Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 10569/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator L. G. și pe intimat E. I. BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH ȘI NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED PRIN ÎMPUTERNICIT . SRL, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 11.11.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 25.11.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 25.06.2015 sub nr. dosar_ contestatorul L. G. în contradictoriu cu intimatul E. I. BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH ȘI NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED PRIN ÎMPUTERNICIT . SRL a solicitat instanței de judecată desființarea tuturor formelor de executare silită efectuate în cadrul Dosarului execuțional nr. 355/2015 al B. Găvruța D., în principal ca prescrisă iar în subsidiar ca nelegală, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

La dosarul cauzei a fost atașată copia dosarului execuțional.

La termenul din 21 octombrie 2015 instanța a pus în vedere contestatoarei să achite contravaloarea taxei de timbru în cuantum de 184,39 lei stabilită în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013.

Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele

În conformitate cu prevederile art. 716 C. în cazul contestației la executare dispozițiile art. 200, referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată, nu se aplică.

Art. 10 din OG 80/2013 privind taxele de timbru stabilește faptul că, în cazul contestației la executare taxa se calculează la valoarea debitului urmărit, fără ca taxa stabilită să depășească 1000 lei.

În temeiul art. 197 C. raportat la prevederile art. 33 din OUG 80/2013, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată.

Instanța reține faptul că prin Încheierea de la termenul din 21 octombrie 2015 instanța a pus în vedere reprezentantei contestatoarei să achite taxa de timbru în cuantum de 184,39 lei aferentă contestației formulate, taxă datorată în conformitate cu prevederile art. 10 din OUG 80/2013.

Având în vedere faptul că L. G. nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, instanța va admite excepția netimbrării invocată de instanță din oficiu.

Față de solicitarea făcută de B. G. D. de a se achita contravaloarea sumei de 70,68 lei reprezentând contravaloarea copiilor xerox efectuate după dosarul execuțional în conformitate cu prevederile art. 716 alin. 2 din C. instanța apreciază că valoarea stabilită de OUG 80/2013 de 1 leu pe pagină se aplică pentru eliberarea copiilor certificate. executorul este îndreptățit să fie despăgubit eventual pentru contravaloarea hârtiei și a tonerului folosit, însă acesta nu a făcut dovada efectuării acestor costuri, motiv pentru care urmează să respingă cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării.

Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea L. G. domiciliată în Oradea ., ., . în contradictoriu cu intimata E. I. BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH ȘI NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED PRIN ÎMPUTERNICIT . SRL cu sediul în București .. 10A, Connect Business Park clădirea C3, ..

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de azi 25 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red/tehnored. MCG

10.12.2015

4 ex. – 2 ex. comunicare L. G.

E. I. BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH ȘI NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED PRIN ÎMPUTERNICIT . SRL

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA