Anulare act. Sentința nr. 1887/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1887/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1887/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1887/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. I., reclamant I. E. și pe pârât B. G., pârât B. V., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 11.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 18.02.2015 și 25.02.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr. dosar_ reclamantii IANCEAU I. si I. E. au solicitat instantei de judecata in contradictoriu cu paratii B. G. si B. V. anularea schitei cadastrale nr._,_ si_ iar in subsidiar modificarea acestora tinanad cont de limitele nr. cadastral 2142/27 inscris in CF_ Oradea, aflat in proprietatea reclamantilor.

In motivare se arata ca proprietatea reclamantilor situata in Oradea, ./A este delimitata de 15 ani prin gard de parati, care au calitatea de proprietari ai imobilului invecinat.

Reclamantii arata ca, in urma solicitarii acestora adresata OCPI in cursul anului 2012, prin referatul nr._/23.07.2012 s-a respins avizarea documentatiei cadastrale nr._ Oradea, deoarece aceasta se suprapunea pe o suprafata de 199 mp cu nr. cadastral_ Oradea, proprietatea paratilor.

Totodata acestia sustin ca prin schita cadastrala nr._ se incalca vechile topografice.

Din schita cadastrala_ paratii au procedat la dezmembrarea acesteia, fiind realizate schitele cadastrale cu nr._ si_.

In probatiune au solicitat incuviintarea probei cu inscrisrui, interogatoriul paratilor, proba testimoniala si expertiza topografica.

In drept au fost invocate prevederile Legii 71/1996, Codul de Procedura Civila.

La dosarul cauzei a fost depusa documentatia cadastrala care a stat la baza formarii numerelor cadastrale_,_ si_.

Instanta a administrat in cauza proba cu inscrisurile, interogatoriul paratilor provcedand totodata la efecturarea unei expertize topografice.

Din concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza rezulta faptul ca nr. cadastrale in discutie nu respecta limitele vechilor topografice.

Prin incheierea de la termenul din 27 noiembrie 2013 instnata a incuviintat contraexpertiza.

Raportul de contraexpertiza a fost depus in instanta la data de 22 decembrie 2014, si se afla la dosarul cauzei la filele 127 – 137.

La termenul din 3 decembrie 2014 paratii au formulat cerere reconventionala avand ca obiect revendicarea suprafeteie de teren de 223 mp aferenta numarului cadastral_ folosita fara drept de reclamantii – parati reconventionali, astfel cum rezulta din conculziile raportului de contraexpertiza efectuat in cauza.

Analizand actele si faptele dosarului instanta retine urmatoarele

Avand in vedere faptul ca prin referatul nr._/23.07.2012 (fila 17) s-a respins avizarea documentatiei cadastrale nr._ Oradea, deoarece aceasta se suprapunea pe o suprafata de 199 mp cu nr. cadastral_ Oradea, reclamantii din prezenta cauza, prin prezenta actiune au solicitat instantei de judecata anularea schitelor cadastrale nr._,_ si_ iar in subsidiar modificarea acestora tinanad cont de limitele nr. cadastral 2142/27 inscris in CF_ Oradea, aflat in proprietatea acestora.

Paratii si-au constituit nr. cadastral_ in suprafata de 1916 mp prin documentatia avizata de OCPI sub nr._/23.04.2009, din aceasta formandu-se nr. cadastrale_ in suprafata de 800 mp si nr. cadastral_ in suprafata de_ mp prin actul de dezmemebrare autentificat de BNP Berger L. paula sub nr. 518/30.07.2009. Din nr. cadastral_ in urma actului de dezmemebrare nr. 773/4.08.2011 au fost formate nr. cadastrale_ in suprafata de 8 mp si_ in suprafata de 1108 mp (filele 36 – 47).

Din interogatoriul paratei administrat in cauza rezulta faptul ca acestia nu au fost informati de fostul proprietar cu privire la faptul ca reclamantii folosesc o parte din terenul vandut, proprietatea la momentul la care a fost vanduta fiind imprejmuita.

Conform art. 4 indice 1 din Ordinul nr. 634/2006 „prin documentație întocmită incorect se înțelege ...c) neconcordanțe între detaliile topografice conținute în planul de amplasament și delimitare și cele existente pe teren;

e) neconcordanta între datele imobilului înscrise în actul de proprietate: vecinătăți, identificare cadastrală, adresa poștală și cele ale imobilului din planul de amplasament și delimitare;”

Potrivit art. 27 alin. 2 din același act normativ, „în cazul în care suprapunerea este reală, aceasta se va soluționa pe cale amiabilă prin documentații cadastrale sau de către instanțele de judecată”.

În lumina acestor texte de lege rezultă că la întocmirea oricărei documentații cadastrale trebuie să se țină seama atât de suprafața imobilului pentru care se întocmește documentația cadastrală cât și de suprafața imobilelor învecinate, astfel încât numărul cadastral nou constituit să nu se suprapună total sau parțial peste alt număr topografic.

Prin concluziile raportului de expertiză, având la bază atât datele identificate prin măsurători cât și conținutul grafic al hărții cadastrale din evidența OCPI s-au identificat atât situarea parcelelor în teren și geometria acestora, dar și modul de folosință actuale ilustrate grafic în planul cadastral de identificare a raportului de contraexpertiză judiciară topografică (fila 135).

Instanta retine faptul ca prin schita cadastrala nr. 2142/27 realizata de reclamanti se incalca vechiul topografic, pe linia de demarcatie dintre reclamanti si parati, suprafata diferenta fiind de de 223 mp aferenta nr. cadastral_, proprietatea paratilor, astfel cum rezulta din raportul de contraexpertiza.

Este adevărat că nu numai limita dintre proprietatea reclamanților și a pârâților ci și limita dintre proprietățile acestora și proprietățile învecinate sunt decalate dar instanța nu este legal investită a se pronunța asupra acestor limite de proprietate

Totodata instanta retine faptul ca, reclamantii nu au calitatea necesara pentru a solicita anularea cadastralului nr._, avand in vedere faptul ca prin constituirea acestuia nu li s-a adus atingere niciunui drept, singurii in masura sa solicite acest fapt fiind proprietarii cu care paratii se invecineaza, conform linieie de demarcatie evidențiată în schița de la fila 135, pe axa 14-15.

De altfel instanta retine faptul ca, legiuitorul prevede faptul ca solutionarea acestor diferende se poate realiza și pe cale amiabila. De altfel, din interogatoriul luat paratei rezulta faptul că între pârâții – reclamanți reconvenționali și vecinii din terenul carora aceștia folosesc o suprafata de teren există discuții în sensul rezolvării pe cale amiabilă a acestei probleme (raspunsul dat la intrebarea 13 – fila 51).

Avand in vedere aceste aspecte va respinge cererea formulată de reclamanții – pârâți reconvenționali.

Cu privire la cererea reconventionala formulata instanta retine urmatoarele.

În drept, instanța reține dispozițiile art. 480 cod civil vechi ( aplicabil in temeiul art. 6 alin 2 din legea 287/2009 privind Codul Civil ) prevede că Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Noua reglementare cuprinsa in Codul civil in vigoare la art. 555 Cod civil prevede că: „Proprietatea este dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv si absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege.”

Astfel, dreptul de proprietate este un drept: absolut – opozabil erga omnes, dreptului subiectiv al titularului ii corespunde obligația generala a tuturor celorlalți de a nu întreprinde nimic de natura a-l tulbura pe proprietar in exercitarea dreptului său.

Susținerea reclamanților – pârâți reconvenționali referitoare la folosința imobilului sub aceeași forma si întindere pe parcursul a 15 ani, de la data achiziționării terenului de către pârâții – reclamanți reconvenționali (fapt confirmat prin răspunsurile date la interogatoriu de pârata – reclamantă reconvențională B. V., nu poate constitui un motiv pentru a respinge cererea, o acțiune in revendicare neputând fi paralizată decât prin constatarea uzucapiunii asupra imobilului, stare de fapt neincidentă insă în cauză .

Totodată instanța retine că pârâții –reclamanți reconvenționali nu au o obligație de garanție contra evicțiunii iar faptul că până la data introducerii cererii reconvenționale au acceptat faptul că reclamanții – pârâți reconvenționali folosesc o parte din suprafața lor de teren nu lipsește de temei prezenta cerere

Din analiza probatoriului administrat in cauza instanta retine faptul ca reclamantii folosesc fara nici-un titlu suprafata de 223 mp aferenta nr. cadastral_, proprietatea paratilor.

Pentru aceste considerente va admite cererea reconvențională formulată în prezenta cauză.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. civ., instanța va obliga pe reclamanții – pârâți reconvenționali să achite pârâților – reclamanți reconvenționali suma de 2578,25 cu titlu de cheltuieli de judecată din care 1860 lei reprezentând contravaloare onorariu de avocat și 718,25 reprezentând contravaloare taxă timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți reconvenționali IANCEAU I. și I. E. domiciliați în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâții-reclamanți reconvenționali B. G. și B. V. domiciliați în Oradea, ., județul Bihor având ca obiect anulare act.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți reconvenționali B. G. și B. V. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali IANCEAU I. și I. E..

Obligă reclamanții-pârâți reconvenționali IANCEAU I. și I. E. să lase în deplină proprietate suprafața de 223 mp din nr. cadastral_.

Obligă reclamanții-pârâți reconvenționali IANCEAU I. și I. E. să achite suma de 2578,25 cu titlu de cheltuieli de judecată din care 1860 lei reprezentând contravaloare onorariu de avocat și 718,25 reprezentând contravaloare taxă timbru.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 25 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red./tehnored. MCG

30.03.2015

6 ex. – 4 ex. comunicare IANCEAU I.

I. E.

B. G.

B. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1887/2015. Judecătoria ORADEA