Acţiune în constatare. Sentința nr. 5819/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5819/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 5819/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 5819/2015
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. U.-L.
Grefier C. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. R., reclamanta D. L. D. și pe pârâta B. R. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE-SUCURSALA ORADEA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 12.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2014, sub dosar nr._, reclamanții D. R. și D. L.-D., prin reprezentant convențional, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractele de credit și să dispună următoarele:
a) Anularea clauzei prev. de art. 6.1 b “comision de administrare a creditului” de 1% FLAT calculat asupra sumei creditului contractat prin convenția de credit nr._/27.08.2007 încasat integral la data efectuării primei utilizări din credit.
b) Anularea clauzei prev. de art. 1 “comision unic” de 500 lei din Actul adițional nr. 3/01.11.011 convenția de credit nr._/27.08.2007 încasat integral la data efectuării primei utilizări din credit.
c) Anularea clauzei prev. de art. 7 pct. A din convenția de credit nr._/27.08.2007 privind posibilitatea modificării unilaterale a ratei dobânzii
d) Anularea clauzei prev. de art. 6.1 d “comision de monitorizare a creditului” de 0,3% FLAT calculat asupra sumei creditului contractat prin convenția de credit nr._/27.08.2007 achitat lunar și redenumit comision de administrare prin Actul adițional din 19.10.2010
e) Anularea clauzei prev. de art. 1 “comision unic” de 250 lei din Actul adițional nr. 3/01.11.011 convenția de credit nr._/27.08.2007 încasat integral de către bancă.
f) Anularea clauzei prev. de art. 7 pct. A din convenția de credit nr._/27.08.2007 privind posibilitatea modificării unilaterale a ratei dobânzii
g) Anularea clauzelor ca abuzive din convenția de credit nr._/27.08.2007 referitoare la moneda contractului de rambursare ca fiind CHF, așa cum e prevăzută la pct. 5, cu consecința stabilizării cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului și care să fie valabil pe toată perioada contractuală, denominarea in moneda naționala a platilor, obligarea la restituirea sumelor de bani plătite in plus,care reprezintă diferența de curs valutar de la data incheierii contractului 27.08.2007 pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principalele la data introducerii acțiunii pana la data plații efective
h) Restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision de administrare, monitorizare, comision unic, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și a sumelor de bani reținute prin modificarea unilaterala a dobânzii, până la pronunțarea hotărârii, actualizate cu rata inflației,
i) Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că la data de 27.08.2007, prin Convenția de credit nr._ din data de 27. 08.2007, pârâta B. Romaneasca S.A le-a acordat un împrumut în valoare totală de 59.830 (cincizeci si nouamii optsute treizeci) CHF, cu o perioadă de rambursare de 360 (treisutesaizeci) luni.
Convenția de credit a fost modificată succesiv prin Actul Adițional nr.l/19.10.2010,contract nr.B0037674/19.10.2010,Contract B0042500/01.11.2011, Actul Adițional nr.3/01.11.2011, Actul Adițional nr.4/01.11.2011.
La data de 27. 08.2007, prin Convenția de credit nr._ din data de 27. 08.2007, pârâta B. Romaneasca S.A le-a acordat un împrumut în valoare totală de 31.000 ron, cu o perioadă de rambursare de 120 luni.
Prin Actul Adițional nr. 3/01.11.2011 la Convenția de credit nr._ din data de 27. 08.2007 s-a perceput un comision de 250 lei incasat integral de banca pentru „înlocuire expunere”.
Acest contract de credit a fost modificat succesiv prin Actul Adițional nr. 1/19.10.2010,contract nr.B0037675/l9.10.2010,Contract B0042501/01.11.2011, Actul Adițional nr.3/01.11.2011.
Privitor la comisionul de administrare in valuta, respectiv monitorizare pentru creditul in lei redenumit comision de administrare reclamanții învederează că acestea sunt abuzive și încalcă în mod flagrant dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, respectiv prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 unde se stipulează că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, cele ale alin. 2 prin care se dispune ca, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului și cele ale alin. 3 al aceluiași articol prin care se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Comisionul de monitorizare prezintă indici de clauză abuziva deoarece în contracte nu există o definiție clară a acestui comision cu atât mai mult (cu cât) aceste contracte au comision de administrare care a fost perceput la momentul acordării creditului și în viziunea băncii acest comision de monitorizare este unul și același cu comisionul de administrare. Observațiile privind cuprinderea acestor clauze in contracte preformulate, crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si nulitatea absoluta a acestor clauze abuzive sunt valabile si in aceasta ipoteza.
Acest comision de administrare, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând băncii un avantaj concurential contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banei.
În ceea ce privește posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii în mod unilateral, reclamanții au arătat că aceasta este în mod vădit abuzivă, deoarece nu asigură nici o posibilitate de control, astfel încât să fie îndeplinite cerințele unui tratament egal, în speță să se asigure un grad rezonabil de previzibilitate. Prin politica băncii, in sensul legii nu se intelege o situație clar descrisa,care sa ofere clientului posiblitatea sa stie de la inceput ca daca aceea situație se va produce,dobanda va fi marita.
După emiterea OUG 50/2010, B. a modificat clauzele de dobândă și a născut o nouă formulă, care cuprinde inclusiv riscul de țară al României, lucru irelevant pentru costurile de finanțare ale unei filiale care nu se finanțează prin emisiuni de obligațiuni pe piețele externe, ci prin depozite de la populație și firme și linii de finanțare de la băncile mamă.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 13 și art. 14 din Legea 193/2000 rep., art. 5, art. 948 alin. 4 și art. 966 din Codul civil, precum Convenția de credit nr._ din data de 27. 08.2007 si_ din data de 27. 08.2007
În probațiune reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 03.02.2015, prin serviciul registratură, intimata S.C. B. ROMANEASCA S,A, Membra a Grupului N. Bank Of Greece, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanți ca neîntemeiată.
In motivare a arătat că între părți au fost încheiate mai multe convenții de credit dintre care următoarele sunt supuse atenției instanței:
- contractul de credit bancar ipotecar nr._/27.08.2007 prin care banca a acordat reclamanților un credit in suma de 59.830 CHF pentru o perioada de 360 luni, pentru achiziționarea unei locuințe in temeiul Legii nr.190/1999. Pe parcursul derulării contractului de credit acesta a suferit mai multe modificări si anume: actul adițional nr. 1/19.10.2010, prin care creditul reclamanților s-a restructurat, la cererea acestora, odată cu . OUG nr.50/2010 s-a implementat actul adițional intocmit in conformitate cu dispozițiile legale, actul adițional nr.3/01,11.2011 si actul adițional nr.4/01.11.2011 privind o noua restructurare a contractului de credit, la cererea reclamanților.
- contractul de credit bancar nr._/27.08-2007 prin care banca a acordat reclamanților un credit de nevoi personale in suma de 31.000 lei pentru o perioada de 120 luni. Pe parcursul derulării contractului de credit acesta a suferit mai multe modificări si anume: actul adițional nr,1/19.10,2010, prin care creditul reclamanților s-a restructurat, la cererea acestora, odată cu . OUG nr.50/ 2010 s-a implementat actul adițional intocmit in conformitate cu dispozițiile legale, actul adițional nr.3/01.11.2011 si actul adițional nr.4/01.11.2011 privind o noua restructurare a contractului de credit, la cererea reclamanților.
Intimata a invocat prin întâmpinare, excepția prescripției dreptului de a cere obligarea Băncii la restituirea sumelor achitate si cu titlu de comision de administrare a creditului (art. 6 pct 1 litera b din contractul de credit bancar ipotecar nr._/27.08.2007) cat si cel cu titlu de comision unic conform Actului adițional nr.3/01.11.2011 la contractul de credit bancar ipotecar nr._/27.08.2007, comisionul unic conform Actului adițional nr.3/01.11.2011 la contractul de credit bancar nr._/27.08.2007, precum și sumele constituind dobânda percepută de intimată, arătând că aceste sume au fost achitate în urmă cu mai mult de 3 ani și comision de monitorizare a creditului (art.6. pct.l lit.d din contractul de credit bancar nr._/27.08.2007
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivare, a arătat că ambele contracte de credit bancar ipotecar incheiate cu reclamanții respecta intocmai si in totalitate prevederile legii nr.190/1999, respectiv cuprind clauzele pe care legiutorul le impune in acest tip de contract pentru protejarea drepturilor imprumutatilor, in speta ale reclamanților.
Dispozițiile Legii nr. 193/2000 invocate de reclamanți in sustinerea cererii de chemare in judecata reglementează cadrul general al clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si NU sunt aplicabile Contractului de credit bancar ipotecar pentru investiții imobiliare încheiat cu împrumutatul - reclamant din prezenta cauza.
Astfel la art.2 din Legea nr.193/2000 este prevăzut in mod expres faptul ca aceasta lege nu se aplica clauzelor contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative, iar clauzele din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare încheiat cu reclamanții din prezenta cauza au fost prevăzute si impuse de legiuitor prin actul normativ reprezentat de Legea nr. 190/1999.
Mai mult decât atât, la data de 23.12.2014, data la cate a fost Înregistrata pe rolul acestei instanțe acțiunea reclamanților, clauzele contractuale reclamate ca fiind abuzive atat din Contractul de credit bancar ipotecar nr._/27.08.2007 cat si cele din Contractul de credit bancar nr._/27.08.2007 nu mai erau în ființă, fiind modificate prin actul adițional întocmit in baza si in conformitate cu prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit încheiate cu consumatorii.
In ceea ce privește petitul 3 al cererii anularea clauzei prevăzuta la alt.7 al.l din contractul de credit bancar ipotecar nr._/27.08.2007 intimata a învederat că in contract sunt prevăzute in mod clar si inteligibil conditiile și modalitățile de plata a dobânzii. Astfel, la art.7 pct.l lita din contract - clauza contestata de către reclamanți este prevăzut in mod clar si inteligibil ca la expirarea perioadei de dobânda fixa, împrumutatul va plați la soldul creditului utilizat si nerambursat o dobânda variabila a băncii adică o dobânda al cărei nivel va fi modificat succesiv la o data precizata expres în contractul de credit (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie si 25 decembrie) in funcție de evoluția LIBOR/EURIBOR/BUBOR la 3 luni (in funcție de moneda creditului) la datele stipulate in contractul de credit.
Raportat la petitul 7, cererea prin care reclamanții solicita stabilizarea cursului de schimb CHF-L. pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiata, din conținutul clauzelor contractuale ale contractului de credit ipotecar nr._/27.08.2007 rezultând cu claritate ca împrumutatul D1NESCU R. a contractat, respectiv i s-a pus la dispoziție un credit in valuta - CHF - pe care s-a obligat sa il restituie in aceeași valuta-CHF, asumandu-și, in acest fel, atat riscul creșterii cursului de schimb leu/CHF, cat si beneficiul scăderii acestuia.
Riscul valutar rezultat din raportarea valutei la leul romanesc, pe care de altfel reclamanții l-au cunoscut inca din faza precontractuala în momentul in care au solicitat acordarea unui credit in valuta este suportat de către aceștia in temeiul prevederilor legale prevăzute de art.1578 din Codul civil, si nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive, întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentială, ci doar legala.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
La data de 16.02.2015, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor pârâtei.
În prezenta cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantului D. R. care a fost depus la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, prin contractul de credit bancar ipotecar nr._/27.08.2007 banca a acordat reclamanților un credit in suma de 59.830 CHF pentru o perioada de 360 luni, pentru achiziționarea unei locuințe in temeiul Legii nr.190/1999. Pe parcursul derulării contractului de credit acesta a suferit mai multe modificări si anume: actul adițional nr. 1/19.10.2010, prin care creditul reclamanților s-a restructurat, la cererea acestora, odată cu . OUG nr.50/2010 s-a implementat actul adițional intocmit in conformitate cu dispozițiile legale, actul adițional nr.3/01.11.2011 si actul adițional nr.4/01.11.2011 privind o noua restructurare a contractului de credit, la cererea reclamanților.
Prin contractul de credit bancar nr._/27.08.2007 banca a acordat reclamanților un credit de nevoi personale in suma de 31.000 lei pentru o perioada de 120 luni. Pe parcursul derulării contractului de credit acesta a suferit mai multe modificări si anume: actul adițional nr. 1/19.10,2010, prin care creditul reclamanților s-a restructurat, la cererea acestora, odată cu . OUG nr. 50/2010 s-a implementat actul adițional intocmit in conformitate cu dispozițiile legale, actul adițional nr.3/01.11.2011 si actul adițional nr.4/01.11.2011 privind o noua restructurare a contractului de credit, la cererea reclamanților.
Analizând exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța constată:
Art.1, alin.3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatorii de clauze abuzive, iar prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare/monitorizare, implicit prin aplicarea dispozițiilor art.1, alin.3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului, ceea ce atrage constatarea nulității absolute a clauzei respective.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, incidente în prezenta cauză, potrivit art.201 din Legea nr.71/2011, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform art. 2 din același act normativ, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, iar art.3 consacra termenul general de prescripție de 3 ani. Art.7 din Decretul nr.167/1958 reglementează că prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Sancțiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemtul Legii nr. 193/2000. În sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând, iar persoana care invoca nulitatea absolută putea solicita prin aceeași acțiune sau printr-o acțiune separată și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută.
În literatura de specialitate s-a arătat că, spre deosebire de acțiunea în constatarea nulității absolute, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptbilă, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani, în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acțiunii în restituirea prestațiilor se referă la situația în care persoana îndreptățită a formulat această acțiune pe cale separată, după obținerea constatării nulității absolute a clauzei contractuale.
În cazurile cum este cel din speță, în care pe lângă constatarea nulității se solicită și restituirea prestațiilor, nu se poate susține că termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prestațiilor începe să curgă de la data plății fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulității absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeași acțiune se solicită atât constatarea nulitații absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale.
Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat este o acțiune patrimonială, încadrându-se în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără just temei, întrucât mărirea patrimoniului pârâtei, în speță, nu mai are temei juridic care să o justifice, fiind aplicabil cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (regelementat in aceeasi modalitate si de art.2525 din Noul Cod Civil), anume prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea. Or, în speța de față doar în momentul constatării nulității clauzei (care era temei al prestației executate) sumele achitate de reclamant pârâtei au rămas fără temei juridic (contract) care să le justifice, fiind astfel nedatorate, moment în care s-a născut dreptul lor la acțiunea în restituire.
Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, instața va respinge ca nefondată excepția prescripției invocată de pârâte.
Analizând clauza prevăzută la art. 6, pct. 1, lit. b) din contractul de credit nr._/27.08.2007 respectiv a clauzei prevăzută de art. 6 pct.1 lit. d) din contractul nr._/27.08.2007 constată:
Prin art. 6, pct. 1, lit. b) din contractul de credit nr._/27.08.2007, părțile au convenit ca „Pentru creditul acordat Împrumutatul va plăti următoarele comisioane: … b) Comision de administrare credit: 1% flat, calculat asupra sumei creditului contractat și se achită la data efectuării primei utilizări din credit”.
Prin art. 6, pct. 1, lit. d) din contractul de credit nr._/27.08.2007, părțile au convenit ca „Pentru creditul acordat Împrumutatul va plăti următoarele comisioane: … d) Comision de monitorizare credit: 0,3000% flat, calculat asupra sumei aprobate a creditului și se achită lunar împreună cu rata de credit”.
Instanța apreciază că aceste clauze, de administrare credit, respectiv de monitorizare nu au caracter abuziv, nefiind interzise nici de legislația în vigoare la data încheierii contractului părților, nici de legislația în vigoare prezentă.
Astfel, conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform alin. 2 din același text legal, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv. Conform alin. 6 din același text legal, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În prezenta cauză, părțile au cunoscut, încă de la momentul încheierii Contractului de credit bancar care este cuantumul procentual al acestui comision de administrare/monitorizare credit, menționat în mod expres prin contract, precum și scadența plății acestui comision.
Instanța mai reține faptul că, prin Contractul de credit bancar nr._/27.08.2007 nu s-a convenit și asupra perceperii unui comision de administrare a creditului, comisionul de monitorizare a creditului prevăzut contractual fiind de fapt un veritabil comision de administrare.
Or perceperea unui comision de administrare a fost și este permisă și în noua legislație. Astfel, conform prevederilor art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. De asemenea, potrivit prevederilor art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului. Din definirea comisionului de administrare din textul legal mai sus arătat, rezultă că acest comision se percepe pentru monitorizarea de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.
Instanța constată că acest comision de monitorizare perceput în condițiile art. 6 pct. 1 lit. b) din contractul de credit nr._/27.08.2007 de 1% flat, calculat asupra sumei creditului contractat și care se achită la data efectuării primei utilizări din credit este chiar mai avantajos pentru persoana împrumutată comparativ cu un comision de administrare într-un procent mai redus însă aplicat la soldul curent al creditului.
În ceea ce privește comisionul de monitorizare perceput în condițiile art. 6 pct. 1 lit. d) din contractul de credit nr._/27.08.2007 de 0,3000% flat, calculat asupra sumei aprobate a creditului care se achită lunar împreună cu rata de credit, instanța apreciază că acesta respectă condițiile legale impuse prin O.U.G. nr. 50/2010 și că, între drepturile și obligațiile părților nu s-a creat un dezechilibru semnificativ, atât reclamanta cât și pârâta cunoscând, de la momentul încheierii Contractului, care sunt drepturile și obligațiile lor în legătură cu acest comision.
Astfel, chiar dacă această clauză privind comisionul de monitorizare nu a fost negociată în mod direct cu consumatorul, fiind o clauză standard, preformulată, totuși aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Consumatorul a cunoscut de la încheierea contractului care este cuantumul acestui comision și, în măsura în care aprecia că acesta era prea împovărător, putea apela la o altă unitate bancară care ar fi oferit un comision de monitorizare sau, după caz, un comision de administrare mai mic.
Ca o consecință directă a respingerii, ca neîntemeiată, a acestei cereri, instanța va respinge, ca neîntemeiate, și cererile accesorii ale acesteia, respectiv cererea privitoare la restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision de administrare, monitorizare, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Analizând clauza prevăzută la art 1. privind “comision unic” de 500 lei din Actul adițional nr. 3/01.11.011 la convenția de credit nr._/27.08.2007 încasat integral respectiv clauza prev. de art. 1 “comision unic” de 250 lei din Actul adițional nr. 3/01.11.011 convenția de credit nr._/27.08.2007 încasat integral de către bancă, instanța apreciază că aceste clauze nu au caracter abuziv, fiind permise de legislația în vigoare la data încheierii contractului părților precum și de legislația în vigoare la acest moment.
Realizând o analiză a conformității acestui comision cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, instanța apreciază că această clauză prezenta o transparență suficientă pentru consumator la momentul contractării creditului, fiind evidențiat în cuprinsul actelor adiționale la contractele de credit.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Instanța constată că acest comision unic contestat de reclamanți se încadrează în această ultimă categorie de comisioane concordante cu legea, reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de Bancă în favoarea reclamanților, la solicitarea expresă a acestora, în concret, contravaloarea înlocuirii expunerii pentru creditele cu dificultăți la plată.
Ca o consecință directă a respingerii, ca neîntemeiată, a acestei cereri, instanța va respinge, ca neîntemeiate, și cererile accesorii ale acesteia, respectiv cererea privitoare la restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision unic, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Analizând clauzele prevăzute de art. 7 pct.1 din convenția de credit nr._/27.08.2007, instanța constată:
Potrivit prevederilor art. 7, pct. 1 din convenția de credit nr._/27.08.2007 (fila 15): „Pentru creditul pus la dispoziție de Bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 4,5000% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a Băncii, care este revizuibilă pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 decembrie în funcție de indicele de referință LIBOR/EURIBOR/BUBOR la 3 luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referință valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie. Dacă banca decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rată de dobândă aplicabilă.
Aceste clauze pun problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 care prevede că „ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.
În principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.
Așa cum rezultă din clauza contestată de reclamanți, dobânda contractuală este revizuibilă pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 decembrie în funcție de indicele de referință LIBOR/EURIBOR/BUBOR la 3 luni, în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referință valabil în data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie.
Este de notorietate că rata dobânzii unui credit poate fi raportată la o . factori (ROBOR, EURIBOR, LIBOR) și de aceea, în mod evident, comportă modificări, iar prin ultimele modificări legislative în ceea ce privește contractele de credit pentru consumatori, respectiv prin art. 37 din OUG nr. 50/2010 se statuează: ,,În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:
a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului; b) abrogată; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință; d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia; e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile și valoarea acestora vor fi afișate pe site-urile de internet și la toate punctele de lucru ale creditorilor.
Așadar, este vorba, in speța, de o situație clar descrisă, care oferă clientului posibilitatea să știe, de la început, că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită (sau micșorata).
Astfel, cum indicele de referință ROBOR la o anumită perioadă nu este considerat a fi abuziv și este determinabil, precum și în contextul în care s-a stabilit o anumită marjă fixă a băncii, pe toată perioada derulării contractului, raportat la textele de lege menționate mai sus, instanța consideră că modalitatea de stabilire a ratei dobânzii, nu este abvuzivă.
Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de înlăturare din contractul de credit a clauzei prevăzute la art. 7, pct. 1 din Contractul de credit nr. _/27.08.2007
Pentru aceleași motive, instanța va respinge capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani reținute prin modificarea unilaterala a dobânzii, până la pronunțarea hotărârii, actualizate cu rata inflației.
Analizând clauzele prevăzute de art. 7 pct.1 din convenția de credit nr._/27.08.2007, instanța constată:
Potrivit clauzei contestate de reclamanți: Pentru creditul pus la dispoziție de Bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 8,5000% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data utilizării creditului; la expirarea primului an contractual, dobânda datorată va fi variabilă a Băncii, respectiv revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii”.
Potrivit prevederilor art. 7 pct. 3 din Contract: „În cazul în care evoluția pieței monetar financiare justifică o astfel de măsură, banca va putea modifica unilateral procentul de dobândă variabilă curentă contractuală’’.
Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „politicii de dobânzi a băncii”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
În speță, motivul „evoluției pieței monetar financiare” îndeplinește această condiție a previzibilității, în măsura în care este coroborat cu celelalte clauze ale art.7 din contractul de credit bancar nr._/27.08.20077. Astfel, în cuprinsul art.7 se prevede, la pct.8, faptul că ”împrumutatul/codebitorul va primi la acordarea creditului și graficul de rambursare pentru toată durata creditului ca anexă la prezentul contract”, iar la pct.9 faptul că ”în cazul în care intervin modificări ale dobânzii contractuale (...) anexa 1 reprezentând graficul de rambursare se va modifica corespunzător, împrumutatul având dreptul de a solicita în scris băncii comunicarea noului grafic de rambursare.”
În considerarea acestor clauze contractuale, instanța apreciază că nu este îndeplinită cerința caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art.7, pct.1, lit.a, pct.3, 4 și 5 din contract, deoarece aceste prevederi contractuale, coroborate cu cele de la pct.8 și 9 din cuprinsul aceluiași articol, nu sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform cerinței statuate la art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000.
Astfel, așa cum rezultă din graficul de rambrursare depus la dosar (f. 61 dosar), chiar și în perioada contractuală prealabilă implementării tacite a actului adițional la contractul inițial de credit bancar, în temeiul O.U.G. nr.50/2010, revizuirea nivelului de dobândă curentă contractuală s-a realizat în funcție de criterii obiective, rata dobânzii înregistrând atât creșteri, cât și descreșteri, singura modificare din acest punct de vedere, operată odată cu . O.U.G. nr.50/2010, fiind aceea că periodicitatea modificărilor a devenit fixă ( o dată la 3 luni), la datele menționate în actul adițional.
Cu privire la modalitatea în care au fost aduse la cunoștința reclamanților aceste modificări ale ratei dobânzii curente contractuale, instanța constată că informarea acestora s-a realizat cu respectarea clauzelor stipulate la art.7, pct.5, 8 și 9 din contractul de credit bancar, respectiv prin notificare scrisă, iar faptul că reclamanții, la termenul scadent al fiecărei rate, au achitat aceste rate în cuantumul indicat de pârâtă prin notificările respective, denotă că aceștia au cunoscut și au fost periodic informați cu privire la modificările ratei nivelului de dobândă contractuală.
Toate aceste aspecte fac dovada diligențelor depuse de pârâtă, ca instituție bancară implicată în raporturi contractuale cu reclamanții, în calitate de beneficiari ai serviciilor bancare oferite de pârâtă, cu privire la informarea corectă și în timp util a reclamanților cu privire la fluctuația dobânzii curente contractuale, astfel că nu se poate vorbi, în speță, de o încălcare a cerinței bunei-credințe în derularea contractului de credit bancar încheiat între părțile litigante.
Totodată, instanța apreciază că și prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la drepturile consumatorilor și la protecția intereselor economice ale acestora de către furnizorii de servicii financiare, au fost respectate de către pârâtă.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că cerințele instituite de art.4, alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000 pentru a se reține caracterul abuziv al unor clauze contractuale, în speță a celor privind dobânda variabilă și modificarea nivelului de dobândă, nu sunt întrunite în cauză, chiar dacă aceste clauze nu au fost negociate direct cu reclamanții, aceștia au semnat în cunoștință de cauză contractul de credit bancar și au fost notificați periodic cu privire la modificarea nivelului dobânzii, acceptând aceste modificări prin plata ratelor scadente ale creditului în cuantumul indicat de bancă, potrivit graficelor de rambursare anexă la contract, actualizate în funcție de fluctuația dobânzii curente contractuale.
Mai mult decât atât, instanța constată că începând cu 23.06.2010 clauzele privind dobânda contractuală din contractul de credit au fost modificate in conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2010 în sensul că dobânda "este compusa din Indicele de referința ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului la care se adaugă Marja Băncii in cuantum de 3,25%. Rata Dobânzii Variabile este revizuibila si se aplica din datele de 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie si 25 Decembrie, in funcție de Indicele de Referința ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni - determinat pe baza monedei Creditului, conform valorii indicelui de referința valabil la data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie si 15 Decembrie."
Instanța retine astfel că, prin efectele actului adițional susmenționat, clauzele referitoare la dreptul de a revizui rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței monetar financiare a fost eliminată, astfel că cererea de inlaturare din contractul de credit a clauzei va fi respinsă.
Cu privire la petitele restituirii sumelor de bani încasate de pârâtă cu titlu de dobândă variabilă până la zi, instanța constată caracterul neîntemeiat al acestor cereri, raportat la dispozițiile art.9 ind.3, lit.g din O.G. nr.21/1992, potrivit cărora în contractele încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare, sub rezerva respectării regulilor impuse de legiuitor, au dreptul de a stipula, ca tip de dobândă contractuală, inclusiv dobânda variabilă, și nu obligatoriu o dobândă fixă, așa cum solicită reclamanții prin acțiunea introductivă.
Astfel, la momentul încheierii contractului de credit bancar, reclamantii au avut cunoștință atât de existența, cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, inclusiv sub aspectul plății unei dobânzi variabile, ei având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest tip de dobândă.
Analizând clauza prevăzută de art. 5 din din convenția de credit nr._/27.08.2007 privind moneda de restituire a creditului precum și solicitarea stabilizării cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată durata contractului, instanța constată:
Așa cum rezultă din art. 1 din convenția de credit nr._/27.08.2007 B., prin prezentul contract, acordă Împrumutatului un credit în sumă de_ CHF. Creditul va fi restituit în aceeași valută.
În drept, instanța va avea în vedere în speța de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, prevederile art.35-36 din OG 50/2010, si Legea 288/2010, Directiva nr. 93/13/CEE.
Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanta și pârâta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba despre raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (B.) și consumatori (reclamanta din prezenta cauză), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.
Instanța reține că potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ".
Potrivit art. 4, alin. 2 din același act normativ o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.
Nu se poate afirma că moneda creditului si a riscul valutar sunt aspecte incluse în prețul contractului, pentru a forma prețul contractului însuși. Prin raportare la moneda creditului urmează a fi conturate restul clauzelor contractuale, in funcție de moneda creditului fiind stabilite ulterior dobânda si comisioanele. Ea însăși insa, nu tine de esența contractului, pentru a putea fi catalogata drept o clauza ce excede analizei instanței.
Aceasta clauza tine de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel căruia i se opune (in speță deprecierea este suportată de reclamanți). Instanța retine insa ca acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit, sau cel puțin trebuia cunoscut, reclamanții fiind obligați a depune un minim de diligenta si interes in lecturarea contractului.
Instanța retine ca reclamanții a avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (nationala, in valuta sau chiar cu referire la un cos valutar), alegând, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul imobiliar garantat cu ipoteca cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivit nevoilor lor.
Trebuie totodată notat ca, este si de notorietate faptul ca la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evoluția sa pe piața financiară.
In speță, reclamanții nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor.
Raportat la speță, instanța retine ca reclamanții și-au însușit convenția de credit in cuprinsul căreia este inserata clauza cu caracter general privind moneda creditului, fiind o clauza chiar foarte succint si ușor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atenție.
Conform art 948 C. Civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părții care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Iar contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.
Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, clauzele contractuale sunt clare, si stabilesc obligația neechivocă de plata cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinant și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atenție si interes.
In aceste condiții, instanța retine ca acest capăt de cerere al reclamanților este neîntemeiat întrucât nu este îndeplinita condiția privitoare nici la lipsa negocierii, nici a dezechilibrului contractual.
Referitor la solicitarea reclamanților de a se constata presupusul caracter abuziv al clauzei referitoare la rambursarea ratelor lunare in moneda creditului si implicit nulitatea acestora, instanța retine ca in speța convenția de credit a fost încheiată in franci elvețieni (CHF), deși este evident ca in portofoliul băncii existau si contracte in moneda națională ca si in alta valuta decât CHF. Contractarea creditului in alta moneda decât leu a ținut exclusiv de opțiunea reclamanților.
Pe de altă parte, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamanților. Aceștia, la data scadenta a ratei lunare erau obligați sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elvețieni si conform înțelegerii părților rambursarea se face in aceeași monedă.
La momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - leu, pentru a putea fi imputata băncii o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Or, caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile partilor. Ambele parti accepta toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care isi încasează venitul.
Clauza contestată, ce prevede rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si respectiv, incasarea ratelor de credit in valuta nu incalca principii ale regulamentului valutar întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit.d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005, privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquis-ul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF-leu, instanța retine ca, clauza contestată este valabilă, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si 1584 din Vechiul Cod Civil)
Atât Vechiul cod civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF,
astfel încât si rambursarea se face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. Denominat înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
În virtutea principiului nominalismului monetar sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat (CHF). Clauza contestată, ce prevede rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.
Pe de altă parte, chiar dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorată unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, impreviziunea, astfel cum este reglementată de art. 1271 noul Cod civil, nu este prevăzută de vechiul Cod civil ca excepție de la forța obligatorie a contractului. Or, prevederile acestui text de lege se aplică doar contractelor încheiate după . Codului civil (art. 107 din Legea de aplicare nr. 71/2011).
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
În ceea ce priveste capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate cu titlu de diferenta de curs valutar, in baza principiului accesorium sequitar principale, instanta va respinge si acest capat de cerere ca neîntemeiat.
Deoarece reclamanții au căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă ca neîntemeiată.
Respinge, acțiunea civilă formulată de reclamanții D. R. și D. L. D., ambii domiciliați în Oradea, ., .. 16, jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., cu sediul în București, ., ., 3 ca neîntemeiată,.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2014.
P.,GREFIER,
U. L. DELIACMECIU C.
red.U.L.D.01.07.2015
5 ex.
3 .
- D. R.
- D. L. D.
- S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6264/2015. Judecătoria ORADEA | Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 6349/2015.... → |
|---|
