Acţiune în constatare. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 633/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 633/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 633/2015
Ședința publică de la 22 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta J. V. și pe pârâtele O.T.P. F. SOLUTIONS B.V. prin O.T.P. B. ROMANIA SA și O.T.P. B. ROMANIA SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantei – avocat R. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta reclamantei depune la dosar note de ședință, prin care indică valoarea pretențiilor solicitate.
Instanța respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, întrucât, raportat la art. 194 lit. c și la art. 200 N.C.proc.civ., au fost evaluate de către reclamantă pretențiile deduse judecății.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe excepții și pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită să se ia în considerare răspunsul la întâmpinare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a O.T.P. B. ROMANIA SA. Pe fond, solicită să se aibă în vedere motivul pentru care românii au contractat în perioada 2007-2008 credite în CHF când nu cumpărau imobile și nici nu primeau în mana această valută, răspunsul constând în inducerea în eroare a consumatorilor. Se cunoștea cursul francului, la casele de schimb valutar nu se puteau cumpăra franci elvețieni. Consideră că practica băncilor a fost una neloială, neexistând transparență din partea acestora. Contractul de împrumut nu e unul aleatoriu, nu a existat o negociere a acestuia, dezechilibrul dintre prestațiile părților fiind unul semnificativ. Contractul conținea clauze ce nu puteau fi influențate de consumatori, iar singura cale de rezolvare a problemei o constituie constatarea caracterului abuziv al acestora. Cu cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că, prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 02.10.2014 sub dosar nr._, scutită de plata taxelor de timbru in conformitate cu art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013, reclamanta J. V., in contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA, a solicitat: să se constatate caracterul abuziv al clauzelor de la art. 9, pct. 9.4 privind rambursarea creditului, art. 13, lit. b) privind riscul contractului din contractul de credit ipotecar nr. C_ /24.09.2007 și a actului adițional nr. 1/15.09.2010 la convenția de credit, referitoare la moneda contractului si plați, ca fiind CHF, modificarea acestora și, pe cale de consecința, să se dispună: Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului dintre reclamanți si parata, cu nr. C_ /24.09.2007, curs care sa fie valabil pentru toata perioada contractului; Denominarea in moneda naționala a plaților; Obligarea paratei la restituirea sumei de bani plătite in plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului –24.09.2007 - si cursul valutar aplicat de parata, pe perioada 24.09.2007 pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective, cu cheltuieli de judecata, onorar de avocat.
In dezvoltarea motivelor arată că, în fapt, la data de 24.09.2007, intre reclamantă, in calitate de împrumutată, si parata, in calitate de banca împrumutătoare, s-a încheiat convenția de credit nr. C_ . In baza acestei convenții, parata a acordat un credit in valoare de 24.652 CHF, urmând ca reclamanții sa restituie creditul in 300 rate lunare. La data încheierii acestei convenții, potrivit cursului BNR, valoarea CHF era de 2,0476 lei, iar ulterior reclamanta a fost obligată sa restituie intre 3,6-4,1 lei/CHF, plus comisioanele de schimb valutar din leu in Euro si din Euro in CHF. Aceasta moneda a fost si este o moneda exotica pentru România, periculoasa pentru debitori in perioade de criza economica, întrucât toți deținătorii de fonduri se refugiază in depozite excepționale in CHF, cu consecința hiper-valorizarii acestuia. Clauza de risc valutar este o clauza abuziva, întrucât determina un dezechilibru major in relațiile dintre parti - toate consecințele negative ale variației cursului valutar fiind suportate de subsemnații, in timp ce banca este scutita total de aceste consecințe negative. La momentul încheierii convenției, parata nu le-a comunicat, nu i-a informat cu privire la riscurile acestei monede. Ori, omisiunea băncii de a o informa asupra acestui risc de hiper-valorizare a monedei de referința este o incalcare a obligației de consiliere si transparenta, sancționata atât in dreptul European cat si național. O astfel de omisiune, precum si acțiunea prin care creditul in franci elvețieni le-a fost prezentat nu doar ca o alternativa mai buna la creditul in lei si la cel in euro, ci si ca un produs sigur pe care merita sa-1 cumpere chiar dincolo de limitele normale ale îndatorării, considera ca, constituie practici comerciale înșelătoare. Învederează ca instanțele din Franța au calificat, inca din 2011, ca fiind produse financiare toxice toate creditele in franci elvețieni contractate de populație sau de autoritățile administrației locale, iar instanțele din tari ca Ungaria, Bulgaria sau Croația au dispus înghețarea cursului de schimb CHF si denominarea in moneda naționala a creditelor. Consideră, ca soluția nu poate fi diferita in România, având in vedere ca Dreptul Uniunii Europene este aplicabil. In ce privește solicitarea de a se dispune denominarea plaților in moneda naționala, invocă principiul din regulamentul valutar, potrivit căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește in moneda naționala in contractele dintre rezidenți. In ce privește solicitarea de a se dispune restituirea sumelor care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii convenției si cel practicat de banca, învederează ca legislația protecției consumatorului considera fara efect o clauza abuziva, astfel ca, urmare a constatării caracterului abuziv al acestei clauze, se impune restituirea sumelor percepute in baza sa.
Pârâta a depus întâmpinare (fila 30), prin care a solicitat anularea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 200 raportat la art. 194, lit. c) Cod procedură civilă, admiterea excepției netimbrării acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond respingerea acțiunii formulata ca neîntemeiata si nefondata, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a arătat, în esență, următoarele: creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma precum comisioanele de angajament, de urmarire sau de gestionare a respectarii dispozitiilor contractuale sau orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta. Clauzele contestate reflecta regula generala aplicabila in materia imprumutului de consumatie inscrisa in art. 1584 C.civ. 1864 (drept comun aplicabil contractelor de credit, pe langa legislatia speciala). Riscul bancar este o notiune inerenta activitatii de creditare, care are la randul sau sorginte economica si se transpune in variate tehnici juridice, precum imprumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garantie autonoma, cautiune. Prin intermediul creditului, bancile isi realizeaza functia esentiala de creatie monetara, ce presupune emiterea unei cantitati de moneda de cont a bancii care acorda creditul. Riscul de piata este definit in art. 3 alin. (1) lit. j) din Norma BNR nr. 17/2003 ca „riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, care apare din fluctuatiile pe piata ale preturilor, ratei dobanzii si cursului valutar”. Factorii care influenteaza acest risc sunt in afara controlului Bancii, care poate doar sa se asigure ca acesta este gestionat prin intermediul contractelor semnate si ca acesta nu este suportat in integralitate de Banca. D. fiind principiul nominalismului monetar aplicabil potrivit art. 1578 din Codul civil de la 1864, suma acordata cu titlu de imprumut trebuie restituita intocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Desigur ca la aceasta suma, potrivit conventiei partilor, urmeaza a fi adaugate sumele care reprezinta costurile asociate cu acordarea creditului – dobanda si comisioane prevazute in contract. Acelasi principiu se aplica in cazul concret al contractelor de credit, atata vreme cat acordarea creditului in moneda straina este permisa conform reglementarilor legale si cata vreme imprumutatul are obligatia de a restitui lucruri de aceeasi cantitate si calitate. ., este firesc ca imprumutatul sa isi asume riscul valutar generat de deprecierea monedei in care isi realizeaza veniturile fata de moneda in care a contractat creditul si in care trebuie sa il restituie. Banca nu putea prevedea modificările de curs de schimb ce au facut plata ratelor mai oneroasa pentru împrumutați.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile legale mai sus invocate.
În data de 27.11.2014, reclamanta a depus o completare de acțiune (fila 68), solicitând introducerea în cauză și a O. F. SOLUTIONS BV, în calitate de pârâtă.
Prin încheierea de ședință din data de 04.12.2014, instanța a respins excepția netimbrării acțiunii. A mai introdus în cauză pe O. F. SOLUTIONS BV, în calitate de pârâtă, având în vedere contratul de cesiune încheiat în 31.08.2009 (fila 51) și aspectul că actul adițional nr. 1/2010 la convenția de credit în litigiu a fost încheiat de O. F. SOLUTIONS BV, prin O. B. ROMANIA SA (fila 70).
In cauză s-a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
In fapt, între reclamanta J. (fostă V.) V. și pârâta O. B. ROMANIA SA, prin Sucursala Agenția L. Oradea, s-a încheiat Convenția de credit nr. C_ /24.09.2007, pentru suma de 24.652 franci elvețieni – CHF -, dată reclamantei în calitate de împrumutată, de către pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare (filele 12-18).
Ulterior, între reclamanta J. (fostă V.) V. și pârâta O. F. SOLUTIONS BV, prin O. B. ROMANIA SA, s-a încheiat Actul adițional nr. 1/15.09.2010 la convenția de credit.
Instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. B. ROMANIA SA, invocată de această pârâtă, în contextul în care, deși aceasta a încheiat cu O. F. SOLUTIONS BV contratul de cesiune din 31.08.2009, totuși contractul inițial de credit a fost încheiat de reclamantă cu pârâta de rândul 1, prin urmare hotărârea trebuie să îi fie opozabilă și acesteia.
În drept, instanța va avea în vedere în speța de față s-au invocat de către reclamantă prevederile Legii nr. 193/2000. Astfel, reclamanta consideră că dispozițiile din contractul de credit si din actul adițional la acesta, referitoare la moneda creditului – francul elvețian, CHF -, sunt clauze abuzive, întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți si contravin prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Instanța va reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv. Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.
Raportat la clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar, nu se poate afirma ca acestea țin neapărat de prețul contractului, ci, prin raportare la moneda creditului, urmează a fi conturate restul clauzelor contractuale, in funcție de moneda creditului fiind stabilite ulterior dobânda si comisioanele. Astfel, clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar nu țin de esența contractului, pentru a putea fi catalogate drept clauze ce exced analizei instanței.
Aceste clauze țin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel căruia i se opune (in speța de față, deprecierea este suportata de reclamanți). Instanța va retine, insa, ca acest fapt era cunoscut de către reclamantă la data încheierii convenției de credit sau cel puțin trebuia cunoscut, reclamanta fiind obligată a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului obligațional.
Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de împrumut a fost făcuta de reclamantă anterior acordării creditului, având in vedere solicitarea acordării unui credit pentru finanțarea achiziționării unei proprietăți reprezentate de un apartament, prin urmare, rezulta fara dubii ca reclamanta si-a asumat aceste riscuri ale produsului de creditare.
Instanța va retine ca reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (naționala, in valuta etc), alegând, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivit nevoilor lor.
Astfel, în speța de față, instanța va retine că acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamantei. De menționat că reclamanta nu a susținut și nici nu a probat că ar fi fost forțată în vreun fel de banca pârâtă să contracteze un credit în moneda CHF.
Așadar, instanța va reține că, la contractarea creditului, împrumutata a optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opțiune a fost făcută conștient de către reclamantă, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc. Totodată, un credit in moneda naționala ar fi presupus venituri mai mari din partea reclamantei, garanții suplimentare.
Prin urmare instanța nu va retine susținerea reclamantei referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului, fiind evident faptul că a fost opțiunea reclamantei de a accesa un credit in CHF.
Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speța de față, instanța va concluziona că aceste clauze supuse analizei în prezentul dosar nu sunt abuzive.
Analizând clauzele la care au făcut referire reclamanta din perspectiva prevederilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, instanța va retine că textul legal stipulează că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul’’.
Or, în ceea ce privește mărirea cursului francului elvețian – CHF -, instanța va retine că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele in discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.
De asemenea, se impune a fi reținut și faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evoluția sa pe piața financiara.
In speță, reclamanta nu a fost obligată să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor. Iar o minimă diligență o obliga pe reclamantă să citească prevederile contractuale, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică.
Raportat la speța dedusă judecății, după cum a detaliat mai sus, instanța va retine ca reclamanta si-a însușit convenția de credit in cuprinsul căreia sunt inserate clauzele privind suportarea riscului valutar, acestea fiind clauze chiar foarte succint si ușor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atenție.
Nu se poate afirma ca reclamanta a fost obligată sa adere la un contract in condiții de monopol, ci aceasta a avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piața bancara si, implicit, acest aspect denota lipsa caracterului de adeziune a contractului de credit sub acest aspect.
Împrumuturile bancare nu sunt monopolizate de către banca pârâtă O. B. SA, ci, pe piața bancara, exista o gama aproape nelimitata de oferte de creditare. Tocmai datorita acestei abundențe de oferte de creditare, fiecare banca oferă mai multe produse bancare - tipuri de credite -, din care potențialii clienți sa își aleagă tipul de credit care corespunde in cea mai mare măsura preferințelor si necesitaților lor.
Atâta vreme cât pe piața bancară din România operează în jur de 30-40 de bănci, nu se poate afirma că reclamanta a fost obligată să adere la un contract în condiții de monopol, din moment ce au avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piața bancară și chiar din portofoliul pârâtei acel produs care să corespundă doleanțelor lor și posibilităților reale de plată, dovedite cu acte.
In aceste condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta; in diferite tipuri de valuta; pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop (de ex. achiziționare de imobile) etc. De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.
Conform art. 948 din vechiul Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părții care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Iar contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.
Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, acesta a fost negociat de către părți, clauzele contractuale sunt clare si stabilesc obligația neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinant și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atenție si interes, de care reclamanta nu a dat dovadă.
In aceste condiții, instanța va retine ca acțiunea reclamantei este neîntemeiata, întrucât nu este îndeplinita condiția privitoare nici la lipsa negocierii, nici a dezechilibrului contractual. Clauzele contestate nu sunt specifice doar convenției de credit încheiate de reclamantă, fiind unele cu aplicabilitate generala, pentru orice consumator al paratei, in condiții de egalitate de tratament, ceea ce din nou exclude caracterul abuziv al acestora.
Din comportamentul reclamantei ulterior încheierii contractului, respectiv din faptul că nu a contestat clauzele acestuia imediat după ce a încheiat convenția si a achitat prima rata, ca prim contact cu aplicarea si executarea in concret a convenției, înțelegând să introducă prezenta acțiune după 7 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul reclamantei pentru clauzele contractuale și lipsa unei vătămări în acest sens. De menționat și faptul că reclamanta a încheiat cu banca pârâtă un act adițional la convenția de credit, fără a reclama, nici cu acea ocazie, caracterul abuziv al clauzelor analizate mai sus.
Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părți (300 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. In plus, instanța va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau si de către banca.
În speța de față, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamantei datorate clauzelor contractuale care fac referire la CHF. Banca nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-L. ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plații.
Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantei. La data scadenta a ratei lunare, aceasta era obligată sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform înțelegerii parților, rambursarea se face in aceeași moneda. D. in cazul in care nu se depune suma datorata in CHF, conform clauzelor contractuale, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru împrumutați de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalități) pentru depășirea termenelor de plata. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar de către bancă se realizează exclusiv in funcție de voința reclamantei. Dacă aceasta depune suma datorata in CHF nu se efectuează niciun schimb valutar de către bancă.
Un aspect extrem de important este și faptul că reclamanta avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata băncii direct in CHF.
Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - L., pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile parților. Ori reclamanta a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care își încasează venitul.
Clauzele contractuale incriminate de reclamantă, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elvețieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeași suma de bani in aceeași valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si respectiv încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF –L. la momentul semnării convenției de credit, instanța va retine ca acele clauze incriminate de reclamantă sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil)
Astfel, instanța va reține că, între părțile litigante s-a încheiat o convenție de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamantei suma de 24.652 CHF, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani.
In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speță in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi).
Atât Vechiul cod civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel încât si rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Aceasta este de altfel diferența esențială dintre situația dedusă judecății în prezentul dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, „(1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.
(1^1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu).
(2) Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută’’.
Pe de altă parte, situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "
Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea cu totul diferită din speța Kásler adusă în fața C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.
În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamanți, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.
Plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituții de credit a acorda unui rezident credit in valută.
Pe de altă parte, instanța reiterează faptul că, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze.
Or, prin formularea acestui petit, se urmărește de către reclamantă tocmai modificarea contractului, deși clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului nu sunt nicidecum abuzive.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiate toate capetele de cerere din acțiunea principala introdusă de reclamantă.
Având in vedere soluția de mai sus instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea accesorie de obligare a paratei la restituirea sumei de bani plătite in plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului –24.09.2007 - si cursul valutar aplicat de parata, pe perioada de la 24.09.2007 și pana la data plații efective, precum și cererea privind obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective, neexistând temei pentru restituirea acestor prestații.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În contextul în care prezenta acțiune a fost respinsă, instanța va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, luând act că pârâta nu a solicitat astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepțiile invocate în cauză de pârâta O. B. ROMANIA SA.
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamanta J. V., CNP_, domiciliată în Oradea, .. 13, .. 54, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1 și O. F. SOLUTIONS BV, prin O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1.
Fără cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2015.
Președinte, Grefier,
V. M. C. M.
Red.jud. V.M.
Dact.gref.C.M.
Data red.– 05.02.2015
Nr. ex. – 5
Emis 3 comunicări
- reclamant - J. V.
- pârât - O.T.P. B. ROMANIA SA - semnat
- pârât - O.T.P. F. SOLUTIONS B.V. PRIN O.T.P. B. ROMANIA SA
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 572/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 650/2015. Judecătoria... → |
|---|
