Plângere contravenţională. Sentința nr. 1816/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1816/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1816/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1816/2015
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. G. C.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. M. G. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea petentului, avocat P. J. în substituirea avocat M. C., în baza delegației de substituire depusă la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură s-a depus la data de 21.01.2015 răspuns la întâmpinare din partea petentului, iar la data de 03.02.2015 cerere de chemare în garanție a numitului B. T., după care:
Reprezentanta petentului invocă excepția nulității procesului verbal de contravenție raportat la prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001 întrucât procesul verbal nu conține semnătura agentului constatator. Depune în acest sens la dosar copia minutei Deciziei nr. 6 din 16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 14/2014.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția nulității procesului verbal de contravenție, invocată de reprezentanta petentului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 03.11.2014, sub dosar nr._, petentul A. M. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.10.2014 și exonerarea sancțiunilor dispuse prin acesta, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
În fapt, s-a constatat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 19B, km 22+500 Chiribiș fără a deține rovignietă valabilă la data de 26.07.2014. S-a arătat că la data menționată în procesul verbal, autoturismul nu se mai afla în proprietatea și folosința petentului, fiind înstrăinat către B. T. la data de 17.02.2014, iar de la acea dată autoturismul nu a mai fost folosit de petent.
În probațiune, petentul a depus la dosar înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014, contractul de vânzare-cumpărare, dovada depunerii cererii de radiere.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.
În motivare s-a susținut că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind făcută cu ajutorul mijloacelor specifice ale S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. S-a arătat că petentul, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a solicitat radierea din evidențele Serviciului Public Comunitar-Direcția Permise și Înmatriculări Auro, așa cum este stabilit prin Ordinul 1501/2006, actualizat, astfel că acesta figurează în continuare ca și proprietar. De asemenea, a susținut că motivul invocat de petent cu privire la vânzarea autovehiculului nu este în măsură să înlăture concluzia temeiniciei faptei reținute în sarcina sa, în condițiile în care obligația radierii din circulație îi revenea.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.
În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, petentul a reiterat, în esență, aceleași susțineri ca și în plângere. În plus, petentul a susținut că nu i se poate imputa petentului vina de a nu fi ales un contract de vânzare-cumpărare tipizat, atâta timp cât legea dă posibilitate părților de a încheia și contracte scrise de mână, datate și semnate de vânzător și de cumpărător.
În drept, petentul a invocat prevederile art. 9 alin. 3 din OUG nr. 15/2002, art. 2, art. 8, art. 24 din Ordinul 1501/2006, OG nr. 2/2001.
Petentul a formulat cerere de chemare în garanție prin care a solicitat obligarea chematului în garanție B. T. la plata sumei de 750 lei cu titlu de amendă contravențională aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014.
În motivarea cererii, petentul a susținută că la data de 17.02.2014 a încheiat cu chematul în garanție B. T. contractul de vânzare-cumpărare al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, prin contract stabilindu-se și obligația de transcriere în termen de 30 de zile, obligație care însă nu a fost respectată de cumpărător. Petentul a susținut că în condițiile în care cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, a demarat personal aceste proceduri, astfel că la data de 25.08.2014 s-a emis de către Direcția Economică a Primăriei Oradea procesul verbal de scoatere a vehiculului din evidență.
În drept au fost invocate prevederile art. 72, 73, 74 din Noul Cod de procedură civilă, Ordinul nr. 1501.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 14 nr._/13.10.2014, petentul A. M. G. a fost sancționat contravențional de intimată cu amendă în cuantum de 750 lei, în temeiul art. 8, alin. 1 raportat la alin. 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, motivat de faptul că a circulat pe rețeaua de drumuri naționale, fără a deține rovinietă valabilă (fila 9).
Instanța constată că plângerea contravențională este introdusă în termenul de 15 zile consacrat de prevederile art. 31, alin. 1 raportat la art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Verificând procesul verbal de contravenție din perspectiva condițiilor de legalitate, instanța constată că acesta nu cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv semnătura olografă a agentului constatator.
Instanța constată că, prin Decizia nr. 6 din 16.02.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 199/25.03.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Prin prisma dispozițiilor acestei decizii, obligatorie pentru toate instanțele, în temeiul art. 517, alin. (4 ) Cod procedură civilă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că motivul de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție subzistă.
Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție nu întrunește exigențele edictate de prevederile O.G. nr. 2/2001 ca o garanție de legalitate a acestuia.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională si va dispune anularea procesul verbal si a sancțiunilor aplicate.
Instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității procesului verbal de contravenție invocată de petentul A. M. G., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat M. C. D. din Oradea, .. 1, etajul II, cam. 7, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, sectorul 6, .. 401A, și, în consecință:
Constată nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.10.2014 încheiat de intimată, și înlătură toate sancțiunile și măsurile dispuse prin acesta.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. O. G. D. C.
Red. C.O.G.
Dact. DC/4ex/14.07.2015
Comunicări 2ex- A. M. G.
- C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-CESTRIN
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1778/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1579/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








