Contestaţie la executare. Sentința nr. 5886/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5886/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 5886/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.5886/2015
Ședința publică de la 16.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. L. G.
Grefier N. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator C. M. C. și pe intimat A. J. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, intimat C.N.A.D.N.R.-C., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită astfel cum s-a arătat în încheierea de ședință din data de 09.06.2015.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 09.06.2015 când părțile prezente au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care s-a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din 16.06.2015 când s-a pronunțat hotărârea.
INSTANȚA
Prin plangerea contraventionala inregistrata la data de 09.03.2015 sub nr de dosar_, astfel cum a fost precizata (fila 36), petentul C. M. C. în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor si Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA -C. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr._/13.08.2013.
În fapt, prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sanctionat cu amenda contraventionala in suma de 250 lei pentru lipsa rovignetei.
Arata că nu a avut cunoștință de emiterea procesului verbal de constatare a contravenției si nici de procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, până în momentul în care ANAF l-a somat cu privire la plata amenzii in martie 2015, desi trebuia comunicat in maximum 30 de zile de la constatarea contraventiei. Deși C. era obligat să-i aducă la cunoștință procesul verbal, totusi nu l-a primit nici în poștă și nici afișat la domiciliu. Acest lucru a dus la privarea sa de a putea plăti în 48 h jumătatea sumei contravenționale si imposibilitatea contestarii acestuia.
Procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare nu este datat cu zi, lună, an, iar semnătura martorului Gyarmati Norbert cu CI . nr._ seamănă izbitor de mult cu scrisul împuternicitului C. Paulay Z. care trebuia să îi aducă la cunoștință contravenția. Nu este completat în totalitate procesul verbal tipizat cu datele complete a martorului.
Referitor la procesul verbal de constatare a contravenției, acesta nu este semnat olograf, desi este emis pe suport de hartie si prin urmare semnăturile electronice pe hârtie își pierde valoarea juridică, astfel incat procesul verbal este nul, conform Deciziei 6/2014 a ICCJ pronuntata in RIL.
De asemenea nu i s-a oferit posibilitatea de a face mențiuni în cuprinsul procesului verbal .
Menționeaza că nu a mai fost amendat, sancționat contravențional și nu are datorii la nimeni și la nici o instituție, taxele și impozitele fiindu-i plătite anticipat întotdeauna.
Intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor prin întâmpinare solicita respingerea contestației ca netemeinica si neiegala,iar pe cale de consecința menținerea Titlui Executoriu nr._/27.02.2015 si somația aferenta din dosar de executare nr.5/_ /_ precum si toate actele care au stat la baza acesteia, acte ca fiind temeinice si legale, precum si menținerea tuturor formelor de executare ca legale si temeinice.
Parata C. legala citata nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei in vederea sustinerii pozitiei sale procesuale, depunand la dosarul cauzei doar inscrisuri privind modul de comunicare a procesului verbal contestat.
Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie . R13 nr._/13.08.2013 (fila 13), petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei, in temeiul art.8 al.1) si 2) din OG 15/2002, retinandu-se in sarcina sa faptul ca la data de 23.07.2013 pe DN 79 Km 91+700m, pe raza localității inand, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termen legal de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal contestat.
In acest sens instanta retine ca potrivit prevederilor O.G. 2/2001 ( art.31 alin 1) privind regimul juridic al contravențiilor împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere contravențională în termen de 15 zile de la data înmânării sau de la data comunicării.
Potrivit art.27 din Og 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
In speta, instanta retine ca procesul verbal a fost comunicat petentului, in baza art.27 din OG 2/2001, direct prin afisaj la domiciliul petentului, nu prin poștă, cu aviz de primire (fila 34).
Raportat la prevederile Deciziei nr.10/2013 a ICCJ pronuntata in recusul in interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, instanta constata ca in speta intimata nu a facut dovada comunicarii prin posta a procesului verbal de contraventie, desi acesta a fost intocmit in lipsa petentului, ci direct prin afisare (fila 15), aspect care contravine prevederilor legale din OG 2/2001.
F. de aceste aspecte, instanta va constata ca plangerea contraventionala este formulata in termenul legal, intrucat termenul de 15 zile se socoteste prioritar de la data comunicarii procesului verbal prin posta si nu de la data afisarii lui.
In ceea ce priveste nulitatea procesului verbal pentru lispa semnaturii si incidenta institutiei prescriptiei dreptului de a executa sanctiunea, analizand pe rand cele doua aparari ale petentului, instanta retine ca prin Decizia nr. 6/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Prin urmare, intrucat procesul verbal de contraventie contestat nu poarta si semnatura olografa a agentului constatator, prin raportare la Decizia 6/2015 obligatorie pentru instantele de judecata potrivit art.517 al.4 C., instanta restine ca acesta este lovit de nulitate absoluta
Mai mult decat atat, raportat la Decizia 10/2013 a ICCJ pronuntata in recusul in interesul legii mai sus mentionata, instanta constata ca prescrisa executarea sanctiunii, intrucat procesul verbal de contraventie nu a fost comunicat petentului in termenul legal de o luna de la data aplicarii sanctiunii conform art.14 alin.1 din OG 2/2001, raportat la prevederile art.27, prin posta, ci direct prin afisare.
F. de toate considerentele de mai sus, instanta va admite plangerea contraventionala si va anula procesul verbal de contraventie.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre petent, iar in plus, avand in vedere ca intimata C. nu s-a opus admiterii actiunii, devin incidente prevederile art 454 Cpv, astfel icat oricum aceasta nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. M. C., domiciliat în Oradea . . CNP_ împotriva procesului-verbal . nr._/13.08.2013, în contradictoriu cu intimata C. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., cu sediul în București, sect. 6, .. 401A si AJFP Bihor cu sediul in Oradea . 2B jud.Bihor
Anuleaza procesul-verbal de contraventie . Nr._/13.08.2013
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va inregistra la Judecatoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
P. GREFIER
N. M. L. G. N. S.
Red.N.M.L.G./ 16.06.2015
Tehn.NS/ 5 ex/3 .,AJFP BIHOR, C.N.A.D.N.R.-C., / 19.06.2015
Dosar nr._
Hot.
Din data de 16.06.2015
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. M. C., domiciliat în Oradea . . CNP_ împotriva procesului-verbal . nr._/13.08.2013, în contradictoriu cu intimata C. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., cu sediul în București, sect. 6, .. 401A si AJFP Bihor cu sediul in Oradea . 2B jud.Bihor
Anuleaza procesul-verbal de contraventie . Nr._/13.08.2013
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va inregistra la Judecatoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
Președinte,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5286/2015.... | Evacuare. Sentința nr. 5181/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








