Plângere contravenţională. Hotărâre din 16-11-2015, Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 10145/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
HOTĂRÂREA CIVILĂ NR._/16.11.2015
Ședința publică din data de 16.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. H.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul D. SRL și pe intimatul I. B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 09.11.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 09.11.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a formula și de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 16.11.2015.
INSTANȚA
DELIBERÂND,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2014, legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, petentul D. SRL în contradictoriu cu intimatul I. B. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 23.11.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul arată că în mod eronat intimatul a reținut starea de fapt din procesul verbal de contravenție. Astfel cele trei persoane nu desfășurau activități specifice angajaților și, deși a fost comunicat acest aspect organelor de control, totuși persoanele au fost constrânse moral să dea declarațiile dictate de organele de control, petentul fiind obligat și la încheierea contractelor individuale de muncă cu cele trei persoane. În ce privește prezența celor trei persoane la ora controlului, arată că B. A. este mama administratoarei ce a ajutat-o pentru o oră, D. C. este o prietenă a administratoarei, ce se afla la local de cinci minute, iar L. C. era prezentă acolo în calitate de client.
Petentul mai apreciază că sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție contestat este disproporționată raportat la fapta contravențională reținută în sarcina sa.
Cererea e motivată în drept pe dispozițiile OG nr. 2/2001, iar în probațiune depune înscrisuri și solicită încuviințarea probei testimoniale.
Prin întâmpinare depusă la data de 06.01.2015, intimatul a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca legal a procesului verbal de contravenție contestat.
Intimatul arată modul în care s-a desfășurat controlul și modul concret în care au fost găsite cele patru persoane, respectiv administratorul petentului și cele trei persoane pentru care s-au reținut faptele contravenționale.
Întâmpinarea e motivată în drept pe dispozițiile Legii nr. 53/2003, Legii nr. 108/1999, OG 2/2001, iar în probațiune se depun înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 23.11.2014, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională de 30.000 lei reținându-se în sarcina acestuia că a săvârșit contravenția prevăzută la articolul 16 alin. 1 din L 53/2003, fapta fiind primirea la muncă a trei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă anterior începerii activității.
Se reține că procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși, procesul verbal reprezentând doar actul prin care petentul este acuzat de săvârșirea contravenției.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par.2 al art. 6 CEDO.
Aceasta prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.
Pe de alta parte, în favoarea intimatei operează prezumția instituită prin art. 270 C. pr. civilă privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu și în limitele competentei sale. Prezumția instituită prin art. 270 C. pr. civilă are de asemenea un caracter relativ, dispensează de sarcina probei și este susceptibilă a fi combătută prin proba contrarie.
Avem de a face așadar cu două prezumții legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecăreia dintre părți iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ei urmează ca fiecare să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.
Instanța constată din analiza elementelor și completării procesului verbal că sunt îndeplinite aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, urmând a se analiza temeinicia reținerii contravențiilor sancționate de articolul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 republicată înscrisă în procesul verbal de contravenție contestat.
Cu privire la numitele D. F. C. și B. A. F. pentru care s-a reținut contravenția, instanța reține că din declarațiile completate de acestea la data controlului (fila 27, 28) nu se poate rețin e un raport de muncă între acestea și petent. Astfel D. C. F. declară că a venit să ia cafea și nu primește salar. Acest aspect rezultă și din declarația dată în fața instanței (fila 51 dosar). În ce privește pe B. A. F. instanța reține că aceasta a declarat că nu primește salariu, iar datele completate în declarație au fost sugerate de agenții constatatori la momentul controlului. Raportat la această stare de fapt, instanța reține că în mod netemeinic intimata a reținut contravenția pentru aceste două persoane, cu consecința admiterii cererii și anulării in parte a procesului verbal în ce privește pe numitele D. F. C. și B. A. F..
Cu privire la numita L. S. C. A., instanța reține din declarația dată în fața organelor de control, că aceasta primește pentru munca prestată suma de 50/zi. În lipsa altor probe, reținând că primirea unei sume de bani ține de esența unui contract individual de muncă și cum în speță nu s-a făcut dovada altei stări de fapt, instanța reține că pentru această persoană petentul era obligat să încheie contract individual de muncă anterior începerii activității, din această perspectivă procesul verbal de contravenție fiind legal încheiat cu privire la această persoană.
În acest caz, instanța urmează a analiza individualizarea sancțiunii raportată la condițiile concrete în care aceasta a fost săvârșită.
Instanța reține în primul rând că în speță este vorba despre o singură persoană pentru care doar în data controlului și la alte 2 zile s-a constatat lipsa contractului individual de muncă.
Instanța, având în vedere prevederile art. 5 alin. 5, art. 21 alin. 3 din Ordonanța 2/2001, precum și împrejurările concrete în care fapta contravențională a fost săvârșită va admite în parte cererea petentei și va dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru fapta reținută în legătură cu L. S. C. A., cu avertisment, atenționând petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandând pe viitor respectarea dispozițiilor legale.
Instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de petentul D. SRL cu sediul în com. .. 206/A, J. B., în contradictoriu cu intimata I. B. cu sediul în ORADEA, .. 2B, J. B..
Dispune anularea în parte a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 23.11.2014, în ce privește faptele constatate cu privire la numitele D. F. C. și B. A. F..
Dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 23.11.2014, pentru fapta reținută în legătură cu L. S. C. A., cu avertisment.
Atenționează petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă pe viitor respectarea dispozițiilor legale.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. H. A. B.
Red. R.H.
Dact. A.B.
4 ex/ 04.01.2016
2 .
D. SRL
I. B.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-11-2015,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








