Plângere contravenţională. Sentința nr. 5432/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 5432/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 5432/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5432/2015

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. H.

Grefier M.-A. N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. C. F. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus și faptul că la data de 11.05.2015 prin serviciul registratură al instanței petenta a depus cerere de amânare, după care;

Instanța respinge cererea de amânare formulată de către petentă față de natura cauzei, aceasta fiind nemotivată.

Instanța verificându-și din oficiu competența conform art. 131 cod procedura civilă și stabilește că în baza art. 94 pct. cod proc civ. 32 alin.2 din OG 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și nemaifiind alte excepții de invocat, probe de administrat, cereri de formulat, declară închisă cercetarea judecătorească în baza art 394 noul C.p.c reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 27.02.2015 petenta G. C. F. în contradictoriu cu intimata CNADNR - CESTRIN a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.02.2015.

În motivare arată în esență că procesul verbal de contravenție este nul absolut deoarece nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.

Cererea este legal timbrată.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.

S-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 a fost sancționată petenta cu 250 lei amendă. S-a reținut că la data de 16.02.2015 petenta a condus un autovehicul fără a avea rovinietă valabilă.

Instanța constată că procesul verbal de contravenție nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, ci a fost generat și semnat electronic.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6 din 16 februarie 2015 (Decizia nr. 6/2015) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunțând următoarea soluție:

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Prin urmare, având în vedere că această dezlegare a problemei de drept este obligatorie conform art. 517 alin 4 NCPC, instanța va constata nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Față de cele de mai sus, în baza art. 17 și 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea formulată.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta G. C. F. domiciliată în Oradea str. .,..15,județul Bihor în contradictoriu cu intimata CNADNR - CESTRIN, cu sediul în București, str. ..401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.02.2015.

Anulează procesul verbal de contravenție mai sus menționat și exonerează petenta de la plata amenzii.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. C. H. M. A. N.

Red:R.C.H

Tehno:N.M.A/15 iunie 2015 /4ex/2com

M.N. 04 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5432/2015. Judecătoria ORADEA