Actiune in regres. Sentința nr. 1144/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1144/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1144
Dosar nr._ - acțiune în regres –
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 1144
Ședința publică din data de 02.04.2015
Instanța constituită din
Președinte – C. I. - judecător
Grefier - D. B.
La ordine se află pronunțarea asupra cauzei având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SA și intervenientul S. C..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.03.2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 02.04.2015.
Încheierile de amânare a pronunțării fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N ȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr._ din 16.04.2013 reclamanta S.C. G. ASIGURARI SA a chemat in judecata pe parata . SA si pe intervenientul fortat S. C. solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea acestora in solidar la plata sumei de 3199,59 lei cu titlu de despagubiri civile si suma de 67,19 lei penalitati pentru perioada 27.03._13, precum si penalitati de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere pana la achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca in data de 26.09.2012, in timp ce numitul Netca M. C. conducea autovehiculul cu numarul de înmatriculare_, desi a semnalizat intentia de a vira stanga a fost lovit de catre autovehiculul cu numar de inmatriculare_ care s-a angajat in depasire ignorand faptul ca auto_ semnaliza intentia de a vira stanga.
Intrucat autovehiculul cu numarul_ era asigurat casco la reclamanta s-a procedat la despagubirea proprietarului - . - cu sumele de 4110,37 lei si respectiv 2288,81 lei.
La data producerii accidentului, autovehiculul condus de intervenientul fortat era asigurat RCA cu polita ./02/X1/SP nr._ la societatea pârâtă.
A sustinut ca parata a fost convocata la conciliere, insa asiguratorul RCA nu a formulat obiectiuni, ramanand neachitata suma de 3199,59 lei.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1357 si 2210 Noul Cod Civil, art. 453 Cod proc. civ., Legea 136/1995, Ordinul 14/2011.
In dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri, in cadrul careia a depus la dosar inscrisuri in fotocopii (filele 8-37).
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 274,69 lei si timbru judiciar in valoare de 3 lei (fila 42).
Parata . Astra SA a formulat intampinare la 07.06.2013 prin care a solicitat respingerea actiunii.
In motivare, a aratat ca vinovat de producerea accidentului este conducatorul auto Netca M. C. care probabil a franat brusc, astfel incat a fost lovit din spate, avand in vedere traficul din zona respectiva.
In drept, s-au invocat prevederile art. 205 Cod proc. civila.
In dovedire s-au depus inscrisuri (filele 53-58).
La data de 16.07.2013 parata . Astra SA a depus la dosarul cauzei dovada achitarii sumei de 3199,59 lei solicitate cu titlu de debit principal (fila 78).
La data de 24.07.2013 reclamanta a depus precizari (fila 85) prin care a mentionat ca debitul principal a fost achitat .
A mentionat reclamanta ca renunta la capatul de cerere avand ca obiect obligarea la plata penalitatilor in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere.
A solicitat fata de numarul de 78 de zile de intarziere, obligarea paratei la plata sumei de 249,60 lei cu titlu de penalitati de intarziere si a cheltuielilor de judecata.
In cauza dupa emiterea adresei la SPCLEP Iasi pentru aflarea adresei actuale a intervenientului fortat (fila 101) fata de neindeplinirea procedurii de citare cu acesta s-a dispus conform art. 167 C., fiind citat la ultimul domiciliu legal cunoscut, prin afisare la usa instantei, prin afisare pe portalul instantei si prin publicarea citatiei . larga circulatie natioanla fiind desemnat curator special av. I. A.. Intervenientul fortat nu a formulat intampinare.
In cauza, in sedinta publica din 12.03.2015 a fost incuviintata partilor proba cu inscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 26.09.2012, în jurul orelor 8, 30 în timp ce Netca M.-C. conducea autovehiculul marca „Mitsubishi” înmatriculat sub nr._, apartinand . in localitatea Ciorbesti, efectuând manevra de semnalizare pentru a vira stanga spre o . acrosat de autovehiculul cu numarul de inmatriculare_, condus de S. C., fiind incheiata constatare amiabila accident (fila 34).
Întrucât autovehiculul avariat_ era asigurat casco la S.C. G. ASIGURARI SA (conform contractului de asigurare facultativa a autovehiculelor valabil pentru perioada 23.07._13 - fila 33 dosar), proprietarul autovehiculului avariat, respectiv ., a formulat cerere pentru despăgubire adresată reclamantei, fiind deschis dosarul de daune DDI-_ (fila 10).
. a cerut totodată reclamantei ca plata despăgubirii cuvenite, constând în contravaloarea reparațiilor necesar a fi efectuate la autovehiculul mai sus menționat, să se facă în contul . pentru suma de 2288,81 lei si in contul . SRL pentru suma de 4110,37 lei (fila 18).
Instanța reține ca reclamanta a efectuat reparații la autovehiculul avariat ce au constat în piese inlocuite si manopera în valoare de totala de 6399,18 lei ( conform facturilor de la filele 19-21 dosar).
La data de 04.01.2013 reclamanta a achitat catre . de 4714,14 lei lei cu ordinul de plata nr._ si la aceeasi data catre International Motors suma de 4110,37 lei cu ordinul de plata nr._ (fila 12).
Astfel cum rezultă din copia politei de asigurare de raspundere civila auto RCA ./02/X1/SP nr._, autovehiculul marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_ condus de intervenientul fortat era asigurat la parata pentru răspundere civilă obligatorie la data producerii evenimentului rutier menționat mai sus (fila 30).
În prezenta cauză, s-a făcut dovada achitării debitului solicitat prin actiune la 13.06.2013 (fila 76) reclamanta recunoscand aceasta imprejurare .
Pe cale de consecință, instanța apreciază că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile reglementate de art. 1357 din Codul civil pentru a opera răspunderea civilă delictuală a intervenientului fortat pentru prejudiciul în discuție.
În drept, potrivit prevederilor art. 2214 Cod civil, în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite.
Potrivit prevederilor art. 1385 NCC - prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar conform art. 2217 alin. 1 NCC - despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.
Potrivit prevederilor art. 2223 NCC – in cazul asigurarii de raspundere civila, asigurătorul se obligă sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde potrivit legii fata de tertele persoane prejudiciate si pentru cheltuielile facute de asigurat in procesul civil, iar conform art. 2224 alin. 2 din acelasi act normativ, asiguratorul poate fi chemat in judecata de persoanele pagubite in limitele obligatiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Potrivit prevederilor art. 1530 NCC - creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Conform art. 1531 Cod civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Instanța, analizând cererea de despăgubiri precizata ce face obiectul cauzei în raport de situația de fapt anterior expusă și de prevederile legale enunțate, o reține ca întemeiată, urmând a o admite în parte, urmand a obliga parata . SA la plata catre reclamanta a sumei de 249,60 lei reprezentand penalitati de intarziere, acestea fiind calculate conform precizarilor de la fila 85-86 dosar, pe zi intarziere in temeiul art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA 14/2011.
In temeiul art. 2223 si 2224 alin. 2 Codul civil va obliga doar parata . SA plata despagubirilor catre reclamanta si nu va retine raspunderea solidara a intervenientului fortat S. C., apreciind ca asiguratorul de raspundere civila raspunde singur in temeiul contractului de asigurare pentru prejudiciul si cheltuielile ocazionate de fapta asiguratului.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța urmează a obliga pârâta . SA, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 618,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate in cauza din care cheltuieli cu citarea prin publicitate in valoare de 68,60 lei (fila 124), 74,90 lei ( fila 140), suma de 200 lei reprezentand onorariul curatorului special ( fila 123) si suma de 275,3 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar datorate si achitate ( filele 41 verso, 42).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte acțiunea formulată si precizată de reclamanta ., cu sediul în Piatra N., .. 7, jud. N., in contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în București, sector 3, .. 3, . si intervenientul forțat S. C., cu domiciliul în Iași, ., .. 3, . (citat și prin afișare la ușa instanței, pe portal și prin curator special – avocat I. A.).
Obliga pârâta . SA la plata către reclamanta a sumei de 249,60 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obliga pârâta . SA la plata către reclamanta a sumei de 618,8 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Cu apel la Tribunalul N. în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Piatra-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER, C. I. D. B.
Red.Tehn CI/23.09.2015
Tehnoredactat CI/D.B/23.09.2015
7 ex (intervenientul forțat la adresă și prin afișare, pe portal și prin curator special)
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1126/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1149/2015.... → |
---|