Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1890/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1890/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1890/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1890/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . și pe pârât ..A., pârât O. JUDEȚEAN DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMBOBILIARĂ, pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pârât S. R. PRIN CONSILIULUI LOCAL SÎNMARTIN, având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 11.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 18.02.2015 și 25.02.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. dosar_ reclamanta . în contradictoriu cu pârâții . și O. JUDEȚEAN DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ a solicitat instanței de judecată rectificarea CF NDF 186 S. în sensul menționării în foaia A a numerelor topografice din care s-a constituit nr. cadastral 438 S..

În motivare se arată că pârâta . a devenit titulara dreptului de proprietate asupra suprafeței de_ mp în urma emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 2180/2001certificat ulterior întabulat în CF NDF 186, omițându-se înscrierea în foaia A a numerelor topografice din care s-a constituit nr. cadastral 438 S..

Se susține că noul nr. cadastral s-a constituit din mai mult nr. topografice printre care și nr. topo 245 S. care nu mai există din 1998 neexistând nici o dovadă că din acest topografic s-ar fi desprins o suprafața de teren care să constituie cadastralul nr. 438 S. transcris în CF NDF 186 S..

Se arată că nr. cadastral 438 S. se suprapune doar parțial peste nr. topo 245 S. din care încorporează doar suprafața de 7511 mp diferența de 4922 mp neaparținând pârâtei ..

Având în vedere cele anterior enunțate se susține că suprafața de 7511 mp a nr. cadastrla 438 S. nu se suprapune cu nici un metru peste suprafața nr. topo 245/7 și nici peste cadastralul 285 S. aflat în proprietatea reclamantei.

Reclamanta arată ca are calitatea de proprietară asupra terenului cu nr. cadastral 285 S. în suprafață de 120 mp constituit din nr. topografic 245/7 S. în urma achiziționării acestei suprafețe de teren de la Primăria S..

Totodată se subliniază că pârâta de rând 1 a promovat o acțiune în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. dsoar_ prin care se solicită anularea HCL 251/2007 în temeiul căreia s-a hotărât cumpărarea terenului anterior menționat, anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de Primăria S. cu reclamanta și pe cale de consecință anularea înscrierilor de CF efectuate în baza acestor acte, solicitându-se totodată demolarea construcțiilor efectuate de reclamantă pe acest teren.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, expertiza topografică.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 7/1996.

O. JUDEȚEAN DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ prin întâmpinarea depusă a arătat că nu se opune admiterii cererii dar că solicită să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată generate de acest proces.

. prin întâmpinarea formulată (fila 65) a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că rectificarea CF a făcut obiectul dosarului_ care a fost suspendat până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Bihor, dosar în care se verifică legalitatea HCL 251/2007 în temeiul căreia s-a hotărât cumpărarea terenului anterior menționat, anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de Primăria S. cu reclamanta și pe cale de consecință anularea înscrierilor de CF efectuate în baza acestor acte, solicitându-se totodată demolarea construcțiilor efectuate de reclamantă pe acest teren.

Prin încheierea de la termenul din 2 octombrie 2009 instanța a respins excepțiile conexității și litispendenței luând act de faptul că pârâta a renunțat la excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare, încuviințând expertiza topografică solicitată în prezenta cauză solicitând d-nei expert H. A. M. să precizeze care sunt numărul sau numerele topografice dezmembrate din nr. topo 245 S. din care s-a constituit cadstralul cu nr. 438 S. respectiv să stabilească dacă nr. cadastral 285 este situat în perimetrul nr. cadastral 438 și dacă se suprapune peste acesta.

Raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 27 octombrie 2010 fiind atașat la fila 183.

Prin notele de ședință depuse la termenul din 8 decembrie 2010 pârâta . instanței să pună în vedere expertei să facă o analiză a numerelor topografice din care s-a constituit nr. cadastral 438.

Instanța la termenul din 16 februarie 2011 a încuviințat completarea raportului de expertiză punând în vedere doamnei expert să analizeze proveniența nr. cadastral 438 S. și să precizeze din ce nr. topo e compus și din ce CF-uri a fost adus.

La termenul din 21 martie 2012 pârâta . instanței să dispună suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr._ având în vedere faptul că în cadrul acestui dosar a fost admisă în parte acțiunea promovată de pârâtă dispunându-se anularea HCL nr. 251/2007 prin care dispus trecerea terenului în suprafață de 120 mp identificat prin nr. cadastral 285 înscris în CF 229 Sînmartin din domeniul public în domeniul privat al comunei S. și pe cale de consecință anularea contractului de vânzare cumpărare subsecvent încheiat de reclamanta din prezenta cauză cu Primăria Comunei S. respectiv anularea înscrierilor CF aferente.

La termenul din 21 martie 2012 instnața a dispus suspendarea prezentului dosar până la soluționare irevocabilă a dosarului_, cauza fiind repusă pe rol la solicitarea reclamantei la data de 27 martie 2013.

La termenul din 27 martie 2013 reclamanta își precizează acțiunea arătând că solicită constatarea nulității absolute a Planului de Amplasament și Delimitare a Corpului de Proprietate vizat de OCPI sub nr. 3773/26.11.2001 prin care s-a înființat nr. cadastral 438 S. în suprafața de_ mp și pe cale de consecință să se dispună desființarea acestuia cu restabilirea situației anterioare în sensul desființării nr. cadastral 438 S. și sistarea colii CF NDF 186 S..

În subsidiar a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Planului de Amplasament și Delimitare a Corpului de Proprietate vizat de OCPI sub nr. 3773/26.11.2001 prin care s-a înființat nr. cadastral 438 S. în suprafața de_ mp cu privire la suprafața de 370 mp. Se solicită totodată să se stabilească conturul cadastralul cu nr. 438 prin retragerea liniei ce delimitează proprietatea pârâtei . proprietatea reclamantei astfel încât suprafața reală a pârâtei de rând 1 să fie de_ mp și nu de_ mp. și pe cale de consecință corelarea nr. cadastral 438 S. în sensul menționării în CF NDF 186 S. precum și CF 1 S. a corespondentului de suprafață cuvenit din ./7.

La acest termen prin notele de ședință depuse pârâta . 279) a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei raportat la soluția pronunțată în cadrul dosarului nr._ iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cu privire la precizarea de acțiune formulată pârâta . invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepția lipsei de interes pe fondul cauzei solicitând respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

În motivare se arată că terenul înscris în CF NDF 186 S. a cărui rectificare se solicită constituie proprietatea acesteia în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate înregistrat sub nr. 2180/2001 . nr. 1034, dreptul de proprietate, respectiv legalitatea titlului fiind cenzurat de instanțele de judecată, Inalta Curte de casație și Justiție respingând definitiv și irevocabil cererea de constatare nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate înregistrat sub nr. 2180/2001 . nr. 103 în suprafață de_ mp, respectiv anularea schiței cadastrale și a încheierii de întabulare (fila 122).

Se arată totodată că prin Sentința 1366/CA/2012 rămasă irevocabilă prin decizia 201/CA/2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus rectificarea încheierii CF_/27.03.2002 în sensul că nr. cadastral 285 se transcrie în CF NDF 229 S. în favoarea Statului R., s-a dispus rectificarea înscrierii în CF 1 S., sub B 171, precum și în CF NDF 229 S., sub B1, în sensul că terenul identificat prin nr. cadastral 285 se înscrie în favoarea vechiului proprietar – S. R..

Dispune anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei S. nr. 251/14.05.2007 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3356/2007 de BNP P. F., încheiat în baza HCL S. nr. 251/2007.

Dispune radierea înscrierilor efectuate în CF NDF nr. 229 S., sub B3 și B5.

Pârâta a depus raportul de contraexpertiză întocmit în cadrul dosarului_ (fila 358).

La termenul din 12 iunie 2013 instanța a dispus introducerea în cauză a Statului R. prin Ministerul de Finanțe și S. R. prin Consiliul Local S..

Prin întâmpinarea depusă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

La data de 30 aprilie 2014 s-a depus completarea la raportul de expertiză solicitat în cauză (fila 429), la fila 470 fiind depus răspunsul la obiecțiunile formulate la completarea raportului de expertiză.

Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele

Prin cererea de chemare în judecată precizată reclamanta a solicitat instanței de judecată constatarea nulității absolute a Planului de Amplasament și Delimitare a Corpului de Proprietate vizat de OCPI sub nr. 3773/26.11.2001 prin care s-a înființat nr. cadastral 438 S. în suprafața de_ mp și pe cale de consecință să se dispună desființarea acestuia cu restabilirea situației anterioare în sensul desființării nr. cadastral 438 S. și sistarea colii CF NDF 186 S..

În subsidiar a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Planului de Amplasament și Delimitare a Corpului de Proprietate vizat de OCPI sub nr. 3773/26.11.2001 prin care s-a înființat nr. cadastral 438 S. în suprafața de_ mp cu privire la suprafața de 370 mp. Se solicită totodată să se stabilească conturul cadastralul cu nr. 438 prin retragerea liniei ce delimitează proprietatea pârâtei . proprietatea reclamantei astfel încât suprafața reală a pârâtei de rând 1 să fie de_ mp și nu de_ mp. și pe cale de consecință corelarea nr. cadastral 438 S. în sensul menționării în CF NDF 186 S. precum și CF 1 S. a corespondentului de suprafață cuvenit din ./7.

În conformitate cu prevederile art. 137 C. instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâta instanța urmează să o respingă pentru următoarele motive.

Prin sentința nr. pronunțată de Tribunalul Bihor în cadrul dosarului nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 201/2013 pronunțată de Curtea de Apel instanța a respins solicitarea de demolare a construcției reprezentând chioșc de alimentație publică în suprafață de 21 mp și copertină de 120 mp, edificate pe nr. cadastral 285 S. de către ., formulată de pârâtă în temeiul art. 494 C.civ., reținând buna credință a pârâtei ., față de faptul că aceasta folosea încă din 1998 terenul în cauză în baza unui contract de concesiune cu un termen de 25 de ani, această construcție fiind înscrisă în CF NDF 229 S. sub B2.

Ori, raportat la petitul acțiunii, instanța reține faptul că, reclamanta are calitatea cerută de legiuitor pentru a promova cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepția lipsei de interes, instanța reține faptul că, reclamanta în calitatea sa de constructor de bună-credință a construcției anterior menționată, aspect care se impune cu putere de lucru judecat, are interes născut și actual în prezenta cauză.

Cu privire la excepția lipsei calității porcesual pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor, instanța, raportat la considerentele sentinței Tribunalului Bihor dată în dosarul nr._ care constată suprapunerea aproape integrală a celor două nr. cadastrale 438 și 285, precum și în special faptul că nr. topo. 245/7, din care s-a dezmembrat nr. cadastral 285 înscris în CF NDF 229 S., nu a fost niciodată proprietatea Comunei S., că prin nici unul din actele enumerate în încheierea CF nr. 5843/2002 nu s-a transmis proprietatea asupra terenului în favoarea Comunei S. de către Guvernul României, urmează să respingă excepția lipsei calității procesual pasive.

Pe fondul cauzei instanța reține următoarele.

Prin cererea introdusă reclamanta urmărește desființarea cadastralului nr. 438 S. în suprafața de_ mp restabilirea situației anterioare în subsidiar solicitând instanței modificarea suprafeței acestui cadastral în sensul micșorării acestuia cu suprafața de 370 mp.

Instanța reține faptul că pârâta ., în conformitate cu Certificatul de atestare a dreptului de proprietate înregistrat sub nr. 2180/2001 . nr. 1034, este titulara dreptului de proprietate asupra suprafeței de_ mp (fila 116).

Totodată arată faptul că legalitatea titlului fiind cenzurat de instanțele de judecată, Înalta Curte de casație și Justiție respingând definitiv și irevocabil cererea de constatare nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate înregistrat sub nr. 2180/2001 . nr. 103 în suprafață de_ mp, respectiv anularea schiței cadastrale și a încheierii de întabulare (fila 122).

Instanța arată că puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității intre problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută sa pronunțe aceeași soluție.

Practica instanței supreme este în sensul că principiul puterii de lucru judecat impune ca drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.

Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Zazanisși alțiicontraGreciei, a statuat că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune în discuție problema soluționată prin hotărârea definitivă.

Ori prin formularea acestei acțiuni reclamantul tinde la acest fapt, respectiv pune din nou în discuție dreptul de proprietate a pârâtei.

Pentru aceste motive instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată.

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge excepția lipsei calității procesual active a ..

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R..

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul în . . cu pârâtele . cu sediul în Băile F., ., OCPI cu sediul în Oradea . Bihor, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, CONSILIUL LOCAL S..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 25 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red/tehnored MCG

17.04.2015

7 ex. – 5 ex. comunicare .

.

OCPI

S. R.

CONSILIUL LOCAL S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1890/2015. Judecătoria ORADEA