Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 6349/2015. Judecătoria ORADEA

Încheierea nr. 6349/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 6349/2015

ROMÂNIA

Judecătoria Oradea Județul Bihor

Secția civilă

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 6349/2015

Ședința publică din 25 IUNIE 2015

PREȘEDINTE: V. M.

GREFIER: C. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintată de petenta C. M., în contradictoriu cu intimatul S. A. M., pentru suspendarea provizorie a executării silite – ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut nu se prezintă nimeni.

Procedura se desfășoară fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că s-a depus taxă de timbru de 50 lei, după care:

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea formulată.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND,

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.06.2015, timbrată cu 50 lei taxă de timbru, petenta C. M., în contradictoriu cu intimatul S. A. M., a solicitat suspendarea provizorie a executării silite pe cale de ordonanță președințială, potrivit art. 403, alin. 4, art. 300, alin. 3, art. 319 ind. 1 și art. 325 Cod procedură civilă, pornită la cererea intimatului-creditor S. A. M., în baza titlului executoriu din dosarul B. A. F. F. nr. 301/E/2015, până la soluționarea contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr._/271/2014 aflat pe rolul acestei instanțe, cu termen de judecată la data de 25.06.2015.

Petenta a motivat că, prin Sentința civilă nr. 901/2011, irevocabilă și executorie, intimatul-creditor S. A. M. a fost obligat la plata sultei în valoare de 141.873 lei, sumă pe care nu i-a achitat-o, acesta fiind debitor. Acesta s-a obligat prin Acordul de mediere autentificat sub nr. 1257/01.09.2014 la BNP M. G. să plătească această sumă.

În drept s-a invocat art. 403 Cod proc.civ.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în dosarul execuțional nr. 301/E/2015 al B. A. F. F., s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit GARANTIBANK INTERNATIONAL N.V. debitoarei C. M., până la concurența sumei de 3.761,70 lei.

Executarea silită a fost pornită la cererea creditorului S. A. M., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1319/2015 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 11.02.2015, Sentința civilă nr. 1845/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 03.12.2014 și de Încheierea din 22.04.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită.

În primul rând, instanța constată că executarea silită împotriva petentei a început ulterior datei de 15.02.2013. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012, raportat la art. 622 alin 2 din Legea nr. 134/2010, instanța constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.

Așadar, speței deduse judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 403, alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, așa cum a susținut petenta.

Potrivit art. 718 alin. 7 din noul Cod de procedură civilă, ,,în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. 2, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare’’.

Potrivit art. 718 alin. 2 din același act normativ, ,,pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației …’’.

Instanța va reține că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 718 din noul Cod de procedură civilă, și anume: nu s-a făcut dovada de către petentă a depunerii unei cauțiuni și nici nu s-a făcut dovada că pe rolul Judecătoriei Oradea ar exista înregistrate o cerere de suspendare a executării silite pe dreptul comun și o contestație la executare.

Pe de altă parte, instanța va mai reține că art. 300, alin. 3, art. 319 ind. 1 și art. 325 din vechiul Cod procedură civilă, invocate de petentă, privesc posibilitatea suspendării executării hotărârii împotriva căreia s-au exercitat căile de atac a recursului, contestației în anulare sau cererii de revizuire, de către instanțele învestite cu aceste căi de atac, condiționat de plata unei cauțiuni.

Nici aceste texte de lege nu pot fi reținute ca incidente în speță, în contextul în care petenta nu a făcut dovada că ar exista o astfel de cale de atac exercitată, care să se afle în prezent pe rolul instanței. Dosarul nr._/271/2014 la care a făcut referire petenta se află într-adevăr pe rolul Judecătoriei Oradea, însă nu are ca obiect contestație în anulare (așa cum a susținut petenta), ci are ca obiect ,,anulare act’’ și este un dosar care se judecă în prezent pe fond, iar nu în cale de atac.

Așadar, pentru toate aceste argumente de fapt și de drept, instanța va respinge prezenta cerere.

Instanța va reține că prezenta încheiere nu are autoritate de lucru judecat, petenta putând introduce o nouă cerere la momentul la care vor fi îndeplinite cerințele legale enunțate mai sus.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea privind suspendarea provizorie a executării silite formulată de petenta C. M., domiciliată în Oradea, ., .. 2, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul S. A. M., domiciliat în Oradea, ., ..

Fără cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25 iunie 2015.

Președinte, Grefier,

V. M. C. M.

Red. V.M.

Dact. CM

Red/DactVM-4 ex – 26.06.2015

2 ., intimatul S. A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 6349/2015. Judecătoria ORADEA