Plângere contravenţională. Sentința nr. 8912/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8912/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 8912/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8912/2015

Ședința publică de la 20 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. H.

Grefier N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat C. SA, având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă pentru petent cons.jur.M. C. cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura este legallegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței cele de mai sus precum și faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, s-a întocmit procedura de regularizare și s-a întocmit referatul prev. de art.103 al.1 ind.1 din ROI . Totodată se arată că intimata a depus un set de înscrisuri.

Instanța, verificând din oficiu competența conform art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul petentei depune la dosar copia cererii înaintată de petentă intimatei prin care solicită a se comunica evidența plăților efectuată de petentă, cu titlu de rovinietă; nu are alte cereri, alte probe.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art.244 NCPC., instanța declară cercetarea procesului încheiată iar în baza art.392 NCPC închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată; în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul instanței în termen legal la data de 09.07.2015 petenta C. SRL în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin CESTRIN a solicitat modificarea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor R15_/29.06.2015, în sensul înlocuiri amenzii cu avertismentul, restituirea sumei de 1375 lei amendă achitată.

În motivarea plângerii petenta invocă în esență că achită regulat tariful aferent rovinietei, astfel că nu este vorba de rea credință, fapta fiind lipsită de pericol social.

În drept, OG 2/2001.

Cererea este legal timbrată.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii și a depus actele ce au stat la baza procesului verbal atacat.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție atacat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 2750 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002, în fapt reținându-se în sarcina sa ca la data de 21.01.2015 autovehiculul proprietatea petentei cu nr._ a circulat in zona localității Oșorhei fără a deține rovinietă valabilă.

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că proba cu înscrisuri administrată în cauză este lămuritoare și atestă săvârșirea de către petentă a faptei ce constituie contravenție, prevăzută de art. 8 alin 2 din OG nr. 15/2002.

Față de aceste aspecte, instanța consideră că procesul verbal este legal și temeinic.

Sub aspectul individualizării amenzii, instanța constată că sancțiunea este legală și corect individualizată, neputând fi primite apărările petentei privind lipsa pericolului social, deoarece petenta a mai fost amendată de șase ori de intimată iar achiziționarea rovinietei ține de specificul activității sale.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta C. SRL având CUI_ cu sediul în Oradea ..43 jud.Bihor în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin CESTRIN, cu sediul în București sect.6, ..401A împotriva procesului verbal de contravenție R15_/29.06.2015 pe care îl menține în totalitate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2015.

P. GREFIER

R. C. H. N. S.

Red.R.C.H./ 02.12.2015

Tehn.N.S./ 4 ex/ 2 . SRL

C. prin CESTRIN/ 02.12. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8912/2015. Judecătoria ORADEA