Plângere contravenţională. Sentința nr. 9307/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9307/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 9307/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.9307/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. O.
GREFIER: M. Z.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rolul instanței se află cererea de chemare în judecată formulată de petentul B. Z., CNP_, cu domiciliul în municipiul Oradea, .. 2, ., jud Bihor, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR cu sediul în Oradea .. 18, județul Bihor, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20.10.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 27.10.2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 26.02.2015 sub nr. dosar_, petentul B. Z., CNP_, cu domiciliul în municipiul Oradea, .. 2, ., jud Bihor, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR cu sediul în Oradea .. 18, județul Bihor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/07.04.2015.
În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat pentru neacordare de prioritate la trecerea pentru pietoni, dar că pietonul nu se afla în sensul său de mers.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata, prin întâmpinare (f.30) a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea procesului verbal contestat ca legal și temeinic.
Se arată că în data de 07.04.2015 reclamantul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe ., nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversare pe trecerea de pietoni. Se arată că din înregistrarea efectuată depusă la dosarul cauzei se poate observa că pietonul se afla angajat în traversarea trecerii de pietoni, reclamantul continuându-și deplasarea fără să-i acorde prioritate.
În probațiune a depuse CD și înscrisuri.
În drept a invocat prevederile OUG 195/2002, HG 1391/2006, OG 2/2001.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/07.04.2015 petentul a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 135 lit. h) din HG 1391/2006, faptă sancționată de art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține faptul că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16, 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În conformitate cu prevederile art. 135 lit. h) din HG 1391/2006 Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații … pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG 195/2002.
Din analiza probatoriului administrat, în urma vizionării CD-ului atașat instanța reține faptul că pietonul se afla pe trecerea de pietoni fiind angajat în traversare, petentul având posibilitatea de a-l observa din timp, dacă ar fi redus viteza de deplasare în apropierea trecerii pentru pietoni.
Ținând cont de faptul că zona în care a fost reținută comiterea faptei, este una deosebit de periculoasă, cunoscută pentru accidentele în care sunt implicați pietoni angajați în traversarea trecerii de pietoni, instanța apreciază că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile este întemeiată.
În ceea ce privește temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator, instanța constată că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, părțile având obligația de a-și proba pretențiile și apărările.
Astfel, după cum rezultă din Cauza P. contra României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea este în concordanța cu prevederile naționale în materia contravențională. Această prezumție de legalitate și temeinicie nu are un caracter neașteptat pentru petent având în vedere dispozițiile legislației contravenționale.
Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 CEDO să existe o anumită proporție între prezumțiile instituite de legislația contravențională incidentă și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare. Pe de altă parte cu privire la miza concretă instanța reține că în cauza de față aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie nu depășește limitele rezonabile la care face referire CEDO, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare.
Petentului i s-a dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere iar instanța i-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, acesta nereușind prin niciun mijloc de probă încuviințat să răstoarne această prezumție.
Nu pot fi reținute susținerile petentului. Astfel, din vizionarea imaginilor înregistrate, reiese faptul că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii.
Apreciind pericolul social al faptei, instanța constată că contestatorul a lezat relațiile sociale ce privesc regimul circulației pe drumurile publice, relații ce presupun conducerea autoturismelor cu respectarea regulilor stabilite pentru acordarea priorității de trecere a pietonilor în locurile marcate corespunzător, pentru a preîntâmpina accidentele sau punerea în pericol a pietonilor.
Față de cele constatate și având în vedere disp. art. 34 din Ordonanța 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată, instanța urmează a respinge plângerea și a menține procesul verbal de constatare a faptei contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. Z., CNP_, cu domiciliul în municipiul Oradea, .. 2, ., jud Bihor, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR cu sediul în Oradea .. 18, județul Bihor.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de declare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.10.2015.
Președinte,Grefier
S. O. M. Z.
Red/tehnored OS/MZ
27.10.2015
4 ex. – 2 ex. comunicare - petentul B. Z.,
intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9419/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9314/2015.... → |
|---|








