Acţiune în constatare. Sentința nr. 551/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 551/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 551/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR.551/2015

Ședința publică de la 8 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier V. C.

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul L. V. cu domiciliul în orașul Mărășești, ., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MĂRĂȘEȘTI, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. O. pentru reclamantul- L. V. și martorii Malinte V. și V. S., lipsă fiind reclamantul și pârâta U. MĂRĂȘEȘTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită.

S-au audiat martorii M. V. și V. S., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora atașându-se la dosar.

Av. M. O., pentru reclamant, precizează că nu mai are alte probe de solicitat.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. M. O., pentru reclamant, având cuvântul,solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și în temeiul art, 35 Cod procedură civilă să se constate existența în patrimoniul reclamantului a unui drept de proprietate pentru diferența de 195 m.p. teren curți- construcții, arabil și vie, situat în intravilanul satului Haret, oraș Mărășești. Precizează că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față;

Cu cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul: L. V. cu domiciliul în orașul Mărășești, . a chemat în judecată civilă pe pârâta U.A.T. Mărășești, cu sediul în orașul Mărășești, jud. V., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu aceasta să se constate că este proprietara suprafeței de 195 m.p. teren situat în intravilanul, satului Haret, orașul Mărășești T13, p.c. 326, 325 și 325/1 cu vecinii: N - N. Z., E - M. N. și V. S., S - drum, V - drum.

Motivându-și în fapt cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că: este proprietarul suprafeței de 900 m.p., teren curți construcții, arabil și vie, precum și a unei case de locuit cu anexe, pe care a construit-o în anul 1960, conform autorizației de executare lucrări nr.30 din 13.08.1960 și nr.88 din 8.09.1983, situate pe această suprafață, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 1598/ianuarie 1993.

Că, suprafața reală, rezultată la măsurători, pe care a stăpânit-o, întotdeauna, este de 1095 m.p., conform planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate și procesul verbal de vecinătate întocmit de PFA C. V., autorizat de O.C.P.I. V., iar pentru diferența de suprafață ( 195 m. p. ) nu deține acte de proprietate, deși a stăpânit-o ca adevărat proprietar, continuu și netulburat.

A solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că a devenit proprietar și al suprafeței în litigiu, ca efect al uzucapiunii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Codului civil și Legea 247/2005 și art. 35 Cod proc. civ.

Cererea a fost timbrată conform art. 3 din O.U.G._, conform chitanței de la fila 13 din dosar.

În probațiune, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri doveditoare, proba testimonială.

Pârâta a formulat întâmpinare în cauză, în termenul procedural și condițiile art.208 cod proc. civ. și a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.

Instanța, din analiza coroborată a depozițiilor martorilor V. S. și M. V., vecini cu terenul în litigiu, cu înscrisurile de la dosar, reține în esență următoarele: reclamantul este proprietarul suprafeței de 900 m.p., teren curți construcții, arabil și vie, precum și a unei case de locuit cu anexe, pe care a construit-o în anul 1960, conform autorizației de executare lucrări nr.30 din 13.08.1960 și nr.88 din 8.09.1983, situate pe această suprafață, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 1598/ianuarie 1993.

Că, suprafața reală, rezultată la măsurători, pe care a stăpânit-o, întotdeauna, este de 1095 m.p., conform planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate și procesul verbal de vecinătate întocmit de PFA C. V., autorizat de O.C.P.I. V., iar pentru diferența de suprafață ( 195 m. p. ) nu deține acte de proprietate, deși a stăpânit-o ca adevărat proprietar, continuu și netulburat.

Instanța, reține că cu probatoriile administrate în cauză, reclamantul au făcut pe deplin dovada susținerilor din petitul cererii investitoare de instanță.

Potrivit art. 557 cod civil al.(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.

De asemenea, art.35 Cod proc. civ dispune: Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Având în vedere că reclamantul a făcut dovada că a dobândit terenul, în litigiu, în mod legal, devenind proprietar ca efect al prescripției achizitive de lungă durată și întrucât nu are deschisă calea unei acțiunii în realizarea dreptului său,instanța constată întemeiată acțiunea de față și urmează a o admite și pe cale de consecință va constata în patrimoniul acestuia un drept de proprietate și cu privire la suprafeței de 195 m.p. teren situat în intravilanul, satului Haret, orașul Mărășești T13, p.c. 326, 325 și 325/1 cu vecinii: N - N. Z., E - M. N. și V. S., S - drum, V - drum.

În conformitate cu art.453 Cod proc. civ, se va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul L. V. cu domiciliul în orașul Mărășești, ., în contradictoriu cu pârâta U. MĂRĂȘEȘTI, având ca obiect acțiune în constatare.

Constată că reclamantul are în patrimoniul său, un drept de proprietate și asupra suprafeței de 195 m.p. teren curți- construcții, arabil și vie, situat în intravilanul satului Haret, orașul Mărășești, T13, p.c. 326,325 și 325/1 cu vecinii: N- N. Z., E- M. N. și V. Sinel, S-drum și V-drum.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 8 iunie 2015.

PREȘEDINTE,

Jud. S. N. Grefier,

Red.S.N/08.07.2015

Tehnored.C.V/08.07.2015

5 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 551/2015. Judecătoria PANCIU