Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6821/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6821/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 6821/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA ORADEA – JUDETUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6821/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 5 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. F.

GREFIER: L. Ș.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea . SRL privind învestire cu formulă executorie.

Cererea se judecă fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauei învederându-se instanței că prezenta cerere a fost timbrată cu suma de 20 lei taxă timbru.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 04.08.2015, creditoarea . SRL a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._/02.09.2008 încheiat între BRD și debitorul O. LORAND-S..

Potrivit art. 641 alin. 2 C.pr.civ., cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului.

În speță, sediul creditoarei se află în București, iar domiciliul debitorului se află în localitatea T. din județul Bihor, localitate aflată, potrivit HG 337/1993 modificată prin HG 868/2011, în circumscripția Judecătoriei Salonta.

În ce privește invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale, instanța constată că incidente cauzei, în procedura de învestire cu formulă executorie, sunt prevederile referitoare la procedura necontencioasă, neurmărindu-se stabilirea unui alt drept potrivnic decât cel ce rezultă deja din titlul executoriu. Astfel, în baza art. 529 C.pr.civ., instanța își verifică din oficiu competența. Chiar și în lipsa acestui raționament, principiile privind competența instanței în etapa executării silite sunt de ordine publică, fiind aplicabile prevederile art. 129 alin. 2 pct. 3 și ale art. 130 alin. 2 C.pr.civ.

Pentru considerentele de mai sus, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu, și va declina competența de soluționare a cererii de învestire cu formulă executorie care face obiectul prezentului dosar în favoarea acestei Judecătoriei Salonta, dosarul urmând a fi înaintat acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea invocată din oficiu și, în consecință:

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta.

Fără cale de atac.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 5 august 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. FLOREALAURA Ș.

Red. / C.M.F.

Dact. / L.Ș.

2 ex. / 05.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6821/2015. Judecătoria ORADEA