Plângere contravenţională. Sentința nr. 9247/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9247/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 9247/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9247/2015
Ședința publică de la 26 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier C. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în conformitate cu prevederile art. 10 ind.1 din OG. nr. 15/2002.
Nemaifiind alte cereri, excepții, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 06.08.2015 sub nr. de dosar_, petenta . SRL, în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, a solicitat în principal anularea procesului verbal de contravenție-. 15 nr._/13.07.2015 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că nu a pus în circulație autoturismul cu nr. de înmatriculare_, dreptul de folosință făcând obiectul unei cedări temporare în favoarea altei persoane, astfel încât săvârșirea faptei contravenționale nu poate fi imputabilă petentei. A mai arătat petenta că, lăsând la o parte cuantumul relativ nesemnificativ al sancțiunii aplicate, este important ca agentul constatator să întreprindă demersuri pentru identificarea contravenientului iar în subsidiar a solicitat reaprecierea gradului de pericol social concret al faptei săvârșite.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivare, s-a arătat, în esență, că procesul verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001, iar atât timp cât petenta figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări și nici o altă persoană nu este înscrisă ca utilizator, aceasta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, iar la momentul aplicării sancțiunii agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, aplicând minimul amenzii prevăzut de anexa nr. 2 din OG 15/2002.
În drept au fost invocate prevederile OG 15/2002, OG 2/2001, Ordinul MTI nr. 611/2015.
În probațiune s-au depus la dosar, în copie, dovada comunicării procesului verbal, planșe foto.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 15 nr._/13.07.2015, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, în baza art. 8 alin. 1 și 3 ind. 2 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ a circulat la data de 02.03.2015, ora 14:35, pe DN 1 km 619+290 m, Oșorhei, jud. Bihor, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termen legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal contestat.
De asemenea, instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002, noțiunea de utilizator este definită ca persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, iar conform art. 7 alin. 1 din OG 15/2002, responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare revine în exclusivitate utilizatorului.
Față de dispozițiile legale evocate, instanța constată că are calitatea de subiect activ al contravenției de a circula fără rovinietă valabilă utilizatorul, respectiv persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Astfel cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 217/2013 a Curții Constituționale, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinietă îi aparține. Totodată, deținătorul sau, după caz, cel care folosește în mod legal autovehiculul are acțiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredințat autovehiculul, dacă aceasta a depășit termenii și condițiile în care i-a fost încredințat autovehiculul și a circulat pe rețeaua de drumuri naționale fără rovinietă.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, din planșele foto depuse la dosar instanța reține că starea de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentei, instanța apreciază că sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege, relativ nesemnificativ conform susținerilor petentei, este proporțională raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Constatând că procesul verbal este legal și temeinic, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, J_, CUI_, cu sediul în Oradea, .. 11A, jud. Bihor, în contradictoriu cu CNADNR SA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/13.07.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.10.2015.
P.,GREFIER,
B. MIRCEACMECIU C.
red.B.M.
Tehnored.C.C.M.
4 ex./24.11.2015
2 com./
- . SRL
- C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9252/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9248/2015.... → |
|---|








