Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 10574/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . FASHION SRL și pe intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 6 ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 11.11.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 25.11.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. dosar_ petentul . FASHION SRL în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 6 ORADEA a solicitat instanței de judecată reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2015 în sensul înlocuirea amenzii cu cea avertismentului.

În motivare se arată că prin procesul verbal contestat intimata a reținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 10 lit. hh) din OUG 28//1999, în sensul că nu au fost înregistrate sumele de bani deținute de peprsonalul societății întru-un registru special, această sumă fiind de 30 respectiv 36 lei, motiv pentru care a fost aplicată o amendă de 9000 lei.

Se arată că societatea nu urmărit nerespectarea prevederilor legale, sancțiunea aplicată fiind vădit disproporționată.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri respectiv audierea martorului O. S. I..

În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, OUG 28/1999, C..

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea plângerii și pe cale de consecință menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.

Se arată că procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Se subliniază faptul că procesul legal se bucură de prezuția de legalitate, sarcina probei revenind petentei arătând totodată că raportat la gradul de pericol social ridicat al faptei se opune cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate prevederile art. 205CPC, OG 2/2001, OUG 28/1999.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei respingând proba cu martori.

Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2015 petenta . FASHION SRL a fost sancționată pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 10 lit. hh din OUG 28/1999 fiindu-i aplicată amenda în cuantum de 9000 lei.

Instanța reține faptul că la data întocmirii procesului verbal contestat în conformitate cu prevederile art. 10 lit. hh din OUG 28/1999 Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni… nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. i) care stabilea în sarcina utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale obligația ca la ora începerii programului de lucru, să asigure înregistrarea sumelor de bani deținute de personalul operatorului economic care își desfășoară activitatea în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, într-un registru de bani personali, special întocmit în acest sens. Orice sumă de bani înregistrată în plus față de suma înregistrată la ora începerii programului de lucru, nu reprezintă sumă justificată prin registrul de bani personali. Modelul, conținutul registrului de bani personali, precum și procedura de înregistrare a acestuia la organul fiscal se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice*), în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Prin OUG 8/2015 a fost introdus punctul 12 care stabilea faptul că La articolul 10, după litera gg) se introduc două noi litere, literele hh) și ii), cu următorul cuprins …hh) nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. i). Ulterior prin Legea nr. 186/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative

s-a stabilit faptul că se abrogă punctul 12 astfel cum a fost el enunțat.

Art. 15 alin. 2 din Constituția României stabilește faptul că Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Având în vedere faptul că la data soluționării prezentei plângeri contravenționale articolul care sancționa fapta ca fiind contravenție a fost abrogat, instanța reține că în cauză devin incidente prevederile legii contravenționale mai favorabile, lege conform căreia fapta comisă de petentă nu mai este sancționată contravențional.

Raportat la aceste motive instanța urmează să admită plângerea formulată si pe cale de consecință să anuleze procesul verbal contestat, nemaipronunțându-se asupra celorlalte motive invocate de petentă prin plângerea formulată raportat la cele anterior menționate.

Instanța ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . FASHION SRL cu sediul ales în Oradea .. 7/A, județul Bihor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București sector 5, ..

Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2015 și a sancțiunilor aplicate prin acesta.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de azi 25 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red./tehnored. MCG

10.12.2015

4 ex. – 2 ex. comunicare . FASHION SRL

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA