Plângere contravenţională. Sentința nr. 4688/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4688/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 4688/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA - JUD. BIHOR

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4688/2015

Ședința publică din 12.05.2015

Completul constituit din:

Președinte: A.-D. B.

Grefier: M. M.

Pe rol este pentru azi judecarea plângerii contravenționale înaintată de petentul M. F. împotriva intimatului INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE BIHOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, a răspuns pentru petent – av. M. A., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că s-a îndeplinit procedura de regularizare, acțiunea este legal timbrată, cauza se află la primul termen de judecată, după care:

Se constată faptul că la dosar, intimatul a depus cerere de amânare, față de imposibilitatea prezentării consilierului juridic care nu se poate prezenta din motive medicale.

Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 Cod procedura civilă, instanța stabilește că în baza art. 94 pct. Cod proc civ. 32 alin.2 din OG 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Reprez. petentului susține plângerea formulată. Arată că este o eroare de redactare cu privire la prenumele petentului, este vorba de M. F., în loc de M. A., cum este trecut în plângere, motiv pentru care solicită respingerea excepției invocată de către intimat în întâmpinare.

În probațiune, reprez. petentului solicită încuviințarea probei testimoniale prin audierea martorului indicat în acțiune, pentru a dovedi faptul că petentul a staționat foarte puțin.

Instanța respinge proba testimonială solicitată de petent ca inutilă cauzei.

Av. petentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, în baza art. 392 N. C.pr.civ., socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprez. petentului solicită admiterea plângerii formulate, respingerea excepției invocate; fără cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /02.02.2015 petentul M. F. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Bihor în principal anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de către intimat la data de 15.01.2015 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, în esență, petentul arată că staționarea a avut loc, doar pentru câteva minute, aflându-se în autoturism.

În drept, plângerea este întemeiată pe O.G. 2/2001 și OUG 195/2002.

Intimatul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active iar pe fond solicitând respingerea plângerii întrucât petentul este vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Întrucât petentul a corectat eroarea materială privind prenumele său indicat în plângere, a rămas fără obiect excepția lipsei calității procesuale active, invocate de către intimat, excepție care va fi respinsă ca atare.

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de către intimat la data de 15.01.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 390 lei și i s-a aplicat, cu titlu de sancțiune complementară 3 puncte de penalizare.În sarcina sa a fost reținută fapta de a opri autoturismul în loc interzis.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare. Fapta este descrisă suficient iar o eroare materială cu privire la anul săvârșirii faptei nu echivalează cu lipsa datei, eroarea materială putând fi corectată prin raportare la însăși cuprinsul procesului verbal în litigiu, despre care se arată că a fost încheiat la data de 15.01.2015 și nu la data de 15.01.2014.De asemenea încadrearea faptei s-a făcut nu doar în raport cu OUG 195/2002 ci și cu RA OUG 195/2002.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că se face dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petent, prin însăși conținutul plângerii acesta recunoscând existența faptei.

Însă în cauză se ridică problema proporționalității sancțiunii contravenționale aplicate.Astfel, conform prevederilor art. 21, alin.3 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare: “Sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținandu-se seama de imprejurările in care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de savârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal “ .

Analizând fapta contravențională a petentului prin prisma criteriilor indicate în textul de lege mai sus enunțat, instanța constată că, în concret, gradul de pericol social al faptelor contravenționale săvârșite de către petent este unul redus, apreciind faptul că petentul a recunoscut existența faptei, iar împrejurările de comitere a faptei, respectiv faptul că petentul era în autoturism și dacă ar fi obstrucționat circulația ar fi putut lua de îndată măsuri în acest sens, fiind vorba despre oprirea autoturismului pentru o foarte scurtă perioadă de timp.Deși conduita petentului este în mod evident greșită, totuși, prezumându-se că se află la prima abatere de acest gen instanța apreciază că sancționarea petentului cu sancțiunea avertismentului și menținerea sancțiunii complementare a aplicării celor 3 puncte de penalizare este suficientă pentru reflectarea gradului de pericol social concret al faptei săvârșite.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a admite în parte plângerea formulată de către petent, a modifica procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat la data de 15.01.2015, în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului și va menține restul dispozițiilor din procesul verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale active, invocate de către intimat.

Admite în parte plângerea formulată de către petentul M. F., domic. în Oradea, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Bihor, cu sediul în Oradea, P-cul T., nr. 18.

Modifică procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat la data de 15.01.2015, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Menține restul dispozițiilor din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat la data de 15.01.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-D. B. M. M.

A.D.B/M.M.

4 ex./19.05.2015

2 ./petent M. F.

intimat IPJ Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4688/2015. Judecătoria ORADEA