Pretenţii. Sentința nr. 1157/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1157/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1157
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1157
Ședința publică din data de: 02.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - F. C. I.
GREFIER – A. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari 85B, cu sediul în Piatra N., ., etaj 3, Județul N., în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu sediul în Piatra N., ., ., Județul N..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul reclamantei și pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare legal îndeplinită.
- cauza se află la al primul termen de judecată.
- la data de 18.02.2015, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus cererea de renunțare la judecată nr. 1924/12.02.2015.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată.
INSTANȚA
Față de împrejurarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 406 alin.(1) Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar în temeiul principiului disponibilității, petentul și-a exercitat în acest mod dreptul de a face acte procesuale de dispoziție, respectiv dreptul de a renunța la judecarea cererii cu care a învestit instanța.
Instanța constată că renunțarea petentului la judecarea cauzei îndeplinește condițiile cerute de lege pentru valabilitatea unui asemenea act de dispoziție sub aspectul condiției privind capacitatea procesuală de exercițiu deplină, fiind realizată printr-un înscris care poartă semnătura acestuia, respectiv cererea de renunțare la judecată nr. 1924/12.02.2015, aflată la fila 21 din dosar.
Față de prevederile anterior citate, în raport de cererea petentului, acordând prioritate principiului disponibilității, în conținutul căruia se încadrează și posibilitatea părților de a face acte de dispoziție, instanța va lua act de renunțarea la judecată, solicitată de partea care a demarat procedura judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr.85 B, cu sediul în Piatra N., ., etaj 3, Județul N., în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu sediul în Piatra N., ., ., Județul N..
Cu drept de recurs la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
F. C. I. A. P.
Red. F.C.I. – 7.04.2015
Tehn. P.A. 8.04.2015 – ex. 4
← Pretenţii. Sentința nr. 1152/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1153/2015. Judecătoria... → |
---|