Pretenţii. Sentința nr. 9090/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9090/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 9090/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9090/2015
Ședința publică de la 22 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. R. și pe pârâta V. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data de 14.05.2015, reclamanta M. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA S.A., ca, prin hotărârea ce se va să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind riscul valutar inserate în Convenția de credit_/15.10.2008 privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar și constatarea nulității absolute a acestor clauze, să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF – RON pentru efectuarea plăților în temeiul Convenției de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii Convenției pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, să fie obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor plătite în plus de către aceasta, sume la care să se adauge dobânda legală, calculată de la data depunerii acțiunii până la momentul plății efective a debitului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, în fapt, între reclamantă, în calitate de împrumutata, și pârâta V. ROMÂNIA S.A. s-a încheiat Convenția de credit nr._/15.10.2008, având ca obiect acordarea de către Bancă a unui credit în cuantum de 48.980 CHF. La data contractării acestui credit, valoarea CHF era de 2,4 Ron ca în prezent să ajungă la valoarea de 4,2 Ron, astfel încât în prezent obligațiile ce cad în sarcina subsemnatei în calitate de consumator-împrumutata sunt vădit disproporționate prin raportare la cele la care s-a angajat la momentul încheierii contractului, creșterea exacerbată a CHF față de moneda națională are implicații asupra costului împrumutului contractat, care se răsfrâng asupra ratelor precum și a comisioanelor de schimb valutar. Față de dispozițiile art. 18 din OG 21/1992 și art. 57 din OUG 50/2010, banca pârâtă are o poziție dominantă față de consumator, are obligația de informare în mod complet, corect și precis cu privire la aspectele esențiale ale produsului, respectiv creditului contractat, cu referire la implicațiile îndatorării și riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar. Operatorii economici financiar-bancari trebuie să exercite cu bună credință obligația de informare legală, atribuție menită să protejeze interesele consumatorilor. Clauza de risc valutar este abuzivă față de faptul că acest risc este suportat exclusiv de consumatorul-împrumutat, determinând un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de părți. Caracterul abuziv rezidă și din natura prestabilită și impusă reclamantei, fără a-i acorda posibilitatea influențării acesteia. Pârâta în mod intenționat nu a respectat obligația de consiliere, în mod voit a omis a furniza consumatorului informații privind riscul de hipervalorizare a monedei CHF. Pentru experții din domeniul financiar bancar era o situație previzibilă, creșterea valorii monedei CHF față de moneda națională era inevitabilă, valoarea CHF în momentul contractării se încadra într-un minim istoric. Contractul de credit reprezintă un contract de adeziune, conținând clauze prestabilite de bancă fără a da posibilitatea reclamantei de a le influența, de a negocia clauzele inserate, acționând de pe poziții juridice inegale în raport cu împrumutătorul. În calitate de consumator, nu a avut posibilitatea de a discuta și negocia efectiv conținutul contractului încheiat vizând în special clauza de risc valutar, fiind determinata prin modul de redactare a contractului la acceptarea condițiilor și clauzelor implementate. Riscul valutar, care se materializează efectiv în obținerea de către pârâtă a unui câștig injust, evident în defavoarea consumatorului, încălcându-se principiul echității și al bunei credințe. Clauza de risc a schimbului valutar cade exclusiv în sarcina consumatorului, se conferă pârâtei un avantaj economic vădit disproporționat față de consumator. Față de dezechilibrul contractual produs ca urmare a inserării clauzei de schimb valutar se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului prin înghețarea cursului CHF-L. la momentul semnării contractului, asigurându-se o proporționalitate a prestațiilor. În lipsa unui acord expres al părților, contractul nu poate fi interpretat ca fiind aleatoriu, cu consecința asumării de către reclamant a riscului generat de hiper-valorizarea CHF. Aceasta, raportat la gradul de cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar al consumatorului, constituie un eveniment imprevizibil viitor și incert, care nu poate fi anticipat. Conform dispozițiilor art. 75,76 din Legea 296/2004, contractele de credit pentru consum trebuie să cuprindă clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce și pentru înțelegerea cărora să nu fie nevoie de cunoștințe de specialitate. Măsura care guvernează principiul echității și pe cel al bunei credințe este prevăzut și de norma BNR 17/2003 prin care se stabilește în sarcina băncii obligația de a administra riscul în sensul diminuării, prin organizarea unei activități de creditare corespunzătoare. Eficiența juridică trebuie manifestată cu precădere și asupra teoriei impreviziunii, având în vedere că împrejurările de la momentul contractului s-au schimbat iar efectele actului juridic sunt altele decât cele pe care părțile le-au stabilit.
Raportat la faptul că părțile s-au obligat în condițiile economice existente la data contractării, când CHF avea o valoare mai mult decât acceptabilă și accesibilă decât moneda națională, este necesar, ca urmare a schimbărilor intervenite și contractul să fie adaptat noilor condiții economice, prin stabilizarea cursului valutar la momentul semnării contractului și denominarea plății. În sarcina reclamantului sunt stabilite comisioanele de schimb valutar din leu în euro și din euro în CHF, în atare condiții efectele plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare împovărătoare, obligația reclamantului-împrumutat fiind excesivă. Curtea de Justiție a UE a stabilit în cauza KASLER vs. Ungaria C-26/13 că plata unui credit în monedă străină la un curs majorat față de cel de la data acordării împrumutului nu face parte din preț, nu poate fi interpretat ca fiind o remunerație a creditorului. Pârâta nu trebuie să fie un speculator față de diferența de curs valutar, cel puțin nu în relația cu consumatorii. Limbajul din contractele de credit nu trebuie să fie doar clar și inteligibil din punct de vedere gramatical, trebuie să fie ușor de înțeles din punct de vedere economic și juridic. CJUE a interpretat că diferența de schimb valutar nu face parte din preț și de aceea instanțele naționale pot constata dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții că o astfel de clauză este abuzivă, conform definiției din art. 4 alin. 2 din Directiva CE 93/13. Instanțele naționale care constată caracterul abuziv al clauzelor pot să deducă toate consecințele care decurg din contractul de credit potrivit dreptului național pentru a se asigura că respectivele clauze nu creează obligații pentru consumator și să aprecieze dacă contractul în cauză poate continua să existe fără clauzele abuzive.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând diferența dintre valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii Convenției și suma efectiv achitată de către reclamantă: În temeiul art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000, având în vedere că urmează a constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, se impune repararea prejudiciului suferit de consumator prin introducerea acestor clauze în contract, motiv pentru care solicităm instanței să dispună Băncii restituirea sumei plătite de subsemnata cu acest titlu de la data încheierii Convenției de credit și până la efectiva încetare a perceperii ratelor la valoarea actuală a cursului CHF. Constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale atrage sancțiunea nulității acesteia, sancțiune general aplicabilă oricărui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii. Ca și consecință a nulității, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactive, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestuia. Față de aceste considerente, având în vedere și principiul quod nullum est nullum producit effectum, în speța, subsemnatei urmează a ne fi restituite plățile efectuate în baza clauzelor declarate nule, acestea având caracterul unor plăți nedatorate și, în consecință, supuse restituirii. Având în vedere toate aceste aspecte, solicită admiterea prezentei așa cum a fost formulată.
În drept, invocă Legea 193/2000, OUG 50/2010, Directiva 93/13/CEE .
Prin întâmpinarea depusă în data de 17.06.2015, pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a solicitat respingerea întregii acțiuni. Se arată că pe cale de excepție invoca: Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar in conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Astfel, in conformitate cu acest text de lege, "Clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi". De altfel, aceste dispoziții se regăsesc si in cuprinsul Directivei nr. 93/13/CE. Astfel, in condițiile in care creditul a fost acordat, la solicitarea reclamantei, in urma discuțiilor purtate cu Banca, in CHF, este evident ca restituirea acestuia urma a se face in aceeași moneda. Aceasta chestiune, inserata in secțiunea 4 a convenției de credit, nu reprezintă insa o specificitate a convențiilor de credit acordate de V. in CHF, ci reprezintă chintesența principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 din vechiul cod civil (aplicabil in speța), in virtutea căruia in contractele de împrumut având ca obiect o suma de bani, împrumutatul are obligația de a restitui aceeași cantitate de moneda cu cea împrumutata. Ca atare, obligația de a restitui împrumutul contractat in aceeași moneda cu cea in care împrumutul a fost acordat - reglementata in convenție la Secțiunea 4 - este una legala, stabilita prin Codul civil, clauzele contractuale cuprinse in secțiunea mai sus amintita nefiind altceva decât o reluare a acestui principiu de baza al dreptului civil. In aceste condiții, izvorul acestei obligații este legea, si nu convenția. Or, din aceasta perspectiva, este evident ca instanța nu poate, in temeiul Legii nr. 193/2000, sa constate caracterul abuziv ai unei obligații legale, acest lucru fiind in mod explicit si fara echivoc calificat ca fiind inadmisibil. Ca atare, solicita a admite excepția invocată.
Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilizarea cursului CHF-RON la momentul semnării convenției de credit, raportat ia dispozițiile, art. 23 alin. 3 din Directiva nr. 2014/17/UE. Astfel, așa cum rezulta din acest act normativ comunitar (aplicabil in legislația interna), eventuala conversie nu poate fi realizata decât prin raportare la rata de schimb a pieței aplicabilă în ziua aplicării conversiei, dacă contractul de credit nu specifică altfel, si numai prin act adițional încheiat de către parți. Contractul de credit încheiat de către parți nu numai ca nu prevede altfel, ci prevede posibilitatea modificării convenției, prin urmare si o posibila conversie, in baza art. 13.1 din Condițiile generale, in urma solicitării clientului si a acordului pârtilor contractante. In acest sens, părțile vor hotărî conținutul clauzelor contractuale si, daca este cazul, si o transformare integrala a creditului in lei, insa având in vedere produsele bancare existente, neputând fi creat astfel un produs hibrid in lei, dar cu dobânda specifica unui credit in CHF. Ca atare, solicitarea de conversie a creditului in moneda naționala la cursul de schimb din data încheierii convențiilor de credit este in mod explicit apreciata ca fiind inadmisibila, prin textul de lege mai sus menționat. In egala măsura, conversia creditului nu poate fi realizata decât prin acordul pârtilor, prin încheierea unui act adițional, cu stricta respectare a dispozițiilor legale in domeniul bancar privind condițiile de creditare specifice noii monezi a creditului. Ca atare, excede competentei judecătorului ingerința . care doar părțile pot reglementa. Pe cale de consecința, roagă a se dispune admiterea excepției.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile decurgând din Contractul de credit nr._/15.10.2008 pe perioada cuprinsa intre data semnării convenției si data de 14.05.2012. Având în vedere că de la momentul semnării convenției de credit si până la momentul introducerii acțiunii - 14.05.2015 au trecut mai mult de 3 ani, dreptul la acțiune privind dreptul de creanța invocat de reclamanta pentru perioadele mai sus indicate s-a prescris. Cererea privind restituirea sumelor de bani se circumscrie așadar unui drept de creanță de sine stătător, care este supus termenului general de prescripție de 3 ani, legiuitorul neprevăzând nicio excepție de la aceasta regula. Momentul nașterii dreptului la acțiune este momentul efectuării fiecărei plați. In conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripție este de 3 ani si curge conform art. 8 din același act normativ de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe celor care răspunde de ea. Chiar daca s-ar accepta ca temeiul acțiunii il reprezintă acțiunea in nulitate a acelor clauze considerate ca fiind abuzive, trebuie făcuta distincția intre imprescriptibilitatea dreptului de a cere constatarea nulității si acțiunea in restituirea pretențiilor, exercitata in temeiul principiului repunerii pârtilor in situația anterioara, care este întotdeauna prescriptibila. Acțiunea in restituirea pretențiilor in cazul nulității este supusa termenelor de prescripție prevăzute de Decretul nr. 167/1958, care la art. 9 alin. 2 prevede „In caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, insa cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului" . Or, reclamanta a putut cunoaște cauza de nulitate chiar de la momentul înmânării contractului, imediat după semnare. Pe de alta parte, potrivit dispozițiilor art. 12 din Decretul 167/1957 "in cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescriptive deosebita". Raportat la textul de lege anterior citat cat si la doctrina obligațiilor in materie civila, este universal acceptat ca modul de executare a contractului este raportat la debitorul obligației; or, cum in speța debitorul obligației de restituire a împrumutului este reclamantul si acesta are obligația unor plați periodice, este evident ca in speța avem de-a face cu un contract cu executare succesiva. Pentru aceste motive, solicita a admite excepția invocata.
Pe fond, apreciază ca acțiunea este nefondata. Reclamanta nu identifica in cuprinsul contractului clauza de risc valutar pe care o contesta, limitându-se a o indica doar generic, or fata de acest aspect, va rugam sa puneți in vedere reclamantei sa precizeze clar clauza contestata astfel încât si subscrisa sa aibă posibilitatea de a-și face apărarea. Daca totuși considera instanța, ca indicarea doar generica făcuta de reclamanta in privința clauzei de risc valutar este suficienta va rugam sa aibă in vedere următoarele considerente: După cum deja a arătat, fara îndoiala, acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamantei. Banii au fost virați de către subscrisa in contul acesteia, in moneda creditului, respectiv CHF, potrivit dispozițiilor contractuale - art. 2.3, care are următorul conținut: „Suma principala se va trage in moneda creditului, urmând a fi utilizata de Împrumutat conform modului de utilizare stabilit in Condițiile speciale". Plata ratelor a fost prevăzuta, potrivit dispozițiilor contractuale înscrise la art. 4.1 a se face in moneda creditului, respectiv CHF. La acest articol se prevede ca „orice plata efectuata in baza Convenției se va face in moneda creditului, cu excepția cazurilor menționate în Condițiile Speciale si/sau în prezentele Condiții Generale". Acest lucru rezulta de altfel, si din cuprinsul scadențarului anexa, la contract, unde sunt menționate sumele care urmează a fi restituite lunar, iar acestea sunt exprimate in moneda creditului, CHF. Ca si in cazul oricărei convenții (de credit, de depozit, de vânzare-cumpărare etc.) încheiate ., exista un risc valutar, pe care ambele parți si-l asuma, uneori fluctuația cursului fiind în avantajul debitorului obligației de plata si evident, în același timp în dezavantajul celeilalte parți, alteori in dezavantajul debitorului obligației de plata si, in același timp, in avantajul celeilalte parți. Acest risc valutar, prevăzut de parți la momentul semnării convențiilor in discuție, este definit in contract, la Secțiunea 1 din Condițiile generale, ca reprezentând „potențialul efect negativ (i) constând in creșterea gradului de îndatorare (ii) generat de fluctuația ratelor de schimb valutar si (iii) pe care l-ar putea avea de suportat împrumutatul ca urmare a contractării Creditului si a rambursării acestuia/plații sumelor datorate in baza Contractului de credit, . decât moneda naționala". De asemenea, se impune a se preciza ca pachetul de creditare acordat reclamantei a fost ales de către aceasta din multele pachete de credit oferite de subscrisa la acel moment si anume: - creditul optimus cu ipoteca 85 in euro, având o rata a dobânzii de 5,85%/an-dobanda variabila, si o D. (dobânda anuala efectiva) de 9,23; - creditul optimus cu ipoteca 85 in chf, având o rata a dobânzii de 4,25%/an-dobanda variabila, si o D. (dobânda anuala efectiva) de 7,24%; - creditul optimus cu ipoteca 85 in ron, având o rata a dobânzii de 5,95%/an-dobanda variabila, si o D. (dobânda anuala efectiva) de 8,7%. Or, faptul ca reclamanta a optat pentru un credit in moneda străina CHF nu ne poate fi imputat, subscrisa nefăcând altceva decât sa dea curs cererii acesteia de a-i pune la dispoziție un credit in moneda solicitata.
Este astfel evident ca aceasta este cea care, considerând creditul in CHF ca fiind mai avantajos pentru ea, a optat in deplina cunoștința de cauza pentru aceasta varianta, chiar cu riscul de a suporta diferențele de schimb valutar intre CHF si RON. Mai mult decât atât, in cuprinsul convențiilor de credit, la art. 13.1 din Condițiile generale, s-a conferit posibilitatea reclamantei de a solicita modificarea convenției de credit, inclusiv prin conversia creditului .. Insa, reclamanta nu a adresat pârâtei nicio cerere in vederea realizării conversiei creditului ., deși avea aceasta posibilitate. Acest risc valutar a fost asumat insa de către reclamanta care, la art. 7.1 lit. p din convenție, arata in mod expres faptul ca „prin semnarea acestei convenții, împrumutatul declara ca a fost informat de existenta Riscului Monetar si a Riscului Valutar, pe care astfel înțelege sa si le asume, in deplina cunoștința de cauza". In alta ordine de idei, se impune a preciza st faptul ca evoluția cursului L./CHF reprezintă un aspect de fapt exterior voinței subscrisei si care nu poate fi nici influențat de subscrisa si nici controlat.
Raportat la cele mai sus - menționate, la dispozițiile contractuale la care a făcut trimitere, la dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, putem afirma faptul ca in speța, nu putem discuta despre caracterul abuziv al clauzei contractuale privind moneda contractului, respectiv CHF. Există trei condiții cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă: 1. să nu fi fost negociată, 2. să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, 3. să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului. Susține ca niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinita in speța.
In mod eronat susține reclamanta ca prevederea contractuala privind MONEDA CREDITULUI CHF - franc elvețian nu este rezultatul negocierilor dintre parți. Este astfel evident faptul ca acest credit a fost acordate in CHF la solicitarea reclamantei, ea fiind cea care a ales aceasta varianta din multitudinea de alte variante puse la dispoziție de către subscrisa (credite in lei, Euro, USD). Depunem in acest sens ofer a pusa la dispoziția clienților in acea perioada. Motivația pentru care aceasta a optat pentru varianta creditarii in CHF nu a fost pusa in discuție de către subscrisa, aceasta fiind opțiunea clienților, opțiune căreia pârâta se supune. Solicită a se observa faptul ca cererea de acordare a creditului, semnata de către reclamanta, a vizat acordarea unui credit in CHF, iar in jurul acestei solicitări pârâta a "construit" oferta, pe care apoi a supus-o atenției reclamantei consumatoare. Cu alte cuvinte, a analiza caracterul nenegociat al acestei clauze privind moneda creditului ar echivala cu a porni de la premiza ca subscrisa ar ofertat pe piața doar credite in CHF, ceea ce in mod evident nu poate fi reținut, având in vedere ca, așa cum urmează sa demonstreze, pârâta a ofertat pe piața o sumedenie de alte variante de creditare, in diverse monede. Or, in condițiile in care reclamanta a solicitat subscrisei acordarea unui credit in CHF, ce trebuia oare sa facă instituția bancara? Sa încerce sa o convingă pe aceasta sa contracteze un alt fel de credit, care nu ar fi corespuns, in mod evident, dorințelor acesteia? Poziția reclamantei este, in mod evident, absurda, aspect pe care solicita a-l avea in vedere la soluționarea prezentei cauze. Pentru aceste considerente, apreciază ca nu se poate retine caracterul nenegociat al acestei clauze, in sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Condiția dezechilibrului semnificativ. - In mod eronat susține reclamanta ca aceasta prevedere contractuala referitoare la moneda creditului (CHF) creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru între drepturile si obligațiile părților. In primul rând, reiterează cele anterior menționate, si anume faptul ca riscul valutar a fost asumat de către ambele parți, existând așadar varianta suportării unor consecințe negative atât pentru împrumutați, cat si pentru Banca. De altfel, aceasta chestiune a fost in mod expres prevăzuta in clauza de risc valutar (art. 7.1 lit. p) nu a fost contestat prin prezenta acțiune. Pe de alta parte, este evident ca, potrivit Legii nr. 193/2000, instanța trebuie sa analizeze existenta dezechilibrului semnificativ in strânsa corelație cu conceptul de buna-credința.
Cu alte cuvinte, in situația in care reaua-credința a comerciantului nu poate fi reținuta sau dovedita, chiar si înregistrarea de către consumator a unui eventual si temporar prejudiciu nu poate fi asimilata noțiunii de dezechilibru semnificativ ca si condiție privind constatarea caracterului abuziv al unei clauze. Or, nu se poate retine in vreun fel culpa subscrisei sau lipsa bunei-credințe raportat la modificarea cursului chf-leu pe parcursul derulării convenției de credit deduse judecații. Astfel, valoarea cursului anunțata in fiecare zi de către Banca Naționala a României (BNR) nu este stabilita nici măcar de aceasta instituție, ci se formează prin flotare libera. Banca centrala poate influenta evoluția dintr-o zi a cursului prin intervențiile pe care le face pe piața. Daca cumpăra lei in cantități mari, valoarea acestei monede va creste, deoarece cantitatea disponibila pe piața se reduce, insa pe termen lung nici Banca Naționala, si cu atât mai mult băncile comerciale, nu poate influenta creșterea sau scăderea cotației de piața a unei valute. Piața de tranzacționare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. In fiecare zi sunt tranzacționate, potrivit unor estimări, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari. Pe aceasta piața se formează valoarea zilnica a monedelor. Cu cat cererea pentru o moneda este mai mare, cu atât aceasta se apreciază mai mult Mai simplu, când cererea este mai mare decât cantitatea disponibila, acest lucru duce întotdeauna la creșterea prețului unui bun sau serviciu. Privind lucrurile invers, o moneda se depreciază (lucru care se in1 tâmpla cu leul in ultima vreme) atunci când oferta de pe piața este mai mica decât cantitatea disponibila.
Pe de alta parte, se impune sa precizeze faptul ca, așa cum arata și reclamanta prin acțiune, CHF a fost întotdeauna o moneda care s-a valorizat puternic in perioadele de criza economica, atunci când celelalte monede tranzacționate erau in scădere (USD, iar mai apoi EURO). Ca atare, la momentul contractării creditului dedus judecații in prezenta cauza, exista imposibilitatea OBIECTIVA de a anticipa consecințele economice negative ce urmau a surveni pe piața Euro, si deci eventuala valorizare a CHF. Sigur ca instituțiile bancare au obligația de a informa consumatorii in legătura cu toate aspectele legate de creditare, insa nu au nici obligația, si nici posibilitatea, de a anticipa crize economice globale pe care nici mai marii lumii nu le-au anticipat, sau măcar atenuat. Ca atare, este evident ca nu se poate retine in vreun fel culpa sau reaua-credința a Băncii, care nu avea, in mod obiectiv, posibilitatea de a consilia consumatorul in legătura cu ceva absolut imprevizibil. Neputându-se retine reaua-credința, condiția prevăzuta de ari 4 din Legea nr. 193/2000 nu poate fi reținuta. Ca atare, apreciază ca transferarea întregii responsabilități de scumpire a creditului pe umerii Băncii, ca si cum aceasta ar fi aceea care a creat aceasta situație, este absolut inacceptabila.
Nu in ultimul rând, roagă sa se aibă in vedere faptul ca creditul acordat reclamantei din prezenta cauza este pe termen lung. . interval, este istoric atestat, economiile ies din recesiune si înregistrează un plus. In astfel de perioade, monedele tradiționale (USD si EURO) se valorizează, cu consecința devalorizării CHF, existând astfel posibilitatea scăderii considerabile a costului de credit (chiar sub limita la care acesta a fost contractat). In alta ordine de idei, așa cum rezulta din același grafic amintit anterior, de la momentul contractării creditelor deduse judecații CHF a oscilat pe întreaga perioada a anului 2009 (având perioade de apreciere si scădere), iar apoi s-a apreciat in mod constant. Niciodată pana in prezent reclamanta consumatoare nu a fost interesata de o eventuala refinanțare a creditului . moneda (USD sau EURO). Ca atare, rațiunea promovării prezentei acțiuni este, in mod evident, legata nu de identificarea unei culpe in sarcina Băncii, ci de crearea unei oportunități financiare, pe fondul campaniei mass-media pornita pe acest subiect. Or, o astfel de atitudine nu are nimic a face cu buna-credința.
Nici cea de-a treia condiție pentru ca o clauza sa poată fi considerata abuziva, respectiv ca acea clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului nu este îndeplinita, fiind evident faptul ca solicitările reclamantei au in vedere strict prețul contractului. In concluzie, cele trei condiții pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva nu sunt îndeplinite, motiv pentru care va solicitam a respinge cererea ca nefondata. In alta ordine de idei, capătul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb chf-leu la momentul semnării convenției de credit este un capăt de cerere inadmisibil. Astfel, instanța de judecata nu are abilitatea de a stabili sau stabiliza cursuri de schimb. Așa cum a arătat, procedura de stabilire a cursului de schimb al diferitelor monede este o procedura ampla si complexa, in care instanțele de judecata, fie ele din România sau din alta parte, nu sunt si nu pot fi implicate. Stabilizarea cursului de schimb este, si ea, o procedura care tine de elemente de macro-economie, si se realizează prin intervenții in piața ale Băncilor Naționale ale diferitelor state, nefiind așadar o chestiune in care instanțele de judecata pot sau au voie sa fie implicate. Ca atare, formularea unui astfel de capăt de cerere este, in mod evident, inadmisibil, instanța de fond neavând posibilitatea de a altera, prin hotărâre, un curs de schimb.
Mai mult, solicită să se aibă in vedere faptul ca solicitările reclamantei din cuprinsul acțiunii sunt contradictorii. Astfel pe de o parte, prin capătul de cerere nr. 1 solicita a se constata caracterul abuziv al clauzei privind plata creditului in moneda chf, solicitând totodată si eliminarea din convenție a acestei clauze. iar pe de alta parte, prin capătul 2 de cerere solicita stabilizarea curbului de schimb la cel de la momentul încheierii convenției. Practic, prin aceeași acțiune, reclamanta solicita sa nu mai fie obligata sa restituie împrumutul in aceeași moneda in care l-a primit, respectiv CHF (cu încălcarea grava a art. 1578 C. civil), iar pe de alta parte sa se dispună stabilizarea cursului de schimb a unei monede cu care, ca urmare a admiterii primelor doua capete de cerere, convenția nu ar mai avea nicio legătura. Insa, în măsura in care instanța va aprecia ca prin capătul de cerere nr. 1 reclamanta solicita, de fapt, modificarea creditului din CHF in lei, va rugam a respinge o astfel de pretenție. Ca atare, reclamanta tinde a obține prin prezenta acțiune, un produs de creditare hibrid, respectiv un credit in lei cu o dobânda specifica unui credit in valuta. In acest sens, se impune a se preciza faptul ca, prin politica monetara instituția de BNR, dobânzile aferente creditelor in valuta sunt considerabil mai mici decât cele ale creditelor in lei, datorita existentei fluctuațiilor de curs si deci, riscului valutar (care exista indiferent de valuta la care ne raportam - a se vedea fluctuațiile EURO).
Daca prin convertire fostul credit in CHF, transformat ., ar fi menținut la nivelul unui D. specific produselor in valuta, consumatorul care a contractat un credit in RON de la bun început ar avea toate motivele sa se simtă dezavantajat, ceea ce ar crea un tăvălug inepuizabil si cu consecințe financiare dezastruoase. Astfel s-ar crea un tratament discriminator intre un consumator care a contractat in 2008 (anul încheierii prezentei convenții) un credit in CHF, cu un D. mai mic (ca in cazul oricărei valute), si unul care a contractat un credit in RON in același an, cu un D. mai mare. Ca atare, prin acțiunea formulata reclamanta solicita, practic, instanței de judecata, sa creeze un pachet de creditare care sa încalce liniile de politica monetara stabilite de către BNR, ceea ce este inadmisibil, instanța de judecata neavând o astfel de competenta.
De asemenea, apreciază ca toate acestea nu fac altceva decât dovada relei-credințe a reclamantei, a caracterului neîntemeiat si pur speculativ al demersului acesteia. Mai mult, roagă a se avea in vedere faptul ca in conformitate cu art. 23 alin. 1 lit. a din Directiva 2014/17/UE, consumatorul are dreptul de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiții specificate. Or, prin dispozițiile contractuale anterior analizate, subscrisa a respectat dreptul consumatorului de a solicita convertirea, specificând totodată in mod explicit care este procedura de urmat. Un amănunt extrem de important este de asemenea faptul ca, așa cum am arătat, reclamanta nu a solicitat niciodată subscrisei convertirea creditului, deși a avut cunoștința despre creșterea cursului de schimb, atât de înfierată prin acțiune. Este astfel mai mult decât evident ca in prezenta cauza nu este vorba despre vătămări reale, ci de specularea unor trenduri in materia acțiunilor privind clauzele abuzive si a unor oportunități de a obține noi si noi avantaje de pe urma instituțiilor bancare, care in mod eronat sunt privite ca fiind saci de bani fara fund si chintesența râului universal. O astfel de atitudine se impune a fi insa sancționata de instanța, pentru ca instanțele judecătorești nu trebuie folosite pentru atingerea unor interese meschine si mercantile, ci pentru soluționarea unor diferende reale. Astfel, nu putem sa nu se întrebe daca, in situația in care reclamanta consumatoare ar fi plătit o cantitate mai mica de lei in contul ratelor lunare, clauzele înfierate prin prezenta acțiune mai erau sau nu abuzive sau lovite de nulitate absoluta. Bănuiește ca răspunsul este negativ. Or, in aceste condiții, roagă să se aibă in vedere faptul ca clauzele nu pot fi abuzive sau nule după cum cursul de schimb este sau nu favorabil reclamantei, cu atât mai mult cu cat motivele de nulitate absoluta trebuie sa fie anterioare, sau cel mult concomitente momentului la care convenția este încheiata. Mai mult, apreciază ca instanța de judecata nu are posibilitatea de a realiza procedura de convertire a creditului, nici prin raportare la rata de schimb valabila la data încheierii convenției (așa cum, cu rea-credința, solicita reclamanta), nici prin raportare la rata de schimb valabila la data efectuării convertirii. Astfel, aceasta procedura de convertire nu presupune simpla modificare de moneda, ci presupune înlocuirea unui produs bancar cu un alt produs bancar. Or, o astfel de înlocuire presupune, in mod evident, realizarea unui acord de voința, care in limbaj juridic se traduce prin încheierea unui act adițional la convenția de credit. Mai mult, este necesar sa se stabilească daca consumatorii îndeplinesc condițiile stabilite de lege si regulamente BNR pentru contractarea noului produs bancar. Ca atare, o hotărâre care ar legitima nașterea unui produs bancar hibrid si deci, inacceptabil din perspectiva legislației bancare, ar fi una nelegala si imposibil de pus in aplicare. Mai mult, in conformitate cu art. 23 alin. 5 din Directiva 2014/17/UE, "Statele membre pot să reglementeze mai în detaliu împrumuturile în monedă străină, cu condiția ca o astfel de reglementare să nu fie aplicată cu efect retroactiv." Cu alte cuvinte, afectarea retroactiva a convențiilor de credit de credit in moneda străina este interzisa chiar si legiuitorului, si cu atât mai mult instanțelor de judecata, care sunt chemate sa aplice regulile impuse de legiuitor.
In atare condiții, este evident ca instanța nu poate dispune nici sub aspectul stabilizării/înghețării cursului solicitata prin acțiunea introductiva, o astfel de dispoziție modificând in mod substanțial si indubitabil, cu efect retroactiv, o convenție de credit, ceea ce este inadmisibil. Pe de alta parte, consideram ca instanța, indiferent de soluția pe care o va da cu privire la capetele principale de cerere, nu va putea dispune restituirea prestațiilor anterioare momentului soluționării cauzei. Efectul sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 in art. 13 (care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantului) este modificarea clauzelor contractuale sau desființarea contractului, cu daune interese. Cum reclamanta nu a solicitat desființarea contractului, singurul efect pe care instanța ii poate da eventualei sancțiuni este modificarea pentru viitor a contractului, in ceea ce privește clauzele considerate abuzive, modificare care nu poate produce vreun efect asupra sumelor anterior achitate. De altfel, chiar reclamanta, prin cerere, solicita modificarea convenției in sensul celor arătate in petit (operațiune care nu poate produce efecte juridice decât ex nune) fiind astfel evident ca obligarea pârâtei la restituirea retroactiva a sumelor achitate cu titlu de diferența de curs valutar nu are temei juridic.
Pe de alta parte, solicită a avea în vedere faptul ca se solicita obligarea subscrisei la plata sumelor plătite „ in plus " de către reclamanta. Menționează că pârâta nu a impus niciodată reclamantei sa efectueze schimb valutar la cursurile băncii. Astfel, singura condiție impusa, potrivit clauzelor contractuale convenite, a fost ca rata sa fie achitata in moneda creditului, respectiv in chf. Reclamanta a avut insa libertatea de a efectua schimbul valutar oriunde a dorit, având in vedere ca subscrisa încasam, in contul creditului, suma in CHF stabilita prin scadențarul care a făcut parte integranta in contract. Ca atare, cursul valutar aplicat de subscrisa pentru efectuarea schimbului din RON in CHF nu are nici un fel de relevanta. Nu numai atat, reclamanta nu a suportat o astfel de diferența de schimb valutar, si ca atare nu poate fi indreptatita sa o primească. In măsura in care reclamanta susține ca o fost obligata sa suporte o astfel de diferența de schimb valutar, solicita respectuos sa fie obligată sa faca aceasta dovada. Pe de alta parte, se solicita obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate „ in plus ", invocându-se ca si temei juridic faptul juridic licit al plații nedatorate. Asa cum rezulta din acțiunea formulata de către reclamanta, litigiul dintre parti este situat pe tărâmul răspunderii civile contractuale, solicitându-se ca si prim capăt de cerere constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale. Este insa evident ca cele doua temeiuri juridice sunt incompatibile. Astfel, in măsura in care se solicita angajarea răspunderii contractuale a subscrisei, nu se poate susține existenta unei răspunderi născute in temeiul plații nedatorate. Si aceasta pentru ca, in principal, plata nedatorata presupune inexistenta unui raport juridic contractual, st impresia eronata a celui care plătește in legătura cu existenta unui astfel de raport. Pe de alta parte, si daca s-ar retine ca cele doua temeiuri juridice pot coexista, se poate lesne observa faptul ca nu s-a făcut dovada existentei condițiilor necesare pentru existenta plații nedatorate. Pe cale de consecința, si din aceasta perspectiva acest capăt de cerere apare ca fiind si netemeinic.
Cat privește solicitarea de obligare a subscrisei la dobânda legala, solicita a respinge aceasta solicitare ca fiind nefondata. Sub aspectul legalității, arată că obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani achitate de către reclamanți este solicitată în contradictoriu cu legislația internă. Premiza este că aceste sume au fost achitate in moneda creditului, respectiv CHF. In aceste condiții, apreciază ca admiterea unui astfel de capăt de cerere ar fi netemeinică si nelegala. Este evident ca actul normativ reglementează obligația comercianților de achita dobânda legala (OG nr. 9/2000), calculata raportat la dobânda de referința a BNR (fosta taxa de scont a BNR), doar aferent tranzacțiilor care se desfășoară pe teritoriul României, in moneda naționala. Acest lucru îl demonstrează, pe de o parte, art. 4 al OG nr. 9/2000, potrivit căruia „în relațiile de comerț exterior sau în alte relații economice internaționale, atunci când legea română este aplicabila și când s-a stipulat plata în moneda străina, dobânda legală este de 6% pe an.". Așadar, in conformitate cu acest text de lege plata in moneda străina este, de principiu, practicata in raporturile de comerț exterior sau in alte relații internaționale. Or, raportul juridic dintre subscrisa si intimați nu se înscrie, in mod evident, în aceasta categorie. In situația in care plata se efectuează in moneda străina, dobânda legala nu se raportează la dobânda de referința a BNR. Prin interpretarea per a contrario, rezulta ca dobânda de referința a BNR se raportează strict la raporturile juridice pentru care plățile se efectuează in moneda naționala.
Pe de alta parte, făcând o minima cercetare a paginii web a Băncii Naționale a României (www.bnr.ro), rezulta cu prisosința faptul ca ratele medii ale dobânzilor pe piața monetara interbancară se calculează prin raportare la ROBID (Rata dobânzii la depozitele atrage) si ROBOR (Rata dobânzii la depozitele plasate), unde RO este indicativul de tara al României si al monedei naționale (RON). Așadar, in condițiile in care plata s-a efectuat de către reclamanți si ar fi restituita in moneda străina (CHF), este evident ca pârâta nu poate fi obligata la schițarea dobânzii legale. Or, in condițiile in care pârâta ar efectua plata in CHF (respectiv in aceeași moneda in care reclamanta a efectuat plata), este evident ca in dauna acesteia nu s-a creat nici un prejudiciu. Mai mult decât atat, apreciază ca aceasta este chiar avantajata, având in vedere faptul ca marea parte a ratelor a fost achitata . care cursul L.-CHF era mult mai scăzut, iar, in măsura in care acțiunea ar fi admisa, restituirea sumei ar urma sa se realizeze . vârf a acestui curs. Pentru aceste considerente, solicită respingerea acțiunii, potrivit prezentei întâmpinări, cu cheltuieli de judecata.
În drept, invocă Directiva 2014/17/UE, art. 969 C.civ., Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamanta M. (fostă T.) R., în calitate de împrumutată, și pârâta V. R. S.A., prin Sucursala Oradea 2, s-a încheiat Convenția de credit nr._/15.10.2008, având ca obiect acordarea unui credit de 48.980 CHF. Împrumutul a fost acordat reclamantei pentru achiziționarea unui imobil (filele 11-22).
În ceea ce privește excepția inadmisibilității petitului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar și excepția inadmisibilității petitului privind stabilizarea cursului CHF-RON la momentul semnării convenției de credit, excepții invocate de pârâtă, instanța le va considera ca fiind apărări de fond, urmând a le analiza ca atare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, instanța consideră că această excepție este neîntemeiată. Astfel, profesioniștilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, interdicție stabilită în mod expres, prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată. Încălcarea de către profesioniști a acestei interdicții legale este asimilată unei fapte ilicite de către legiuitor. Mai mult, nerespectarea acestei interdicții legale de către profesioniști este sancționată ca și contravenție, prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată. De aceea, cererea reclamantei de restituire a sumelor achitate de aceasta în temeiul unor clauze pe care le consideră abuzive este consecința directă a constatării, de către instanță, a caracterului abuziv al clauzelor, respectiv al faptei ilicite săvârșite de către profesionist. În consecință, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, adică, în cauza de față, de la data când instanța ar constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Cum cererea de constatare a caracterului abuziv al acestor clauze face obiectul prezentei cauze, instanța consideră că termenul de prescripție de 3 ani încă nu a început să curgă.
În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă.
În drept, instanța va avea în vedere că, în speța de față, s-au invocat de către reclamantă prevederile Legii nr. 193/2000. Astfel, reclamanta consideră că dispozițiile din contractul de credit si din actul adițional la acesta, referitoare la moneda creditului – francul elvețian, CHF -, sunt clauze abuzive, întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți si contravin prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Instanța va reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv. Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.
Raportat la clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar, nu se poate afirma ca acestea țin neapărat de prețul contractului, ci, prin raportare la moneda creditului, urmează a fi conturate restul clauzelor contractuale, in funcție de moneda creditului fiind stabilite ulterior dobânda si comisioanele. Astfel, clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar nu țin de esența contractului, pentru a putea fi catalogate drept clauze ce exced analizei instanței.
Aceste clauze țin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel căruia i se opune (in speța de față, deprecierea este suportata de reclamantă). Instanța va reține, însă, că acest fapt era cunoscut de către reclamantă la data încheierii convenției de credit sau cel puțin trebuia cunoscut, reclamanta fiind obligată a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului obligațional.
Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de împrumut a fost făcuta de reclamantă anterior acordării creditului, având in vedere solicitarea unui credit pentru achiziționarea unei locuințe, prin urmare, rezulta fara dubii ca reclamanta si-a asumat aceste riscuri ale produsului de creditare.
Instanța va retine ca reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (naționala, in valuta etc), alegând, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice cu caracteristicile pe care le-a considerat potrivit nevoilor sale.
Așadar, instanța va reține că, la contractarea creditului, împrumutata a optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale la acel moment - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opțiune a fost făcută conștient de către reclamantă, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc). Totodată, un credit in moneda naționala ar fi presupus venituri mai mari din partea reclamantei, garanții suplimentare.
Prin urmare instanța nu va reține susținerea reclamantei referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului, fiind evident faptul că a fost opțiunea reclamantei de a accesa un credit in CHF.
Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speța de față, instanța va concluziona că aceste clauze supuse analizei în prezentul dosar nu sunt abuzive.
Analizând clauzele la care au făcut referire reclamanta din perspectiva prevederilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, instanța va retine că textul legal stipulează că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul’’.
Or, în ceea ce privește mărirea cursului francului elvețian – CHF -, instanța va retine că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele in discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.
De asemenea, se impune a fi reținut și faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evoluția sa pe piața financiara.
In speță, reclamanta nu a fost obligată să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor. Iar o minimă diligență o obliga pe reclamantă să citească prevederile contractuale, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică.
Raportat la speța dedusă judecății, după cum a detaliat mai sus, instanța va retine ca reclamanta si-a însușit convenția de credit in cuprinsul căreia este inserata clauza cu caracter general privind suportarea riscului valutar, aceasta fiind o clauza chiar foarte succint si ușor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atenție.
Nu se poate afirma ca reclamanta a fost obligată sa adere la un contract in condiții de monopol, ci aceasta a avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piața bancara si, implicit, acest aspect denota lipsa caracterului de adeziune a contractului de credit sub acest aspect.
Împrumuturile bancare nu sunt monopolizate de către banca pârâtă V. SA, ci, pe piața bancara, exista o gama aproape nelimitata de oferte de creditare. Tocmai datorita acestei abundențe de oferte de creditare, fiecare banca oferă mai multe produse bancare - tipuri de credite -, din care potențialii clienți sa își aleagă tipul de credit care corespunde in cea mai mare măsura preferințelor si necesitaților lor.
Atâta vreme cât pe piața bancară din România operează în jur de 30-40 de bănci, nu se poate afirma că reclamanta a fost obligată să adere la un contract în condiții de monopol, din moment ce au avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piața bancară și chiar din portofoliul pârâtei acel produs care să corespundă doleanțelor sale și posibilităților reale de plată, dovedite cu acte.
In aceste condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta; in diferite tipuri de valuta; pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop (de ex. achiziționare de imobile) etc. De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.
Conform art. 948 din vechiul Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părții care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Iar contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.
Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, acesta a fost negociat de către părți, clauzele contractuale sunt clare si stabilesc obligația neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinant și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atenție si interes, de care reclamanta nu a dat dovadă.
In aceste condiții, instanța va retine ca acțiunea reclamantei este neîntemeiata, întrucât nu este îndeplinita condiția privitoare nici la lipsa negocierii, nici a dezechilibrului contractual. Clauzele contestate nu sunt specifice doar convenției de credit încheiate de reclamantă, fiind unele cu aplicabilitate generala, pentru orice consumator al paratei, in condiții de egalitate de tratament, ceea ce din nou exclude caracterul abuziv al acestora.
Din comportamentul reclamantei ulterior încheierii contractului, respectiv din faptul că nu a contestat clauzele acestuia imediat după ce a încheiat convenția si a achitat prima rata, ca prim contact cu aplicarea si executarea in concret a convenției, înțelegând să introducă prezenta acțiune după 7 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul său pentru clauzele contractuale și lipsa unei vătămări în acest sens.
Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părți – de 300 de luni -, în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. In plus, instanța va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau si de către banca.
În speța de față, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamantei datorate clauzelor contractuale care fac referire la CHF. Banca nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-L. ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plații.
Prin urmare, contractarea creditului in alta moneda decât L. a ținut exclusiv de opțiunea reclamantei. Potrivit art. 2.3. din ,,Condițiile generale de creditare’’ ale Convenției de credit, „suma principală se va trage în moneda creditului…’’. Potrivit art. 4.1. din ,,Condițiile generale de creditare’’ ale Convenției de credit, ,,orice plata efectuata în baza Convenției se va face în moneda creditului…’’.
Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantei. La data scadenta a ratei lunare, aceasta era obligată sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform înțelegerii parților, rambursarea se face in aceeași moneda. D. in cazul in care reclamanta nu depunea în cont suma datorata in CHF, conform art. 4.5. din ,,Condițiile generale de creditare’’ ale Convenției de credit, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru împrumutată de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalități) pentru depășirea termenelor de plata. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar de către bancă se realizează exclusiv in funcție de voința reclamantei. Dacă aceasta depune suma datorata in CHF, banca nu efectuează niciun schimb valutar. In cazul in care reclamanta optează pentru depunerea sumei de bani datorate in alta monedă decât CHF, aceasta își exprima in mod explicit acordul pentru efectuarea schimbului valutar, conform art. 4.5. din ,,Condițiile generale de creditare’’.
Un aspect extrem de important este și faptul că reclamanta avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata băncii direct in CHF.
Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - L., pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile parților. Ori reclamanta a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care își încasează venitul.
Clauzele contractuale incriminate de reclamantă, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elvețieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeași suma de bani in aceeași valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si respectiv încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF –L. la momentul semnării convenției de credit, instanța va retine ca acele clauze incriminate de reclamanți sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil)
Astfel, instanța va reține că, între părțile litigante s-a încheiat o convenție de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamantei suma de 48.980 CHF, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani.
In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speță in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi).
Atât Vechiul Cod Civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel încât si rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Aceasta este de altfel diferența esențială dintre situația dedusă judecății în prezentul dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, „(1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.
(1^1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu).
(2) Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută’’.
Pe de altă parte, situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "
Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea cu totul diferită din speța Kásler adusă în fața C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.
În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamanți, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.
Plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituții de credit a acorda unui rezident credit in valută.
Pe de altă parte, instanța reiterează faptul că, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze.
Or, prin formularea acestui petit, se urmărește de către reclamantă tocmai modificarea contractului, deși clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului nu sunt nicidecum abuzive.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiate primele două capete din cererea de chemare în judecată. Raportat la cel de-al treilea capăt de cerere, instanța va constata incidența principiului accesorium sequitur principale, sens în care va respinge și acest capăt de cerere.
Instanța va constata că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul dosar, părțile rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate de pârâtă.
Respinge cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta M. R., domiciliată în Oradea, .. 13, .. 10, județul Bihor, având domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat P. S. I., situat în Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâta . ROMÂNIA SA, cu sediul in București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
V. M. C. M.
Red.jud. V.M.
Dact.gref.C.M.
Data red.– 06.11.2015
Nr. ex. – 4
Emis 2 comunicări
- reclamant - M. R.
- pârât - V. R. SA
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 9172/2015. Judecătoria ORADEA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
