Obligaţie de a face. Sentința nr. 9560/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9560/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 9560/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9560/2015
Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. G. C.
GREFIER: C. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. O. și pe pârâtul K. J. T., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.10.2015 respectiv 02.11.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul instanței la data de 22.06.2015, scutită de plata taxei de timbru, reclamantul M. O. a chemat in judecata pe pârâtul K. Jozsef T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să dispună desființarea construcțiilor realizate fără autorizație, conform art. 32 și 28 din Legea nr. 50/1991 și art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că pârâtul se face vinovat de executarea fără autorizație de construire a următoarelor lucrări: anexă gospodărească la imobilul situat în loc. O., .. 9.
S-a susținut că potrivit prevederilor legale, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
De asemenea, s-a arătat că pârâtul nu a obținut până în prezent o autorizație de construire, astfel că a sesizat instanța pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate fără autorizație.
În drept au fost invocate prevederile art. 28, 32 din Legea nr. 50/1991, art. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare la dosar, însă, prezent la termenul de judecată din 12.10.2015, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea poziției sale, pârâtul a arătat că și-a construit o anexă, fără autorizație de construire, deoarece locuiește într-o curte comună și8 pe parcursul timpului i s-a tot furat din lemne, menționând totodată că vecinii nu și-au dat acordul pentru construirea respectivei anexe.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 159/07.10.2011 s-a reținut că pârâtul se face vinovat de executarea fără autorizație de construire a următoarelor lucrări: anexă gospodărească la imobilul situat în loc. O., .. 9, pârâtul fiind sancționat contravențional pentru această faptă.
Totodată, prin procesul verbal mai sus arătat, s-a dispus ca, până în data de 31.12.2012, pârâtul să dispună sistarea lucrărilor și ., conform prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată.
Potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
În condițiile în care pârâtul nu a obținut, până în prezent, autorizație de construire și nu s-a conformat celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, instanța, în baza textului legal mai sus arătat, va dispune desființarea construcțiilor realizate fără autorizație, sancționate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 159/07.10.2011, efectuate la imobilul din O., .. 9, jud. Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. O., reprezentat prin Primarul Municipiului O., cu sediul în O., Piața Unirii, nr. 1, cod poștal_, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul K. Jozsef – T., domiciliat în O., .. 9, ._, jud. Bihor, și, în consecință:
Dispune desființarea construcțiilor realizate fără autorizație, sancționate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 159/07.10.2011, efectuate la imobilul din O., .. 9, jud. Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria O..
Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. G. C. C. D.
Red. C.O.G.
Dact. D.C./4ex/08.01.2016
Comunicări 2ex-M. O. – prin Primarul Municipiului O.
- K. Jozsef - T.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9576/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9582/2015.... → |
|---|








