Plângere contravenţională. Sentința nr. 4106/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4106/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 4106/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4106/2015

Ședința publică de la 28.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-D. B.

Grefier: N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. F. și pe intimat A. J. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contravetionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită astfel cum s-a arătat în încheierea de ședință din data de 14.04.2015 .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței cele de mai sus precum și faptul că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în data de 14.04.2015 și când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 28.04.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ /04.09.2014 petentul B. Ș. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. N. și subunitatea acesteia Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor modificarea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ./2014 nr.4597 întocmit de către intimată la data de 18.08.2014 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului .

În motivare, în esență, petentul recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, însă apreciază că răspunderea sa este atenuată întrucât societatea era inactivă, astfel că a depus ulterior termenului legal raportarea contabilă .

În drept, plângerea este întemeiată în principal pe O.G. 2/2001.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ./2014 nr.4597 întocmit de către intimată la data de 18.08.2014 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 2000 lei.În sarcina sa a fost reținută fapta de a nu depune în termenul legal o situație financiară. Această fapta contravențională e prevăzută de art. 41, pct.8 din legea 82/1991 și sancționată de art. 42, alin.1 din același act normativ.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că se face dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petent, acesta prin însăși conținutul plângerii recunoscând săvârșirea faptei.

Însă, în cauză se ridică problema proporționalității sancțiunii contravenționale aplicate.Astfel, conform prevederilor art. 21, alin.3 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare: “Sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținandu-se seama de imprejurările in care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de savârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal “ .

Analizând fapta contravențională a petentului prin prisma criteriilor indicate în textul de lege mai sus enunțat, instanța constată că, în concret, gradul de pericol social al faptei contravenționale săvârșite de către petent este unul redus.Petentul a recunoscut fapta săvârșită și se prezumă că este la prima abatere de acest gen. Astfel instanța apreciază că sancționarea petentului cu sancțiunea avertismentului este suficientă pentru reflectarea gradului de pericol social concret al faptei săvârșite.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a admite plângerea formulată de către petent, a modifica procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contravenției ./2014 nr.4597 întocmit de către intimată la data de 18.08.2014în sensul că va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii contravenționale aplicate petentului cu aceea a avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de către petentul B. F. având CNP_ domiciliat în Oradea . jud.Bihor în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. N. cu sediul în C. N., Piața A. I. nr.19 jud.C. și subunitatea acesteia Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea ..2 jud.Bihor

Modifică procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2014 nr.4597 întocmit de către intimată la data de 18.08.2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.04.2015.

P. GREFIER

A.- D. B. N. S.

Red.ADB/29.04.2015

Tehn.NS/ 5 ex/ 3 . C. N., AJFP BIHOR/29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4106/2015. Judecătoria ORADEA