Revendicare imobiliară. Sentința nr. 952/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 952/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 952/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR. 952

Ședința publică de la 14.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. D.

Grefier S. N. F.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta Gîndea L., cu domiciliul ales în Focșani, ., nr. 24 A, . la Cabinet avocat C. F. în contradictoriu cu pârâtul Dulhamu G., domiciliat în .. V., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. C. F. pentru reclamanta lipsă Gîndea L., llipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;

Apărătorul reclamantei, având cuvântul, precizează că a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză și nu are de formulat obiecțiuni; de asemenea precizează că nu mai are alte probe de solicitat, cereri de formulat si nici excepții de invocat.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și dă cuvântul la fond.

Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și a se dispune obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate si pașnică folosință suprafața de 190 mp teren intravilan situat în . si restul proprietății reclamantei, individualizat pe schița atașată raportului de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic Rânghianu N. D. in poligonul A,B,C,D; de asemenea solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele;

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rol sub nr._ reclamanta Gîndea L., cu domiciliul ales în Focșani, ., nr. 24 A, . la Cabinet avocat C. F. în contradictoriu cu pârâtul D. Ghoerghiță, domiciliat în comuna Cîmpuri, .. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 190 mp arabil situat în intravilan ., T.10, pc. 289 cu vecinii - drum, P. G., D. P. și restul proprietății reclamantei.

În susținerea celor solicitate a arătat că deține în proprietate terenul litigios; că a permis pârâtului (care este fratele său) să edifice pe terenul litigios o constructie casa compusă dintr-o cameră în care locuiește; că pârâtul a manifestat în ultima perioadă un comportament violent, considerent pentru care solicită obligarea acestuia să-i respecte dreptul de proprietate.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 563 Cod civil.

În scop probator a solicitat administrarea probei cu interogatoriu pârâtului, proba cu înscrisuri, expertiză tehnică specialitatea topo.

A depus la dosar înscrisuri: contract vânzare cumpărare nr. 2185/6.07.2011 (fila 5).

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciara de timbru în cuantum de 152 lei, conform chitanței nr._/30.03.2015 (fila 3).

Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, proba testimonială (depoziția martorului P. I., fiind consemnate și atașate la dosar fila 19).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 563, alin. 1 cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

Prin urmare acțiunea în revendicare este acțiunea reală, prin intermediul căreia proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat solicită instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului respectiv și să dobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.

În cazul acțiunii în revendicare reclamantul este cel care trebuie să facă dovada pozitivă în sensul că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operand o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului.

În speță numai reclamanta invocă un titlu de proprietate concretizat în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2185/6.07.2011 de BNP N. C. și Asociații din P., județul V. în baza căruia a dobândit suprafața litigioasă de la numita Duhlmu R..

Potrivit depoziției martorului P. I. părinții părților litigioase au stăpânit în timpul vieții terenul disputat, iar la decesul acestora, moștenitorii au împărțit terenul prin amplasarea unui gard; că în timpul vieții autorilor, pârâtul a edificat o casă compusă dintr-o cameră.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză pârâtul nu a prezentat vreun act de proprietate asupra terenului pe care îl stăpânește; că pe terenul litigios au fost edificate trei imobile, o construcție a reclamantei, o anexa a reclamantei și o construcție a pârâtului; că imobilul edificat de pârât ocupă o suprafață de 190 mp în poligon A-B-C-D-A din terenul proprietatea reclamantei.

Prin acțiunea în revendicare, o persoană cere să i se recunoască în justiție dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. Este o acțiune petitorie, ce tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate.

Din probele administrate a rezultat ca pârâtul nu a contestat calitatea reclamantei de proprietar al imobilului și nici nu a invocat vreun titlu propriu de aceeași natura.

Așa fiind, acesta nu poate fi considerat că deține posesia asupra bunului, definită ca o stare de fapt generatoare de efecte juridice care consta în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, cu intenția și voința de a se comporta, față de ceilalți, ca proprietar sau titular al unui drept real.

În speță, lipsește elementul psihologic, intențional, care constă în voința celui care posedă, de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar sau in calitate de titular al unui alt drept real.

Pentru cele expuse instanța urmează să admită acțiunea, va obliga paratul sa lase in deplina proprietate si pașnică folosință suprafața de 190 mp teren cu număr cadastral 144N, situat in T 10, pc 289, intravilan . Câmpuri, jud. V. cu vecinii - drum, C. G., P. I. si restul proprietății reclamantei, individualizat pe schita atasata raportului de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic Ranghianu N. D. in poligonul A,B,C,D; va obliga pârâtul la plata catre reclamantă a sumei de 752 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa de timbru, onorariu avocat și onorariu expert).

Pentru culpa procesuală în baza art. 274 instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1752 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa timbru, onorariu avocat și onorariu expert).Terenul în litigiu a fost identificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea civilă formulată de reclamanta Gîndea L., cu domiciliul ales în Focșani, ., nr. 24 A, . la Cabinet avocat C. F. în contradictoriu cu pârâtul Dulhamu G., domiciliat în comuna Cîmpuri, .. V., având ca obiect revendicare imobiliară.

Obliga paratul sa lase in deplina proprietate si pașnică folosință suprafața de 190 mp teren cu număr cadastral 144N, situat in T 10, pc 289, intravilan . Câmpuri, jud. V. cu vecinii - drum, C. G., P. I. si restul proprietății reclamantei, individualizat pe schita atasata raportului de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic Ranghianu N. D. in poligonul A,B,C,D.

Obliga pârâtul la plata catre reclamantă a sumei de 752 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa de timbru si onorariu avocat si onorariu expert).

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 14.10.2015.

P.,Grefier,

C. D.

Red. CD/11.11.2015

Tehnored. SN/13.11.2015

6 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 952/2015. Judecătoria PANCIU