Revendicare imobiliară. Sentința nr. 649/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 649/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 649/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 649
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
GREFIER L. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. I. in contradictoriu cu paratii, P. I. și P. M. F. I. P. I. și P. M. F. ambii dom. in loc. Oradea, ., jud. Bihor, H. M., cu domiciliul ales în Oradea, ., ., . sediul în Oradea, . C, jud.Bihor si cu intervenientii in interes propriu R. N., R. I., R. C. E., R. I., R. E. E., ., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează c la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise de către părți prin avo cați, după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 09.01.2015 când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când judecătoria în vederea deliberării a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din 23.01.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 13.02.2012 in urma disjungerii din dos nr._ reclamantul B. I. a solicitat in contradictoriu cu paratii I. P. I. și P. M. F., H. M., . intervenientii in interes propriu R. N., R. I., R. C. E., R. I., R. E. E., ., ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa se dispuna rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat de B.N.P.A. „I." sub nr. 726/30.03.2006, pentru evicțiune parțială suferită de reclamant;
obligarea, în solidar, a pârâților P. I., P. M. F. la restituirea către reclamant a sumei de
43.000 Euro, reprezentând prețul achitat cu ocazia perfectării
convenției mai sus amintite; obligarea, în solidar, a pârâților la restituirea către reclamant a cheltuielilor notariale, suportate cu ocazia perfectării contractului autentic; radierea înscrierii efectuate sub B 3, în cuprinsul CF NDF nr. 2504 Sînmartin. În subsidiar, solicită reducerea prețului contractual proporțional cu reducerea valorii imobilului cumpărat prin repoziționarea acestuia, obligarea, în solidar, a pârâților la restituirea către reclamant a cotei-părți de diminuare din prețul contractual, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, în conformitate cu expertiza extrajudiciară efectuată în cauză, imobilul achiziționat de reclamantului a fost repoziționat, repozitionate fiind si terenurile paratilor. Noua configurație a acestuia atrage o
diminuare valorică a terenului întrucât, conform noii situații, pe suprafața acestuia curge o vale și se situează în pantă. In aceste condiții, caracteristicile avute în vedere de reclamant la data achiziționării imobilului nu mai subzistă.
Având în vedere cele de mai sus, în principal, susține capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. În ipoteza în care instanța va considera că nu se impune invalidarea convenției, trebuie avută în vedere, totuși, diminuarea prețului contractual, prin prisma diminuării valorii terenului în urma repoziționării acestuia, datorită pierderii caracteristicilor terenului achiziționat inițial de reclamant. Întrucât cuantificarea cotei de diminuare a prețului se impune a îi realizată de un
specialist, solicită completarea probațiunii cu o expertiză de evaluare imobiliară, care să aibă în vedere raportul dintre valoarea terenului achiziționat inițial si valoarea terenului repoziționat, acest raport urmând a fi aplicat prețului de achiziție a imobilului. În lipsa unei astfel de lucrări de specialitate, cererea reclamantului nu poate fi soluționată, prezentul demers judiciar pierzându-și rațiunea.
Având în vedere faptul că diminuarea prețului contractual se raportează în mod strici și expres Ia prețul contractual achitat la momentul perfectării convenției autentice de vânzare-cumpărare, considera că procentul de diminuare trebuie aplicat sumei de
43.000 euro (preț contractual achitat), iar nu valorii de circulație a imobilului la momentul actual, acest din urmă algoritm fiind profund incorect.
Numitii R. N., R. I., R. C., R. I. si R. E. E. au depus la dosar o cerere calificata de instanta ca cerere de interventie in interes propriu, prin care solicită, repoziționarea atât a parcelelor proprietatea lor înscrise în: CF.6I452 S. în suprafață de 804 mp; CF.6I442 S., în suprafață de 804 mp; CF._ S. în suprafață de 804 mp; CF.6I444 S., în suprafață de 293 mp; precum și a
cadastralelor; nr.cad.3315 vechi - nr.cad-_ proprietatea pârâtului B. I., nr.cad.3363 vechi - proprietar .; nr.cad.825- nr.cad.nou 5 1458 proprietar H. M. și soția; nr.cad.826 vechi - nr.cad.nou_ proprietar H. M. și
soția; nr.cad.3313 vechi - nr.cad.nou_ proprietar .>conform planșei nr.6 din Schița privind identificarea imobilelor situate
în teritoriul cadastral al comunei S. localitatea Haieu,
extravilan precum și al documentației tehnice întocmite în acest sens, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea întâmpinării se arată că, pârâții R. dețin în proprietate suprafețele menționate în petit. Inițial, acestea au fost constituite în nr. cadastrale, dar în urma promovării une acțiuni în instanță, dat fiind faptul că o parte faptul că pârâții reclamanți
reconvenționali B. I. ( proprietarul nr.cad.3315) și . (proprietar al nr.cad.3663) au ocupat o parte din terenul lor, au promovat o acțiune în instanță care a format obiectul dosarului inițial, din care s-a disjuns prezenta cauză. Prin Sentința civilă nr.2317/10.febr.2012 a Judecătoriei Oradea rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr.2006/R/19.02.2013
s-a dispus anularea în parte a documentației cadastrale și a planului de amplasament care au stat la baza constituirii cadastralelor în litigiu, în sensul reducerii suprafeței nr.cad.3315 de la suprafața de 2000 mp la suprafața de 1133 mp, nr.cad.3663 de la 2500 la 2564 mp precum și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare
autentificat sub nr.726/30.02.2006 de către BNP Asociați I..
Mai arată faptul că această hotărâre nu a fost operată în evidența
funciară, în urma repoziționării atât a nr.top. care le aparțin precum și a celorlalte nr.cad. care formează obiectul cauzei - inclusiv a celor care afectează proprietatea pârâților R. - se ajunge la situația în care nu vor mai exista încălcări astfel încât fiecare proprietar va
putea să-și folosească parcelele care îi aparțin în plenitudinea lor.
Față de împrejurarea că nici pârâții R. și nici ceilalți pârâți nu se prevalează de autoritatea lucrului judecat față de împrejurarea că repoziționarea tuturor suprafețelor are un caracter nou față de acțiunea inițială, solicită a se proceda la admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
Pârâtul H. M. a depus la dosar o întâmpinare prin care arată că, având în vedere situația de fapt, așa cum a fost aceasta constatată în urma cercetării la fața locului, precum si din documentația cadastrală întocmită ulterior, există certitudinea că numerele cadastrale existente sunt greșite, amplasamentele acestora necorespunânzând situația din teren. În ceea ce privește cererea de chemare în judecată inițială formulată de către pârâții Româncac, în principiu, așa cum a arătat, nu se opun la admiterea acesteia, întrucât, în mod evident se impune repoziționarea cadastralelor afectate, conform cu propunerea din memoriul de constatare (completare) și cu planșa 6, depuse la dosar. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, în principiu, consideră că instanța urmează a aprecia temeinicia pretențiilor pârâtului B. I. și va dispune în consecință.
Arată că a cumpărat numerele cadastrale 825 si 825 deja formate, prin urmare, nu se face vinovat în niciun fel de faptul că acestea, precum și cadastralele 3315 și 3663 au fost greșit constituite și amplasate.
Reclamantul B. I. a depus la dosar un înscris prin care arată că, achiesează la repoziționare în măsura în care va fi despăgubit cu privire la prejudiciul suferit în urma diminuării de valoare, repozitonare reprezentată în planșa nr.6 realizată de .. În ceea ce privește anularea numerelor cadastrale aflate în discuție, consideră că, atâta timp cât este vorba despre repoziționare, nu se impune invalidarea lor din punct de vedere tehnic.
Intervenienta in interes propriu A. & M. SRL a solicitat repozitionarea potrivit variantei expuse de intervenientii R. (pag. 117) a depus la dosar o întâmpinare prin care arată că acceptă ultima variantă (nr.6) a expertizei topografice extrajudiciare efectuate, expertiză care propune repoziționarea cadastralelor astfel încât acestea să fie amplasate peste topograficele vechi din cade provin. Mărimea suprafețelor deținute de părți nu se modifică, doar geometria lor. Această variantă convine majorității părților.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 2317/2012 pronuntata in dos nr._ s-a admis cererea promovata de reclamantii R. N.,, R. I., R. C. E., R. I., R. E. E., in contradictoriu cu pârâtii B. I., . S., P. I., P. M. F., s-a anulat in parte documentatia cadastrală și planul de amplasament care au stat la baza constituirii nr. cadastral 3315 Sanmartin (aflat in proprietatea paratului B. I.) și nr. cadastral 3663 Sanmartin (proprietatea paratei . SANMARTIN), in sensul reducerii suprafetelor acestora de la 2000 mp la 1133 mp, respectiv de la 2500 mp, la 2364 mp, constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 726/30-02-2006 de BNP ASOCIATI I., in urma reducerii suprafetei nr. cad. 3315 inscris in CF NDF nr. 2504 Sanmartin de la suprafata de 2000 mp la 1033 mp, s-a dispus rectificarea inscrierilor de carte funciară corespunzatoare.
Pentru a proceda in acest mod instanta a retinut ca reclamantii R. losif si C. E. au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 2705 mp, cu nr. cadastral 927, inscris in CF NDF 430 Sanmartin, in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3850/2002 de BNP P. I.. Acest numar cadastral a fost dezmembrat prin actul de parcelare și sistare a indiviziunii, autentificat sub nr. 352/2003, de BNP P. I., formandu-se numerele cadastrale: 927/1 (804 mp) proprietatea reclamantei R. N.; 927/2 (804 mp) proprietatea reclamantilor R. losif si C. E.; 927/3 (804 mp) proprietatea reclamantilor R. I. si E. E.; 927/4 (293 mp) a rămas in coproprietatea lor, in cota de 1/3 parte fiecare. nr.top.319/1 inscris in CF 1 167 Haieu.
Cu ocazia translatării in sistem cadastral,a rămas o diferența de 5 mp in CF 1167 Haieu,pe vechiul nr.top.319/1,proprietatea tabulara a vanzatoarei N. I. (sub B2).
S-a aratat apoi ca, prin Sentinta civila nr. 6226/2008, pronuntata in dosarul nr._, de Judecatoria Oradea, s-a admis cererea inaintata de către vecinii reclamantilor: BARA I. și BARA MEDRA, iar ca urmare, au fost obligati reclamantii R. (din acea cauza), sa lase în deplină proprietate și posesie sus-numitilor, suprafața de 121 mp. din nr. top. 316/2 și suprafața de 140 mp. din nr. top. 317/2 înscrise în CF nr. 106 Haieu, adică suprafața de 261 mp. inclusă în nr. cad. 927/1 din CF NDF 430 S.; suprafața de 310 mp. din nr. top. 317/2 și suprafața de 75 mp. din nr. top. 318/2 înscrise în CF 106 Haieu, adică suprafața de 385 mp. inclusă în nr. cad. 927/2 din CF NDF 430 S., precum și suprafața de 408 mp. din nr. top. 318/2 din CF 106 Haieu, inclusă în nr. cad. 927/3 din CF NDF 430 S., în total suprafața de 1054 mp., așa cum această suprafață a fost identificată în raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de către expert T. D., și s-a dispus anularea parțială a documentației cadastrale întocmite și a planului de amplasament avizate sub nr. 7776/03.12.2002 de OCPI Bihor, precum și a nr. cad. 927/1, nr. cad. 927/2 și nr. cad. 927/3 rezultate în urma întocmirii acestei documentații, în sensul reducerii suprafețelor celor trei cadastrale cu 261 mp, 385 mp și respectiv 408 mp, aferente topograficelor din care au fost constituite.
In acel cadru procesual s-a dispus efectuarea unei expertize topografice avand ca obiective: identificarea imobilelor in litigiu și a se constata daca numerele cadastrale 3315 Sanmartin și 3663 Sanmartin, aflate in proprietatea paratilor, daca amplasamentul acestora respecta numerele topografice din care au fost constituite și daca la constituirea lor s-au inclus și portiuni din proprietatea terenului reclamantilor R..
Din cuprinsul raportului de expertiza, efectuat de inginer expert, T. D., s-a evidentiat ca: numarul cadastral 3315 Sanmartin s-a constituit din suprafata de 967 mp din nr. top 319/1 Haieu, suprafata de 1033 mp din nr. top vechi 320 Haieu; numarul cadastral 3663 s-a constituit din suprafata de 136 mp din nr. top 319/1 Haieu, suprafata de 2214 mp din nr. top vechi 319/2 Haieu; suprafata de 127 mp din nr. top vechi 320 Haieu (nedezmembrat); suprafata de 20 mp din nr. top vechi 318/2 Haieu; suprafata de 3 mp din nr. top vechi 248 Haieu pasune. Totodata, expertul a indicat ca numerele cadastrale nou formate, respectiv 927/1, 927/2, 927/3, 927/4, 3315 și 3663 Sanmartin nu respecta pozitia vechilor numere topografice.
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiza, numarul cadastral 3315 Sanmartin s-a format și din cota de 967 mp din nr. top vechi 927 aflat in proprietatea reclamantilor R. (dezmembrat), provenit din nr. top vechi, iar nr. cadastral 3663 Sanmartin ocupa suprafata de 136 mp din acelasi topografic. Astfel, s-a apreciat ca paratii au devenit proprietari asupra terenului reclamantilor, fara consimtamantul acestora, operand o sistare a coproprietatii.
Instanta a retinut ca formarea numerelor cadastrale noi: 3663 și 3115, in care au fost incluse și cotele reclamantilor R., a fost realizata printr-o documentatie cadastrala vizata de OCPI, sus mentionata. A operat astfel, o diminuare a proprietatii, fara ca reclamantii sa-si dea consimtamantul.
S-a apreciat ca reclamantii nu au semnat niciun act de vanzare-cumparare sau partaj in vederea constituirii numerelor cadastrale noi, raportata la disp. art. 948 C.civ lipseste consintamantul ca oconditie esentiala a pentru valabilitatea unui act juridic civil, iar ca urmare sanctuinea este cea a nulitatii.
S-a aratat ca unul din principiile efectelor nulitatii este acela al anularii actului subsecvent, ca urmare a anularii actului initial, iar ca urmare s-a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 726/30-02-2006 de BNP ASOCIATI I., in urma reducerii suprafetei nr. cad. 3315 inscris in CF NDF nr. 2504 Sanmartin de la suprafata de 2000 mp la 1033 mp.
Cu prilejul judecarii prezentei cauze, in urma disjungerii cererii de chemare in garantie formulata in dos. sus amintit de B., partile au indicat ca au gasit o modalitate de repozitonare a nr. cadastrale care ar aduce un prejudiciu minim partilor reflectata in expertiza extrajudiciara varianta nr. 6 realizata in cauza de . inginer expert C. T. ( pag 201 ). Partile au aratat totodata ca inteleg sa nu mai dea eficienta dispozitiilor sentintei civile sus amintite ale carei dispozitii au realizat ca sunt mai paguboase pentru toti insa in acel cadru procesual nu li s-a propus de catre expeti topo aceasta varianta de repozitionare. Instata va retine ca aceasta repozitionare aduce cel mai mic prejudiciu tuturor partilor chiar si reclamntilor P. I. și P. M. F. care au aratat ca sunt de acor cu aceasta doar sub rezerva platii unor despagubiri ca urmare a deplasarii limitelor proprietaii acestora.
Pentru a verifica sustinerile reclamantului B. I. si anume acelea ca doar in varianata 6 a expetizei ( care propune o varianta de repozitionare cu care toate partile sunt de acord) terenul sau e traversat de o vale s-a dispus efectuarea unei cercetari la fata locului ( pa. 186) in prezenta ing topo M. Vsile si Vladut D. angajati ai . . Expertii au indicat in teren care este amplasamentul initial din momentul dobanditii terenului de catre reclamant si cel realazat prin varianta 6 a expertizei, in ambele variante trenul e traversat de acea vale repozitionarea nu ii aduce reclamantului nici un prejudiciu acesta ramane cu un front stradal considerabil la iesirea din localitate, sens in care s-a respins cererea acestuia de probatiune constand in efectuarrea unei expertize care sa indice diminuarea valorii terenului ca urmare a noii pozitionari . Instanta va retine ca situatia pozitionarii gresite in teren a limitelor proprietatii se datoreza si faptului ca acesta nu a depus diligente minime in momentul cumpararii in vederea determinarii corecte a amplasamentului proprietatii.
F. de aceste considerente instanta apreciaza ca nu se impune rezolutiune contractului prin care reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra ternului in litigiu, cerere principala urmand a fi respinsa. Raportat la dispozitiile Legii nr. 7 din 1996, instanta va admite cererea de interventie in interes propriu formulata de R. N., R. I., R. C., R. I. si R. E. E., si . va dispune repoziționarea atât a parcelelor proprietatea lor înscrise în: CF.6I452 S. în suprafață de 804 mp; CF.6I442 S., în suprafață de 804 mp; CF._ S. în suprafață de 804 mp; CF.6I444 S., în suprafață de 293 mp; precum și a
cadastralelor; nr.cad.3315 vechi - nr.cad-_ proprietatea pârâtului B. I., nr.cad.3363 vechi - proprietar .; nr.cad.825- nr.cad.nou 5 1458 proprietar H. M. și soția; nr.cad.826 vechi - nr.cad.nou_ proprietar H. M. și
soția; nr.cad.3313 vechi - nr.cad.nou_ proprietar .>conform planșei nr.6 din Schița privind identificarea imobilelor situate
în teritoriul cadastral al comunei S. localitatea Haieu,
potrivit variantei nr. 6 realizata in cauza de . inginer expert C. T. ce face parte din prezenta hotarare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
.
Respinge cererea principala formulata de reclamantul B. I. in contradictoriu cu paratii, P. I. și P. M. F. I. P. I. și P. M. F. ambii dom. in loc. Oradea, ., jud. Bihor, H. M., cu domiciliul ales în Oradea, ., ., . sediul în Oradea, . C, jud.Bihor si cu intervenientii in interes propriu R. N., R. I., R. C. E., R. I., R. E. E., ..
Admite cererea de interventie in interes propriu formulata de R. N., dom. in loc. Oradea, .. 26, .. 48, jud. Bihor, R. I., dom. in loc. Oradea, .. 26, ., jud. Bihor, R. C. E., dom. in loc. Oradea, .. 26, ., jud. Bihor, R. I., dom. in loc. Oradea, ./A, ., jud. Bihor, R. E. E., dom. in loc. Oradea, ./A, ., jud. Bihor, in contradictoriu cu pârâtii B. I., dom. in loc. Oradea, ., jud. Bihor, . S., cu sediul in loc. Sanmartin, nr 105/A, ..
Dispune repoziționarea atât a parcelelor proprietatea intervenientilor înscrise în: CF.6I452 S. în suprafață de 804 mp; CF.6I442 S., în suprafață de 804 mp; CF._ S. în suprafață de 804 mp; CF.6I444 S., în suprafață de 293 mp; precum și a cadastralelor; nr.cad.3315 vechi - nr.cad-_ proprietatea pârâtului B. I., nr.cad.3363 vechi - proprietar .; nr.cad.825- nr.cad.nou 5 1458 proprietar H. M. și soția; nr.cad.826 vechi - nr.cad.nou_ proprietar H. M. și soția; nr.cad.3313 vechi - nr.cad.nou_ proprietar . planșei nr.6 din Schița privind identificarea imobilelor situate în teritoriul cadastral al comunei S. localitatea Haieu, potrivit variantei nr. 6 din expertiza realizata in cauza de . inginer expert C. T. ce face parte din prezenta hotarare.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la udecatoria Oradea.
Pronuntata in sedinta publica, azi 23.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. E. P. L. R.
tehnored.jud.M.E.P.
13 ex.11 . I., P. M. F.,, H. M., . N., R. I., R. C. E., R. I., R. E. E., .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 667/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 698/2015.... → |
|---|








