Plângere contravenţională. Sentința nr. 5161/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 5161/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 5161/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5161/2015

Ședința publică din data de 25 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe petentul F. A. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, se prezintă reprezentantul petentului – av. Tirla F. A. și martorul V. G., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ, a martorului V. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar, după ce martorul a luat cunoștință de conținutul declarației și a semnat-o.

Reprezentantul petentului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul petentului arată că potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, care este aplicabil în speță, termenul de prescripției a aplicării sancțiunii contravenționale este 2 ani de la data săvârșirii contravenției, iar data finalizării lucrărilor de construcției a terasei este 18.10.2012.

Instanța constată lămurită cauza, astfel că în baza art. 394 al.1 Cod procedură civilă închide dezbaterea cauzei în vederea deliberării.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constata ca prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.11.2014, timbrata cu taxa judiciara de timbru de 20 lei, petentul F. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Politia Locala Oradea, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, in principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/03.11.2014, dresat de intimat, iar, in subsidiar, inlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare, petentul a arătat că petenta a arătat că dreptul de a constata contravenția și de a aplica amenda este prescris, deoarece lucrările pentru care a fost sancționat petentul au fost finalizate in octombrie 2012.

S-a mai arătat că inchiderea cu geam termopan a terasei era prevazuta in proiectul imobilului, pentru care a fost eliberata autorizatia de construire, iar sancțiunea aplicată este exagerată în raport cu pericolul social concret redus.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, art. 31 din legea nr. 31/1991.

Prin întâmpinare (f.24-27), intimata a solicitat respingerea plângerii.

În motivare, s-a arătat că, potrivit art. 37, alin. 5 din legea nr. 50/1991, lucrările executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, nu sunt considerate ca fiind finalizate, chiar dacă faptic ele sunt finalizate, sancțiunile prevăzute de lege fiind în continuare aplicabile. Astfel, data săvârșirii faptei contravenționale este data constatării ei, iar termenul de prescripție al răspunderii contravenționale curge de la data constatării faptei și nu de la data finalizării ei faptice. Legea nr. 50/1991 a suferit modificari in privinta termenului de prescriptie a dreptului de a constata si sanctiona fapta contraventionala de la 2 ani la 3 ani.

În drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001, ale legii nr. 50/1991.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/03.11.2014, dresat de intimată (f.10), s-a aplicat petentului amenda contravențională de 1.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26, lit. a) din legea nr. 50/1991, reținându-se că, în urma controlului efectuat la data de 27.10.2014, ora 14,00, în Oradea, pe .. 8, s-a constatat efectuarea lucrarilor de inchidere a terasei, fără autorizație de construire.

Verificând, din oficiu, plângerea, prin prisma prevederilor art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că aceasta a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, 10.11.2014 (f.29), iar acesta îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de art. 16, 17 si 19 din OG 2/2001.

În ceea ce privește prescripția constatării contravenției și a aplicării sancțiunii contravenționale, instanța reține că, potrivit art. 31 din legea nr. 50/1991, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

Desi intimata sustine ca legea nr. 50/1991 a suferit modificari in privinta termenului de prescriptie a dreptului de a constata si sanctiona fapta contraventionala de la 2 ani la 3 ani, instanța reține că, într-adevăr, prin legea nr. 82/24.06.2014 a fost modificat acest termen de prescripție de la 2 ani la 3 ani, însă în speță se aplică termenul de prescripție reglementat de legea în vigoare de la momentul finalizării construcției.

Instanta apreciaza ca, raportat la data finalizării construcției, termenul de prescriptie a dreptului de a constata si sanctiona contraventia este de 2 ani si nu de 3 ani, acest din urma termen fiind aplicabil contraventiilor savarsite dupa . legii nr. 82/2014.

În speță, fiind în prezența unei contravenții continue, termenul de prescripție curge de la data finalizării lucrărilor executate fără autorizație de construire. Din depoziția martorului V. G. reiese că în octombrie 2012 lucrările pentru care a fost sancționat petentul au fost finalizate, astfel că aplicarea unei sancțiuni contravenționale la o perioadă ce depășește cu mult termenul de 2 ani atrage prescripția constatării contravenției și a aplicării sancțiunii contravenționale. Depozitia martorului se coroboreaza cu Procesul-verbal de receptie a lucrarilor din data de 18.10.2012 incheiat intre petent si . (f.11).

Este adevărat că art. 37, alin. 5 din legea nr. 50/1991 consideră nefinalizate lucrările executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea acestora, însă, dacă s-ar accepta acest raționament, ar însemna ca prevederile art. 31 din legea nr. 50/1991 să nu fie niciodată aplicabile, cu alte cuvinte, dacă s-ar considera ca dată a săvârșirii contravenției data constatării acesteia, ar însemna ca dreptul de a constata contravenția și de a aplica sancțiunile contravenționale ar fi imprescriptibil, ceea ce contravine prevederilor art. 31 din legea nr. 50/1991 și art. 13 din OG 2/2001.

De asemenea, prin Decizia nr. 7/2000, pronuntata de instanta suprema in cadrul unui recurs in interesul legii, s-a statuat ca dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din aceasta lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. În cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșită la data terminării construcției.

Având în vedere că, în speță, lucrările pentru care a fost sancționat petentul erau deja finalizate în octombrie 2012, iar sancțiunea a fost aplicată dupa 2 ani de la data finalizarii lucrarilor, instanța apreciază că dreptul de a constata contravenția și de aplica sancțiunea contravențională este prescris, motiv pentru care va anula procesul-verbal de contravenție și sancțiunile aplicate prin acesta.

Va lua act ca nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul F. A., cu domiciliul în Oradea, .. 8, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor.

Anulează procesul-verbal de contravenție ., nr._/03.11.2014, dresat de intimată, și sancțiunile dispuse prin acesta.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 mai 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/02.06.2015

Dact. NA/02.06.2015

Ex. 4

Comunicat cu:

- petentul F. A.

- intimata POLIȚIA L. ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5161/2015. Judecătoria ORADEA