Contestaţie la executare. Sentința nr. 1131/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1131/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1131/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1131/2015
Ședința publică de la 05 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR și pe intimat C. A. P. F. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 22.01.2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea soluției, inițial pentru data de 29.01.2015, iar ulterior, în vederea deliberării, pentru astăzi,
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 10.12.2014, scutita de plata taxei de timbru în baza art. 30 din OUG nr. 80/2013, contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, în contradictoriu cu intimatul C. DE A. P. F. M., a solicitat anularea încheierii emisă în 28.11.2014, a încheierii nr. 1/02.12.2014, a somației din 02.12.2014 și a înștiințării din 02.12.2014 emise în dosarul execuțional nr. 912/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F. si suspendarea executării silite pana la soluționarea irevocabila a contestației la executare.
In motivare, contestatoarea a arătat ca, prin înștiințarea din 02.12.2014 emisă în dosarul execuțional nr. 912/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F., i se aducea la cunoștință declanșarea urmării silite la cererea creditorului C. DE A. P. F. M., în baza titlului executoriu constând in Sentința nr. 5975/CA/2014 pronunțata in dosarul nr._/111/2012 al Tribunalului Bihor, respectiv achitarea sumei de 3151,36 lei compusă din 577,86 lei dobânda fiscală calculată la data plății efective, 1979 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare și 594,50 lei cheltuieli de executare.
A mai arătat că, potrivit cap. I, pct. I din Anexa 1 la Ordinul MMSC nr._, contribuabilul ar fi trebuit să adreseze o cerere de restituire la organul fiscal competent. Potrivit art. XV, alin. 1 din OUG nr. 8/2014, plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, devenite executorii până la data de 31.12.2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, iar conform alin. 4, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept. In continuare contestatoarea arata ca, in mod greșit executorul judecătoresc a stabilit si cheltuieli de executare silita, deși la acel moment debitorul se afla in termenul de gratie de 6 luni, in care poate face plata voluntar, conform art. 2 din OG nr. 22/2002.
In ceea ce privește cererea de suspendare, contestatoarea a solicitat admiterea cererii fara plata cauțiunii, având in vedere prevederile art. 7 alin. (4) si (5) din OG nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 92/2011.
Intimatul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În dosarul execuțional nr. 912/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F., la cererea creditorului C. DE A. P. F. M., s-a declanșat procedura executării silite împotriva debitoarei DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 5975/CA/30 iunie 2014 pronunțata in dosarul nr._/111/2012 al Tribunalului Bihor.
Astfel, prin Somația emisă în data de 02.12.2014, contestatoarea a fost somată să achite creanța stabilită prin titlul executoriu menționat mai sus, și anume suma de 577,86 lei reprezentând dobânda fiscală calculată de la data achitării taxei, suma de 1.979 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante și suma de 594,50 lei reprezentând cheltuieli de executare, totalizând suma de 3.151,36 lei.
Instanța constată că executarea silită a început ulterior datei de 15.02.2013. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012, raportat la art. 622 alin 2 din Legea nr. 134/2010, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.
Instanța va reține incidența în cauză a Ordinului nr. 365 din 19 martie 2014 privind aprobarea Procedurii de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a modelului și conținutului unor formulare și pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice și al viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 490/ 407/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la 0 302 7 64> art. 7, 9 și 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, Ordin comun emis de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice sub Nr. 365 din 19 martie 2014 și deMinisterul Finanțelor Publice sub Nr. 741 din 29 mai 2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 454 din 20 iunie 2014, care a intrat în vigoare din data de 20 iunie 2014, act normativ care statuează la Cap. I, pct. I, din Anexa nr. 1: ,,1. Contribuabilul care, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și orice alte sume stabilite de instanțele judecătorești, depune, în vederea restituirii, la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
2. Sumele prevăzute la pct. 1 se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către organul fiscal competent, care reprezintă:
a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe;
b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal.
3. Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. Data la care a luat naștere dreptul la restituire este data hotărârii judecătorești executorii’’ .
Art. 1 din același act normativ mai prevede: ,,(1) Prin prezentul ordin se aprobă Procedura de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, potrivit prevederilor art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, denumită în continuare ordonanță de urgență.
(3) Cererile de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2), depuse de contribuabili, se soluționează conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului tranșelor anuale aprobate la restituire al cărui formular este prevăzut în anexa nr. 7.
(4) Cererile de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2) se depun de către contribuabili la autoritatea obligată prin hotărâre judecătorească să efectueze restituirea, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală prin organele fiscale competente sau Administrația Fondului pentru Mediu, după caz’’ .
Din economia textelor de lege menționate mai sus, reiese că intimatul-creditor ar fi trebuit să urmeze mai întâi această procedură legală descrisă mai sus, care să fi conferit debitoarei posibilitatea unei plăți benevole a creanței prevăzute în titlul executoriu. Or creditorul nu a făcut dovada depunerii la organul fiscal competent a unei cereri pentru restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare, adresându-se direct executorului judecătoresc pentru recuperarea creanței.
Adoptând Ordinul comun emis de Ministerul Mediului ș i Schimbărilor Climatice sub Nr. 365 din 19 martie 2014 și de Ministerul Finanțelor Publice sub Nr. 741 din 29 mai 2014, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 454 din 20 iunie 2014, intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea creditorilor care dețin un titlu executoriu privind restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, să urmeze o procedură specială de recuperare a acestei taxe, adresându-se direct organului fiscal competent cu o cerere în acest sens, prevăzută în Anexa la ordin. D. în cazul în care organul fiscal competent ar fi refuzat restituirea benevolă a taxei, creditorul ar fi fost îndreptățit a se adresa executorului judecătoresc.
Faptul că intimatul-creditor nu a înțeles să uzeze de această procedură legală, adresându-se direct executorului judecătoresc, nu poate conferi nici obligații împovărătoare pentru debitoare. Astfel, debitoarea nu poate fi obligată a suporta nici cheltuielile de executare, în aceste condiții.
Față de toate considerentele anterior reținute, în contextul în care creditorul nu a înțeles să urmeze procedura legală obligatorie descrisă mai sus, ci s-a adresat direct executorului judecătoresc, instanța va admite contestația la executare și va anula toate actele de executare silită din dosarul execuțional nr. 912/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F..
Față de soluționarea contestației la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare for mulată de contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2/B, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul C. DE A. P. F. M., cu sediul în Oradea, ., județul Bihor și, în consecință:
Dispune anularea tuturor actele de executare silită din dosarul execuțional nr. 912/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F. .
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Fără cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea .
Pronunțată în ședință publică azi, 05 februarie 2015 .
Președinte, Grefier,
V. M. C. M.
Red.jud. V.M.
Dact.gref.C.M.
Data red.– 13.02.2015
Nr. ex. – 4
Emis 2 comunicări
- contestator - DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR
- intimat - C. A. P. F. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1128/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3301/2015.... → |
|---|








