Fond funciar. Sentința nr. 8325/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8325/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 8325/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 8325/2015
Ședința publică din data de 6 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. M. L. G.
GREFIER: T. G. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. O. ROMÂNĂ EPISCOPIA BIHOR, reclamant P. O. ROMÂNĂ ZORILOR și pe pârât C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, pârât C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită astfel cum s-a arătat în încheierea de ședință din data de 29.09.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus concluzii scrise, după care:
Se constată că instanța a reținut cauza spre soluționare la data de 29.09.2015, încheierea de ședință din acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și a amânat pronunțarea pentru termenul din 06.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 07.07.2015 sub nr de dosar_, reclamanta P. O. Română Episcopia Bihor și P. O. Română Zorilor, in contradictoriu cu pârâtele C. L. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Oradea și C. Județeană Bihor Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor din cadrul Instituției Prefectului județului Bihor, a solicitat obligarea pârâtei de rândul 1 să întocmească documentația corespunzătoare iar pe pârâta de rândul 2 să elibereze titlul de proprietate pentru terenurile înscrise în CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.440 mp, CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.440 mp, CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.440 mp și CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.840 mp, cu titlu de reconstituire, fara cheltuieli de judecată (aspect precizat la ultimul termen de judecata).
În motivare arata ca a solicitat pârâtelor, în termen legal încă din anul 1991, retrocedarea în totalitate și necondiționată a fostei proprietăți a parohiilor, respectiv fostul cimitir parohial, luat abuziv de regimul comunist în anul 1962, cu numerele cadastrale 6382, 6383, 6384 și 6385, în suprafață de_ m, dar, datorită relei credințe și a unor interese particulare ale unor membri din comisia de retrocedare, documentele justificative au fost sustrase fraudulos din dosar, iar cererile nu au fost acceptate.
De altfel, toate fostele proprietăți confiscate de comuniști le-au obținut doar prin instanță, refuzându-li-se în mod abuziv orice reconstituire sub varii motive.
Revenind la terenul din speță, arata ca li s-a oferit cimitirul parohial cu drept de folosință gratuită prin contract de comodat pe o perioadă de 49 de ani (01.12.2004 până la data de 30.11.2053), prin hotărârea Consiliului Local nr. 1084/30.11.2004. D. că la data de 30 iunie 2015 pârâta de rândul 4 a hotărât rectificarea parțială a hotărârii anterioare în sensul denunțării contractului de comodat.
Întrucât atât acest teren cât și celelalte care au fost obținute doar prin instanță a aparținut antecesoarei lor, P. Episcopia Bihor, care înainte de 1945 deținea în proprietate aproximativ 65 de hectare de teren, considera că se impune și retrocedarea acestuia, mai ales din prisma principiilor ce guvernează Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist in România.
În subsidiar, arata ca a solicitat încă din 04.12.2007, inclusiv în virtutea Legii nr. 239/12 iulie 2007 care apăruse între timp și care stipulează posibilitatea transmiterii fără plată în proprietatea unităților de cult deținătoare a terenurilor și imobilelor care au fost atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după data de 1 ian. 1990. Cu toate acestea, Administrația Imobiliară Oradea, răspunde că cimitirul parohial înscris cu nr. 6382, 6383, 6384 și 6385, în suprafață de_ mp. "nu face obiectul transmiterii fără plată în proprietatea unităților de cult, motiv pentru care nu putem da curs solicitării ", deși cele două parohii dețineau terenul de 3 ani în folosință gratuită. Apreciaza că este chiar absurd să imoral să li se refuze atribuirea în condițiile în care legea prevede posibilitatea aplicării mai ales la ternuri ce nu au aparținut solicitantului, ori în cazul lor este vorba de terenul antecesoarei lor.
In drept, invocă prevederile Codului Civil, a Legii nr. 247/2005, a Legii nr. 165/2013 și a Constituției României.
C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991, prin intampinare solicită respingerea cererii reclamantelor ca fiind neantemeiată și nelegală.
In motivare arata ca prin cererea nr._/16.09.2005 P. O. Romană Zorilor a solicitat comisiei locale pentru aplicarea legii nr.l8/1991 reconstiuirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 28,7750 ha.teren arabil aferent nr.topo.4058, 4059,4060, 4061, 4062, 4063, 4064, 4065 și 4066 precum și asupra unei suprafețe de 3,376 ha.reprezentând cimitirul parohial aferent.nr.cadastrale 6382, 6383, 6384 și 6386.
C. L. a respins cererea formulată de către P. O. Romană Zorilor motivandu-și soluția de respingere prin aceea că terenul arabil solicitat în suprafață de 28,7750 ha.aferent nr.topo.4058, 4059, 4060, 4061, 4062, 4063, 4064, 4065 și 4066 înscrise în CF nr.l Episcopia Bihor a constituit proprietatea Episcopiei R. Catolice, fiind expropriat în anul 1934.
In ceea ce privește solicitarea privind restituirea suprafeței de 3,376 ha.reprezentand cimitirul parohial aferent nr.topo.6382, 6383, 6384 și 6385 comisia locală a respins-o invocând faptul că nu face obiectul legilor fondului funciar.
Împotriva propunerii de respingere a comisiei locale, P. O. Romană Zorilor a formulat contestație, aceasta find respinsă de către C. Județeană Bihor prin HCJ nr.448/CV2007.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, P. O. Romană Zorilor s-a adresat instanței de judecată, acțiunea sa făcând obiectul dos.nr.3471/2004, solicitând instanței obligarea celor două comisii la întocmirea documentației, respectiv emiterea titlului de proprietate pe o suprafață de 10 ha.
Prin Sentința civilă nr.l564/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă și irevocabilă s-a admis acțiunea Parohiei Ortodoxe Romene Zorilor, pe seama acesteia fiind emis Titlul de Proprietate nr.l4399/2009 pentru o suprtafață de 10 ha.
In ceea ce privește HCJ nr.448/2007 facem mențiunea că împotriva acesteia P. O. Romană Zorilor a formulat plângere ce a făcut obiectul dos.nr._/271/2009 al Judecătoriei Oradea.
Prin Sentința civilă nr._/2010, Judecătoria Oradea a admis acțiunea reclamantei obligând comisia locală și comisia județeană să întocmească documentația, respectiv să elibereze titlu de proprietate asupra suprafeței de 18,7750 ha.teren. Hotărârea instanței de fond a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr.96/R/2012 a Tribunalului Bihor.
D. urmare în favoarea Parohiei Ortodoxe Romne Zorilor s-a emis cel de-al doilea titlu de proprietate și anume TP nr._/2013 pentru o suprafață de 18,7750 ha. aferentă T264, . class="Style15"> In concluzie, prin hotărârile judecătorești sus menționate s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat faptul că P. O. Romană Zorilor este succesoarea în drepturi a Parohiei Episcopia Bihor II de la care s-a preluat de către Gospodăria Agricolă de Stat suprafața de 28,7750 ha. teren
Ori, Parohiei Ortodoxe Romane Zorilor, prin cele două titluri de proprietate emise i s-a reconstituit suprafața totală de 28,7750 ha.teren, motiv pentru care cererea sa privind reconstituirea suprafeței de 3,376 ha. reprezentând cimitirul parohial aferent nt.cadastrale 6382, 6383, 6384 și 6385 apare ca fiind neantemeiată și aduce atingere puterii de lucru judecat a celor două hotărâri judecătorești
Prin precizare de actiune, calificata de instanta la termenul din 29.09.2015 ca raspuns la intampinare, reclamantele arata ca prezenta actune nu aduce atingere puterii de lucru judecat a sentintelor 1564/2008 si_/2010, intrucat acolo nu s-a discutat despre reconstituirea dreotului de proprietate asupra terenurilor din prezentul litigiu, ci despre reconstituirea dreptului de proprietate dupa proprietatile avand ca obiect topo 4058, 4059, 4061, 4062, 4063, 4064, 4065, 4066, dispunandu-se reconstituirea asupra unor suprafete de 10 ha, conform plafonului legal de la acea vreme, si apoi 18,775 ha.
P. in prezent s-a reconstituit in total in favoarea fostei Episcopii Bihor (divizata in prezent in P. O. Română Episcopia Bihor și Episcopia O. Română Zorilor) suprafata de 38,7750 ha (10 ha in favoarea primei episcopii, si 28,7750 ha in favoarea celei de a doua), astfel incat daca a doua e indreptatita la 28,7750 ha, rezulta ca prima e indreptatita la diferenta de 36,245 ha (pana la totalul de 65 ha conform inventarului anexat), din care i s-a reconstituit doar 10 ha. Prin urmare, atata timp cat au rams suprafete nerestituite, rezulta ca prezenta actiune este intemeiata.
Din acelasi inventar rezulta ca anterior preluarii abuzive de catre stat, terenul in cauza a fost cimitir si a apartinut Episcopiei Bihor.
Mai arata ca cererile lor in ceea ce priveste terenul din litigiu au fost respinse pe considerentul ca acesta nu poate face obiectul legilor fondului funciar intrucat potrivit art 3 al 4 din Legea 213/1998, cimitirele fac parte din domeniul public, desi ei nu au solicitat restituirea unor terenuri care sa reprezinte in prezent cimitir. Faptul ca ulterior dobandirii acestor terenuri intentioneaza sa le acorde destinatia de cimitir, cu consecinta intrarii in domeniului public, nu aduce atingere caracterului intemeiat al prezentei actiuni, fiind fara relevanta intentia lor ulterioara. In prezent terenul face parte din domeniul privat al Municipiului Oradea si nu din domeniul public.
Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr.1564/2008 a Judecatoriei Oradea pronuntata in dosar_, mentinuta prin Decizia civila 577/R/2008 a Tribunalului Bihor, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei P. Ortodoxa R. Zorilor din prezenta cauza pentru suprafata de teren de 10 ha (fila 52-55) pe considerentul ca aceasta este continuatoarea fostei Episcopii Bihor II. In baza aceluiasi considerent a calitatii de continuatoare a fostei Episcopii Bihor II, prin Sentinta civila_/2010 a Judecatoriei Oradea pronuntata in dosar_/271/2009 mentinuta prin Decizia 96/R/2012 a Tribunalului Bihor (filele 56-63), s-a dispus reconstituirea in favoarea aceleiasi reclamante a suprafetei de 18,7750 ha, ca diferenta pana la totalul de 28,7750 ha.
Insa aceste aspecte nu au relevanta in cauza, desi prezinta putere de lucru judecat, intrucat in speta nu se discuta caracterul de persoana indreptatita la reconstituire sau nu a reclamantelor, ci amplasamentul pe care se urmareste reconstituirea.
Din aceasta perspectiva, instanta constata ca reclamantele invoca in sustinerea actiunii atribuirea in favoarea lor a unor terenuri concret identificate, in cadastralele inscrise in CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.440 mp, CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.440 mp, CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.440 mp și CF_ Oradea, nr. cad._ în suprafață de 8.840 mp.
In limitele investirii, instanta poate analiza doar daca terenul solicitat astfel cum a fost identificat poate fi atribuit sau nu reclamantelor, si aceasta in masura in care reprezinta teren liber aflat la dispozitia comisiei.
Astfel, din cuprinsul cartilor funciare mentionate, cadastral_ (fila 10), cad._ (fila 12), cad._ (fila 14) si cad._ (fila_) instanta constata ca acestea sunt proprietatea unitatii administrativ teritoriale a Municipiului Oradea, fara mentiuni privind apartenenta la domeniul privat sau public al acesteia.
Potrivit art.3 alin.(1) din Legea 1/2000, pentru aplicarea acestei legi comisia locala dispune de totalitatea terenurilor proprietate privata a unitatii administrativ-teritoriale respective.
Insa prin articol unic din Legea 267/2011 aceasta prevedere legala a fost abrogata, astfel incat, intrucat titular al dreptului de proprietate asupra terenului solicitat este Municipiul Oradea, apreciind ca este domeniu privat, rezulta ca acest teren nu se afla la dispozitia comisiei de fond funciar. Acest teren este cu atat mai mult in afara competentelor comisiilor de fond funciar cu cat ar apartine domeniului public al municipalitatii, intrucat bunurile apartinand domeniului public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile.
Prin urmare, sub acest aspect cererea reclamantelor de atribuire în favoarea lor a terenului în suprafață de_ mp apare ca neintemeiata.
Instanta precizeaza ca ea constata doar faptul că în ce privește terenul solicitat de către reclamante acesta are deja un titular al dreptului de proprietate, Municipiul Oradea, astfel că acest teren, cel puțin temporar, nu este unul disponibil, la dispozitia comisiei. Ignorarea acestui drept de proprietate, astfel cum a fost inscris in baza Hotararii Consiliul Local al Municipiului Oradea nr.1084/30.11.2004, act administrativ necontestat si neanulat pana in prezent, ar prejudicia dreptul de proprietate al titularului sau, protejat de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului art.1 protocolul 1.
In consecinta, fata de toate aceste considerente, instanta va respinge cererea reclamantelor, conform dispozitivului, reconstituirea dreptului lor de proprietate urmand a fi reanalizata din perspectiva unui alt amplasament.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre partea indreptatita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea reclamantelor P. O. ROMÂNĂ EPISCOPIA BIHOR, cu sediul și lăcașul de cult situat în municipiul Oradea, .. 262, județul Bihor și P. O. ROMÂNĂ ZORILOR, cu sediul și lăcașul de cult în municipiul Oradea, ., județul Bihor, in contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR ORADEA, din cadrul Primăriei Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.l, CP_, județul Bihor, și C. JUDEȚEANĂ BIHOR PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE
PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR din cadrul Instituției
Prefectului județului Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul T. 5, CP_,
județul Bihor
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va inregistra la Judecatoria Oradea.
Pronuntata in sedinta publica din 06.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
N. M. L. G. T. G. T.
N.G./T.T. 12.10.2015/6ex./4com.
Reclamant P. O. ROMÂNĂ EPISCOPIA BIHOR
Reclamant P. O. ROMÂNĂ ZORILOR
Pârât C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR
Pârât C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 8349/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








