Suspendare provizorie. Încheierea nr. 352/2015. Judecătoria ORADEA

Încheierea nr. 352/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 352/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 352 /2015

Ședința publică de la 15 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. E. R.

Grefier A. M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. C. MUNICIPAL DR. G. C. ORADEA și pe intimat G. A., având ca obiect suspendare provizorie a executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub dosarul nr._ din 05.01.2015, contestatorul S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA, în contradictoriu cu intimatul G. A., a solicitat instanței să dispună suspendarea provizorie a executării silite pornite de intimată în dosarul execuțional nr. 412/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 303/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._ definitivă prin decizia civilă nr. 5642/2013-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr._, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că S. C. Municipal „Dr. G. C.” Oradea a pus în executare, începând cu data de 15 iunie 2014, hotărârile judecătorești mai sus indicate, prin care, în esență, S. a fost obligat să plătească debitorului sporul pentru condiții deosebit de periculoase proporțional cu timpul de muncă efectiv prestat la locul de muncă din cadrul Secției Pneumologie TBC, începând cu luna ianuarie 2011 și până la zi. S-a arătat că, întrucât plata titlurilor devenite executorii în perioada ianuarie – decembrie 2013, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, este reglementată prin O.U.G. nr. 92/2012, aceste hotărâri au fost puse în executare în concordanță cu prevederile art. XI din O.U.G. nr. 92/2012, respectiv în primul an de la data la care hotărârea devine executorie 5% din valoarea titlului executoriu, în al doilea an 10%, în al treilea an 25% și în al patrulea an 25%, iar în al cincilea an 35% din valoarea titlului executoriu. S-a arătat că, potrivit prevederilor art. XI (2) din O.U.G. nr. 92/2012, în cursul termenelor prevăzute mai sus se suspendă de drept orice procedură de executare silită. S-a arătat că, cu toate acestea, de rea credință creditorii și avocatul acestora, împreună cu executorul judecătoresc, au ignorat aceste acte normative și au pornit executarea silită împotriva contestatorului, după punerea în executare a titlului executoriu în mod voluntar de către Spital. S-a apreciat că acest fapt este absolut nelegal, întrucât, pentru sumele pe care, potrivit Ordonanței mai sus arătate, S. trebuie să le plătească eșalonat în anii 2015, 2016 și 2017, titlul executoriu nu poate fi pus în executare. În ceea ce privește cauțiunea, s-a învederat că, potrivit prevederilor art. 718 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă, suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă: 1) hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu; (…) 3) debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare, ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 718 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă și ale O.U.G. nr. 92/2012.

În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit art.30, alin.1 din OUG nr.80/2013.

Intimata nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de contestatoare în prezentul dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Încheierea nr. 2 din 12.12.2014 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc în dosarul de executare nr. 412/2014, s-a stabilit la suma de 3507,43 lei, cu TVA inclus, valoarea cheltuielilor de executare silită până la momentul emiterii încheierii mai sus arătate, executare silită pornită împotriva debitorului S. C. Municipal „Dr. G. C.” Oradea, la solicitarea creditorului G. A., în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 303/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._ definitivă prin decizia civilă nr. 5642/2013-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr._ .

Prin adresa din 12.12.2014 emisă de Executorul Judecătoresc G. M. F. în dosarul de executare nr. 412/2014, înregistrată la contestator la data de 15.12.2014, sub nr._, i s-a solicitat contestatorului să achite debitul, în valoare de_ lei, și cheltuielile de executare, în valoare de 3507,43 lei, mai sus arătate, totalizând suma de_,43 lei, arătându-se că, în cazul în care nu se vor achita sumele datorate, se va continua executarea silită, conform legii.

Ulterior, prin Înștiințarea privind măsura popririi, din 22.12.2014, emisă de Executorul Judecătoresc în dosarul de executare nr. 412/2014, înregistrată la contestator la data de 29.12.2014 sub nr. 2664, contestatorului i s-a adus la cunoștință că, potrivit art.782 C.pr.civ., s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor deținute de contestator la Banca Comercială Română, Banca Transilvania S.A., B.R.D., Trezoreria Oradea, până la concurența sumei de_,43, compusă din_ lei, reprezentând spor pentru condiții deosebit de periculoase și 250 lei cheltuieli de judecată, și 3507,43 lei cheltuielile de executare silită, la solicitarea creditorului G. A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 303/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 5642/2013-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr._ .

Instanța apreciază că actul normativ relevant pentru prezenta speță este OUG nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013.

Potrivit prevederilor Capitolului II – „Măsuri în domeniul plății titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013”, art. XI alin. (1) din OUG nr. 92/2012, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. Potrivit prevederilor alin. (2) din același articol de lege, în cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Potrivit prevederilor alin. (3) din același articol de lege, sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

Potrivit prevederilor alin.4 din același articol de lege, prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

De asemenea, incidente în prezenta cauză sunt și prevederile art. 718 alin. 4 pct. 1 și 3 C.pr.civ., prevederi potrivit cărora, suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă: 1) hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu; (…) 3) debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.

Conform prevederilor art. 718 alin. 7 teza I C.pr.civ., dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare.

Contestatoarea a formulat cererea de suspendare a executării silite, odată cu contestația la executare ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul acestei instanțe, cu termen de judecată la data de 26.02.2015.

Instanța nu a stabilit o cauțiune în sarcina contestatorului, având în vedere și dispozițiile art. 7 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prevederi potrivit cărora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

Având în vedere calitatea contestatorului din prezenta cauză – respectiv cea de spital -, poprirea conturilor acestuia poate prezenta un pericol pentru asigurarea unor condiții minime de tratament pentru persoanele internate.

În considerarea celor mai sus iterate, văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 718 alin. 7 teza I C.pr.civ., instanța va dispune suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 412/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc G. M. F., până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul acestei instanțe, astfel că, pe viitor, începând cu pronunțarea prezentei încheieri și până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite, nu se vor mai popri alte sume de bani decât cele care sunt deja efectiv indisponibilizate.

În ceea ce privește sumele deja indisponibilizate, instanța consideră că sunt aplicabile prevederile art. 783 alin. 1 C.pr.civ., în sensul că, pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terții popriți nu vor face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua sumele indisponibilizate.

Fără cheltuieli de judecată, în condițiile în care părțile nu au făcut dovada avansării unor cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

În baza prevederilor art. 718 alin. 8 C.pr.civ., prezenta încheiere se va comunica din oficiu și de îndată executorului judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de suspendare provizorie formulată de S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul G. A., cu domiciliul în Oradea, ., ., jud.Bihor.

Dispune suspendarea provizorie a executării silite demarate în cadrul dosarului de executare nr. 412/2014 al B. GIRDAN M. F. până la soluționarea cererii de suspendare a executării, ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.

Fără cheltuieli de judecată.

Prezenta încheiere se va comunica din oficiu și de îndată executorului judecătoresc.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de azi, 15 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. O. E. M. M. A.

Red. R.O.E.

Dact. M.A.M.

4 ex./16.01.2015

2 .- petent S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA .

- intimatul G. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Încheierea nr. 352/2015. Judecătoria ORADEA