Plângere contravenţională. Sentința nr. 1594/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1594/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1594/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1594/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. O. B.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I. B., având ca obiect plângere contravenționala_
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată cons. jr. Blikling C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 394 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Pârâtul solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin plangerea contraventionala înregistrată la instanta sub nr de dosar_, petenta ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/02.10.2014.
In subsidiar se solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
In motivarea plangerii contraventionale, petenta a aratat ca prin procesul verbal de contraventie contestat in sarcina sa s-a retinut ca “ a primit la munca pe numita R. S., cetatean moldovean, posesor al buletinului de identitate A_ si al permisului de sedere temporara . eliberat de ORI B. la data de 19.10.2011 valabil pana la data de 01.10.2015, cu domiciliul in Oradea, ., fara autorizatie de munca pentru numita mai sus mentionata”, fapta ce contravine prevederilor art. 4 ( 3) din OUG nr. 56/2007 si pentru care i s-a aplicat o amenda in cuantum de 3000 lei.
Invedereaza ca la data controlului numita R. S. nu mai era salariata petentei, aceasta depunandu-si demisia inca din data de 27.08.2014, contractul sau individual de munca fiind desfacut prin Decizia nr. 1/27.08.2014.
F. de aceste aspecte solicita inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment, avand in vedere lipsa pericolului social al faptei.
În drept, a invocat disp. OG nr. 2/2001.
In probatiune petenta a depus la dosarul cauzei in copie procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat.
Intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA AL JUDEȚULUI B., prin intampinarea depusa la dosarul cauzei a solicitat respingerea plangerii contraventionale.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contraventie ., nr._/02.10.2014, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 3.000 lei, pentru incalcarea prevederilor art. 4 alin 3 lit c din OUG nr. 56/2007, fapta ce constituie contraventie potrivit art. 26 lit. a din acelasi act normative.
In sarcina petentei s-a retinut ca a primit-o la munca pe numita R. S., cetatean moldovean, posesor al buletinului de identitate A_ si al permisului de sedere temporara . eliberat de ORI B. la data de 19.10.2011 valabil pana la data de 01.10.2015, cu domiciliul in Oradea, ., fara autorizatie de munca pentru numita mai sus mentionata.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termen legal si că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Cât privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că proba cu înscrisuri administrată în cauză este lămuritoare și atestă săvârșirea de către petentă a faptelor retinute in sarcina sa.
Fiind încheiat de un agent al ordinii publice pe baza constatării personale ale acestuia, procesul-verbal de contravenție are valoarea unui înscris probator preconstituit, făcând dovada până la proba contrară cu privire la situația de fapt descrisă în cuprinsul său.
Petenta nu a administrat în fata instanței probe care să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului-verbal, deși sarcina probei revenea acesteia în conf. cu prev. art. 249 ncpc., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecătii trebuie să o dovedească.
Dupa cum rezulta din proba cu inscrisurile de la dosar, petenta a primit-o la munca pe numita R. S., fara autorizatie de munca pentru perioada in care aceasta a fost angajata sa.
Fată de cele de mai sus, instanta, constata că fapta petentei întrunește în drept elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 4 alin 3 lit c, coroborat cu art. 26 lit. a din OUG nr. 56/2007, neavand nici o relevanta ca la momentul controlului numita R. S. nu mai avea calitatea de salariat al petentei, contrar sustinerilor acesteia.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea ca sanctiunea aplicata nu a fost corect individualizata, in conditiile in care petentei i-a fost aplicata o amenda in cuantumul minim legal prevazut de art. 26 lit. a din OUG nr. 56/2007. De asemenea, la individualizarea sanctiunii aplicate, instanta va tine cont si de faptul ca prin acelasi proces verbal de contraventie petentei i-a fost aplicata inca o sanctiune ( avertisment) pentru nerespectarea prevederilor art. 16 alin 3 din Codul Muncii – legea nr. 53/2003, anume pentru faptul ca societatea nu a facut dovada comunicarii contractului de munca al numitei R. S., anterior inceperii activitatii, fapta ce constituie contraventie potrivit art. 260 alin 1, lit p din codul muncii.
In consecința, pentru considerentele de fapt si de drept expuse, apreciind plângerea ca neintemeiata, in baza art. 34 din OG 2/2001, instanța o va respinge.
Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul in ORADEA, IALOMIȚEI, nr. 5, în contradictoriu cu intimatul I. B., cu sediul in ORADEA, A. ROMÂNE, nr. 1/B, impotriva procesului verbal de contraventie ., nr._/02.10.2014.
F. cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 zile de la comunicarea prezentei hotarari, care se va depune la Judecatoria Oradea.
Pronunțata in ședința publica azi 18.02.2015.
PREȘEDINTE Grefier F. O. B. C. R.
Red. F.B.
Dact R.C. 27 Februarie 2015- 4 ex
2com - .
- I. B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1598/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1602/2015.... → |
|---|








