Fond funciar. Sentința nr. 3309/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 3309/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3309/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3309/2015

Ședința publică din data de 6 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe revizuenta A. A. R. în contradictoriu cu intimații V. A., Z. I. A., Z. Ș. O., C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 S., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR, având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, se prezintă reprezentanta revizuentei – av. A. R., reprezentantul intimaților Z. I. A. și Z. Ș. O. – av. C. T. și reprezentanta intimatei V. A. – av. Tincuța Șaitoș, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-au depus note de ședință din partea revizuentei.

Se comunică notele de ședință cu reprezentanții intimaților.

Întrebată fiind, reprezentanta revizuentei arată că registrul cadastral i s-a comunicat la data de 18.02.2014.

Instanța pune în discuția părților excepția tardivității formulării cererii de repunere în termen a cererii de revizuire invocată de intimata V. A..

Reprezentanta intimatei V. A. solicită admiterea excepției tardivității formulării cererii de repunere în termen a cererii de revizuire.

Reprezentantul intimaților Z. I. A. și Z. Ș. O. solicită admiterea excepției tardivității formulării cererii de repunere în termen a cererii de revizuire.

Reprezentanta revizuentei solicită respingerea excepției tardivității formulării cererii de repunere în termen a cererii de revizuire, solicită repunerea în termen raportat la momentul comunicării hotărârii de recurs din dosarul nr._ de către Tribunalul Bihor.

Instanța respinge excepția tardivității formulării cererii de repunere în termen a cererii de revizuire invocată de intimata V. A. deoarece petenta a invocat ca dată a încetării împiedicării formulării cererii de revizuire data de 14.10.2014 când i-a fost comunicată hotărârea de recurs din dosarul nr._ .

Instanța pune în discuție cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire formulată de revizuentă.

Reprezentanta revizuentei solicită admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

Reprezentanta intimatei V. A. solicită respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

Reprezentantul intimaților Z. I. A. și Z. Ș. O. solicită respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

Instanța respinge cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire formulată de revizuentă deoarece în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 103 Cod pr. civ. 1865, întrucât necomunicarea unei hotărâri a instanței de recurs, care potrivit dispozițiilor art. 261al. 3 Cod pr. civ nu se comunică părților, fiind irevocabilă, nu poate fi interpretată ca o împrejurare mai presus de voința părților.

Instanța pune în discuție excepția tardivității cererii de revizuire formulată de intimații V. A., Z. I. A. și Z. Ș. O..

Reprezentanta intimatei V. A. solicită admiterea excepției tardivității cererii de revizuire.

Reprezentantul intimaților Z. I. A. și Z. Ș. O. solicită admiterea excepției tardivității cererii de revizuire.

Reprezentanta revizuentei solicită respingerea excepției tardivității cererii de revizuire.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității cererii de revizuire.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 24.10.2014, revizuenta A. A. R. în contradictoriu cu intimații V. A., Z. I. A., Z. Ș. O., C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 S., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR a solicitat revizuirea hotărârii nr. 4282/1999 pronunțată în dosarul nr. 2287/1997, precum și repunerea în termenul de 30 de zile de a formula revizuirea, calculat de la data de 14.10.2014.

În motivare, revizuenta arată că în anul 1990, bunica sa, A. I. i-a vândut revizuentei mai multe imobile, inclusiv imobilele cu nr. topo. 311/2 și 312/2, aceste imobile fiind dobândite de bunica revizuientei și soțul acesteia, A. I., în anul 1933 printr-un contract sub semnătură privată. Arată că după ce a intrat în posesia contractului de vânzare cumpărare a promovat o acțiune în prestație tabulară cu privire la aceste nr. topografice, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ . Instanța de fond a respins acțiunea în prestație tabulară întrucât a considerat că posesia a fost o detenție precară. Susține că de la momentul la care s-a pronunțat instanța de fond și până la momentul la care s-a judecat apelul a intrat în posesia unor înscrisuri de la Arhivele Naționale ale Statului care atestă existența contractului de vânzare cumpărare.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Intimata V. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca fiind tardiv formulată și neîntemeiată, respingerea cererii de revizuire ca fiind lovită de nulitate, tardivă și inadmisibilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimații Z. I. A. și Z. Ș. O. au solicitat respingerea cererii de repunere în termen și, pe cale de consecință, respingerea cererii de revizuire ca tardivă.

Deliberând asupra excepției tardivității, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 324, alin. 1, pct. 4 C.pr.civ. 1865, aplicabil raportat la data sesizării instanței cu acțiunea pe fond, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti…în cazurile prevăzute la art. 322, pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, revizuenta invocă în susținerea motivului de revizuire, ca înscrisuri noi, contractul de vânzare-cumpărare din 13.03.1933 (f.16) și Registrul cadastral funciar al . 1947, eliberat de Arhivele Naționale (f.17-22).

În privința primului înscris, instanța constată că revizuenta a mai folosit acest înscris și în dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea, astfel că avea posibilitatea să formuleze cerere de revizuire în termen de o lună de la descoperirea înscrisului, termen care a fost depășit.

Referitor la cel de-al doilea înscris, instanța constată că acesta i-a fost comunicat revizuentei la data de 18.02.2014, astfel cum susține și aceasta prin cerere, or, revizuenta a depus la instanță cererea de revizuire la data de 24.10.2014, cu depășirea termenului de o lună.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimații V. A., Z. I. A. și Z. Ș. O., și, pe cale de consecință, va respinge ca tardivă cererea.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.pr.civ. 1865 va obliga revizuenta la plata în favoarea intimaților Z. I. A. și Z. Ș. O. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecat, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării cererii, invocată de intimații V. A., Z. I. A. și Z. Ș. O..

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. A. R., cu domiciliul în loc. Haieu, nr. 206, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații V. A., cu domiciliul în loc. Haieu, nr. 13, jud. Bihor, Z. I. A., Z. Ș. O., ambii cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 2, .. 6, jud. Bihor, C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 S., cu sediul în loc. S., jud. Bihor și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR, cu sediul în Oradea, jud. Bihor.

Obligă revizuenta la plata în favoarea intimaților Z. I. A. și Z. Ș. O. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare.Pronunțată în ședință publică, azi, 06 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/15.04.2015

Dact. NA/15.04.2015

Ex. 8

Comunicat cu:

- revizuenta A. A. R.

- intimații V. A., Z. I. A., Z. Ș. O., C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 S., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3309/2015. Judecătoria ORADEA