Plângere contravenţională. Sentința nr. 8896/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8896/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 8896/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8896/2015

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier C. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. G. și pe intimata DIRECȚIA R. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contravențională.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17.02.2015 sub nr. de dosar_, petentul M. G., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a solicitat să se constate prescripția executării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesele verbale . nr._/07.10.2013 și nr. 5188/2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale la data de 31.12.2012, respectiv 31.12.2013, însă procesele verbale nu i-au fost comunicate, acestea fiind afișate la adresa la care nu mai locuiește în fapt de la data de 20.03.2014.

În drept au fost invocate disp. art. 14 din OG 2/2001.

În probațiune s-au depus la dosar, în copie, înștiințare poprire, procesele verbale contestate, proces verbal de afișare, act de adjudecare.

Plângerea a fost timbrată cu suma de 20 de lei taxă judiciară de timbru.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare, s-a arătat că petentul a fost sancționat pentru nedepunerea situațiilor financiare, faptă prevăzută și sancționată de art. 41 pct. 8 respectiv art. 42 alin. 1 din Legea 82/1991, petentul fiind sancționat cu amendă în cuantumul minim prevăzut de lege.

La termenul de judecată din data de 19.10.2015 instanța a invocat excepția insuficientei timbrări a plângerii contravenționale.

Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține următoarele:

Conform art. 19 din OUG 80/2013, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se taxează cu 20 lei. Prin plângerea contravențională formulată, petentul a contestat două procese verbale de contravenție, datorând astfel taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 de lei.

Petentul a fost citat pentru termenul de judecată din data de 19.10.2015 cu mențiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 20 de lei, sub sancțiunea anulării plângerii contravenționale ca insuficient timbrată.

Conform art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Având în vedere că nu s-a făcut de către petent dovada completării taxei judiciare de timbru, a formulării unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau a unei cereri de ajutor public judiciar, instanța urmează să admită excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu de instanță, și să anuleze ca insuficient timbrată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca insuficient timbrată plângerea contravențională formulată de petentul M. G., CNP_, domiciliat în Vintere nr. 70, jud. Bihor, în contradictoriu cu Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2b, împotriva proceselor verbale de contravenție ./2014 nr. 5188/18.08.2014 și . /2013 nr._/07.10.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2015.

P.,GREFIER,

B. MIRCEACMECIU C.

red.B.M.

Tehnored.C.C.M.

4 ex./18.11.2015

2 . G.

- DIRECȚIA R. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8896/2015. Judecătoria ORADEA