Contestaţie la executare. Sentința nr. 1051/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 1051/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 1051

DOSAR NR._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.1051

Ședința publică din data de 27.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –E. M. A.

GREFIER- M. Ș.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. P., în contradictoriu cu intimatele C. E., C. M., C. A. având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile cauzei au avut loc în Încheierea de ședință din data de 13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra N., susținerile fiind consemnate în acea zi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 27.03.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față reține că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 23.09.2014, contestator C. P. a formulat, în contradictoriu cu intimații C. E., C. M. și C. A., contestație împotriva executării silite pornite de către intimații menționați pentru evacuarea sa dintr-un imobil situat în comuna Piatra Șoimului, . ce face obiectul dosarului de executare nr. 231/2014 al B. C. C., solicitând anularea formelor de executare emise în dosarul execuțional indicat și suspendarea executării silite ce face obiectul aceluiași dosar execuțional (filele 4 - 5 dosar).

În motivarea cererilor formulate contestatorul C. P. a arătat, în esență, că sentința civilă nr. 166 din data de 14.03.2014 ce face obiectul dosarului execuțional nr. 231/2014 al B. C. C. este atacată cu apel pentru că este dată eronat și pe baza mai multor erori (intimații creditori s-au folosit de acte false în dosarul nr._ ).

Contestatorul C. P. și-a fundamentat cererea formulată pe dispozițiile art. 399 - art. 402 Cod procedură civilă și pe dispozițiile art. 404 Cod procedură civilă.

Prin încheierea pronunțată în cauză la data de 07.11.2014 a fost admisă cererea de asistență judiciară formulată de contestatorulC. P. și s-a acordat acestuia scutire de la plata sumei de 150 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă „contestației la executare” și „cererii de suspendare a executării silite” formulate.

În susținerea cererilor formulate în cauză contestatorul C. P. a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 166C din 14.03.2010 a Judecătoriei Piatra N., încheierea pronunțată la data de 20.08.2014 în dosar nr._ al Judecătoriei Piatra N. și acte procedurale emise în dosarul execuțional nr. 231/2011 al B. C. C. (filele 6 - 12 dosar).

Contestația la executare formulată de contestator C. P. și înscrisurile atașate acesteia au fost comunicate intimaților C. E., C. M. și C. A. la data de 25.11.2014 (filele 36 - 41 dosar). Intimații C. E., C. M. și C. A., prin apărător ales, au formulat „întâmpinare” la data de 27.11.2014, solicitând respingerea contestației la executare formulată de contestator C. P. ca neîntemeiată, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către ele în prezenta cauză (fila 42 dosar). În motivarea acestei solicitări intimații au arătat că prin sentința civilă nr. 166C din 14.03.2014 a Judecătoriei Piatra N. s-a dispus evacuarea contestatorului și a lui C. A. D. și C. I. A. dintr-un imobil atribuit intimaților prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1465/15.11.1996 de N. Public T. S., susținând totodată că în cadrul contestației la executare nu se pot invoca motive care au drept scop repunere în discuție a fondului dreptului cum și că P. C. nu invocă nici un motiv de admisibilitate a contestației la executare.

Intimații au depus la dosar delegație reprezentare apărător ales (fila 43 dosar).

Întâmpinarea formulată de intimații C. E., C. M. și C. A. a fost comunicată contestatorului C. P. la data de 16.12.2014, fără ca acesta din urmă să formuleze "răspuns la întîmpinare" (filele 44 - 45 dosar).

Au fost citați la judecarea cauzei contestator C. P. și intimații C. E., C. M. și C. A..

Instanța a încuviințat părților, în aplicarea dispozițiilor art. 258 NCPC raportat la art. 255 NCPC, proba cu înscrisurile depuse de acestea la dosar.

În aplicarea prevederilor art. 717 alin. 2 NCPC, s-a solicitat B. C. C. copie certificată a dosarului de executare silită nr. 231/2014, aceasta fiind înaintată la data de 27.01.2015 (fila 53 dosar).

Instanța, ținând seama de data depunerii la poștă a contestației la executare ce face obiectul prezentei cauze civile (22.09.2014 - fila 15 dosar) și de data când au fost comunicate lui C. P. actele de executare contestate (19.09.2014 - fila 65 dosar), reține că aceasta a fost formulată în termenul prev. de art. 715 alin. 1 pct. 1 NCPC.

Analizând cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorii C. P. instanța reține că, potrivit prevederilor art. 719 alin. 1, 2 și 3 NCPC, "până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației. Dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani, cauțiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Deși la data de 09.01.2015 contestatorului C. P. i s-a pus în vedere să achite suma de 1.000 lei, reprezentând cauțiune aferentă cererii pentru suspendarea executării silite, și a beneficiat de un termen rezonabil pentru îndeplinirea acestei obligații, acesta nu s-a conformat solicitării instanței (filele 3 și 51 dosar).

Având în vedere prevederile legale enunțate cum și faptul că petentul C. P. nu a achitat cauțiunea în cuantumul fixat, instanța urmează a respinge cererea acestora pentru suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 231/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc C. C. până la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul prezentei pricini.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține, în fapt, că prin sentința civilă nr. 166C din 14.03.2014 a Judecătoriei Piatra N. a fost admisă cererea formulată de C. E., C. M. și C. A. și s-a dispus evacuarea lui C. P., C. A. D. și C. I. A. dintr-un imobil situat în comuna Piatra Șoimului, ., aceștia din urmă fiind totodată obligați să plătească intimaților și suma de 1.300lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 11.08.2014, ca urmare a neexecutării voluntare de către C. P., C. A. D. și C. I. A. a obligațiilor stabilite în sarcina lor prin sentința civilă nr. 166C din 14.03.2014 a Judecătoriei Piatra N., C. E., C. M. și C. A. au solicitat B. C. C. să efectueze demersurile necesare executării silite a dispozițiilor sentinței civile indicate. Prin încheierea pronunțată la data de 20.08.2014 în dosar nr._ al Judecătoriei Piatra N. al Judecătoriei Piatra N. a fost admisă cererea formulată de B. C. C. și s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 166C din 14.03.2014 a Judecătoriei Piatra N.. La data de 16.09.2014BEJ C. C. a emis în dosarul execuțional nr. 231/2014 somație prin care li se punea în vedere lui C. P., C. A. D. și C. I. A. să se conformeze dispozițiilor sentinței civile nr. 166C din 14.03.2014 a Judecătoriei Piatra N..

Contestația la executare reprezintă acel mijloc procedural prin intermediul căruia oricare dintre părți sau, în anumite condiții, un terț, pot obține desființarea unor măsuri de urmărire silită. Astfel, potrivit prevederilor art. 712 alin. 1 NCPC - împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. Instanța reține totodată că, potrivit prevederilor art. 713 NCPC, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

Prin contestația la executare ce face obiectul cauzei contestatorul C. P. a invocat faptul că sentința civilă nr. 166C din 14.03.2014 a Judecătoriei Piatra N., pronunțată în materia reglementată prin dispoz. art. 1.033 și următ. NCPC, nu este definitivă (nefiind deci susceptibilă de executare silită), precum și faptul că aceasta ar fi dată eronat și pe baza mai multor erori (intimații creditori s-au folosit de acte false în dosarul nr._ ).

Reținând, pe de o parte, că hotărârile judecătorești pronunțate în materia reglementată prin dispoz. art. 1.033 și următ. NCPC (Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept) sânt executorii de la pronunțare, conform dispoz. art. 1.041 alin. 5 NCPC - art. 1.044 alin. 1 NCPC, și, pe de altă parte, că titlul executoriu ce face obiectul dosarului execuțional nr. 231/2014 constă în o hotărâre judecătorească (nefiind deci admisă invocarea în cadrul contestației la executare a unor motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut invoca în cursul judecății), instanța urmează a respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul C. P. în contradictoriu cu intimații C. E., C. M. și C. A..

În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanța urmează a obliga pârâții contestatorul C. P., ca parte căzută în pretenții și din culpa căruia a fost promovată această acțiune, să plătească intimatelor C. E., C. M. și C. A. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător ales - fila 53 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestator C. P..

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul C. P., domiciliat în satul Poieni, ., .. N., în contradictoriu cu intimații C. E., C. M. și C. A. toți cu domiciliul în Mănăstirea Dragormirna, .. Suceava.

Obligă contestatorul C. P. să plătească intimatelor C. E., C. M. și C. A. suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.

Președinte, Grefier,

A. E. M. M. Ș.

Red. A.E.M../28.05.2015

Tehn.. A.E.M../M.Ș./05.06.2015

Comunicat :05.06.2015

Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1051/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT