Pretenţii. Sentința nr. 4468/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4468/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 4468/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4468/2015
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier A. L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. BÂRSA și pe pârât B. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 22.04.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 06.05.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2014, sub număr de dosar_, reclamanta Asociația ASOCIAȚIA DE P. BÂRSA a solicitat instanței obligarea pârâtei B. E. la plata sumei de 5797,36 lei reprezentând cotă de contribuție ce îi revine în cadrul asociației de proprietari în cuantum de 4286,46 lei, suma de 1360,90 lei penalități de întârziere și fond de rulment 150 lei..
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta locuieste împreună cu familia în apartamentul în litigiu neachitând cheltuielile de întretinere.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 114/1996, art. 1429 C.Civ..
În probațiune, a depus extras de rol (f.6), procesul verbal al Adunării generale din 27.06.2014 (f.26) și listele lunare de plată a cotelor la întreținere (f. 11-22).
Acțiunea este scutită de obligația de plată a taxelor de timbru, în conformitate cu prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar respectiv interogatroiul pârâtei care legal citată nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit cărora „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”
Potrivit art. 249 Cod proc civ. cel ce face o susținere în cursul judecății trebuie să o dovedească, cu excepția situațiilor prevăzute de lege. Cu toate acestea, conform unui principiu aplicabil în privința probațiunii, nu se poate face dovada unui fapt negativ, în această situație fiind admisibilă numai proba faptului pozitiv contrar.
Potrivit art. 1516 cod civil „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.”, iar conform art. 1469 alin. 1 din Codul civil „(1) Obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorată este executată de bunăvoie.”. Conform art. 1488 alin. 1 Cod civil debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.
Potrivit art. 1535 cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii”.
În speța de față reclamanta a dovedit atât existența cât și întinderea creanței prin depunerea listelor de cheltuieli lunare, iar pârâtul legal citat nu a făcut dovada achitării acestor sume.
Din listelor lunare de plată a cotelor de contribuții depuse la dosar (f. 11-22) a căror valoare probatorie este stabilită de disp. art. 28 alin. 4 din HG nr. 1588/2007, ținând cont și de regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu a făcut dovada contrară - iar pârâta B. E. nu a făcut nicio dovadă în acest sens, instanța reține că aceasta din urmă a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități în perioada octombrie 2013- septembrie 2014, fără a achita contravaloarea acestora, acumulând restanțe în cuantum de 5797,36 lei.
Prin hotărârea A. din 27.06.2014 (f.26) s-a stabilit penalizarea restanțierilor cu 0,2% pe zi de întârziere, și completarea fondului de rulment la zi.
Din extrasul de rol (f.6) rezultă că la stabilirea penalităților au fost respectate prev. art. 49 din Legea nr. 230/2007, conform cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Aliniatul 2 al aceluiași articol de lege dispune că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligația de plată a cotelor de contribuție și a fondului de rulment, în temeiul art.46 și art. 49 din Legea nr.230/2007, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată conform dispozitivului prezentei.
În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BÂRSA cu sediul în Oradea ., . în contradictoriu cu pârâta B. E. domiciliată în Oradea, ., .. 11 județul Bihor.
Obligă pârâta la plata sumei de 5797,36 lei din care 4286,46 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunilor octombrie 2013 – septembrie 2014, 1360 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2014 și 150 lei fond de rulment.
Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere fără ca suma acestora să depășească debitul principal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de azi 6 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. G. V. A. L.
Red. MCG/tehnored VAL
05.06.2015
4 ex. – 2 ex. comunicare ASOCIAȚIA DE P. BÂRSA
B. E.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5285/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








