Pretenţii. Sentința nr. 2274/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2274/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2274/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 2274/2015
Ședința publică de la 06 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. T.
Grefier C. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. M. și pe pârâtul F. L., având ca obiect pretenții.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, presedintele Asociatiei de P., d-nul Marton F. lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei cele de mai sus, după care:
Instanta procedează la legitimarea reprezentantului reclamantei în baza CI . nr._.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar precizare de actiune prin care arată că pârâtul a achitat o parte din debitul restant și arată că nu are alte cereri de formulat și probe de administrat.
In baza art. 258 rap. la art. 255 și art. 292 NCPCiv. instanta încuviintează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părti și în baza art. 244 NCPCiv. declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei rămase.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 NCPCiv. închide dezbaterile și reține cauza în pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra actiunii de fata constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2014 reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „M.” a chemat în judecată pe pârâtul F. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2828,46 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere pe perioada iunie 2013-august 2014 la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 999,19 lei, respectiv de 0,2 % pe zi de întârziere .
În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată că pârâtul datorează asociației de proprietari sumele menționate, pe care nu le-a achitat anexând înscrisuri doveditoare
Cererea nu este întemeiată în drept.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie, extras de rol, procesul-verbal al asociației încheiat la data de 03.03.2014, listele de plată, somație, CF imobilului.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare .
Reclamanta a depus un înscris (fila 35 dosar) prin care a arătat că pârâtul a achitat suma de 1000 de lei, rămânând de recuperat suma de 2828, 65 lei iar la termenul din 06.03.2015 a depus un înscris în care a arătat că pârâtul a mai achitat sume de 600 de lei, rămânând un debit de achitat în sumă de 2228,65 lei.
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâtul FAZEKAȘ L. este proprietarul apartamentului nr. 34 din imobilul situat în Oradea, ., . cu luna iunie 2013 nu și-a îndeplinit obligația de a achita în totalitate cotele de întreținere aferente, acumulând un debit restant în cuantum de 2228,65 lei.
Aferent debitului neachitat la scadență, reclamanta a solicitat obligarea acestuia și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe fiecare zi .
În drept, incidente în cauză sunt prevederile Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Potrivit dispozițiilor art.46 din acest act normativ, reluate de prevederile art.32 alin.1 din HG nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, dispozițiile art.50 din Legea nr.230/2007 prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, potrivit dispozițiile art.49 alin.2 din același act normativ, termenul de plată fiind de maximum 20 de zile calendaristice de la data afișării listei, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă (art.25 alin.1 din HG nr.1588/2007).
Cu privire la cheltuielile de întreținere, din analiza listelor lunare de plată a cotelor de întreținere semnate și ștampilate de reclamantă rezultă că acesta nu și-a îndeplinit în totalitate obligația de plată a cheltuielilor de întreținere.
Având în vedere dispozițiile legale menționate și situația stabilită potrivit înscrisurilor depuse la dosar, instanța constată că reclamanta a făcut - în temeiul art.249 Cod procedură Civilă - dovada pretențiilor sale în ceea ce privește cheltuielile comune asociației de proprietari.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.25 alin.1 din HG nr.1588/2007, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv, cuantumul acestor penalități fiind reglementat de disp. art.49 alin.1 din Legea nr.230/2007, care precizează că penalizările stabilite pentru orice sumă cu titlu de restanță, nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Față de aceste aspecte, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a cheltuielilor comune, care îi revenea în calitate de membru al asociației de proprietari, instanța îl va obliga să achite reclamantei suma de 2228,65 lei și penalități de întârziere de 0,2% calculate până la data efectivă a plății, acesta achitând pe parcursul procesului o parte din debit.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite cererea formulată și precizată potrivit dispozitivului prezentei.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă și a principiului disponibilității va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea precizată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „M.” cu sediul în localitatea Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâtul F. L., cu domiciliul în Oradea, ., . județul Bihor, în consecință:
Obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 2228,65 lei reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei iunie 2013- august 2014 și penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere care se vor calcula până la data efectivă a plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 martie 2015.
P.,GREFIER,
T. M. DANIELACMECIU C.
red.TMD/08.04.2015
4 ex.
2 .
- A. DE P. M.
- F. L.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1750/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2256/2015. Judecătoria... → |
|---|








