Plângere contravenţională. Sentința nr. 4679/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4679/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 4679/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA - JUD. BIHOR
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4679/2015
Ședința publică din 12.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: A.-D. B.
Grefier: M. M.
Pe rol este pentru azi judecarea plângerii contravenționale înaintată de petenta S.C. R. T. S.R.L. împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, a răspuns pentru petentă – av. O. M., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că intimata a depus la dosar note de ședință, după care:
Reprez. petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
În baza art. 392 N. C.pr.civ., instanța socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprez. petentei solicită admiterea plângerii formulate, cu cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /28.08.2014 petenta S.C. R. T. S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN în principal anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimată la data de 04.08.2014. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, petenta arată procesul verbal în litigiu este nul datorită lipsei semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, plângerea este întemeiată pe O.G. 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii, arătând că petenta este vinovată de fapta reținută în sarcina sa.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimată la data de 04.08.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 2.750 lei. În sarcina sa a fost reținută fapta de a circula fără rovinietă valabilă. Această faptă contravențională a fost sancționată conform prevederilor art. 8, alin.2, și alin 3 din OG 15/2002, în forma în vigoare la data încheierii proceselor verbale în discuție.
Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu nerespectarea cerințelor impuse prin art.17 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, prin faptul că lipsește semătura olografă a agentului constatator.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a pronunțat decizia 6/2015, prin care a statuat următoarele:
“În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”
Decizia este obligatorie, potrivit art. 517, alin. 4 NCPC. În consecință, instanța urmează a anula procesul verbal atacat pentru lipsa semăturii olografe a agentului constatator, fără a fi necesar a motiva suplimentar soluția.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 451-453 NCPC, intimata va fi obligată să plătească petentei suma de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea timbrajului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a admite plângerea. Va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimată la data de 04.08.2014 și va obliga intimata să plătească petentei suma de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petenta S.C. R. T. S.R.L., cu sediul procesual ales în Oradea, .. 9, ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimată la data de 04.08.2014.
Obligă intimata să plătească petentei suma de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-D. B. M. M.
A.D.B/M.M.
4 ex./21.05.2015
2 ./petent S.C. R. T. S.R.L.
intimat CNADNR-Cestrin
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4758/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4688/2015.... → |
|---|








