Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Încheierea nr. 8437/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 8437/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 8437/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 8437/2015
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L.-C. U.
Grefier F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent L. D. și pe intimat M. V. N., având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. M. R. în reprezentarea contestatorului în baza împuternicirii avocațiale de la fila 10 dosar și av. C. B. în reprezentarea intimatului în baza împuternicirii avocațiale de la fila 39 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că cererea este legal timbrată, după care:
În baza art. 131 al.1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cerere.
Avocatul contestatorului depune la dosar plângerea formulată la P. împotriva intimatului pentru mărturie mincinoasă, Încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare provizorie și dovada că s-a achitat cauțiunea în acel dosar.
În probațiune avocatul contestatorului solicită proba cu înscrisurile de la dosar și emiterea unei adrese la SEJ B. pentru depunerea dosarului execuțional.
Avocatul contestatorului depune Ordonanța de clasare a plângerii formulate împotriva intimatului pentru mărturie mincinoasă, iar în ce privește depunerea dosarului execuțional se opune.
În baza art. 255 coroborate cu art. 258 Cod procedură civilă încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile de la dosar în dovedirea cererii formulate, iar în ce privește depunerea dosarului execuțional, apreciază că nu este necesar soluționării cererii de suspendare, ci doar în cazul contestației la executare.
Avocații părților arată că nu mai au alte probe de propus în cauză și solicită cuvântul pe fond.
Nemaifiind alte cereri de propus, probe de administrat, excepții de invocat, instanța consideră cauza lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocatul contestatorului solicită admiterea cererii de suspendare a executării silite până al soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată. Arată că D. M. și L. R., concubina, respectiv fiica contestatorului, locuiesc în același imobil cu contestatorul, iar actul de adjudecare a fost întocmit în mod ilicit.
Avocatul intimatului solicită respingerea cererii de suspendare ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Arată că potrivit art. 712 al.3 Cod procedură civilă cererea este inadmisibilă întrucât mai există o contestație la executare pentru același imobil. Imobilul a fost adjudecat printr-o licitație publică, iar intimatul a formulat cererea de suspendare de rea credință. Apreciază că prin admiterea cererii, proprietarul de drept nu ar putea intra în posesia imobilului.
Avocatul contestatorului arată că nu poate fi vorba de reaua credință a contestatorului.
Instanța în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fond.
INSTANȚA,
DELIBERÂND:
ISTORICUL CAUZEI
1. Prin cererea înregistrată la data de 10.08.2015 pe rolul Judecătoriei Oradea, contestatorul L. D. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul M. V. N., să dispună suspendarea executării silite din dosarul execuțional nr. 302/E/2015 al SEJ B. până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare de pe rolul Judecătoriei Oradea.
În motivarea de fapt arată că actul de adjudecare nr. 81/2014 ce constituie titlu executoriu în dosarul execuțional 302/E/2015 a fost obținut în mod fraudulos, motiv pentru care a formulat plângere penală ce constituie obiectul dosarului 4188/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și contestație la anulare în dosarul nr._/271/2013* de la Tribunalului Bihor împotriva deciziei 723/A/2015 prin care s-a respins contestația la executare împotriva acului de adjudecare, motiv pentru care titlul executoriu nu este definitiv. Actul de adjudecare nu este opozabil fiicei și viitoarei sale soții, care locuiesc în Fughiu, nr. 180. Evacuarea este de natură să-l prejudicieze în condițiile în care nu au alt imobil în care să se mute, iar evacuarea afectează activitatea sa și a familiei și îi periclitează iremediabil dreptul de proprietate. Dacă i s-ar admite contestația în anulare întoarcerea executării silite ar fi greu de realizat. Licitația din 13.02.2013 în urma căreia s-a emis actul de adjudecare a fost realizată cu fraudarea dispozițiilor legale întrucât creditoarea a participat la licitație prin persoane interpuse, adjudecatarul fiind fin de cununie al acesteia, iar participantul F. F. - văr al soțului creditoarei. În dosarul nr._/271/2013 instanța a respins contestația la executare pe baza răspunsurilor la interogatoriu date de intimatul M. V. N., astfel că a formulat împotriva acestuia plângere pentru mărturie mincinoasă. Contestația în anulare este întemeiată întrucât instanța a respins apelul său în baza unor greșeli materiale grave și prin omiterea de a cerceta mai multe motive de modificare și casare.
În probațiune depun înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei, conform art. 10 alin. 1 lit. b din OUG 80/2013 (f. 11).
2. Intimatul M. V. N. a formulat întâmpinare, depusă prin serviciul registratură al instanței la 31.08.2015 (f.35), prin care solicită respingerea cererii de suspendare.
În motivarea de fapt arată că dosarul având ca obiect contestație la executare împotriva actului de adjudecare s-a soluționat definitiv la Tribunalul Bihor, iar o nouă contestație pentru aceleași motive este inadmisibilă. Nu poate intra în stăpânirea faptică din luna ianuarie 2014 de când a dobândit imobilul. Actul său de proprietate este opozabil oricărei peroane aflate în imobil. Plângerea penală pentru mărturie mincinoasă este neîntemeiată întrucât a fost parte în dosar, nu martor.
3. În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.
ANALIZA INSTANȚEI
Conform art. 719 alin. 1 cod proc. civ., instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare, la solicitarea părții interesate, numai pentru motive temeinice, după ce se dă în prealabil o cauțiune calculată conform alineatului 2 al aceluiași articol.
Textul de lege impune existența a două condiții de admisibilitate: formularea contestației la executare și achitarea unei cauțiuni.
Pe rolul Judecătoriei Oradea este înregistrat dosarul nr._/271/2015 având ca obiect contestație la executare împotriva executării silite din dosarul execuțional nr. 302/E/2015 al SEJ B..
Instanța a stabilit cauțiunea de 1000 lei prevăzută de art. 719 alin. 3 Cod proc. civ., pe care contestatorul a consemnat-o în dosarul nr._/271/2015 având ca obiect suspendare provizorie, astfel că și această condiție este îndeplinită raportat la dispozițiile art. 719 alin. 7 teza ultimă Cod proc. civ.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Art. 719 alin. 1 cod proc. civ face referire la „motive temeinice” pentru suspendarea executării silite, ceea ce presupune să existe o aparență de temeinicie a contestației la executare și executarea silită să producă contestatorului un prejudiciu greu de reparat și.
Contestatorul critică legalitatea actului de adjudecare, or aceasta a fost deja analizată în cadrul dosarului nr._/271/2013 al Judecătoriei Oradea, finalizat definitiv prin decizia nr. 723/A/2015 a Tribunalului Bihor prin care a fost respinsă contestația la executare.
Este adevărat că partea contestatoare este afectată de evacuarea din locuința familială, dar prin suspendarea executării silite ce se bucură de aparența de legalitate intimatul ar suferi un prejudiciu mai mare, întrucât, în calitate de titular al dreptului de proprietate în baza unui act ce nu a fost desființat, este lipsit de elementul „usus” al acestui drept real.
Pentru motivele de mai sus, cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 719 alin. 6 cod proc. civ., ambele părți fiind reprezentate la dezbateri, termenul de 5 zile pentru exercitarea apelului curge de la pronunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de contestatorul L. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. R. A. din Oradea, .. 1, . în contradictoriu cu intimatul M. V. N., domiciliat în Oradea, .. 24, ., ..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 5 zile de la pronunțare, depus la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L. U. F. Ș.
red. jud. L.C.U.
gref. Ș.F.
4 ex./30.10.2015
- 2 .
- petent - L. D.
- intimat - M. V. N.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8482/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 8325/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








