânzii urmând să varieze în funcție de evoluția indicelui Euribor (sau Libor în funcție de moneda creditului) la 3 luni. Avand in vedere că această formulă de calcul al dobânzii a fost validată de către A..N.P.C.,iar pe de alta parte aceasta formula nu poate decat sa profite clientului Bancii ea nu poate fi calificată ca fiind abuzivă. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București într-o speță similară, prin Decizia nr. 482 din data de 19.11.2012, în Dosarul nr._/3/2011, în care s-a reținut faptul că “acordul dat de ANPC cu privire la mecanismul de stabilire a dobânzii reprezintă și el o garanție a conduitei corecte și a bunei credințe a Băncii în raporturile contractuale cu reclamantul, precum și un prim filtru de legalitate din perspectiva atribuțiilor autorității, astfel cum rezultă din dispozițiile cuprinse în art. 2 din HG nr. 882/2010 privind organizarea și funcționarea A.N.P.C. Depunem alaturat atat adresa cat si Hotararea Curtii de Apel Bucuresti.

Referitor la excluderea din contract a prev. Art 5 lit c – comisionul de rambursare in avans art 8.1 lit c, d si a art 8.3 – scadenta anticipata ale Convetiei de Credit, aceaste clauze nu reprezinta un abuz si nu creaza nici un fel de dezechilibru in defavoarea consumatorului, acestea fiind totodata asumate de consumator de patru ori fara nici un fel de obiectiuni prin semnarea cu Banca noastra a unui numar de 4 conventii de credit. Clauzele sunt exprimate clar si inteligibil si presupun totodata asumarea culpei consumatorului in derularea contractelor de credit. In masura in care consumatorul isi executa intocmai obligatiile contractuale asumate contractul de credit se deruleaza fara nici un fe de probleme intre parti insa in cazul in care acesta nu isi respecta obligatiile contractuale asumate nu va putea sa isi invoce propria culpa pentru neexecutarea contractului. Nici clauzele prevazute la art 10 din conditiile generale nu pot fi modificate de instanta de judecata deoarece ele nu se circumscriu Legii 193/2000 rep, aceste situatii reprezentant doar exceptii care nu se produc din initiativa proprie a bancii ci sunt datorate unor conditii mai presus de vointa bancii impuse in legislatia bancara, acest risc fiind asumat de clientul bancii la momentul semnarii conventiei de credit. Aceste modificari nu ar aduce un profit bancii ci pur si simplu reprezinta o imprejurare exceptionala asumata in mod expres de ambele parti contractante.

Concluzionand, Legea nr. 193/2000 nu ar trebui sa reprezinte o pârghie pentru consumator de a “specula” la un moment dat partenerul contractual – Finantatorul sau si ea ar trebui sa vizeze realmente cazurile de abuzuri grave ale unor comercianti monopolisti sau de rea credinta care opereaza pe piata, din categoria carora cu siguranta ..A nu face parte. . la momentul de referinta a fost banca cea mai serioasa si cea mai accesibila pentru creditele de consum catre populatie, avand cele mai accesibile oferte de pe piata bancara, toate aceste aspecte nefiind analizate deloc de instantele de judecata. Ba din contra, aceste realitati au fost prezentate ca o metoda de inducere in eroare a clientilor in vederea contractarii in scopul de a obtine profit ilicit. F. de cele de mai sus solicita respingerea cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata.

In drept, pârâta a invocat art 969 Cod Civil Vechi – in vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre parti, Directiva 93/13/CEE dispozițiile Legii 193/2000, OG 50/2010 si in special prev. art. 95.

În data de 06.02.2015, reclamanții au depus precizare de acțiune (fila 121), prin care au solicitat instanței: - Să constate că următoarele prevederi: - din partea Condiții speciale ale Convenției de Credit nr._/01.10.2007: art. 3 lit. d – data ajustării dobânzii, art. 5. lit. a – comisionul de risc, art. 5. lit. c – comision de rambursare în avans, - din partea Condiții generale ale Convenției de Credit nr._/01.10.2007: art. 3.5 – comision de risc, art. 3.6 – comision de administrare și art. 3.7 – comision rambursare în avans, art.8.1 lit. c, d, 8.3 - scadenta anticipată si art. 10 – costuri suplimentare, constituie clauze abuzive în sensul art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000; Să constate nulitatea absolută a acestor clauze și pe cale de consecință și să dispună eliminarea lor din Convenție; Sa constate nulitatea absoluta a Actului Adițional nr. 1/16.09.2010 la Convenția de credit nr._/2007 implementat unilateral de catre parata; Să oblige pârâta la restituirea contravalorii sumei de 7305,21 CHF reprezentând comisionul de risc încasat in baza art.5 lit. a din Convenția de credit in perioada octombrie 2007-octombrie 2010 in suma de 5468,62 CHF si comision de administrare achitat in baza art. 5.1 lit. a din Actul adițional in perioada noiembrie 2010 – februarie 2015 in suma de 1836,59 CHF, conform Planului de rambursare; Să oblige pârâta la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare începând din februarie 2015 până la efectiva încetare a perceperii acestora.

În probațiune a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între părți, s-a încheiat Convenția de credit nr._/01.10.2007, pentru suma de 70.230 CHF, pe o perioadă de 264 de luni, dată reclamanților în calitate de împrumutați, de către pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare (filele 9-24).

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu privire la capetele de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, instanța apreciază că această excepție este neîntemeiată. Astfel, admisibilitatea unei astfel de acțiuni rezultă din prevederile art. 14 din Legea nr. 193/2000, republicată, prevederi potrivit cărora consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă. În consecință, consumatorii au dreptul să solicite și repararea prejudiciului cauzat prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 193/2000, atât sub forma înlăturării clauzelor abuzive, cât și sub forma recuperării sumelor plătite în baza clauzelor abuzive. Prin urmare, acțiunea precizată, formulată de reclamanți, este admisibilă în ce privește toate capetele de cerere ale acesteia.

Pentru motivele mai sus arătate, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocate de către pârâtă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite către Bancă cu titlu de comision de risc și de administrare, instanța consideră că și această excepție este neîntemeiată. Astfel, profesioniștilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, interdicție stabilită în mod expres, prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată. Încălcarea de către profesioniști a acestei interdicții legale este asimilată unei fapte ilicite de către legiuitor. Mai mult, nerespectarea acestei interdicții legale de către profesioniști este sancționată ca și contravenție, prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată. De aceea, cererea reclamanților de restituire a sumelor achitate de aceștia cu titlu de comision de risc este consecința directă a constatării, de către instanță, a caracterului abuziv al clauzei, respectiv al faptei ilicite săvârșite de către profesionist. În consecință, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, adică, în cauza de față, de la data când instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Cum cererea de constatare a caracterului abuziv face obiectul prezentei cauze, instanța consideră că termenul de prescripție de 3 ani încă nu a început să curgă.

În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă.

În ce privește excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de pct. 5 lit. a) și pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit, instanța consideră că și această excepție, sau mai bine spus, aceste excepții, sunt neîntemeiate.

Astfel, chiar dacă, printr-un act adițional ulterior, implementat tacit de către pârâtă, comisionul de risc a fost abrogat, interesul reclamanților în promovarea acțiunii este reprezentat de scopul acestora de a recupera sumele plătite cu titlu de comision de risc, în baza unor clauze pe care le consideră abuzive. În consecință, acțiunea reclamanților este fondată pe un interes real și legitim, iar obiectul acțiunii reclamanților există, în mod evident, fiind reprezentat de cererea acestora privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și restituirea integrală a acestuia. Același raționament va fi aplicat de instanță și în cazul pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit. Pentru aceste motive, instanța va respinge, ca neîntemeiate, și excepțiile lipsei de obiect și a lipsei de interes invocate de pârâtă.

Pe fond, instanța reține că este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:

(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

In privința susținerii pârâtei referitoare la problema dacă, în speță, contraprestația la care o instituție de credit este îndreptățită – în speță dobânda și comisionul de risc/administrare, intră în domeniul de aplicare al art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, respectiv art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, respectiv dacă intră în noțiunile autonome de „obiect principal al contractului” sau de „preț”, acestea fiind excluse de la controlul judecătoresc al caracterului abuziv al clauzei contractuale, instanța va reține următoarele:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-76/10, Pohotovost’ s.r.o. c. Iveta Korckovska, prin Ordonanța din 16.11.2010, cu privire la problema dacă menționarea D. în contractul de credit de consum constituie o informație esențială acestui contract și, în consecință, lipsa unei asemenea mențiuni permite să se considere că, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, astfel încât clauza privind costul acestui credit va putea să facă obiectul unei aprecieri din partea instanței naționale cu privire la caracterul abuziv în sensul art. 3 din aceeași directivă.

În cauza C-76/10, Curtea arată că art. 4 din Directiva 87/102 (abrogată la data de 12.05.2010 prin Directiva 2008/48, ulterior încheierii contractului de credit din cauză) prevede că, contractul de credit trebuie întocmit în scris și că acest document trebuie să cuprindă mențiunea D., precum și condițiile potrivit cărora aceasta din urmă poate fi aplicată. Art. 1a din această directivă prevede modalitățile de calcul D. și precizează că trebuie calculată la momentul încheierii contractului.

Se precizează de către CJUE că această informare a consumatorului asupra costului global al creditării, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanță esențială. Pe de o parte, această informație, care trebuie comunicată din etapa publicității, contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației sale (pct. 70 din cauza C-76/10).

În consecință, Curtea stabilește că acea contraprestație la care este îndrituită o instituție de credit, sub forma cunoscută D., este o informație esențială a contractului, prin urmare este inclusă în noțiunea de obiect principal al convenției de credit.

Pe de altă parte, o instanță națională este competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze în sensul art. 3 din Directiva 93/13.

„Astfel, chiar dacă clauza privind D. poate fi analizată ca fiind sub incidența excluderii prevăzute la articolul menționat, trebuie amintit că, deși clauzele prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directiva 87/102 intră în domeniul reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totuși de aprecierea caracterului lor abuziv decât în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil ( Hotărârea din 03.06.2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08, nepublicată, punctul 32).”

Prin urmare, chiar dacă dobânda și comisioanele se includ în noțiunea de ,,preț’’ al contractului, ele pot fi analizate sub aspectul caracterului abuziv, dacă nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În cele ce urmează, instanța va analiza, pe rând, clauzele contractuale invocate de reclamanți ca fiind abuzive.

1. Analiza clauzei prevăzută de art. 3 lit. d din partea ,,Condiții speciale’’ a Convenției de credit, care statuează: „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”.

Această clauză pune problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 care prevede că „ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Motivul unei „schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Susținerea băncii că reclamanții pot cere rezilierea contractului nu acoperă cerința impusă de pct. 1 lit. a din Anexă la Legea nr. 193/2000.

În consecință, instanța va constata că prevederea din art. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ ale Convenției de credit nr._/01.10.2007, și anume strict teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional, constituie o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

Instanța va retine ca, prin efectele Actului adițional nr. 1/16.09.2010 (filele 25-30), implementat tacit de banca pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, s-a stabilit că rata dobânzii se calculează în funcție de formula ,,LIBOR CHF la 3 luni’’, la care se adaugă ,,marja fixă a băncii’’. Instanța va considera că aceste clauze din Actul adițional nr. 1/16.09.2010 la convenția de credit, enunțate mai sus, prin care s-a modificat modalitatea de calcul a dobânzii, sunt exprimate în termeni clari, neechivoci și ușor inteligibili.

Instanța consideră că ideea de dobândă variabilă nu poate fi asimilată automat ca fiind o clauză abuzivă. De altfel, este de notorietate că rata dobânzii unui credit poate fi raportată la o . factori (ROBOR, EURIBOR, LIBOR) și de aceea, în mod evident, comportă modificări, iar prin ultimele modificări legislative în ceea ce privește contractele de credit pentru consumatori, respectiv prin art. 37 din OUG nr. 50/2010, se prevăd următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului; b) abrogată; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință; d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia; e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile și valoarea acestora vor fi afișate pe site-urile de internet și la toate punctele de lucru ale creditorilor.

Or cum indicele de referință LIBOR la o anumită perioadă nu este considerat a fi abuziv și este determinabil, raportat la textul de lege menționat mai sus, instanța consideră că modul de calcul al dobânzii în funcție de formula ,,LIBOR la 3 luni + marja băncii fixă’’, nu este abuzivă, cu condiția ca marja băncii să fie fixă. Un astfel de mod de calcul al dobânzii variabile nu poate fi considerat abuziv de instanță, raportat la art. 37 din OUG nr. 50/2010, pentru argumentele enunțate mai sus, pe care instanța nu le va mai relua.

Astfel că, în lipsa unei prevederi exprese în contract, prin care părțile să fi negociat și stabilit o dobândă fixă pe toată perioada de derulare a contractului de credit, instanța, fără a face referiri la art. 3, lit. d) din contractul inițial încheiat între părți (pentru care a constatat parțial incidența prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000), va constata ca netemeinică solicitarea reclamanților de a obliga pârâta la a menține neschimbată rata dobânzii pe întreaga perioadă de derulare a contractului de credit.

Așadar, prin Actul adițional nr. 1/16.09.2010, s-a înlăturat posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral și discreționar cuantumul dobânzii, motiv pentru care instanța va respinge cererea reclamanților de înlăturare din cadrul convenției inițiale de credit a clauzei prevăzute la art. 3, lit. d), cu privire la care instanța a constatat caracterul parțial abuziv (în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica unilateral cuantumul dobânzii, fără semnarea unui act adițional), această clauză nemaifiind în vigoare în prezent.

Pentru aceste argumente, instanța va constata că cererea reclamanților privind modificarea/eliminarea din convenție a clauzei de la art. 3, lit. d) din ,,Condițiile speciale’’ ale convenției inițiale de credit a rămas fără obiect, de vreme ce această clauză nu se mai găsește în ființă ca atare la acest moment și nu își mai produce vreun efect, motiv pentru care va respinge acest petit ca atare.

2. Analiza clauzelor prevăzute de art. 5 lit. a din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.5. din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit:

Reclamanții consideră că aceste clauze sunt abuzive și contravin prevederilor art. 4 al. 1 și 2 și ale lit. b a pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000.

La pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale Convenției de Credit, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

Pct. 3.5. din Condițiile generale ale convenției oferă o definiție a comisionului de risc, stabilind că ,,pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale’’.

Potrivit art. 4 al. 1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În cauza C-484/08- Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid- CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Instanța constată că în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii si cel al perioadei, și au fost de acord prin semnare cu plata comisionului de risc, având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000, reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor contractuale de mai sus, este necesar și ca aceste clauze să fi creat în detrimentul consumatorului (reclamanții) și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din condiții speciale și art. 3.5 din condiții generale reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere mai mulți factori ca: insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc. În speța de față, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor a fost garantată prin constituirea de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang II asupra unui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus banca prin acordarea creditului.

Instanța mai constată că nu este prevăzută în contract posibilitatea reclamanților de a solicita restituirea comisionului de risc dacă pe perioada de rambursare nu s-au înregistrat riscurile care au fost avute în vedere la stabilirea lui.

De menționat și faptul că, potrivit graficului de rambursare anexă la convenția de credit, cuantumul lunar al comisionului de risc reprezintă peste jumătate din cuantumul lunar al dobânzii plătite de reclamanți (filele 20-24).

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile pct. 4 din condițiile speciale al convenției, care instituie un comision de penalizare și o rată a dobânzii penalizatoare, în cazul neachitării la scadență a ratelor, deci sancțiuni pecuniare pentru reclamant, a căror contravaloare ar constitui venit în favoarea pârâtei dacă reclamanta nu ar achita la scadență ratele.

Instanța constată că între părți a intervenit o convenție de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorilor este evident deoarece li s-a perceput lunar echivalentul a 0,22%, lunar, din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului), banca percepe două costuri - dobânda și comisionul de risc -, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum cer art. 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant și trebuie să fie transparente, condiție neîndeplinită în speță.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamanților și contrar bunei–credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează aconstata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/01.10.2007 privind comisionul de risc, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000.

Raportat la cererea de înlăturare din convenție a clauzelor privind comisionul de risc, se rețin următoarele:

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

Instanța va retine că, prin efectele Actului Adițional nr. 1/16.09.2010 (filele 25-30), implementat tacit de banca pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, clauza referitoare la comisionul de risc a fost eliminata, fiind înlocuită printr-un comision de administrare, astfel ca va constata că cererea reclamanților de eliminare din convenție a clauzelor privind comisionul de risc a rămas fără obiect, motiv pentru care va respinge acest petit ca atare.

3. Analiza modificării comisionului de risc în comision de administrare.

Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 lit. b) din OUG nr. 50/2010, modificată de Legea nr. 288/2010 „se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza de acte adiționale acceptate de consumator”.

În acest sens, instanța va reține că, prin art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul Adițional nr. 1/16.09.2010 la Convenția de credit (filele 25-30), implementat tacit de banca pârâtă în baza OIG nr. 50/2010 și astfel nesemnat de reclamanți, s-a introdus comisionul de administrare în cuantum de 0,22% pe lună - același cuantum pe care îl avea comisionul de risc în convenția de credit inițială.

În contextul în care, prin acest act adițional s-a modificat doar denumirea comisionului, nu și natura sa juridică, cuantumul acestuia sau rațiunea înființării sale, instanța va constata că art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul Adițional nr. 1/16.09.2010 la Convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Raportat la cererea de înlăturare din convenție a clauzei privind comisionul de administrare, se rețin următoarele:

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

În contextul în care nu s-a probat că, ulterior implementării tacite a Actului Adițional nr. 1/16.09.2010, părțile au încheiat un nou act adițional pe care reclamanții să îl fi semnat fără obiecțiuni, instanța va dispune eliminarea din convenție a clauzei privind comisionul de administrare.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și de administrare, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă cu acest titlu, potrivit graficelor de rambursare a creditului, anexe la contract și la actul adițional nr. 1/16.09.2010, capătă caracterul unor plăți nedatorate.

În consecință, pârâta va fi obligată la plata către reclamanți de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit și până la zi.

Însă, instanța va respinge cererea reclamanților de a li se restitui în concret suma de 7.046,56 CHF cu titlu de comision de risc și de administrare, în contextul în care aceștia nu au probat că au achitat în mod efectiv exact aceste sume de bani.

4. Instanța va respinge petitul privind constatarea caracterului abuziv al pct. 3.6. din partea ,,Condiții generale’’ ale Convenției de credit nr._/01.10.2007. Această clauză oferă o definiție a comisionului de administrare, stabilind că ,,pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de părți în baza convenției, Împrumutatul datorează Băncii un comision; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale’’.

Instanța va retine că, prin acest comision de administrare, se au în vedere operațiunile de monitorizare a utilizării creditului, îndeplinirea oricăror obligații asumate de parți in contract. Legea nr. 193/2000 nu împiedică perceperea unui astfel de comision, atâta timp cât acesta ar avea un cuantum rezonabil și, mai ales, ar fi fix, caracterul abuziv al acestui comision urmând a fi stabilit de la caz la caz.

Însă, verificând condițiile speciale ale convenției de credit, instanța constată că părțile nu au stabilit în concret, la momentul încheierii convenției de credit inițiale, niciun comision de administrare.

Față de aceste considerente instanța apreciază ca, prin simpla definire a comisionului de administrare în partea generală a convenției, raportat la circumstanțele spetei, nu s-a creat în detrimentul reclamanților și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale contractului de credit.

De altfel, reclamanții nici nu au justificat vreun interes în formularea petitului privind constatarea caracterului abuziv al pct. 3.6. din Condițiile generale ale convenției, de vreme ce la semnarea convenției nu s-a stabilit în concret vreun comision de administrare, într-un anumit cuantum, mai ales că acest comision este diferit de comisionul de administrare care a fost introdus prin actul adițional nr. 1/16.09.2010 la convenția de credit, implementat tacit de banca pârâtă și care a fost analizat de instanță mai sus.

Pentru aceste argumente, instanța va respinge petitul privind constatarea caracterului abuziv al pct. 3.6. din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/01.10.2007.

5. Analiza clauzelor prevăzute la art. 5, lit. c din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.7. din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit:

Potrivit art. 5, lit. c) din partea ,,Condiții speciale’’, ,,comisionul de rambursare în avans este de:

-2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării, pentru primii 5 ani;

-1% calculat la valoarea sumei rambursate în avans, plătibil integral la data efectuării rambursării, după primii 5 ani’’

Potrivit art. 3.7. din partea ,,Condiții generale’’, ,,în cazul rambursării totale/parțiale în avans a Sumei principale, împrumutatul datorează băncii un comision calculat la valoarea sumei rambursată în avans, datorat integral, la data efectuării rambursării’’.

Art. 67-69 din OUG nr. 50/2010, adoptată prin Legea nr. 288/2010, aplicabilă în speță conform art. 95, prevăd:

,,ART. 67

(1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

(2) O astfel de compensație nu poate fi mai mare de:

a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;

b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.

(3) Creditorul stabilește o metodă de calcul a compensației clară și ușor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului din stadiu precontractual.

ART. 68

Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri:

a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;

b) contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont";

c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.

ART. 69

Orice compensație nu poate depăși cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit’’.

Având în vedere ansamblul acestor texte de lege, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de rambursare în avans, în cuantumurile prevăzute în convenția de credit inițială, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamanților și contrar bunei–credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5, lit. c) din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.7. din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit.

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

Instanța va retine că, prin efectele art. 3, pct. 5.2. din Actul Adițional nr. 1/16.09.2010 (filele 48-53), implementat tacit de banca pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, clauza referitoare la comisionul de rambursare în avans a fost înlăturată, prevăzându-se că, începând cu . acestui act adițional, ,,banca nu percepe … (iv) compensație pentru rambursarea anticipată a creditului’’.

Așadar, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamanților privind eliminarea din convenția de credit inițială a clauzelor prevăzute la art. 5, lit. c) din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.7. din partea ,,Condiții generale’’, privind comisionul de rambursare în avans.

Însă, întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de rambursare în avans, plățile efectuate de reclamantă către pârâtă, cu acest titlu, potrivit graficului de rambursare a creditului, căpătă caracterul de plăți nedatorate.

În consecință, pârâta va fi obligată să restituie reclamanților sumele de bani achitate de aceștia cu titlu de comision de rambursare în avans.

6. Analiza clauzelor prevăzute la art. 8.1, lit. c și d din Secțiunea 8 dinpartea,,Condiții generale’’ a Convenției de credit:

Potrivit art. 8 „Scadența anticipată”, pct. 8.1 din Condițiile Generale ale Convenției de Credit mai sus arătate, cu următorul conținut: „În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform Convenției: … c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției; d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat”.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să descrie un motiv întemeiat. Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauzele analizate sunt ab initio abuzive, întrucât exclud, prin modul în care sunt formulate, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprind.

În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8.1, lit. c) si d) din Secțiunea 8 din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit.

Raportat la art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, în contextul în care aceste clauze contractuale nu au suferit modificări prin actul adițional ulterior încheiat, prin urmare sunt și în prezent în vigoare, instanța va dispune eliminarea din Convenția de credit a clauzelor prevăzute la art. 8.1, lit. c) si d) din Secțiunea 8 din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit.

7. Analiza clauzelor prevăzute la art. 8.3. din Secțiunea 8 dinpartea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit:

Art. 8 „Scadența anticipată”, pct. 8.3 din Condițiile Generale ale Convenției de Credit mai sus arătate, are următorul conținut: „În cazul declarării scadenței anticipate a creditului, banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza Convenției, le au asupra împrumutatului/codebitorului”.

Instanța consideră că aceste clauze nu sunt abuzive. Este evident că, în situația nerespectării de către Bancă a clauzelor contractuale, respectiv a prevederilor legale privind executarea silită, Banca răspunde juridic, fapt care se petrece în general, în cazul oricărei norme contractuale sau legale. Însă, din punct de vedere legal, este evident faptul că declararea scadenței anticipate a creditului, urmată de executarea silită a convenției de credit, cu respectarea clauzelor convenționale și a normelor legale în materie, nu poate atrage în sarcina Băncii niciun fel de răspundere juridică. Prin urmare, inserarea unei astfel de clauze în convenția de credit nu creează, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze din contract, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care, în general, orice persoană care respectă normele legale sau convenționale, în orice raport juridic, este exonerată de orice răspundere pentru acțiunile sale. De aceea, instanța va respinge, ca neîntemeiată cererea reclamanților de a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 8.3 din „Condițiile generale’’ ale convenției.

8. Analiza clauzelor prevăzute la Secțiunea 10 ,,Costuri suplimentare’’ din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit, care prevede:

,,10.1 Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile care:

a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca.

b) impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerința similara (de exemplu în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite, cu sau pentru conturile Băncii, sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite .

c) al căror rezultat este:

i) creșterea costurilor Băncii, legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit;

ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției.

10.2. În oricare din cazurile, mai sus menționate, în timp de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, Împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări’’.

Cu alte cuvinte, conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferite motive, arătate, de această dată, într-un mod ceva mai clar, costurile Băncii (în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat) cresc, această creștere este suportată exclusiv de client.

O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

Prin urmare, instanța va constata căart. 10.1 din Secțiunea 10 „Costuri suplimentare ” din ,,Condițiile generale’’ ale convenției de credit, constituie o clauză abuzivă, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

În contextul în care, prin actele adiționale ulteriore convenției de credit inițiale, nu s-a modificat această clauză contractuală, instanța va dispune eliminarea din convenția de credit a acestor clauze, constate ca fiind abuzive.

9. Analizarea cererii reclamanților de a constata nulitatea Actului adițional nr. 1/16.09.2010 la Convenția de credit, implementat tacit de banca pârâtă:

Implementarea actului adițional s-a făcut in mod legal in conformitate cu prevederile art. 95 din OUG 50/2010, astfel cum acest text de lege era în vigoare anterior modificării sale prin Legea nr. 288/2010 – aplicabil in prezenta speța:

,,(1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligația ca, in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgenta.

(2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte adiționale in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta.

(3) Creditorul trebuie sa poată face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

(4) Se interzice introducerea in actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanța de urgenta. Introducerea in actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanța de urgenta sunt considerate nule de drept.

(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacita’’.

Așadar, banca pârâtă avea obligația de a modifica, prin acte adiționale, contractele de credit, pentru a le face conforme cu dispozițiile OUG nr. 50/2010, iar in măsura in care consumatorii au fost notificați de către Banca, așa cum este cazul si in prezenta speța, nesemnarea actului adițional este considerata acceptare tacita. In atare situație nu putem vorbi despre o lipsa de inițiativa de negociere din partea băncii referitor la contractul de credit, nu putem vorbi despre clauze cu caracter abuziv, atâta vreme cat banca nu a făcut nimic altceva decât sa alinieze contractul de credit încheiat inițial, in conformitate cu noile prevederi legale.

Așadar, instanța va constata că prevederile din actul adițional nu sunt lovite de nulitate absolută, cu excepția introducerii comisionului de administrare (vechiul comision de risc), pe care instanța l-a analizat deja, mai sus.

Concluzionând, instanța va admite, în parte, cererea de chemare in judecata formulată și precizată, și, în consecință: va constata caracterul parțial abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, a pct. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007, și anume strict teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional de către reclamanți.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/01.10.2007 privind comisionul de risc, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul Adițional nr. 1/16.09.2010 la Convenția de credit nr._/01.10.2007, prin care s-a introdus comisionul de administrare, și va dispune eliminarea clauzei privind comisionul de administrare.

Va obliga pârâta la plata către reclamanți de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit și până la zi.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 5, lit. c) din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.7. din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007 și va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele de bani achitate de aceștia cu titlu de comision de rambursare în avans.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 8.1, lit. c) si d) din Secțiunea 8 din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007 și va dispune eliminarea din convenția de credit a acestor clauze.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, a art. 10.1 din Secțiunea 10 „Costuri suplimentare” din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007 și va dispune eliminarea din convenția de credit a acestor clauze.

Va respinge în rest celelalte pretenții formulate de reclamanți, pentru argumentele ce preced.

Constatând culpa procesuală parțială a pârâtei, în baza art. 453, alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, instanța o va obliga pe aceasta să achite reclamanților suma de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parțial de avocat, conform chitanței nr._/20.11.2014 (fila 101).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile invocate de pârâtă.

Admite, în parte, cererea de chemare in judecata formulată și precizată de reclamanții D. F. M., CNP_, și D. I.-M.-I., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 1, ., județul Bihor, împotriva paratei V. R. SA, cu sediul in București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, și, în consecință:

Constată caracterul parțial abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, a pct. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007, și anume strict teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional de către reclamanți.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/01.10.2007 privind comisionul de risc, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul Adițional nr. 1/16.09.2010 la Convenția de credit nr._/01.10.2007, prin care s-a introdus comisionul de administrare, și dispune eliminarea clauzei privind comisionul de administrare.

Obligă pârâta la plata către reclamanți de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit și până la zi.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 5, lit. c) din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.7. din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007 și obligă pârâta să restituie reclamanților sumele de bani achitate de aceștia cu titlu de comision de rambursare în avans.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 8.1, lit. c) si d) din Secțiunea 8 din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007 și dispune eliminarea din convenția de credit a acestor clauze.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, a art. 10.1 din Secțiunea 10 „Costuri suplimentare” din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit nr._/01.10.2007 și dispune eliminarea din convenția de credit a acestor clauze.

Respinge în rest celelalte pretenții formulate de reclamanți.

Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2015.

P., GREFIER,

V. M. C. C.

red. VM

dact. CC

5 ex. – 21.04.2015

3 . M. și D. I.-M.-I., parata V. R. SA

← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii....		Contestaţie la executare. Sentința nr. 2102/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 2601/2015. Judecătoria ORADEA Pretenţii. Hotărâre din 23-03-2015, Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 3549/2015. Judecătoria ORADEA Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3568/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 2102/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Hotărâre din 02-03-2015, Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2104/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 1959/2015. Judecătoria ORADEA