Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 10476/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr._/2015
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. B.
Grefier M. A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. M. O. și pe pârât D. A. D., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza faptul ca instanta a aminat pronuntarea pentru aceasta data, cauza fiind retinuta spre solutionare la data de 30.10.2015, incheierea de sedinta de la acea data precum si cele de aminare ulterioara a pronuntarii din 9.11.2015, 16.11.2015 si 18.11.2015 facind parte integranta a prezentei hotariri.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată la Judecatoria Ineu sub nr._ la data de 25.11.2014, reclamantul D. M. O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. A. D. să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.634 lei reprezentând contravaloarea chiriei neachitate de aceasta pentru apartamentul din Ineu, ., ., cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a motivat că a fost căsătorit cu pârâta și au divorțat prin sentința civilă nr.872/07.06.2011 a Judecătoriei Ineu.
Pe perioada căsătoriei soții au avut în chirie apartamentul situat în Ineu, ., ..4, județul A., care după părăsirea acestuia de către reclamant în urma neînțelegerii cu pârâta a fost exclusiv la dispoziția pârâtei.
Ulterior divorțului pârâta a plecat din localitate și, cu toate insistențele reclamantului a refuzat să îi acorde beneficiul acestui contract de închiriere, menținându-și apartamentul.
După divorț s-a făcut împărțirea bunurilor comune, dar apartamentul a rămas tot la dispoziția pârâtei.
Sub dosar nr._ al Judecătoriei Ineu, reclamantul a depus cerere în contradictoriu cu pârâta și orașul Ineu pentru a i se atribui acestuia beneficiul acestui contract. Și acestui demers pârâta s-a opus.
Prin decizia civilă nr.807/A din 18.09.2004 a Tribunalulzui A. s-a admis cererea reclamantului și prin decizia definitivă s-a statuat următoarele:
„Atribuie reclamantului beneficiul contractului de închiriere nr.58/26.03.2010 înregistrat la primăria Ineu sub nr.5135/2010 încheiat între consiliul local Ineu și D. M. O.”.
Obligă pârâta să elibereze și să predea reclamantului apartamentul de mai sus”.
Predarea efectivă a acestui apartament s-a produs în data de 08 noiembrie 2014 conform procesului verbal anexat.
Referitor la situația chiriei pârâta își recunoaște acest debit, așa cum rezultă din decizia civilă nr.807/2014 a Tribunalului A., unde se arată că însăși pârâta recunoaște că „în privința chiriei există anumite restanțe întrucât nu a plătit chiria… și arată că va achita aceste restanțe.
În motivarea acestei decizii se arată – cu autoritate de lucru judecat- că pârâta recunoaște prin întâmpinarea de la f.21 că are restanțe la plata chiriei (dar motivează că nu i se pare corect să plătească chiria câtă vreme titular al contractului de închiriere este reclamantul). Tribunalul nu poate accepta acest argument al pârâtei întrucât independent de titularul contractului, cel care folosește efectiv imobilul este dator să achite utilitățile și chiria aferentă.
Cu ocazia încheierii procesului-verbal de predare-primire a apartamentului s-a constatat starea apartamentului, iar la litera f degradările aduse de pârâtă și se consemnează obligația pârâtei de a achita datoriile apartamentului la zi, pârâta semnând acest proces-verbal, deci însușindu-l în integralitatea sa, de față fiind și doi martori.
Pentru a dovedi datoriile pârâtei, reclamantul a anexat centralizatorul debitelor acumulate de pârâta care i-au fost impuse acestuia ca obligație de plată.
Potrivit art.1349 c.civil orice persoană are datoria să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane.
Din moment ce pârâta recunoaște debitul, recunoaște că nu l-a achitat este evidentă că are o atitudine culpabilă care îl prejudiciază pe reclamant, acesta fiind obligat a plăti această datorie a pârâtei, întrucât nu-și poate legaliza situația apartamentului. Ca atare datoria este certă, lichidă și exigibilă și solicită obligarea pârâtei la plata acestor sume de bani.
Prin precizarea de acțiune, fila 122 dosar, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 180 lei reprezentând contravaloare factură energie electrică la data de 01.10.2014.
În acest sens, arată că această factură la energia electrică a fost primită la imobilul din litigiu în cursul lunii decembrie 2014, ulterior promovării acțiunii, factură ce se referă la perioada în care pârâta se afla în folosința imobilului astfel că această datorie revine pârâtei și a fost achitată de către reclamant în data de 17.02.2014.
Prin întâmpinarea depusă la data de 21.01.2015, pârâta D. A.-D. a invocat pe cale de excepție, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ineu; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii ; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția de necompetenței teritoriale , pârâta apreciază că în situația de față sunt aplicabile disp.art.107 alin.1 c.pr.civilă, referitoare la competența teritorială de drept comun, astfel că instanța competentă a soluționa prezentul litigiu în conformitate cu regula generală prevăzută în textul indicat, este Judecătoria Oradea, în circumscripția acestei instanțe domiciliind pârâta.
Apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la competența teritorială alternativă, dispoziții în baza cărora reclamantul ar avea posibilitatea să se adreseze instanței locului unde este situat imobilul, întrucât în cauza de față nu există nici un contract de locațiune încheiat între reclamant și pârâtă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, pârâta învederează că reclamantul trebuie să-ți justifice calitatea procesuală activă prin indicarea atât a motivelor de fapt și de drept, cât și a obiectului pretenției sale.
Prin acțiunea introdusă, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei apartamentului situat în Ineu, ., ..4, județul A., însă conform contractului de închiriere înregistrat la primăria Orașului Ineu sub nr.5135 din data de 26.03.2010 proprietarul apartamentului ce face obiectul contractului este Consiliul Local al Orașului Ineu, iar calitatea de chiriaș o are reclamantul D. M. O..
Prin urmare, titularul dreptului dedus judecății este Consiliul Local al Orașului Ineu, reclamantul fiind cel obligat în acest temeiul acestui raport juridic, având calitatea procesuală pasivă. Pârâta arată că nu a locuit în imobil din luna noiembrie 2012, căsătoria părților fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr.872/07.06.2011 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Ineu, dată de la care pârâta nu mai era membră a familiei reclamantului.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât cele arătate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu corespund realității, sens în care arată că pentru perioada în care a locuit in imobil, respectiv până în luna noiembrie 2012 a achitat chiria și celelalte cheltuieli ale imobilului.
Începând cu luna noiembrie 2012 pârâta a locuit în județul Bihor, o perioadă în localitatea B. și după aceea în localitatea Oradea.
Din adeverința nr.125/10.12.2012 eliberată de Școala Gimnazială „O.G.” din Oradea, ., județul Bihor, rezultă faptul că fiica reclamantului și a pârâtei, D. F. a frecventat cursurile acestei unități școlare începând cu data de 19.11.2012, fiind înscrisă în clasa a II B.
Din adeverința nr.343/07.10.2014 eliberată de Școala Gimnazială „O.G.” din Oradea, rezultă faptul că minora D. F. M. a fost înscrisă la această unitate școlară pentru anul școlar 2014-2015.
Pârâta menționează și faptul că după plecarea din apartamentul situat în Ineu, în acest imobil nu a mai locuit nimeni o lungă perioadă de timp, acest aspect putând fi observat din situația cheltuielilor cu privire la apartamentul nr.4, întocmită de către asociația de proprietari, la rubrica consum apă și gaz-căldură figurează cu valoarea „0”.
Deși cunoștea situația imobilului din localitatea Ineu, respectiv faptul că în imobil nu mai locuiește nimeni, reclamantul nu a înțeles să aducă acest fapt la cunoștința Consiliului Local al Orașului Ineu și să solicite o suspendare a plății chiriei.
În fine, pârâta arată că nu se poate reține autoritate de lucru judecat în ceea ce privește decizia nr.807/2014 a Tribunalului A., referitoare la mențiunile solicitate de reclamant, respectiv că „tribunalul nu poate accepta argumentul pârâtei, întrucât independent de titularul contractului, cel care folosește efectiv imobilul este dator să achite utilitățile și chiria aferentă”, de observat fiind și faptul că aceeași instanță reține că „pârâta a părăsit imobilul în litigiu” imobilul nefiind folosit.
Prin răspunsul la întâmpinare, f.113-115 dosar, reclamantul arată referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ineu că este nefundamentată, făcând trimitere la prevederile art.113 alin.1 pct.4 c.pr.civ. și anume că este competentă și instanța locului unde se află imobilul pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune.
În cazul de față există un raport de locațiune, privind un imobil din Ineu, apreciind deci că este instanța sesizată de reclamant.
La dosar au fost depuse în copii, următoarele înscrisuri:copie comunicare hotărâre civilă nr.807/2014 din 18.09.2014 din dosar nr._ al Tribunalului A.-Secția I Civilă f.4,31,81, copie decizia civilă nr.807/A/18.09.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A.-Secția I Civilă f.5-9,32-41, copie proces-verbal de predare-primire a imobilului din Ineu, ., ., județul A. f.10-11,29-30, copie nota de plată emisă de Direcția Economică –Impozite și Taxe Locale Ineu f.12,28,67,125, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru f.25,121, copie acțiune în despăgubiri f.26-27, întâmpinare f.45—47, copie comunicare hotărâre civilă nr.1322/2013 din 03.12.2013 din dosar bnr._ al Judecătoriei Ineu f.47, copie sentința civilă nr.1322/03.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Ineu f.48-50, copie contract de Închiriere locuințe pentru tineri, destinată închirierii f.51-52, copie CI pârâta f.53,54, copie adresă pârâtă înregistrată sub nr._ de Primăria Ineu f.55, copie adresa înregistrată la Primăria Ineu sub nr._/23.08.2013 f.56, copie cerere adresată Asociației ANL Ineu f.57, copie factură f.58, copie plângere penală f.59, copie adeverință emisă sub nr.125/10.12.2012 de Școala Gimnazială „O.G.”Oradea f.60, copie adeverința nr.343/07.10.2014 emisă de Școala Gimnazială „O.G.”Oradea f.61, copie comunicare din dosar nr._ de Judecătoria Oradea f.62, copie comunicare hotărâre civilă nr.6695/15.05.2013 în dosar nr._ al Judecătoriei Oradea f.63, copie sentința civilă nr.6695/15.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Oradea-Secția civilă f.64-66, copii chitanțe plată chirie f.68, copie tabel privind cheltuielile pe luna septembrie 2013-., copie tabel privind cheltuielile pe luna mai 2014-., copie adresă pârâtă emisă în dosar execuțional nr.262/2013 al B. Găluți A. Ineu f.71, copie citație-dosar_ al Judecătoriei Ineu, copie comunicare în dosar nr.2352/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea f.73, copie comunicare în dosar nr.9/II.2/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea f.74, copie adresa nr.9136/06.05.2014 emisă pârâtei D. de către Primăria Ineu f.75, copie plic f.76, copie comunicare adresă din dosar nr._ al Tribunalului A. Secția I civilă f.77, copie citație în dosar nr._ al Tribunalului A. secția I civilă f.78, copie comunicare acte în dosar nr._ al Tribunalului A.-Secția I civilă f.79, copie citație emisă în dosar nr._ al Tribunalului A.-Secția I civilă f.80, copie adresă emisă în dosar execuțional nr.262/2013 al B. Găluți A. f.82, copie tabel privind cheltuielile pe luna noiembrie 2014-., copie tabel privind situația cheltuielilor pe luna octombrie 2014 ., copie tabel privind cheltuielile pe luna septembrie 2014-., copie tabel privind cheltuielile pe luna august 2014-., copie tabel cheltuieli pe luna iulie 2014-., copie tabel privind cheltuielile pe luna iunie 2014 ., copie tabel privind cheltuielile pe luna mai 2014 ., copie tabel privind cheltuielile pe luna aprilie 2014-., copie tabele privind cheltuielile pe lunile martie, februarie, ianuarie 2014-.-98, copie tabele privind cheltuielile pe lunile decembrie, noiembrie, octombrie, septembrie, august, iulie, iunie, mai,, aprilie, martie, februarie, ianuarie 2013-.-109, copie tabele privind situația cheltuielilor pe lunile decembrie-noiembrie 2012-.-111, răspuns la întâmpinare f.113-115, precizare de acțiune f.122, copie factură Enel f.123, copie chitanță de plată a facturii Enel f.124 dosar.
Prin sentinta civila nr. 74/2015 din data de 03 martie 2015 Judsecatoria Ineu a admis exceptia necompetenței teritoriale si a declinat competența teritorială de soluționare a acțiunii civile pentru pretenții, în favoarea Judecătoriei Oradea.
Reclamantul D. M. O., a depus la Judecatoria Oradea completare de acțiune solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligata pârâta pe lângă sumele solicitate anterior și la plata sumei de 1656 de lei, reprezentând penalități la chiria neachitată între momentul introducerii acțiunii și până în prezent, precum și la plata penalităților viitoare aferente chiriei neachitate, până la plata efectivă.
In fapt arata că prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.634 lei reprezentând contravaloarea chiriei neachitate de aceasta pentru apartamentul din i Ineu,.,..4, pentru perioada cât aceasta a folosit exclusiv imobilul.
De la acel moment și până în prezent, întrucât suma de bani nu a fost achitată au curs penalitățile de întârziere, astfel că la momentul de față suma datorată este de 5.290,90 lei.
Prin urmare diferența de 1.656 lei reprezintă tocmai aceste penalități.
De asemenea aceste penalități curg în continuare astfel că se impune obligarea pârâtei la suportarea acestor penalități până la plata efectivă.
Reclamantul arata ca obligarea pârâtei la plata penalităților de întâziere, raportate la suma inițial solicitată, este admisibilă la acest moment procesual deoarce ea nu reprezintă o modificare a acțiunii în sensul dispozițiilor art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă. Aceasta pentru că ne aflăm în situația descrisă de art. 204 alin. 2 pct. 2 C., respectiv a mărit cuantumul sumei solicitate incluzând și penalitățile care au curs între momentul introducerii acțiunii și până în prezent.
Această mărire a cuantumului pretenției se poate face oricând în fața primei instanțe, nefiind condiționată de depunerea într-un anumit termen sau de acordul pârâtului.
In drept invoca prevederile Art, 204 alin.2 pct. 2 C..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei invocate de parata, instanta constata ca sunt nefondate, urmand sa le respinga.
Potrivit disp. art. 36 din C. calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate este o chestiune de fond.
Astfel, instanta constata ca exista identitate intre partile din prezenta cauza si raportul juridic rezultat din obligatia de plata a chiriei pentru apartamentul in care au locuit partile inainte de desfacerea casatoriei.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta retine ca in fapt, reclamantul a fost casatorit cu parata din data de 01.06.2002, acestia locuind impreuna cu copilul lor minor pana la data de 07.06.2011, in apartamentul situat in Ineu, ., .. 4, jud. A.. Contractul de inchiriere al apartamentului a fost incheiat intre reclamant si Consiliul Local Ineu la data de 26.03.2010.
Prin s.c. nr. 873/07.06.2011 a Judecatoriei Ineu s-a dispus desfacerea casatoriei intre reclamant si parata. Dupa desfacerea casatoriei, reclamantul a parasit apartamentul in care acestia au locuit in timpul casatoriei,
Parata a continuat sa locuiasca in apartamentul aratat anterior pana in cursul lunii noiembrie 2012, dupa care, aceasta s-a mutat impreuna cu copilul minor al acestora in localitatea Oradea, astfel cum rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza (f. 51, 52, din dos. precum si raspunsul la intrebarea nr. 1 din interogatoriul paratei)
De asemenea, din declaratiile martorilor rezulta ca parata a refuzat accesul reclamantului in apartament chiar si dupa ce aceasta s-a mutat in Oradea, fiind schimbata iala de la usa de acces. Parata a remis reclamantului cheile apartamentului in dat de 08.11.2014.
Pe toata perioada in care rclamantului i-a fost blocat ccesul in apartament, parata a platit cheltuielile de intretinere, insa dupa ce s-a mutat in Oradea, aceasta nu a mai platit chiria. Contractul de inchiriere fiind pe numele reclamantului, Primaria loc. Ineu a pornit executarea silita impotriva acestuia pentru recuperarea restantelor la plata chiriri.
Potrivit disp. art. 1349 din C.Civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Potrivit dispozitiilor art. 1357 alin. 1 din C.civ. cel care cauzeaza altuiaun prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare.
Din probele administrate in cauza rezulta ca parata a refuzat sa predea reclamantului cheile apartamentului in momentul in care aceasta s-a mutat in Oradea, impiedicand in acest fel acesul axcestuia in apartament, cu toate ca contractul de inchiriere a fost pe numele acestuia (raspunsul la intrebarea nr. 4, 7 din interogatoriul paratei, raspunsul la intrebarea nr. 5 din interogatoriul reclamantului si din declaratiile martorilor audiati in cauza),
Din nota de plata (f. 12 din dos.) rezulta ca exista in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 3.634,00 lei reprezentand chiria pe locuinta ocupata de parata. Cu toate acestea, reclamatul nu s-a putut folosi de apartamentul inchiriat, fiindu-i blocat aceesul de catre parata., producand astfel un prejudiciu acestuia.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea formulata de reclamant si sa oblige parata la plata sumei de 3634 lei reprezntand chiriea restanta la apartamentul situat in Ineu, ., .. 4, jud. A., de la data de la care paratata nu a mai achitat aceste obligatii si pana la . reclamantului.
Cu privire la completarea de actiune, instanta constata ca nu sunt incidente dispozitiile art. 204 alin. 2 pct. 2 din C., intrucat cererea are un alt obiect, respectiv plata penalitatilor de intarziere.
De asemenea, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale alâctive a reclamantului, invocata de parata.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocata de parata.
Admite actiunea reclamantului D. M. O. si dispune obligarea paratei D. A. D. la plata sumei de 3.634 lei catre acesta.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.
P. Grefier
A. R. BogdandiMonica A. B.
Red tehnored BAR
4 ex. 29.12.2015
2 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9312/2015.... → |
|---|








