Plângere contravenţională. Sentința nr. 4790/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4790/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 4790/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4790/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Grefier A. O. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta G. U. PERSOANA FIZICA AUTORIZATA și pe intimata P. L. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională_
La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă părțile.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru această dată, cauza fiind reținută spre soluționare la data de 07.05.2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015, sub nr._, petenta G. U. PERSOANA FIZICA AUTORIZATA a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.01.2015, încheiat de Poliția L. Oradea, solicitând anularea acestuia; în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că nu are nici sediu social nici punct de lucru la adresa menționată în procesul-verbal.
În drept, OG nr. 2/2001 și HCL nr. 386/2009.
Intimata, legal citată, a depus, la data de 15.03.2015, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea în vigoare, în totalitate a procesului-verbal si a sancțiunii contravenționale aplicate ca fiind temeinice si legale.
În motivare a arătat, în esență, că cele reținute în procesul-verbal sunt conforme cu adevărul.
În drept, OG nr. 2/2001, HCL nr. 386/2009
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal cu . nr._/09.01.2015, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 11 lit. h din HCL nr. 386/2009, reținându-se în sarcina sa că nu a avut încheiat contract de salubrizare pentru punctul de lucru aflat pe . (fila 8).
Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și art. 19 OG 2/2001 și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 111 lit. h din HCL nr. 386/2009, utilizatorii au obligația să dețină contracte pentru prestarea uneia dintre activitățile serviciului de salubrizare menționate la art. 2. Contractele trebuie sa fie încheiate numai cu operatorul licențiat care are dreptul să presteze astfel de activități în aria teritorial-administrativă în care se află utilizatorul.
Din procesul-verbal contestat s-a menționat că, petenta nu deține contract de salubritate la punctul de lucru de pe ..
Or, din înscrisurile administrate în cauză nu rezultă că petenta ar avea punct de lucru la adresa susmenționată, intimata neadministrând nicio dovadă în acest sens.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în cazul în care acesta are la bază constatările personale ale agentului constatator. În aceste context, instanța precizează că doar procesul verbal întocmit pentru fapte constate personal, în mod direct de către agentul constatator (ex propriis sensibus), se bucură de prezumția relativă de temeinicie, o interpretare contară fiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate.
Pe de altă parte, procesul-verbal trebuie să fie susținut prin actele în baza cărora s-a întocmit.
În aceste condiții, instanța nu poate menține prezumția de veridicitate a procesului-verbal.
Menținerea prezumției de temeinicie a procesului-verbal ar echivala cu nerespectarea principiului proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar.
Prin urmare, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Admite plângerea contravențională formulată de petenta P.F.A. G. U., cu sediul în Oradea, .. 2, ., CUI_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat Orbai C., Oradea, .. 9, ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. Oradea, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, jud. Bihor.
Anulează procesul-verbal . nr._/09.01.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. K. A. O. S.
red. KM
4ex./07.09.2015
2com./ G. U. PERSOANA FIZICA AUTORIZATA
P. L. ORADEA
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4781/2015.... → |
|---|








