Pretenţii. Sentința nr. 1644/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1644/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1644/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1644/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier A. L. V.
Pe rol deliberarea cauzei Civil privind pe reclamant D. D., reclamant D. I. L. și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 4.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 18.02.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin actiunea scutită de timbraj, inregistrata pe rolul Judecatoriei Oradea reclamanții D. D. și D. I. L. au solicitat in contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunțasă se constatate că pct 5 lit a) din conditiile speciale și pct 3 lit d din Conditiile speciale ale Conventiei de Credit nr._/15.08.2007 constituie clauză abuzivă, sa se constate ca art 1 pct 5.1 lit b din actul aditional nr. 2/11.11.2010 prin care s-a introdus comisionul de administrare constituie o clauza abuziva, sa se dispuna modificarea cauzelor contractuale in sensul eliminarii acestor prevederi din contract mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit, obligarea paratei la plata de despagubiri constand in suma platita cu titlu de comision de risc de la data de 25.09.2007 – 30.08.2010 si suma platita cu comision de administrare de la data de 30.09.2010 pana la zi, obligarea paratei la modificarea ratei lunare prin inlaturarea din aceasta a sumei platita cu titlu de comision de administrare, cu cheltuieli de judecata.
În fapt, la data de 15.08.2007, între părți s-a încheiat Conventia de credit nr._, având ca obiect acordarea de către banca a unor credite. În partea intitulată „condițiile speciale ale convenției” ,la punctul 5 litera a „comision de risc” este stipulată clauza potrivit căreia,împrumutații datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului ,plătibil lunar în ziua de scadență,pe toată perioada de derulare a Convențiilor de credit. Convenția de credit are caracterul unui contract standard preformulat, făcînd parte din categoria contractelor de adeziune. Pentru a se ajunge la echivalența prestațiilor părților contractante, cu ocrotirea intereselor celor puși în situația de a adera la încheierea contractelor de adeziune, legiuitorul a recurs la reglementarea acestor raporturi juridice prin norme preponderent imperative. Astfel de dispoziții obligatorii sunt cele cuprinse în art.1 și 4 din Lg. 193/ 2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Art.1 alin.3 din Lg. nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Iar art.4 alin.1 și 2 din aceeași lege arată că: o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Considerăm că dispoziția de la capitolul 5 litera a privind încasarea comisionului de risc este una abuzivă, conform prevederilor art.4 alin.1 și 2 și ale literei b a punctului 1 din Anexa la Lg.nr.193/2000 ,întrucît această clauză nu a fost în nici un mod negociată cu împrumutații iar în momentul semnării contractului împrumutații nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoștință de condițiile contractuale privitoare la comisionul de risc deoarece nu au fost informați sub nici o formă în această privință.
Mai mult, imobilul ce au făcut obiectul ipotecării este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pîrîte.
Comisionul de risc a fost inlocuit de cate parată cu comisonul de administrare, ceea ce echivaleaza cu o redenumire a acestuia.
Pârâta S.C. V. R. S.A., a formulat intampinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei de interes și de obiect, excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanti ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părților.
Consacrat prin dispozițiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.
Există trei condiții cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă:să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului,să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
Negocierea comercială este o formă particulară de negociere, centrată pe existența unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte, și a unei nevoi de satisfăcut prin acesta, pe de altă parte. Acordul are un caracter comercial și se poate concretiza într-un act de comerț, o convenție, o comandă, un contract de vânzare-cumpărare, un parteneriat, un leasing, sau doar in modificarea unor clauze, a unor niveluri de preț, a unor condiții de calitate,de livrare sau de transport.
Negocierea, ca activitate specifică comerțului, este definită drept totalitatea tratativelor, discuțiilor și târguielilor purtate în vederea realizării unui acord în tranzacția de afaceri.
Negocierea, cu aplicații îndeosebi în relațiile comerciale, reprezintă un complex de procese de planificare, analiză și tratative desfășurate între doi sau mai mulți parteneri, în vederea realizării unor tranzacții comerciale sau de cooperare economică internațională.
Reclamantul s-a adresat pârâtei si nu banca i-a „fortat pe acestia sa acceseze creditul". Or, prezentandu-le oferta Băncii (variata de altfel) aceștia nu si-au manifestat vreo nemulțumire. Negocierea, presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție, astfel inițierea unei negocieri aparține partii care reclama o nemulțumire, si care are interesul a-si satisface o nevoie. Reclamantii nu au pus in discuție vreo nemulțumire nici înainte și nici la momentul semnării contractului. În condițiile în care s-a semnat pe toate paginile Convenției de credit, s-au purtat discuții asupra monedei în care se dorește plata, precum și a datei scadenței, în condițiile în care valoarea comisionului de risc este diferită de la client la client, operează prezumția legală că reclamanții erau în perfectă cunoștință de ceea ce semnează și la ceea ce se obligă.
Pârâta arată că nu deține un monopol pe piața la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere era si este foarte generoasa si variata, reclamantii s-au adresat băncii a cărei oferta au considerat-o mai avantajoasa. Ofertele băncii au fost si sunt publice, accesibile publicului larg la oricare din sediile din rețeaua V., postate pe web etc.
In scopul de a-si satisface aceasta nevoie reclamantii au prezentat băncii numeroase documente care sa ateste faptul ca se incadreaza in condițiile de creditare oferite de societatea noastră: adeverințe de venit, dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor asupra cărora intenționau a institui garanții reala imobiliare, declarații etc.
De la primul contact si pana la semnarea convențiilor de credit petentii au avut un interval generos de deliberare.
Banca nu poate fi sancționată ca a prezentat o oferta si aceștia au acceptat-o fara rezerve. Banca nu poate incheia contracte cu titlu gratuit, oricât de emoționala poate fi argumentația. Chiar daca se dorește in orice chip a nu se mai achita acest cost contractual, subliniem ca banca nu poate impune nimic nimănui, ea poate cel mult propune pe piața creditelor.
Clauza privitoare la comisionul de risc nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei dintre părți. În situația dedusă judecății, se invoca invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative subscrisei față de obligația acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.
Astfel cum s-a precizat în doctrină, de obicei dezechilibrul trebuie să fie in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrunu
Nu se pot retine afirmațiile conform cărora toate riscurile băncii sunt acoperite de garanția reală imobiliară, deoarece noțiunea de risc în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit este atât de complexă și cu incidențe atât de diverse încât lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfășurarea de către banca a unei activități aflate sub auspiciile hazardului și nicidecum o activitate menita a produce profit, precum ar fi în dezacord și cu Normele BNR ce reglementează desfășurarea activității de banca. Singura modalitate de asigurare a unor riscuri de neplata este polița de risc financiar. Or, acest produs nu are ca si garanție o astfel de polița. Garanția imobiliara nu acoperă riscuri, ci da confort creditorului in sensul ca, in caz de neplata, are o prioritate fata de ceilalți creditori in cazul executării silite a imobilului ipotecat.
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale. Riscul de credit se află totodată în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. (1) din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Având în vedere că aceste dispoziții care reglementează activitatea bancară, impun practic, gestionarea acestor riscuri, gestionare se regăsește transparent ulterior în prețul creditului.
Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, Banca percepe un comision de risc. In context bancar, administrarea riscului este vitala, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale a făcut ca el sa se regăsească . si asumat de catre consumator sub forma comisionului de risc.
Pe de altă parte, despre temeinicia comisionului de risc se poate vorbi doar la finele contractului, atunci când împrumutatul a restituit integral creditul acordat sau când într-adevăr prin executarea ipotecii sau încasarea poliței de asigurare se acoperă integral datoria titularului de credit.
Este de notorietate în doctrină faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv: dobânda și comisionul la care se poate adăuga penalizarea pentru întârzierea rambursării creditului și a plăților dobânzii.
Ca și alte comisioane, și comisionul de risc este un element al prețului Băncii. Astfel cum am subliniat anterior, riscul bancar este un element de care Banca este obligată să țină cont. Costurile aferente gestionarii riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respetiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.
Tocmai de aceea, preluându-se . dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), după cum urmează: evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite in schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.
Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.
Clauza contractuală privind dreptul Subscrisei de a percepe comisionul de risc reprezentând parte integrantă a prețului contractului de credit nu poate fi, prin urmare, anulată de către instanța de judecată ca fiind clauză abuzivă în lipsa unui temei legal care să-i confere instanței de judecată autoritatea de a interveni în această sferă.
Concluzionând, (i) perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele parti, fara existenta vreunei constrângeri, si (ii) se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante". De asemenea. Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poată fi asigurat atat profitul acesteia (acționând in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus inca de la momentul acordării creditului in calculul dobânzii anuale efective („D.").
Prețul unui serviciu, respectiv costul total aplicabil unui credit, asa cum sunt dobânda si comisioanele percepute de către Banca nu pot face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Articolul nr. 4 al Directivei 1993/13 CEE a fost detaliat in Considerentul 19, astfel: "„...în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/ pret al bunurilor sau serviciilor furnizate; ...acestea pot fi însa luate în calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor clauze...".
Or, in conformitate cu art. 2 pct. 24 din OG 21/1992 costul total al creditului pentru consumator este format din "toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor"
Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane (inclusiv comision de risc) sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului si din perspectiva Directivei 93/13/CEE acesta nu va putea face obiectul evaluării clauzelor abuzive.
Totodată se arată faptul că reclamanții nu au contestat în termenul legal actului adițional nr. 1 respectiv faptul că se solicită restituirea sumelor achitate cu comision de administrare și după data de 13.03.2013, dată la care acest comision a fost eliminat.
În drept, se invocă art. 969 C.civ., Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG 50/2010, C.pr.civ.
În probațiune a solciitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Instanța a încuviințat înscrisurile depuse la dosar respectiv interogatoriul reclamantului, răspunsurile date fiind atașate la dosarul cauzei.
Analizand actele si faptele dosarului instanta retine urmatoarele
În conformitate cu prevederile art. 248 C. instanța urmează să se pronunțeț cu prioritate asupra excepțiilor invocate care fac inutilă soluționarea pe fond a cauzei.
Cu privire la excepția lipsei de obiect instanța urmează să o admită pentru următoarele motive.
Obiectul unei cereri reprezintă pretenția concretă dedusă judecății, adică pretenția concretă a reclamantului, în cazul de față constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale.
Instanța ațrată că între partile din prezenta cauza a intervenit tranzactia consfintita prin sentinta nr. 4813/2013 pronuntata in dosarul nr._/271/2012.
Prin această tranzacție părțile au convenit să stingă pe cale amiabilă litigiul care a făcut obiectul dosarului nr._/271/2012 prin care s-a contestat valabilitatea comisionului de risc și administrare din contractul încheiat între părți. Părțile au urmărit de asemenea ca prin încheierea tranzacției să preîntâmpine orice situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente cu data încheierii tranzacției.
Conform art. 2267 din Noul Cod Civil aplicabil in cauza raportat la data, tranzactia reprezinta contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta. Aceste prevederi sunt incidente și in cazul in care suntem in prezenta unei hotarari ce cuprinde in dispozitiv insasi invoiala partilor, hotarare ce reprezinta un contract intervenit intre parti prin mijlocirea justitiei.
Instanta reine faptul ca, in confromitate cu prevederile art. 2269 din Codul Civil tranzactia este indivizibila in ceea ce priveste obiectul sau, ea neputand fi desfiintata in parte in lipsa unei stipulatii contrare.
Avand in vedere faptul ca tranzactia reprezinta un contract incheiat de parti, aceasta poate fi afectata de aceleasi cauze de nulitate ca orice alt contract, neputand fi anulata pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neintelegerii partilor si nici pentru leziune, astfel cum rezulta din art. 2273 alin. 2 Cod Civil.
Legiuitorul, in cuprinsul art. 2274 – 2277 Cod Civil a enumerat limitativ ipotezele in care intervine sanctiunea nulitatii tranzactiei.
Astfel, este nula tranzactia incheiata pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absoluta, in afara de cazul in care partile au tranzactionat expres asupra nulitatii (art. 2274, alin. 1 NCC).
In cazul in care tranzactia s-a incheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea tranzactiei poate fi ceruta numai de partea care la data inchiderii tranzactiei nu cunostea cauza de anulabilitate (art. 2274, alin. 2 NCC).
Totodata este nula tranzactia incheiata pe baza unor inscrisuri dovedite ulterior ca fiind false (art. 2275 NCC) In cazul in care s-au descoperit ulterior inscrisuri necunoscute partilor si care ar fi putut influenta continutul tranzactiei nu intervine nulitatea tranzactiei, cu exceptia ipotezei in care inscrisurile au fost ascunse de catre una dintre parti sau, cu stiinta acesteia, de catre un tert (art. 2276, alin. 1 NCC).
De asemenea, tranzactia este nula daca din inscrisurile descoperite rezulta ca partile sau numai una dintre ele nu aveau nici un drept asupra caruia sa poata tranzactiona (art. 2276, alin. 2 NCC).
Un ultim caz reglamentat este cel precizt in art. 2277 Cod Civil care prevede faptul ca tranzactia asupra unui proces este anulabila la cererea partii care nu a cunoscut ca litigiul fusese solutionat printr-o hotarare judecatoreasca intrata in puterea lucrului judecat.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că reclamanții nu au solicitat desființarea tranzacției, părțile tranzacționând cu privire la pretențiile care fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, urmează să admită excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință să respingă cererea de chemare în judecată.
In conformitate cu prevederile art. 453 C. instanta urmeza sa oblige reclamantii la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1674 lei reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei de obiect.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. D. și D. I. L. ambii cu domiciliul ales în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimata . sediul în București, ., . 10, sector 2.
Obligă reclamanții la plata sumei de 1674 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare,
Cererea de declarare a căii de atac se va inregistra la Judecatoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de azi 18 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. G. V. A. L.
Red./tehnored MCG
23.03.2015
5 ex. – 3 ex. comunicare D. D.
D. I. L.
.>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2075/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1695/2015.... → |
|---|
